Surpriză

Dintotdeauna am fost omul surprizelor.
Îmi place și să le fac dar și să le primesc. 
Să vezi bucuria din ochi, lacrimile ce inevitabil încep să curgă, vocile ce tremură și fericirea ce-o radiază e fain. Da’ fain di tăt!
Mă bucur de bucuria lor.
Bine, pe bărbatu’ meu nu-l mai prea pot surprinde, după atâția ani deja s-a „prins” de șmecherie, da’ găsesc constant alte „victime”. 
Ieri mi-am amintit de surpriza făcută socrului meu, de ziua lui.
Și m-a emoționat când ne-a spus aseară cât de mult i-a plăcut surpriza noastră. 
Deși atunci, la momentul respectiv… nu știu zău.
Erau în vizită la noi. Cu o zi înainte, ne repetase de nenumărate ori că : „Mâine-i 22!” iar noi ne făceam că n-auzim, nu știm nimic. Îi anunțasem pe toți să nu cumva să-l sune și să-l felicite, pe Terezia o instruisem la fel, când se trezesc să nu-i spună nici un „La mulți ani!”, nimic. Să aștepte toți semnalul nostru…
Și dis-de-dimineață am coborât val vârtej, precipitați și grăbiți și-i spunem:
-Tata Marin hai, repede, scoate-l pe Edi afară că azi mergem să vizităm Brussel-ul.
Dumnealui săracu’ stătea pe-un colț de canapea, trist și abătut… și-acuma parcă-l văd. 😵
Mă umfla râsu’ pe de-o parte, pe de alta no, mi-era milă să-l văd așa…
Terezia, pe alt colț de canapea, frământându-și mâinile, se uita la noi întrebătoare, că se simțea biata vinovată…
Tata Marin când a auzit însă de Brussel, s-a ridicat bucuros și l-a scos pe Ediță afară.
Strategia perfectă. 
Cu o seară înainte comandasem tortul (că dacă-l făceam noi se „prindea” după miros), baloanele le ascunsesem în gangul din spate, cadourile, confetti și pocnitorile la fel.
Cât a ieșit dumnealui afară cu Edi, numa’ bine am putut pregăti surpriza.
N-o să-i uit niciodată expresia de pe chip când, întors de la plimbare, am început să-i cântăm toți „La mulți ani!”, pocnitorile să bubuie, artificiile să ardă. Ce mai, balamuc! 😍
Se uita neîncrezător când la unu’ când la altu’… și-apoi a început să plângă…
-Măi copii, măi copii… da’ io am crezut c-ați uitat… Chiar mă gândeam când m-am trezit azi dimineață, uite dom’le și la femeia asta, nici ea să nu-mi zic-un ” La mulți ani „, să nu mă sune chiar nimeni… ne-a spus dragu’ de el când a fost în sfârșit în stare să vorbească.
Uite că nu uitase nimeni… doar ne-am prefăcut. Dar tocmai de asta a fost și surpriza mai faină.  
Bine, după ce s-a-ncheiat tot tămbălăul primul lucru ce ne-a întrebat a fost:
-Da’ la Brussel mai mergem?
Evident c-am mers și-acolo și i-am făcut poză lângă o bucată din zidul Berlinului.

Nu-i nevoie de cadouri scumpe, de declarații pompoase și gesturi pline de fală.
E suficient să încerci din tot sufletul să faci pe altcineva fericit. Cu un simplu gest.
Cu o simplă vorbă .
Sau cu o… surpriză.
Pe care să nu o uite niciodată.
Intenția și gestul contează.
Faceți-vă surprize. Bucurați-vă unii pe ceilalți.
O floare, un bilețel în pachetul cu mâncare sau să apari pe neașteptate din debara… orice credeți c-ar aduce-un zâmbet.
Din gesturi mărunte vine fericirea cea mai mare.

V-am țucat!

With love,

Aura.

10730902_834835073231594_6024888601241762690_n

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€1,00

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s