Bai

A fost o săptămână grea. Cu multe. Cu de toate. Cu lacrimi. Cu plâns. Cu bucurie și râs.
Da’ e ok. E bine. E.
Am intrat într-un vârtej. Sunt încă amețită. Buimacă și năucă. Încă nu-mi vine să cred. Mă mai ciupesc din când în când, să mă conving că e real.
Și e.
Toate îndoielile astea, temerile și nesiguranțele care mă-ncearcă și mă bântuie, m-au făcut să mă opresc și să mă-ntreb: de ce?
Știți imaginea aia în care pe-un umăr ai un îngeraș iar pe celălalt un drăcușor?
No, cam așa a fost ultima perioadă pentru mine.
Ba îngerașu’ șoptea: „Bravo! Felicitări! Ce treabă bună ai făcut! Mergi înainte!”, ba de pe celălalt umăr drăcușoru’ rânjea sfidător și-mi șoptea: „Nu-i de tine asta, las-o baltă! Nu vezi câte piedici ai? O să te faci de râs!”.
Și uite-asa mi-au frecat ridichea de m-au zăpăcit!
Pân-am zis: no bugăt! bîști, ia dispăreți voi amândoi și lăsați-mă în pace!

Și-atunci mi-am dat seama că frica asta, de-a nu ne face de râs, a ucis mai multe vise decât orice…
Și asta iar vine din copilărie…
Când mergând pe stradă și te-apuca smiorcăitu’ ți se șoptea: „Să nu te-apuce amu figurile și să mă faci de râs! Las’ că merem noi acasă și-apoi vezi tu figuri!” și ne-nghițeam plânsu’… ne-năbușeam oftatu’… și ne rămânea imprimat în creier: „Nu cumva să mă fac de râs!”.

Pai și ce dacă te faci de râs? Ce mare bai și scofală? Ba lasă să te faci! Ba lasă să se râdă! Ei cu râsu’ dar tu măcar știi c-ai făcut ce-a vrut inima ta să faci! Măcar nu ți-ai negat strigătul copilului din tine, care încă din copilărie scâncea… Că smiorcăiala aia de pe stradă nu venea aiurea-n tramvai… Poate te durea burtica, poate te rodeau papucii noi, poate erai speriat de toți oamenii ăia mari ce treceau pe lângă tine… și câte alte motive nepercepute și neînțelese de-un om matur.

Creștem și uităm cum e când ești copil. Cât de mari și amenințătoare ți se par toate și câtă nevoie ai atunci de-o-mbrățișare și-o vorbă bună, nu de-o smucitură și-o vorbă răstită…

Eram în Lidl când am văzut scena asta și mi s-a rupt sufletul. Privirea din ochii fetiței, felul în care și-a strâns mai aproape „knuffel”-ul și buzele tremurânde aproape m-au făcut s-o scutur pe mama ei de umeri și să-i spun: „Oprește-te!”.
Dar m-am oprit io…
Pentru c-am realizat c-același lucru îl trăisem și-l făcusem, mai apoi, și eu…

Să nu vă pese c-o să râdă lumea. Să nu vă pese că la plânsetul copilului vostru un magazin întreg o să se întoarcă să vadă că ce-i…
Las’ să se uite.
Voi așezați-vă lângă copilul vostru, priviți-l în ochi și-ntrebați-l doar atât:
„Ce-i baiu’ dragu’ mamii?”.
Atât.
Cu dragoste,
Aura B. Lupu

16/06/2018
Imagine preluată de pe internet

Inger si demon

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s