Catifea. Albastru. Mângâiere. Protecție. Și fericire simplă… Toate adunate c-un singur fâlfâit… Și-n toate astea-am regăsit iubirea. Și liniștea. Speranța. Și am uitat durerea…
Mi-am revăzut fluturele albastru. M-a atins cu aripile lui
și-atingerea mi-a făcut instant pielea de găină. Atât de… moale, fină, suavă, o adiere și-o șoaptă, în același timp.
De obicei chițăi și scot „hi”-uri și „ah”-uri dar de data asta am tăcut…
Mi-a încântat privirea cu zborul lui sublim.
Ce simplă este viața! Doar noi o complicăm…
Un fluture trăiește câte zile? 10? Și-aduce atâta frumusețe și bucurie-n jur!
Noi avem parte de alte zeci de ani… și ne negăm chemarea iar rostul ni-l uităm…
Nu am venit pe lume ca să ne chinuim. Nici ca să suferim…
Ci doar… să fim. Oameni, bucurie, frumusețe, iubire, orice… doar să nu uităm SĂ FIM. Pentru o zi. Sau pentru toate câte ni le dă Dumnezeu pe pământul ăsta.
Fluturele nu trăiește 10 zile în suferință. În spaime sau dureri.
El zboară… iar zborul lui încântă, fascinează și fericește. Aduce bucurie în suflete și zâmbete pe chipuri.
Cu-n singur fâlfâit de aripi…
Fiți fluturi. Fiți mângâieri. Fiți bucuria altuia.
Dar… fiți.
❤
Cu dragoste,
Aura B. Lupu
