3…2…1

3…2…1 și-i gata anul. Tragem linie și-o luăm de la capăt.

Dar nu-mi pare rău. Anii parcă tot mai repede trec acum dar să știți că nu regret nici un moment.

A mai trecut un an dar important este că n-a trecut degeaba.

Ieri aveam altă stare de spirit. Dacă era bărbatu-meu lângă mine cred că-l strângeam de gât.

Am căutat niște poze de anul ăsta și… surpriză, nu le-am mai găsit.  Bine,nu-i prima dată când îl apucă „curățenia” și-mi șterge poze importante (așa am rămas fără nici o poză și de la cununia la starea civilă și asta hai că mai înțeleg, vrea să scape de orice dovadă ) dar de data asta a șters chiar ce nu trebuia!

Însă azi de dimineață și-a mai „spălat „din vină.

Am găsit, căutând ca disperata pozele respective, altele, care mi-au luminat ziua și au salvat (probabil) viața consortului meu.

Scapă nestrâns de gât.

Uitându-mă la pozele alea „vechi, antice și de demult” mi-am dat seama cât de norocoasă sunt.

Sunt poze din anii de început. Când ne-a fost cumplit de greu. Dar pozele astea mi-au amintit că în ciuda greutăților, am fost și extrem de fericiți.

Și asta mă bucură tare, tare de tot.

Am vorbit mult în ultima perioadă despre începuturile noastre aici, în Belgia, și vorbeam doar de partea grea, de încercări și suferințe. Pozele astea mi-au amintit însă că n-a fost doar atât. Că am avut și partea noastră de fericire.

Așa că acum, la sfârșit de an, trăgând linie, sunt împăcată. Fericită. Mulțumită. Și recunoscătoare.

Pentru TOT. Cu bune, cu rele, a mai trecut un an. Bun sau rău asta depinde de cum vrem noi să-l privim.

Câteva poze m-au făcut să-mi dau seama că tot trecutul nostru poate fi greu. Încercat. Plin de resentimente. Sau frumos. Fericit. Depinde de prisma prin care-l privim.

Vă doresc o prisma potrivită. Care să vă amintească părțile frumoase ale anului 2017.

„Cele rele să se spele, cele bune să se-adune!”.

Când trageți linie, să fiți liniștiți, împăcați și fericiți.

Așa cum cum sunt eu acum.

With love,

Aura.

26172054_336835643460138_5358846137753559535_o

 

 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Reclame

Un gând despre „3…2…1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s