Între cer şi pământ

Octombrie 2002. Toamna.
Un anotimp atât de frumos! Însă un an cu amintiri atât de
dureroase! Cu o geantă mică pe umăr, cu zece euro în buzunar,
îmbrăcată cam subțire pentru vântul rece de aici, priveam frunzele
spulberate de vânt și mă întrebam: „Oare unde-o să dorm la noapte?
Oare ce-o să mănânc?” M-am așezat pe-o bancă și-am început să
scriu în jurnal. Fumam. Asta-mi mai ținea parcă de foame. Mă
gândeam la copiii rămași în România, le vedeam fetișoarele triste,
parcă le auzeam vocile subțiri și-mi doream cu disperare să-i pot lua
în brațe. Dar gata. Nu-mi puteam permite să mă mai gândesc la ei,
era musai să-mi păstrez puterea. O făceam pentru mine, pentru ei,
pentru viitorul nostru.
România mă scuipase afară. Cu două slujbe și tot nu făceam față.
Abia reușeam să plătesc facturile. Ziua de salariu însemna o sută
de grame-n plus de parizer și – poate – vreo două roșii. De haine și
încălțări pentru băieți, ce să mai zic?
O poză de-a lor e și acum pe frigider. De aducere aminte. O
poză în care Sergiu încearcă să-și ascundă papucii rupți, punând un
picior peste celălalt. Vlad, ce să mai încerce? Era încălțat cu șlapii
mei de cauciuc. Hainele de căpătat, evident. Dar ce zâmbete aveau,
Doamne!
Octombrie. Câteodată mă simt de parcă aș avea o sută de ani. De
parc-aș fi trăit o sută de vieți.
Încerci să uiți. Încerci să ierți. Îți iese câteodată, și nu prea.
Cum să uiți când de fiecare dată când te privești în oglindă, ochii îți
amintesc prin tot ce-ai trecut? Măcar acum, când te gândești la toate
astea, nu-ți mai simți stomacul ghem și niciun cuțit nu-ți mai trece
parcă prin inimă. Îți amintești. Și-atât. Bineînțeles că la scenele de
film în care el o bate, întorc capul, strâng ochii și-mi acopăr urechile,
bâjbâind cu disperare după telecomandă. Pentru că fiecare lovitură
o simt ca și cum eu aș fi cea lovită. Chiar și azi, când Adi ridică
mâna, vrând să mă mângâie, instinctiv mă retrag ca și-o broască
țestoasă sub carapace. La fel ca și un câine bătut, chiar și când vrei
să-l mângâi, se ferește.
Obișnuințe de care nu mai poți să scapi. La fel ca și de amintiri.
Poate că de asta încerc cu atâta ardoare să creez cât mai multe
amintiri frumoase, cu speranța că o să le ascundă, astupe, înăbușe
pe celelalte. Încerc. Câteodată reușesc. De cele mai multe ori, nu.
Ajunge un miros, o bufnitură, o sudalmă, un strigăt și gata, amintirea
apare la suprafață. Mi se pune un nod în gât, apoi încep să mă sufoc,
camera parcă se strânge, se micșorează. După ce criza trece, sunt
atât de obosită de parcă aș fi tras în jug.
Au trecut cincisprezece ani. Am ars și-am renăscut de zeci de ori.
De fiecare dată când am crezut că am scăpat, gata cu suferința, gata
cu încercările, am încasat-o iar. Și iar. Dar tot ce-am visat, tot ce-am
sperat, tot ce-am dorit am transformat în realitate. Dacă Dumnezeu a
ridicat în fața mea un zid înalt cât un munte, nu doar că l-am trecut,
l-am făcut fărâme. Cu unghiile, cu dinții, cu mâinile goale, l-am
transformat în pulbere și l-am trecut!
Băieții mei nu mai sunt în România de mult, am reușit să-i aduc
lângă mine pe toți patru, trei bărbați și-un câine. Sergiu muncește
deja, iar Vlad e anul III la Universitatea din Gent. Edi a îmbătrânit.
Și noi la fel.

Am știut dintotdeauna că merită să lupți, că trebuie să strângi
din dinți, să-ți muști pumnii, să-ți înghiți lacrimile, dar capul să-l ții
întotdeauna sus. Spre cer.
Cu cât suferința este mai adâncă, cu atât răsplata este mai
mare.
Și este. Mare,

Între cer şi pământ.

Aura B. Lupu

02.10.2017

Foto: Aura Lupu, arhiva personală.

1498789_829088447139590_1206059247765136777_o

Fragment din „Trăirile Aurei”.

Cartea va putea fi în curând comandată de pe site-ul editurii Libris – Creator, alături de volumul II.

Mulțumesc!

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

20 de gânduri despre „Între cer şi pământ

  1. O poveste trista , dar reala , e povestea ta … in care ma regasesc si eu in suferintele tale si multe alte femei … Doar ca Dumnezeu a tinut cu tine , si te-a indreptat pe drumul cel bun . Ma bucur foarte mult pentru tine si familia pe care ti-ai format-o dupa atatia ani chinuiti 😘😘😘. De acum sa avem parte de sanatate , restul se rezolva . Te pup si iti doresc tot binele din lume 😘😘😘.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ma cutremura atata suferinta cat poate provoca aceasta tara bolnava de o vesnica neputinta. Sunteti oameni puternici si va admir! Pe toti, iar pe tine ca ai puterea sa incerci sa te vindeci prin scris.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cum se spune, dumnezeu te încearcă, însă nu te lasă la greu. Felicitări, pentru faptul că ați reușit să depășiți aceste cumpene ale vieții. Rânduri cu o profundă încărcătură emoțională.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.