Postând citatu’ ăsta: „Fericirea supremă în viață este convingerea că suntem iubiți, iubiți pentru noi sau, mai curând, în ciuda noastră.” de Victor Hugo, cineva mi-a scris că nu înțelege partea cu „în ciuda”.

Păi fix ce-a vrut nenea Victoraș să zică nu știu, dar eu am rezonat cu „în ciuda” asta pentru c-o pricep. Mă rog, cum o pricep io, nu-i musai toți s-o înțeleagă la fel ca mine. 😉

Suntem iubiți în ciuda noastră (și tocmai de asta-i fericirea supremă!) pentru că suntem iubiți chiar și când nu merităm; suntem iubiți tocmai când merităm mai puțin. De asta-i „în ciuda” noastră. Nu suntem „iubibili” tot timpul. Io una cu siguranță nu! Am fițe și figuri bugăte, pitici pă creier cu duiumul, îs „dîcosă”, nervoasă, sâcâită, etc., iar atunci nici mie nu-mi vine să mă iubesc, darămite să mă iubească altcineva? Și totuși… când acel altcineva fix când îs mai ne-iubibilă mă iubește, știe să mă potolească și să mă aducă în starea potrivită, e în ciuda mea, nu? 🙂

Iar asta-i fericirea supremă, pentru mine. De iubit, când ești ușor de iubit, poate oricine. La bine, la frumusețe, la momente faine, e floare la ureche să iubești. Nem să văd la greutăți, la boală, la nervi, la urâțenie, la momente tensionate, unde-i iubirea? Dacă-n momentele alea e, atunci chiar e. Cu-adevarat. ❤

Când ai nasu’ roșu și ochii umflați de plâns, nu când ești senină și zâmbitoare ca o zambilă…

Când ești încercănată și-obosită și cu părul vâlvoi, nu când ești elegantă, aranjată și dichisită, proaspăt ieșită de la un salon de-nfrumusețare…

Când ești tristă sau nervoasă, când ești afurisită și numa-nțepi, nu când susuri și șoptești vorbe dulci și torci, ca o mâță…

No, când cineva te iubește în toate astfel de momente, e „în ciuda” ta.

Dar cât de faină-i ciuda asta!

A știut nenea Victoraș ce zice!

Io una-l înțeleg. Ce-i drept, în felul meu. Și-n ciuda mea. 😜

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/09/2019

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Când suferi de-o boală nevăzută, cel mai frustrant, enervant, deranjant e când trebuie s-o dovedești. S-o explici, s-o demonstrezi. „Cum, tu ești bolnav? Nu se poate, dar arăți atât de bine!” Păi de arătat oi fi arătând io bine, întrebarea-ntrebătoare (sau de-un milion de euro💰💰💰🤪) e alta: „Cum te simți?”
Poți arăta minunat și extraordinar (trăiască fardurile!) iar pe dinăuntru să simți că ești praf, mucegăit, gata-gata să te dezintegrezi, prăbușești, clachezi. Pentru că perfidia bolilor nevăzute asta este, ele fix așa-s duse: pe nevăzute. Mulți dintre cei care te văd râzând, arătând bine, bucurându-te de viață și fiind fericit, când aud că de fapt ești bolnav, nu te cred. Te privesc cu suspiciune, te bănuiesc că joci teatru și că te prefaci. „Eee, bolnav, tocmai s-a întors din vacanță, acolo n-a mai fost bolnav?” Ba da, și acolo suferă, are aceleași simptome, și acolo se sufocă, amețește, are dureri etc. dar mai puține, nu la fel de dese și nu la fel de intense. Și, doar ca să dea dreptate celor care-l bănuiesc că se preface, n-o să-și refuze ocazia de-a se simți ceva mai bine. Sau, mai bine zis, nu ar trebui să o facă!
Multă vreme m-am simțit vinovată când, diagnosticată cu burn-out, n-am mai putut să muncesc. Mi-era rușine să recunosc că nu-s în stare nici să-mi fac curățenie în casă, să gătesc, să funcționez măcar cât de cât. „Cum, dar ești atât de plină de viață, de veselă și optimistă!” Da, îs, și tocmai de asta am trecut peste boală și durere de atâtea ori. Dar am avut destule zile în care n-aveam energie nici să urc câteva scări, să țin brațele ridicate ca să mă spăl pe cap mi se părea un capăt de țară, să ies din casă și doar câțiva pași era peste puterile mele. Și asta în timp ce arătam bine, pentru cei care nu mă cunoșteau. Poate doar un pic mai obosită, mai încercănată… Pentru Adi și băieți însă era evident că nu eram Aura care trebuie și că nu-s de fapt deloc ok.
Nu vă mai explicați bolile, nu mai încercați să dovediți nimic. Să nu vă fie rușine că boala voastră-i nevăzută, asta nu înseamnă că nu-i adevărată sau că-i nevoie să o demonstrați. Nu vă simțiți vinovați dacă, în boala voastră nevăzută, aveți momente bune, aveți și zile fericite. Nu vi le refuzați. Doar ca să le cântați în strună celor care nu vă cred, nu merită!
Pentru că fiecare moment de bucurie, fiecare zi de fericire, fiecare perioadă mai bună, vă aduce un pas mai aproape de ceea ce visați: să vă vindecați.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
1/09/19

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Glandele suprarenale

Cele două glande suprarenale, cu excepția hipofizei, sunt cele mai importante glande din organism. Suprarenalele produc neurotransmițători care sunt esențiali pentru buna funcționare a creierului și a întregului sistem nervos. Printre acești neurotransmițători se numără adrenalina, noradrenalina și dopamina care influențează sistemul nervos simpatic și parasimpatic. Din acest motiv, suprarenalele influențează toate țesuturile din organism, inclusiv inima, sistemul vascular, intestinele, pielea și rinichii. De asemenea, cortexul (partea exterioară) a suprarenalelor, produce hormoni corticosteroizi. Dintre acești hormoni fac parte glucocorticoizii (cortizol și cortizon pentru asimilarea carbohidraţilor); aldosteronul (pentru reglarea electroliților – sodiu și potasiu): estradionul (un estrogen) și progestinele. Dintre acești steroizi, mulți acționează ca niște compuși antiinflamatori, vitali în combaterea proceselor inflamatoare din organism.

Insuficienţa suprarenaliană

Prin slaba funcționare a glandelor corticosuprarenale, se produc insuficienți steroizi, ceea ce conduce la acidoză și inflamații.

Funcționarea slabă a glandelor suprarenale la nivel medular provoacă tensiunea arterială scăzută și inițiază procese ca: tulburări nervoase, probleme respiratorii și aritmie cardiacă. Printre efectele pe termen lung provocate de slaba funcționare a porțiunii medulare a suprarenalelor se numără, fără însă a se reduce la acestea: astm, scleroză multiplă, boala Parkinson, paralizie cerebrală, atacuri de panică, timiditate maladivă și stări de agitație.

Slaba funcționare a glandelor suprarenale poate contribui în patologia următoarelor boli: cancer ovarian, cancer mamar, cancer de col uterin, chisturi ovariene, probleme de fertilitate, fibrom uterin, chisturi mamare. osteoporoză. La bărbați: cancer de prostată, inflamația prostatei, probleme de erecție, predominanţă de testosteron. La ambele sexe insuficiența suprarenalelor poate contribui la următoarele afecțiuni: sclerodermie, bursită și artrită, inflamații pelviene și ale măduvei spinării, sciatică, diabet, slăbiciunea rinichilor și a vezicii urinare.

Insomnia, oboseala cronică și anxietatea sunt indiciul și rezultatul epuizării glandelor suprarenale.

La persoanele care suferă de o slăbiciune a glandelor suprarenale, o alimentație bogată în proteine va obliga ficatul să producă mari cantități de colesterol, care va începe să formeze plăci în întregul organism, dar mai ales la nivelul sistemului vascular, al ficatului și rinichilor. Deci, mare atenție la ce mâncăm!

Formele sintetice de cortizol (produse farmaceutice), cum ar fi prednisonul şi dexamentazona sunt recomandate de medici în tratarea unei game largi de afecțiuni. Sunt recomandate, în special, pentru proprietățile lor antiinflamatoare și imunosupresive. Problema este că aceste medicamente, aprovizionând organismul din exterior cu substanțe ce mimează efectul cortizolului, determină propriile glande ale organismului să nu mai producă regulat proprii hormoni. Apoi, trebuie bine știut, că dacă propriul hormon, cortizolul, când este în exces în situațiile de stres cronic, face ravagii în organism, cum ne putem închipui că substanțe asemănătoare ca efect acestuia, administrate în cantități mari și pe termen lung, pot fi considerate drept „tratament”? Este clar că folosirea acestor medicamente anti-inflamatoare pe termen lung va determina apariția unor efecte secundare grave (cataractă şi glaucom de natură  cortizonică, ulcere, apendicită, șocuri, peritonită, modificarea repartiției grăsimilor, osteoporoză cât și distrugerea acelorași țesuturi și apariția acelorași tulburări metabolice ca în cazul stresului cronic).

Atunci când administrați o substanță pe care o furnizează în mod natural organismul, forțați acel țesut să mai mai producă. De exemplu, s-a demonstrat că administrarea de sintroid (o formă sintetică de tiroxină) încetinește și mai mult funcționarea tiroidei. Acest lucru este valabil pentru toți hormonii. Pe cât posibil, nu trebuie să administrați un hormon pe care corpul dumneavoastră trebuie să-l producă (excepție fac cazurile acute care sunt urgente medicale unde trebuie să se intervină prompt). Administrarea de hormoni exogeni va împiedica organismul să funcționeze normal, pentru că el nu consideră necesar să producă niște catalizatori care există deja. Glanda respectivă îşi poate încetini și mai mult funcționarea. Dezintoxicați organismul şi regenerați-l, folosind hrană crudă și plante potrivite.

Excesul de cortizol produs de către corticosuprarenale poate influența tensiunea arterială, sporind sau reducând pierderea de sodiu prin urină, deoarece cortizolul intensifică descompunerea proteinelor şi reduce sinteza acestora. Acest lucru afectează toate celelalte țesuturi din organism. Procesul este inițiat de acidoză, iar aceasta provoacă îmbătrânirea pielii, favorizează instalarea osteoporozei, prin reducerea TSH, ceea ce duce la scăderea producerii de hormoni tiroidieni, fapt care conduce la hipotiroidie.
Dietele pe bază de proteină animală conțin cantități excesive de adrenalină (epinefrină), care provoacă agresivitate, furie și eșec funcțional la nivelul suprarenalelor celor ce le consumă.

Acidoza, carnea, alcoolul, tutunul, produsele ce conțin cafeina (cafea, coca-cola etc.) acționează nefast asupra glandelor suprarenale, epuizându-le treptat.

O viaţă activă, bogată în exercițiu fizic poate atenua multe dintre efectele dăunătoare ale expunerii cronice la cortizol (hormonul principal produs de glandele suprarenale în caz de stres). Exercițiile fizice au ca efect o creștere a secreției de dopamină și serotonină, ambii compuși chimici fiind produși de creier cu efect euforizant (stimulează senzația de bine) și antidepresiv. Adoptați un program zilnic de exerciții fizice, realizate în aer liber. Contactul cu natura vă va aduce beneficii deosebite: calm, seninătate, bucurie și bună dispoziție, profunzime.

Este important de remarcat faptul că prin dezechilibrarea sistemului endocrin, întregul organism se va destabiliza. Dacă tiroida este hipoactivă, scade capacitatea de utilizare a calciului de către organism. Acest fapt poate atrage după sine apariția unor stări depresive diverse, de la formele cele mai ușoare, până la formele cronice. Dacă glandele suprarenale sunt hipoactive, veți fi invadat de angoase, în toate formele posibile. Reacțiile organismului se pot manifesta sub diferite forme, de la timiditate şi introvertire, până la teamă, neîncredere, frământare şi angoase exacerbate, atacuri acute de panică, frică paralizantă și dorința de izolare de lume. Tulburările bipolare, schizofrenia și alte stări asemănătoare sunt toate manifestări ale disfuncțiilor endocrine menționate anterior, deoarece ele afectează nivelul de calciu, serotonină, neurotransmițători etc.

Stresul cronic este o cauză principală ce duce la epuizarea glandelor suprarenale. Renunțați la ritmul trepidant de viaţă, la îngrijorări și anxietate, la nemulțumire, tristețe și mânie. Predați lui Dumnezeu toate îngrijorările și învățați să vă încredeți în El ca un copil în tatăl său. Dacă veți continua viața sub dominația stresului cronic, veți antrena efecte distrugătoare asupra propriului corp, iar finalmente veți muri. Cultivați bucuria și optimismul; acestea sunt stări care ajută enorm la buna funcționare a glandelor suprarenale.

Pentru început, ajutați organismul să se dezintoxice și regenereze, întărind în special sistemul endocrin și mai ales funcția glandelor suprarenale. Veți putea face aceasta adoptând o dietă compusă din fructe și legume crude, germeni, cereale integrale și semințe. Practicați exercițiu fizic în natură, hidratați-vă bine organismul și învățați să vă bucurați de cele mai mici lucruri și să fiți mulțumitori. Culcați-vă devreme și aveți grijă să fie camera bine aerisită.

Suprasolicitarea suprarenaliană este o temă de actualitate, este normal să ne informăm singuri, responsabilizându-ne faţă de propria sănătate, pentru că cine altcineva ar putea să o facă în locul nostru?
Glandele suprarenale luptă pentru a ne ajuta să facem faţă stresului într-un ritm de viaţă extrem de alert. O epuizare a lor ne-ar face să ne simțim “arși”, suprasolicitați și extrem de obosiți. Pe scurt, ești în burn-out.
Cu toate că ”oboseala suprarenalelor” nu este un diagnostic obținut de la vreun medic, dacă observi că trăiești semnalele descrise mai jos, ar fi bine (necesar!) să consideri o avertizare serioasă din partea corpului tău că ceva trebuie (cu aceeași necesitate!) să fie schimbat în rutina ta zilnică.

Dacă depășim cele patru stadii ale oboselii suprarenaliene urmează “insuficienţa suprarenaliană” care este cu adevărat un diagnostic medical!

Așadar, haideți să învățăm să ne ascultăm corpul și să ieșim din rularea la nesfârșit a unor obiceiuri nesănătoase. Mulți dintre noi ne-am “biciuit” glandele suprarenale prin variate tipuri de abuzuri. Când stresul persistă mai mult timp, corpul rămâne încărcat cu un exces de cortizon (hormon secretat de glandele suprarenale), acest lucru slăbind celelalte sisteme, pentru că întregul corp muncește la fel de mult ca și noi.
Cum îți ai seama că suprarenalele tale sunt obosite și ce poți face, pas cu pas?
Iată cele 9 semne care îți arată că ești în acest punct și află cum poți să te ajuți:
1. Te simți suprasolicitat de viaţă.
Atât de multi dintre noi punem auto-îngrijirea ultima pe listă sau chiar o lăsăm în afara ei, până când este prea târziu. Este trist și dureros când se mai poate face nimic.
Poate fi mult mai ușor uneori să spui “da ” decât “nu “, însă toate aceste lucruri nu conduc decât la o ardere! Succesul social este binevenit și sunt de apreciat rezultatele superioare, dar cheia succesului tău stă și în practicile de auto-îngrijire și în nivelul de împlinire și mulțumire (cât de bine te simți făcând ceea ce faci și cum poți face să te simți cât mai bine?).
Acordă-ți permisiunea de a face un pas înapoi! Corpul și suprarenalele tale îți vor mulțumi. Este clar că dacă resimți mare parte din semnele de aici, ceea ce faci acum, în momentul de față, nu funcționează pentru corpul tău. Schimbă. Schimbă-te!
2. Nu poți dormi.
În mod ideal, nevoia noastră este de 7-8 ore de somn pe noapte. Corpul are nevoie de somn pentru recuperare, resetare, reîncărcarea bateriilor pentru o nouă zi. Fiecare dimineață ar fi normal să o trăim cu motivație, reîncărcare și energie.
Cu toate acestea, mulți dintre noi renunțăm la somn pentru a continua munca sau pur și simplu din inconştienţă. Această amânare repetată a orei de adormire strică ritmul natural al organismului și echilibrul, devenind un obicei de a adormi târziu.
Este important să ne recâștigam bunul obicei de a adormi la timp. Ar fi bine ca seara la 22.30 să fim în pat, chiar dacă nu resimțim senzația de somn. O baie caldă și aromată, o muzică liniștitoare, o formă de meditație mindfulness te-ar ajuta să-ți liniștești mintea lăsând gândurile să zboare observându-le conștient, conducându-le în liniște înapoi spre trup și respirație, fără luptă sau judecată.
3. Te simți epuizat după sport.
Dacă faci sport, exercițiile fizice ar fi normal să te facă să te simți energizat, nu epuizat. Efortul fizic este un factor de stres cunoscut pentru glandele suprarenale. Prea multă mișcare poate avea un efect invers.
În altă ordine de idei, munca constanta, continua dar fără atingerea obiectivelor, generează grăsime abdominală și te face să resimți oboseală mai tot timpul.
În acest scenariu, este mult mai bine să găsești o formă mai delicată de mișcare, cum ar fi: întinderea, mersul pe jos, mersul pe bicicletă, ceea ce te-ar face să te simți mai bine și nu epuizat.
Dacă motivul pentru care faci sport este obiectivul de a pierde în greutate, este de știut că 80% din rezultate provin dintr-o alimentație corectă și o dietă mentală și spirituală potrivită.
4. Hormonii tăi o iau razna.
În al doilea stadiu de oboseală a suprarenalelor, tiroida poate fi afectată generând semnele hipotiroidiei (oboseală, creștere în greutate, păr și piele uscată, circulație periferică slabă). De asemenea ciclul menstrual se oprește precoce sau sindromul pre-menstrual este mult accentuat.
În acest moment, o dietă hrănitoare, suplimentele nutriționale, un somn bun, creșterea consumului de apă, de minerale, oligoelemente și vitamina B precum și eliminarea cofeinei sunt esențiale.
5. Te simți prea anxios sau deprimat.
Când se întâmplă prea multe într-un interval scurt de timp, este absolut normal ca anxietatea să înceapă să se manifeste. Presiunea termenelor, programul prea aglomerat fac corpul să producă nivele crescute de adrenalină. Hormonii suprarenalieni sunt implicați în procesele cognitive , în stările de spirit și cele mentale, în moduri extrem de complexe.
Anxietatea și depresia sunt direct legate de asta, toleranța la stres scade simțitor și ne simțim mult mai frustrați.
Ia-ți mai mult timp pentru tine! Hotărăște ce înseamnă cu adevărat “destul“. Sănătatea și bunăstarea sunt mai importante decât o bucătărie perfect curată sau o funcție care nu mai este interesantă.
6. A apărut o poftă de a mânca sărat.
Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este faptul că trupul tău caută sodiul (nu clorura de sodiu) și alte minerale. Atunci când este epuizată producția de aldosteron (hormonul care reține sarea ), tensiunea arterială scade, apar palpitații, poftă de sare și vertij. De aceea este important să te asiguri că primești suficiente minerale din rutina alimentară zilnică. Sunt de dorit minerale de înaltă calitate în formă osmotică sau ionică (Super Water), alge marine (Spirulina), fructul de Noni, Schizandra, Goji, Rhodiola Rosea.
7. Te simți “înțepenit” și “inflamat”.
Ca reacție la evenimentele stresante, corpul tău manifestă rigiditate și durere, acest lucru semnalizând faptul că nu primești o reîncărcare completă. Stresul poate fi resimțit în gât, spate, maxilar, etc.
Senzațiile de acest fel pot fi reduse printr-o optimizare a somnului, masaj, stretching, meditații, rugăciune, băi calde cu sare de mare, suplimente nutriționale pe bază de vitamine B și magneziu.
8. Ești dependent de cofeină pentru a avea energie după-amiază.
Ceea ce trebuie să știm despre cofeină este faptul că nu ne dă ci ne “împrumută” energie. Poate fi bună pentru unii și nu la fel de bună pentru alții. Ea ne ajută să trecem peste zi cu o stimulare adăugată, reprezentând de fapt un “bici” pentru suprarenale. Ne menține stresul în corp și stimulează producția de cortizon și epinefrină.
În zilele de reîncărcare este bine să recurgem doar la ceaiuri din plante și înlocuitori de cafea cum ar fi: busuiocul sfânt, rădăcina de păpădie, mentă, sunătoare, tei, iasomie, cicoare, etc.
9. Digestia este dificilă.
Când suntem supuși stresului, corpul nostru nu se concentrează pe digerarea și absorbția optimă a nutrienţilor din alimente. Funcțiile digestive și metabolice sunt mult încetinite și, ca atare, probabilitatea de balonare după mâncare, creșterea în greutate, indigestia, constipația sau diareea este mult mai mare. Chiar dacă mănânci sănătos, atunci când corpul tău este sub stres, nu poate asimila complet hrana.
Ca sfaturi pentru optimizarea digestiei ar fi: o dietă ușoară, consum de apă și lămâie, rezervarea unui timp suficient pentru savurarea mâncării, minerale suficiente, plante precum Valeriana, administrarea unui probiotic zilnic.

Așa-zisa „luptă” împotriva stresului cronic, burn-out-ului, epuizării suprarenalelor devine cu adevarat eficientă abia în momentul în care n-o mai considerăm luptă, ci devine un stil de viață.

Să ne fie de (și cu) folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

01/09/2019

Tătă-s plină de zgaibe. Nu știți ce-s alea? Zgrăbunțe transformate-n bube. Umflături. Cum de la ce? De la țânțari mutanți! Armăsari, ce mai! Că nici țânțarii nu mai îs ce-o fost odată! Să vină frumos, să te bâzâie, să te sâcâie, să-l auzi, să-l vezi, să-i dai cu perna-n cap, o vânătoare din asta, normală-n miez de noapte, nu? A, nu, ăștia de-amu-s pă silent, ăștia vin tiptil, în șoaptă, și nu te-nțeapă așa, într-un loc, două, musai în vreo 5, la foc continuu, țaca-paca-țaca-paca, de zici că-s mașini de cusut Singer, și te trezești de mâncărime și de scărpinat ca nebunu’ prin somn! Măi oameni buni, țânțarii ăia de dinainte, normali, cumsecade, prietenoși, te înțepau, sugeau, și plecau. Se-nroșea locu’ o țâră, te mânca un piculeț, făceai o cruciuliță, puneai un strop de-oțet, frecai c-o frunzuliță de ciuboțica-cucului, și gata, dispărea zgrăbunța. Ăștia când înțeapă amu, păi frate, se umflă de zici că-i pancovă, se-nroșește, se-ntărește, mai că nu face și spume, și, dintr-o zgrăbunță se transformă-n bubă iar din bubă, de la atâta scărpinat, e gata zgaiba! Trece într-o lună, nu ca înainte într-o zi! Și când ai din astea vreo 10 pe tine… ce mai, îți vine să te freci de copaci și să te tăvălești pe jos! Ce cruciulițe, ce balsamuri, parcă după ce te dai cu de-alea, te mănâncă și mai tare! Când crezi c-ai scăpat și gata, au trecut, se reactivează!

Da, clar, țânțarii nu mai îs ce-o fost odată, ăștia-s mutanți! Ba mușcă și ziua, nici ziua nu ești la adăpost de ei! Ăștia-s țânțari ninja, atacă pe tăcute și dispar. Se-ascund, stau la pândă și iar te-atacă! Culmea-i că toate produsele (care îs și scumpe-al dracu’!) în loc să-i țină la distanță, zici că-i stimulează, îi atrag! Ce spray, ce brățări, ce soluții împotrivă? Da’ de unde, io cred că atunci când le simt, țânțarii ăștia deja se ling pe bot și zic: yami!

Io azi-noapte m-am declarat învinsă. Asta e. Le-am oferit jugulara, venele, tot ce-au vrut. Luați și sugeți, fire-ați ai dracu‘, țânțari mutanți, na, luați de-aci!

Însă recunosc c-am jucat murdar. Ieri după-masă am băgat o porție dublă de mujdei, no să vă văd amu! Ori crăpați voi, ori ficatu’ meu! Io încă-s vie, să văd la noapte dacă mai am anofeli din ăștia prin dormitor, dar după cât de liniștită am durnit azi-noapte… cred c-am scăpat de ei!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

31/08/2019

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Io asta cu plictisitu’ n-o înțeleg și pace! Mie nu-mi ajunge ziulica, cât îi ea de lungă, să fac tot ce-aș vrea, veci seara când mă pun în pat, îmi pare rău că s-a mai dus o zi și n-am făcut câte-aș fi vrut să fac! Cred că și de asta-mi place mie vara atât de mult, că-s zilele mai lungi.

Nu m-am plictisit niciodată. Și-n mijlocul pustietății, și-n fundu’ pădurii, și la cucurigu-n praznic, n-am apucat să mă plictisesc. Întotdeauna m-am bucurat că-s acolo, în locul ăla, în acel moment. Cu telefon sau fără, cu internet sau nu, singură-cuc sau înconjurată de oameni, am găsit întotdeauna ceva de făcut. Și numa’ să-mi ascult gândurile, și numa’ să-mi trăiesc emoțiile, a fost destul. Să fiu prezentă. Atunci. Acolo.

Îmi place chiar și mai mult să nu cunosc pe nimeni când mă duc undeva, să stau doar și să mă uit la oameni. Să-i observ. Să-i studiez. Îți spun atâtea povești! Afli atât de multe! Și-i atât de interesant!

Iar dacă nu-s oameni prin preajmă, locurile, cerul, copacii, norii, totul e la fel de interesant. Chiar dacă am mai fost pe-acolo de zeci de ori, întotdeauna găsesc ceva nou. Ceva schimbat. Ceva numa’ bun de admirat.

Plictiseală? Cum să te plictisești când sunt atâtea de învățat? De descoperit? De citit? De admirat? De făcut? De explorat?

Plictiseala cred că apare atunci când ne punem limite. Când nu ne dăm voie să visăm, să fim curioși, când ne oprim din învățat. Când uităm să mai fim, măcar din când în când, copii.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

27/08/2019

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Trădători!!! Tăți îs niște trădători! Iude!

Ni tu dragă, pentru cine mi-am mîncat io zîlele și viața!

Ni tu dragă pentru cine-am asudat io, pentru cine m-am scremut, pă cine-am alăptat și i-am crescut mari!

Ni tu dragă pă cine bibilesc, și-l motroșesc, și nu mai pot de dragu’ lui!

Iude!

Am încălzît șerpi la sîn, nu bărbat și puradei!

Ioi Domne, ce-am ajuns!

Auzi tu-amu, s-ajung io de batjocura lor?

Să hăhăiască tăți tri – în frunte cu ăl mare! – de-amărîta de mine? Că ce? Amu am ajuns și io să port uăcheri?

Da’ treabă-i asta? Aragaz cu patru uăchi, chioră, ochelaristă și, ce m-a durut cel mai tare, tiombel… Să-mi zîcă ei așe???

No, zîceți și voi, treabă-i asta?

😂😂😂

Tiombelista șefă,

Aura.

25/08/2019

Pfuoi de capu’ meu! Asta-i pățanie? No, stai să-ți zic io ce-am pățit!

Pfff, ce-mi povestești tu-i caca-pișu! Ascultă la mine, asta-i poveste măi, nu apă de ploaie!

Pfuoi de mine și de mine, cum adică? Io să nu știu? Păi știu și gaura la covrig, și mersu’ șarpelui prin apă, și toaca-n cer când bate, băi!

Pfff, du-te mă de-aci cu palavrele tale, dacă m-apuc io să vorbesc, păi cărți, romane, fluvii, înșiruiri nesfârșite-ți aștern, țac-pac!

Pfuoai ce banalități, ce stupizenii, ce păreri absurde! Băi, neliniști metafizice, întrebări existențiale, adâncuri abisale, adevăruri absolute, ia de la mine, nu-mi spune tu mie, la cel/cea care știe tot!

Părerologul de serviciu, da?

OK.

Zi faină, oameni faini!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/08/2019

PS. Ceva păreri, aveți? 🤣🤣🤣

Da, da, așa e, noi, muierile astea „imancipate” facem numai dragoste, niciodată „doar” sex.
Da, da, noi numa’ vedem plua și ne fîstîcim, ne înroșim și ne facem tăte bune de nimic, de zîci c-am scos copiii prin urechi și i-am făcut jucându-ne cu ciucurii de la covor, ca mîțele!
Mvai, da’ cum să nu ne șocheze când auzim cuvitele tufe, cur, țîțe, plue si prizde? Mvai, da’ alea ce-s, că noi nu avem? Nuuu, noi avem veverițe, noi vedem cuci și facem potriviri de șuruburi în piulițe și băgăm vaporu-n port.
Da, da, noi când băgăm veverița-n scorbură nu gemem, nu zicem „Ioi!” ca țărăncile, nuuu, noi susurăm suav și diafan: „Of!”. Și, poate – da’ numa’ poate! – mai adăugăm un „Mvai!”.
Da, da, suntem tăte sfinte și neprihănite, noi avem doar cuvinte elevate-n vocabular, pe copii îi aduce-n continuare barza și când ne-ndeplinim datoria de muieri (da, da, e o datorie, nu-i ceva firesc) o facem cu lumina stinsă, și, dacă se poate, și cu chiloți de tablă!
Nu, nu, noi nu simțim plăcere, noi nu avem orgasme, noi nu ne desfătăm, nu admirăm un bărbat mișto pe stradă, nu apreciem un cur bombat, un piept puternic, niște bulane faine… Nu, nu! Nu-i voie!
Mvaaaai!
😂🤣

Nu-mi aduce flori după ce-o să dau colțu’, că mă ridic din groapă și, după ce-ți dau cu ele-n cap, ce rămâne din ele ți le mai bag și-n cur!
Nu-mi plânge de dor și de drag după ce-o să crăp, nu mă jelui, că te bântui și te fugăresc prin tătă casa, de nu mai pui nicio noapte geană pe geană și-apoi vezi tu jelit!
Nu-mi spăla curu-n lacrimi după ce-am perit, că-ți zdrăngănesc lanțurile și-ți trântesc ușile și-ți apar în oglindă când ți-a și lumea mai dragă și-i vedea apoi motiv de plâns!
Mie amu să-mi aduci flori, nu după! Amu vreau să le văd pe masă, nu-n criptă! Că după aia, ce folos?
Mie amu să-mi zîci cît țî-s de dragă, și cît țî de dor și cît îți lipsesc! Și numa’ pînă ies cu gunoiu’, da’ țî dor! Că după aia-n ceie lume, crezi c-oi auzî? O… laie, atunci n-oi auzî numa’ coruri și harpe! (mă rog, io așe sper… 🙄).
Mie amu, da’ amu ni să-mi arăți cît de tare-ți pasă și cum nu mai poți de grija me, c-amu-ți dau lacrămile – de bucurie! 🤪 – cînd mă vezi, nu după ce-oi peri, când oi și ca o mumie!
Amu iubește-mă, nu mâine, răspoimâine sau când îi ave tu chef! Amu ni!
Înțelesu-m-ai?
😂🤣😂🤣😂

un text altfel.
da’ tot cu drag și cu iubire,
Aura.
20/08/2019

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Este un citat atribuit lui Mahatma Gandhi dar, pare-se că nu-i adevărat, cică altcineva l-ar fi rostit prima oară. Însă, indiferent cine l-o fi zis și când,  io-i dau dreptate.

Pentru că așa e, de fiecare dată când ești combătut, criticat și pus la zid, inspiră adânc, numără până la trei și… zâmbește. Bucură-te: ești doar la un pas de succes.

Cu cât se înmulțesc atacurile asupra ta, cu-atât trebuie să fii mai încrezător, primești de fapt confirmarea că ești pe drumul cel bun: spre împlinirea dorințelor tale.

Nu vă lăsați descurajați așa ușor. Niciun drum nebătut, n-a fost ușor de străbătut prima oară. Ce-i însă important? Ca tu să fii aliniat cu ceea ce-ți dorești, ca tu să fii centrat pe rezultat, pe obiectiv, pe țelul tău. Pentru că dacă tu știi ce-ți dorești, nimic n-o să te oprească, nici „ignore„-ul, nici mișto-ul, nici combătutul. Pasiunea, autenticitatea, talentul, darul tău divin odată manifestate, nu le mai poți opri. Nu poți spune: „Gata. Stop. M-am răzgândit, nu mai vreau!”. Da, ele pot deranja. Pot incomoda. Pot enerva. Păi cum, așa, tam-nesam, pe nepusă-masă se trezește să facă asta? E un drum de parcurs, e o cale bătătorită de străbătut, e o ordine și-o rânduială, cum vii tu să le dai peste cap și să faci ce n-a mai făcut nimeni? Uite-așa: simplu. Din suflet. Și firesc.

Nu vă mai fie teamă c-o să deranjați, c-o să stricați vreo orânduială. Că nu vă încadrați, că nu sunteți destul de buni, că nu vă ridicați la standardele cerute — și impuse! — de alții. Aveți propriile standarde. Dacă tu știi ca ești azi mai bun decât ieri, că mâine o să fii mai bun decât azi și c-o să dai tot ce-i mai bun din tine, asta contează. False pretenții, false aere, false pudori, aparențe de păstrat, măști de purtat, mai degrabă la toate astea spuneți: „Gata! Stop”. Fiți voi înșivă. Originali. Firești. Și, mai ales, REALI.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Zilele astea am găsit atâta informație interesantă de mi-e capu’ calendar!

De cele mai multe ori trec zile-n șir fără să găsesc nimic care să-mi atragă atenția și-apoi începe avalanșa. De parcă cineva ar opri robinetul cunoașterii și-apoi, când ar avea chef, i-ar da drumul din nou.

Traume, familii disfuncționale, femei sălbatice, empați ajunși în burn-out, secătuiți de vampiri energetici și de relații abuzive, transformări dureroase, schimbări miraculoase, chei ale genelor de descifrat, etc.

Am impresia că am dat de-un corn al abundenței, c-am ajuns la fântâna cunoașterii, fără fund. Cu cât citesc mai mult, cu-atât apare mai multă informație, mai interesantă.

Introducerea este ca să explic unele articolele/texte publicate dar care nu îmi aparțin. Mi s-au părut atât de complete și de interesante încât n-avea rost să mai scriu și eu pe marginea lor.

Dar pentru mine e clar. Cu cât sapi mai adânc, cu-atât scoți la suprafață mai mult. Ca să scapi de sechele, trebuie să le-nfrunți. Și articolele, cărțile, emisiunile, live-urile și tot ce-am mai găsit io zilele astea, apar cu un motiv.

V-am mai scris că-s în aceeași oala cu voi, nu-s nici guru, nici șămăniță-șefă, nici zâna bună. 😜

https://aurablupu.com/2018/05/05/guru/

Lecții mai am încă de învățat destule, dar îmi pare bine când trec ziua cu bine, când noaptea dorm fără somnifere, când alerg fără să gâfâi măcar 3 ture de teren, când nu scot limba de-un cot urcând trei scări, când pot merge cu bicicleta să văd apusu’ pe baltă, când pot să mă gândesc la Edi fără să plâng, ia, nimicuri din astea. Să mă gândesc la cât de evoluată îs, câte niveluri de conștiință am urcat și cât de tare m-am iluminat, no dă-i pace! Astea-s pentru mine pre’ complicate. Nu mă întrebați la ce nivel sunt în piramida lui Hawkins, că habar n-am!

Știu că mă simt bine și sunt împăcată cu tot ce viața îmi oferă. Știu că mă inundă o stare de bine când mă gândesc la prezent, la trecut (în sfârșit!) și la viitor. Știu că-s împăcată cu toți cei care m-au rănit. Înainte, când mă gândeam c-aș da față-n față cu ei, simțeam un gol în stomac, o apăsare pe inimă și-o stare de panică mă cuprindea. Ziceam: „Orice, numai să nu-i văd!”. Acum nu. Acum, imaginându-mi că-s în fața mea, sunt liniștită. Împăcată. Namaste.🙌

Știu că iubind necondiționat, (și asta mi-a fost greu!) primesc necondiționat iubire. Și asta îmi ajunge. Asta-i deja, pentru mine, tot.

Nu-s perfectă, Doamne ferește! Sunt doar un om ca orișicare altul, cu bune și cu rele, cu păcate și cu greșeli.

Dar, așa cum sunt, nu m-aș înlocui cu nimeni. Nu m-aș preface să fiu altceva, decât sunt.

Eu. Și atât.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

16/08/2019

Mai tare decât judecata, nedreptatea, trădarea sau umilința m-a durut doar disprețul. Voalat sau afișat, ascuns sau fățiș, disprețul m-a atins profund și l-am simțit întotdeauna, imediat. Cel care disprețuiește, te desconsideră din start, te măsoară din priviri, arcuiește o sprânceană și ridică un colț de buză fără să-ți dea nicio șansă! Te cataloghează, te înfierează și te situează sub el. Indiferent ce-ai face și cum, ești întotdeauna dedesubt, niciodată deasupra. Amu că cel care disprețuiește pierde o maaare șansă de-a experimenta ceva mișto… ghinionul lui!  😜🤪

De ce m-a durut cel mai tare disprețul? Pentru că-n el nu exista nicio urmă, niciun licăr de iubire. E gaura neagră. E vidul neiubirii. E materia întunecată, fără nicio speranță de revenire, de reconciliere.

Disprețul rănește adânc, tocmai pentru că vine din adânc. Nu te poți păcăli, nu poți pretinde că cineva care pufnește a dispreț în fața ta, care-ți disprețuiește naivitatea și  elanul sincer, o să-și schimbe vreodată părerea și-o să te iubească fără rezerve, mai apoi.

Pentru că asta ar însemna să-și recunoască greșeala, să renunțe la poziția de deasupra, la superioritatea lui. Și cine face asta? Nimeni. Ne place prea mult să fim superiori. Ne place prea tare să fim deasupra. Ne încântă de-a dreptul să privim de sus.

Conștient, io nu cred c-am disprețuit în viața mea pe nimeni. Invidiat? Da! Judecat? Da? Recunosc că nu-s sfânta din icoană, am păcatele mele destule, pe care mi le-asum. Să disprețuiesc însă, nu pot. Pe cerșetorul de pe stradă, care poate are o poveste-n spate cutremurătoare, de ce l-aș disprețui? Că io-s mai norocoasă și am un acoperiș de-asupra capului? Nu-s mai cu moț ca el! Pe „curva” din vitrine, care-și vinde trupul pentru bani, de ce-aș disprețui-o? E tot femeie și io-s tot o „curvă”, care doar a scăpat ca prin urechile acului de-aceeași soarta ca și-a ei! Nu-s nici mai brează, nici mai superioară! Doar mai norocoasă. Pe cei care fac greșeli gramaticale, agramați și-s neșcoliți, de ce i-aș disprețui? Și io fac destule, n-am fost la școli înalte, n-am dat licențe și n-am nici doctorate, am fost prea ocupată să-mi câștig pâinea, pentru copii. Pe cei care pun întrebări naive, care-s neștiutori și ne-nvățați, de ce i-aș disprețui? La fel de neștiutoare și de naivă am fost și eu; și sunt în continuare. Și probabil că la fel voi fi, pe veci; cu cât învăț mai multe, cu-atât îmi dau seama cât de puține știu! Așa că las’ să fiu avidă de cunoaștere și de-nvățare, decât să mă cred atotștiutoare și să m-apuc de dat peste nas la alții și de privit de sus!

Știți care-i avantajul celor disprețuiți? Ei pot să-nvețe, pot să evolueze, pot să facă mult peste ceea ce-și propun. De ce? Pentru că știu cum este neiubirea, vidul, gaura neagră a celor „superiori”; și fac orice să nu ajungă ca și ei.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

14/08/2019

În noaptea asta-i liber la dorințe, îs Perseidele în toiul lor, sper doar să nu se acopere cerul cu nori și să pot umbla pe ciripuri. 🥰

Fenomenul e spectaculos, cred că în vârf de munte e cel mai fain să-l vezi dar și culcat în mijlocul curții, pe-o pătură veche și-ncercând să nu exclami la fiecare dâră de pe cer: „Ioooi ce fain-o fost asta!!!”. 😂

Greu să te abții… Nu la fel de greu pe cât a fost să-l fac pe Adi să-mi țină companie, acum vreo câțiva ani, când eram în concediu în România.

În toiul nopții, pe la 1 (c-atunci se văd cel mai bine) l-am convins să ieșim în curte, să ne uităm la cer și să ne mozolim. Fericire pură. Noapte adâncă, stele căzând, Edi cu noi, greieri cântând. Foșnet, miros verde și umed, cer plin de stele, Calea Lactee lăptoasă dar definită, cum rar o vezi aici…

Când am ajuns cu numărătoarea la peste 50, am renunțat. Să le mai număr, am rămas doar la admirat. Și-atunci am văzut-o. Pe cea mai cea. Roșie-aurie, o minge de foc pe-ntunericul nopții, era parcă vie, un șarpe de foc. A explodat pur și simplu deasupra noastră, de parc-ar fi zis: „Pam-pam!”.

N-am mai văzut alta ca ea… Ploaia de meteori a fost atunci, pentru mine, deosebită. Cea mai cea…

Sper ca-n noaptea asta să se repete.

Că mai am muulte dorințe de-ndeplinit.

Voi? Ce ziceți? Umblați pe ciripuri ‘au ba?

Cu drag și cu iubire,

cometa Aura.

12/08/2019

În natură n-am găsit nimic urât. Nepotrivit. Culori care să nu „meargă” una cu alta; argintiu cu auriu, verde cu albastru, roz cu roșu…
O povață a profesoarei de desen mi-a rămas în minte, încă de copil: „Când nu știți cum să asortați culorile, priviți natura. Ea nu greșește niciodată.”
Uitați-vă la o floare, în interiorul ei, și-o să vedeți o multitudine de culori, ce nu doar că se potrivesc, ci tocmai ele-i dau frumusețea, o fac deosebită; priviți un câmp de maci înflorit, alături de-un cer albastru și câțiva nori albi, și-o să simțiți măiestria; admirați un apus schimbător, de la auriu la purpuriu, de la portocaliu la indigo, de la albastru la vinețiu, și-o să-nțelegeți măreția.
Natura nu greșește niciodată.
Doar noi facem greșeli.
Când nu o vedem. 

Și nu o prețuim. 

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
09/08/2019

„Mvai dragă în ce lume urâtă trăim! Mvai dar cât de răi suntem! Mvai da’ cât de oripilat(ă) sunt de tot ce se întâmplă!”.

Mvai dragă da’ atunci de ce te uiți? De ce urmărești cu balele curgând știrile de senzație? De ce citești ziarele de scandal? De ce savurezi amănuntele picante despre cine, ce-a făcut și cum? De ce te interesează doar partea scandaloasă a vieții așa-ziselor vedete? Păi noi le-am făcut vedete, privindu-le și discutând despre ele. „Ce panaramă dom’le! Uite și la aia(ăla) ce-a făcut! Uite-l cât e de prost, de dobitoc!”.

Nu-ți place? Nu te mai uita. Dă-le pace! Uită-te la National Geographic și la History!

Vedem lumea prin ochii noștri. Prin filtrul propriu. Nu te mira că atragi în viața ta doar urâțenie, scandal, ceartă, răutate, dacă doar asta privești. Dacă doar asta cauți. Dacă doar asta vrei. Să găsești alții mai urâți, mai răi, mai proști.

Caută cerul. Privește norii. Vezi frumusețea naturii! Iartă-mă. Te iubesc. Mulțumesc. Spune-le, repetă-le până-ți ies pe nas. Ridică-ți vibrația, lasă televizorul și știrile senzaționale, hrănește-te cu altceva! Vrei ca lumea să fie mai bună, mai frumoasă? Păi fă-o să fie! Nu sta-n fotoliu, înghițind pastile și uitându-te la televizor!

Mvai dragă, ce minunată-i lumea asta mare!

Mvai dragă, cât de recunoscătoare sunt!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

07/08/2019

În spatele unui caracter puternic, se ascund răni adânci și traume profunde.

În spatele unui zâmbet strălucitor, se ascund lacrimi amare, suspine multe și dureri.

Iar în spatele unei vieți împlinite se ascund multe eșecuri, multe lupte, multe încercări.

Nu trebuie să mă credeți pe mine, citiți doar poveștile de viață ale unor oameni puternici și de succes și-o să vedeți tiparul care se repetă. De la sărăcie lucie, de la bătăi și-abuzuri, de la abandon etc. la reușită, bogăție, succes, la vieți împlinite și realizări nenumărate.

Când motorul care te mână are și combustibilul potrivit, rezultatele sunt pe măsură, distanțele parcurse sunt uluitoare, salturile nemaipomenite iar reușitele sunt extraordinare.

Caracterele puternice nu se formează stând la umbra nucului bătrân și deplângându-ți soarta. Dându-ți cu părerea despre cât de înalt e cerul, cât de verde-i iarba și cât de mare-i lumea nu devii nici mai puternic, nici mai încercat. Poate filozof sau scriitor. 😜

Tocmai rana cea mai profundă, trauma cea mai adâncă, încercarea cea mai grea sunt cele care te călesc, te întăresc, te finisează. Te motivează.  Când ai răbdat de foame, vrei să ai mâncare. Când ai suferit de ne-iubire, vrei să fii iubit, când ai fost abandonat, vrei siguranță ș.a.m.d. și faci tot ce trebuie ca să le obții. Treci prin și peste orice.

Frumusețea caracterelor puternice nu-i că reușesc să aibă tot ce vor, ci prețuiesc cum se cuvine tot ce au. Mâncarea le este hrană nu îmbuibare, iubirea le este temelie nu desfrâu iar siguranța dobândită o mai și oferă, știu s-o împartă, nu sunt egoiști.

Reușitele au multe povești în spate. Multe eșecuri, multe încercări.

Dar și diamantele ar fi rămas doar cărbune, dacă n-ar fi fost supuse la temperaturi înalte și presiuni ridicate, nu?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06/08/2019

Tare departe nu-s vremurile când încălzeam apa pe foc, scriam la lumina lumânărilor și „conexiunile” pe care le foloseam atunci erau „din vorbă-n vorbă”. Nu tu internet nelimitat, face-buc, insta sau twitter. Televizoarele erau puține, alb-negru, dar ce să și vezi? Nici radioul nu-l prea ascultam iar distracția favorită era joaca pe stradă cu ceilalți copii. Așa socializam noi pe-atunci, nu? Acum socializăm și ne interconectăm de numa’ numa’,  știm tot, cine-ce-a făcut, unde și când. Suntem la zi cu tot ce mișcă-n lumea asta, râul-ramu’, dar oare cât de fericiți suntem acum? „Conexiunea” cu noi înșine unde e? Cu natura? Cu pământul? Cu soarele și copacii?

Am scris azi pe pagina mea: „There’s no WiFi in the forest, but I promise you’ll find a better connection. — Nu există WiFi în pădure, dar vă promit că veți găsi o conexiune mai bună”, inspirată fiind de ziua de ieri pe care-am petrecut-o în natură, lângă o apă și-o pădure. Și, deși recunosc c-am mai pornit datele mobile, mi-a prins bine și fără internet, cele mai prezente momente, când m-am simțit conectată, centrată și liniștită, au fost cele în care-am uitat de telefon. De altfel știți asta deja din scrierile mele, că umblatul pe coclauri este favoritul meu. Nu în mall-uri și-n supermarketuri, nu prin centre comerciale și-n magazine de cumpărături, nu pe străzi aglomerate și-n agitație. Ci-n mijlocul naturii. În liniște și-n pace.  ❤

Conexiunea cea mai importantă nu-i prin internet, e de la inimă la inima, e prin gând la gând (cu bucurie, nu altfel 😉 ). Ne-am îndepărtat atât de mult de esența noastră, c-am ajuns să n-o mai știm, să n-o mai recunoaștem, să n-o mai folosim.  Să te bucuri de-o pădure, de-un copac, de iarbă, de cer și flori, de tot ce vezi, să stai doar să privești, s-asculți, s-adulmeci și să mulțumești.  Să te conectezi cu natura, nu prin WiFi. 🙂 Să te umpli de energie pură. Un copac n-o să-ți transmită un gând plin de ură, o pasăre n-o să-ți dorească răul iar apa n-o să te invidieze.

Câți dintre noi am sta azi, în mijloc de pădure, fără televizor și fără internet? Măcar câteva zile. Să trăim ca-n vremurile de-odinioară, când nu eram conectați cu toată lumea dar eram conectați cu noi înșine.

Mai atenți, mai împământați, mai conștienți.

Cu drag și cu iubire,

prin WiFi-ul

Aura B. Lupu

04/08/2019

Citind povestea scrisă de Condei

https://condeiblog.wordpress.com/2019/07/28/maruntul/

un val de amintiri m-a năpădit. Și nu din cele plăcute. Ci alea ascunse, pe undeva în adânc de suflet, care ieșind la suprafață, fac ravagii.

Foarte interesantă povestea lui Condei, dar oare de ce-am gustul ăsta amar?
Hm… Recunosc ceva din poveste, deși am citit-o acum prima oară.
Învățătoarea lui Maricek să fi fost oare învățătoarea unei fete slabe și deșirate, după care copiii se țineau pe stradă, strigând „Aura-gaura”? De bătut n-o băteau, nu mai îndrăzneau să se apropie prea tare, se apărase cu-nverșunare mușcând și zgâriind mai ceva ca o pisică turbată.
Învățătoarea însă căuta orice prilej să-i dea cu nuiaua, nu doar în palme ci o punea să-și unească degetele strâns, și-apoi o lovea.

Și-acum simt săgetarea din buricele degetelor, care în primele secunde amorțeau de durere, ca apoi durerea să devină năucitoare. Pentru un copil de 7-8 ani, era de neînțeles. Ce-a putut face atât de greșit încât să merite așa o durere?

Nu scrisese corect semnul întrebării. Nicoleta Borz, îți mai amintești?

Învățătoarea mă scosese la tablă, și-mi ceruse imperios, să scriu CORECT semnul întrebării, iar io-l scrisesem rapid, răsuflând ușurată că-mi ceruse ceva atât de simplu. Prima lovitură a venit pe neașteptate, direct peste mâna ce încă nu apucase să lase creta jos.

Am întors privirea mirată, ceea ce-a înfuriat-o și mai mult.

– Asta-i corect la tine, Boroș? Șterge și scrie-l iar! a țipat înverșunată.

Am luat buretele și-am șters încet, cu mâna stângă, cea dreapta mă durea. L-am scris șovăitoare, neînțelegând ce anume aștepta de la mine. Semnul întrebării? Îl scrisesem exact cum îl vedeți voi aici, un punct sub un cârlig, nu? N-am apucat să pun și punctul c-am auzit șuieratul bățului prin aer.

– Nu așa! s-a răstit iar tovarășa învățătoare la mine, rămasă încremenită cu creta în mâna și-ncercând să-mi stăpânesc lacrimile ce-amenințau să-mi curgă pe obraji. O căldură arzătoare mă cuprinsese prima dată în stomac și-apoi îmi urcase în obrajii ce-i simțeam în flăcări. Am strâns ochii, încercând să-mi recapăt auzul, urechile îmi țiuiau iar pereții clasei dansau.

Când i-am redeschis, tovarășa aștepta cu mâinile încrucișate pe piept, privindu-mă rece și c-o ură pe care nu puteam să mi-o explic.

Clasa amuțise, nu se mai auzea nimic, parcă toți colegii își țineau respirația, câțiva  privindu-mă îngroziți, alții cu milă, unii satisfăcuți…

La a treia încercare mâna-mi tremura incontrolabil.

– Întoarce-te spre mine și întinde palma, mi-a spus imperturbabilă.

Știind ce mă aștepta, am întins-o hotărâtă, să scap cât mai repede și să mă întorc în bancă. Ridicasem bărbia, sfidătoare, pentru că deja în sufletul meu de copil frica fusese înlocuită de îndârjire. Nu făcusem nimic greșit! Tovarășă învățătoare era nedreaptă! Și rea!

Când i-am susținut privirea i-am zărit în ochii mici și reci un licăr de-ndoială. Dar foiala colegilor în bănci, care ieșiseră din încremenire, a făcut-o să nu mai dea înapoi.

– Unește-ți degetele! mi-a poruncit.

N-am închis ochii de data asta și-am continuat cu încăpățânare s-o privesc.

Durerea mi-a tăiat respirația, am lăsat mâna jos dar fără să-mi arăt suferința.

– Treci înapoi în bancă, la locul tău, Boroș! Borz, ieși la tablă și-arată-i cum se scrie corect semnul întrebării.

Borz Nicoleta era prietena mea! Premiante amândouă, eram pionieri ai patriei, pregătiți încă de mici să devenim cetățeni buni, nu?

Nicoleta a scris semnul întrebării, a pus creta la loc și s-a întors în bancă.

– Vezi Boroș? Așa se scrie corect!

Îmi ascunsesem mâinile sub bancă. Degetele roșii și umflate nu mă mai dureau, mă usturau acum.

Am întors capul și-am privit pe geam.

Din acel moment, în sufletul meu de copil s-a produs o schimbare.

Atunci am simțit prima oară gustul ăsta amar…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

28/07/2019

Ce scriam io anul trecut, prin august?

„Vrem schimbare dar fără să facem niciun efort să ne schimbăm, în primul rând, pe noi.
Vrem civilizație dar fără să ne civilizam noi în primul rând.
Nu mai vrem corupție dar continuăm să mituim sau să închidem ochii la acte de corupție.
Vrem, cerem, comandăm dar fără să mișcăm un deget sau să punem umărul la treabă; și nici nu oferim nimic în schimb.
Atâta timp cât înjurăm, bălăcărim, sărim la bătaie, nu respectăm pe nimeni și nimic, cât timp ne credem buricu’ pământului, cât consideram c-avem doar drepturi iar îndatoriri defel, o să batem pasul pe loc muuult și bine.
Atâta timp cât credem că violența-i o soluție, cât ne bucurăm de răul provocat unei alte ființe și ne rupem biciuirile pe spinarea cailor, o s-avem civilizație la paștele lor.
Atâta timp cât credem că scăpăm basma curată făcând rău în loc de bine, instigând la ură și la scandal, no fix asta o să și primim înapoi.
Atâta timp cât ne bucurăm de necazul altuia și-i privim indiferenți durerea n-o să ieșim pe veci din ea.”

Image credit: NASA – National Aeronautics and Space Administration / ESA – European Space Agency and the Hubble SM4 ERO Team View larger image at:http://socsi.in/uO4YL

De la moartea lui Edi am trecut (iar) pe somnifere. N-avea rost să mă mai chinui fără, medicul meu m-a întrebat (la reticențele mele de-a relua pilulele minune) că ce vreau, un somn bun cu, sau nopți nedormite fără. Așa că decizia mea a venit rapid.

Nu (mai) sfătuiesc pe nimeni ce să facă,  https://aurablupu.com/2018/09/10/sfat/  — „Nu-mi dați sfaturi! Știu să greșesc și singur” 😉 știu însă că pe mine mă ajută momentan. Le-am „lăsat” de două ori până acum firesc, venind de la sine, așa că-s convinsă că și de data asta, când va fi să fie, în momentul potrivit, o să renunț la ele.

Până atunci însă, îs de supravegheat. 🤪 Dacă după ce le iau nu mă bag în pat rapid, îi bai. Cică umblu ca strigoii prin casă iar a doua zi nu-mi amintesc nimic, sau ce-mi amintesc e destul de vag. Prima dată m-am trezit într-o dimineață cu pijamaua și plapuma murdare de-o chestie maro. 😨 Hopa, oare ce-am făcut azi-noapte, mă-ntrebam, și, repede, am dat pătura la o parte, să văd dacă nu care-cumva…

Uf, era în regulă. Da’ atunci ce pana mea aveam pe pijama??? Adulmec… De mirosit mirosea fain, a ciocolată. Pun mâna pe telefon și-l sun pe Adi:

– Bărbateeee, ce-am făcut azi-nopte?

– Cum adică? Ce-ai putut face? Ai durnit ca Berilă și-ai sforăit, ca de obicei!

– Eh, bine-bine, înainte să adorm, am făcut ceva nebuneli, ceva fichi-fichi, cu frișcă, ciocolată și alte prostioare din astea?

– Aura, faci mișto? Ai chef de glume?

– N-am bre, da’ pijamaua-i tătă pătată și nu știu cu ce!

– Tu fomeie, cum adică nu știi? Păi nu tu mi-ai cerut asară să-ți aduc o bucățică de ciocolată? „Și de aia neagră!”, ai strigat după mine, pe hol.

– Cine? Io???

– Ba nu, că tata! Normal că tu! Chiar nu-ți amintești?

– Absolut nimic!

No, de-atunci, indiferent ce-i mai cer să-mi aducă, Adiță al meu nu mă mai bagă-n seamă, îmi dă pace că știe că habar n-am ce vorbesc.

Baiu’ îi că acum două nopți, înainte de culcare, (luasem evident pilula!) n-am mai cerut nimănui nimic, m-am dus io să-mi iau! Ca noroc că Vlad era și el prin bucătărie și m-a supravegheat. Cică mușcam dintr-un piept de pui de zici că eram canibal, așa rupeam la el, din fomete!

Mda, pilulele astea de somn te-ajută să dormi beton da’ dacă nu te pui în pat urgent, cam dai de bai. 😜

Iar io clar că am o treabă cu mâncarea, coșmarul vieții mele c-o să mor de foame, știți voi, am scris deja în „Sirena”, ce face parte din „Trăirile Aurei”.  https://aurablupu.com/2018/04/15/sirenă/

Așa că, după experiența de alaltăieri, musai să-mi fac – iar! – rezerve pe sub pat. Poate că atunci o să fiu mai liniștită și n-o să mai umblu noaptea prin casă, ca strigoii, după mâncare.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

❤

24/07/2019

N-am io treaba cine ce face, ce mâncă și ce (și cât) bea. Sau fumează. Fiecare o face pe pielea și pe sănătatea lui. Dar un punct de vedere am, mi-l susțin și-l păstrez: PREA mult din orice-am face, nu face bine. Apoi că mâncăm ca sparții, peste măsură, că fumăm ca turcii, câte 1-2 pachete pe zi, că bem alcool zilnic până picăm sub masă, n-o să mă convingă nimeni că-i un lucru bun. Că nu dăunează și n-are urmări. Că uite, cutare n-a fumat, n-a băut, n-a mâncat prea mult la viața lui și de-aia tot s-a dus pă copcă. Da, de-acord, astea-s totuși cazurile rare iar pe copcă ne cam ducem tăți, din câte știu, dar mai contează și cum și când. Exemplu pot să-l dau și io pe bunu’ meu (Dumnezeu să-l ierte și să-l hodinească-n pace!), da’ invers: a fumat ca o locomotivă și nu țigări de-astea fine ci Mărășești și Carpați, apoi de băut câteva cisterne cred că le putea lega de-olaltă, să facă de-un marfar, de mâncat ce-i drept mai puțintel, știți voi expresia lui, „puțîn da’ bun!” https://aurablupu.com/2018/12/30/2291/  și de-aia tăt o trăit peste 90 de ani și n-a fost bolnav (serios!) niciodată.
Eh, aici e chestia de noroc, zic io. Și de vremuri. Ca să nu-mi spuneți că-n ziua de azi când mâncam stres pe pâine, dacă-i mai dăm organismului și băutură peste măsură-n fiecare zi și vreo două pachete de țigări, suntem sănătoși tun și-o să trăim, și noi, ca moșu’ meu, peste 90 de ani, că nu vă cred.
Și n-o să-mi placă niciodată oamenii beți. Bețivi. Pentru că imediat intru în starea de alertă și-mi amintesc când aveam inima cât un purice, neștiind la ce să mă aștept: o iau sau nu? După cum băga cheia în ușă, știam: dacă nu nimerea yala din prima și bălmăjea a un timp, răsuflam ușurată, era prea beat ca să mă mai bată, adormea pe unde apuca; câteodată pica pe hol și-acolo rămânea. Dar când nimerea din prima era bai, pentru că atunci era nu foarte beat ci numa’ așa, încâinit și cu chef de sfadă; și-atunci o căpătam.
Așa că sorry, oamenii beți, nu-mi plac. Alcoolul nu-i vreun aliat de-al meu. Și de fiecare dată când o să dau de vreun articol ce încurajează abstinența, o să-l distribui și-o să-l promovez.
N-am io treaba cine-ce face, dar punctul meu de vedere îl păstrez.

Ador diminețile răcoroase de vară.

Ador aerul proaspăt, cerul senin, moliciunea brațelor ce mă țin lângă pieptul ce miroase a EL.

Ador bătăile lui regulate de inimă ce parcă-mi spun: „Sunt aici. Fii liniștită. Mai dormi.”

Pe jumătate trează zâmbesc. Camera nu-mi este familiară dar picioarele care mă țintuiesc printre cearceafurile răvășite, greutatea lor, da.

Suspin adânc și-ncep să mă joc, nerăbdătoare să-i văd privirea și gropița din obrazul drept, când zâmbește.

C-un deget îi ating fruntea, cobor încet pe-obraji, apoi pe gât, pe braț. Știu că-i treaz când văd firele aurii urmându-mi atingerea.

Sunt mulțumită. L-am trezit. Gropița apare, ochii însă-i ține, încă, strâns închiși. Și-abia când degetul meu atinge genele lungi și dese (pentru care-l invidiez!) îi deschide brusc.

Ador diminețile răcoroase de vară. Și iubirile fierbinți.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

18/07/2019

undeva-n Austria.