OM – Aura B. Lupu

Împroșcatu’ cu noroi, datu’ cu tifla, pusu’ la zid, scuipatu’ cu venin, luatu’ peste picior și arătatu’ cu degetu’ pare-mi-se că-s ultima modă.

Și totul condimentat la greu cu puel și pdze și cole și mu și e fu și te… și alte re-direcționări către origini, plus muuuulte croșetări pe-aceeași temă.

Dacă nu se-njură, dacă nu se hulește, dacă nu se critică, nu-i audiență. Nu interesează.
Și cu cât limbajul e mai colorat și fără perdea, cu-atât atrage mai mult auditoriu, cu-atât strânge mai multă lume, atrasă ca muștele la… hai să scriu miere. 😜
Amu nu că io n-aș mai scăpa câte una, două, n-șpe 😉 sau să pretind că vai dragă da’ io nu folosesc. Ba folosesc la greu și din plin. 😉
Când deștu’ mic găsește pe-ntuneric colțu’ canapelei să nu m-auzi că te-nspăimânți de câte știu da’ și cât de repede pot să le enumăr!
Sau când la lucru am nevoie de-o… refulare, 😉 ca tăt omu’, no, să vezi atunci ce turui la foc continuu și ce bine mă răsuflu’! 🤣
Ce-i drept e că mă și bazez pe faptul că nimeni nu pricepe iar dacă mă întreabă careva că ce-am zis, le spun „Urări de bine, doar urări de bine!”. Amu că nimeni nu mă crede, și-aia-i drept! 😉

Dar… ca să spurc pe alții, să „miștocăresc” și să bălăcăresc doar ca să atrag atenția și „vizualizări de pagină”, NU. Iar ca să le folosesc împotriva cuiva și să-l rănesc cu bună știință, NO WAY!

O fi interesantă și la modă (și aducătoare de rating) forma asta de zeflemea, de ironie și sarcasm „modern” da’ mie nu-mi place.
Pentru că oricât de bine-ar „prinde” la public, nu mă reprezintă.
În toate formele astea enumerate și descrise mai sus e MULTĂ răutate și ură. E multă încrâncenare și ranchiună.
E PREA multă dușmănie.
Pe oricine miștocărim, luăm peste picior, îl băgam și-l scoatem și-l trimitem și-i dăm sarcini de frecat și lins, e în primul rând un OM.
La fel ca noi.
Și la fel ca noi și ca oricine de pe lumea asta, are o mamă. Are un tată. Are copii. Are o familie.
Ce simt aceștia când își văd tatăl, sau mama sau fratele sau copilul batjocorit și pus la zid în felul ăsta?

Nu discut DACĂ merită sau nu. DACĂ a greșit sau nu.

Ci felul în care ne referim și exprimăm asta.

Oricât de la modă ar fi și-oricât de bine-ar prinde la public, mă abțin să mă exprim astfel. 🤐
Exprimarea asta o păstrez pentru momentele intime când
deștu’ mic se întâlnește pe la colțuri 😄 sau când prea plinul răbufnește.