Sfinx

Azi am avut o zi cu energizare puternică, în Bucegi. La Babele și la Sfinx. Alt vis împlinit.

Tanti Wiki zice despre Sfinx că: „Sfinxul din Munții Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2216 m altitudine, în județul Dâmbovița, pe teritoriul administrativ al comunei Moroeni. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii eoliene (vântului). Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime. Din punct de vedere istoric și chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinități supreme din timpuri pelasge. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate și putere, acest lucru fiind evidențiat prin fața proporționată, buze severe si bărbia voluntară. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile lor au fost răspândite mai ales în zona Mării Egee.”

Drumeția până acolo a fost provocatoare, nu-i grea dar gâfâitul ușor ne-a readus aminte că-i musai să facem mai mult sport. „Mens Sana in Corpore Sano”, nu? 😉

Aerul tare m-a amețit, suficient cât să fiu „happy” și cu capul în nori – la figurat dar și la propriu 🤪 iar peisajul m-a amuțit, m-a făcut să șoptesc și să admir totul, în liniște. Și tare-aș mai fi vrut să aibă același efect și asupra altor drumeți! Pentru că acolo mi s-a părut complet deplasat să te-apuci să răcnești din vârf de pantă la nevastă-ta rămasă-n urmă: „Da’ greu te mai miști, fă!”, sau să auzi dintr-un rucsac muzică, iar conversațiile să fie purtate pe-un ton prea ridicat, astfel încât toți ceilalți să le audă.

Ciudat mi s-a părut și că din zecile de oameni întâlniți pe drum, doar trei au salutat și alți câțiva au răspuns zâmbetului meu larg afișat. Dar no, poate că energia Sfinxului nu i-a atins chiar pe toți. Însă pe grupul de belgieni din Gent pe care i-am întâlnit (și m-a bucurat întâlnirea asta, nu m-am așteptat să aud flamandă pe platoul Bucegilor) i-a atins energia locului, pentru că mi-au mărturisit că vor să se întoarcă și să mai aducă și alți prieteni din Belgia, le-a plăcut România foarte mult.

Sfinxul l-am găsit – și l-am lăsat – încălecat de tanti și neni care-au ignorat complet afișul: „Nu escaladați!”. Se pare că era pus acolo doar pentru proști ca noi, care chiar l-am luat în seamă. Ca noroc că după un timp scurt de contemplare, n-am mai văzut decât norii, peisajul, oile și Sfinxul. N-am mai auzit decât vântul, păsările, tălăngile și lătrăturile grave ale dulăilor. Și-am simțit în aerul tare de munte, de la 2216 metri altitudine, miros de busuioc. Adi zicea că-i altă plantă, io însă așa l-am simțit, aromă de busuioc zdrobit în palme și inspirat adânc. Suspinat în piept, ca la intrarea-n mănăstire.

A fost destul de frig, 6-7 grade, dar eu ardeam. Palmele-mi erau fierbinți iar când am atins pietrele am simțit clar diferența de temperatură. Abia la coborâre pot spune că mi s-a făcut frig. Nu frig din ăla, de clănțănit dinții și dârdâit, mai mult de-nfiorat și de iuțit pasul.

A fost o drumeție la care-am visat de multă vreme, încă de când am citit că locul e special și emană o energie puternică, pozitivă. De folos ne-a fost, cu siguranță, mai ales la condiția fizică!

Amu cât de tare ne-or durea picioarele pe mâine, om vedea. Și suporta. 😉

De meritat, a meritat. Pentru că mi-am mai împlinit un vis. 😇🙏❤️

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

10/07/2019

Ambele volume din #TrăirileAurei le găsiți aici ⬇⬇⬇

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc!

#citimromânește #srijinimautoriiromâni

Narcis(ist)

Sunt etape din viață pe care trebuie să le-ncheiem. Să le punem punct și să mergem mai departe. Greu, anevoios dar necesar.
Vital uneori. Pentru că o relație toxică, abuzivă, plină de șantaje cu un narcisist, n-o să ducă niciodată, nicăieri. Într-o astfel de relație ești permanent învinuit, provocat, obligat să-ți demonstrezi capacitățile și meritele, nu ești niciodată bun de nimic și orice-ai face, oricât te-ai strădui să-l mulțumești, să-l satisfaci, e degeaba. Pentru că nu poți.

Narcisiștii sunt persoane care, în primă fază, îți arată masca omului drăguț, șarmant și carismatic, binevoitor, călduros și interesat. În spatele acelei măști se află, de fapt, indivizi problematici, egoiști, extrem de pretențioși, fragili emoțional, nesiguri, care au nevoie în permanență de a fi validați, apreciați și adulați. Încrederea în sine exacerbată și aroganța pe care le manifestă maschează sentimente de gol interior și, chiar dacă par a fi invincibili, un cuvânt nepotrivit, un ton anume, o privire fățișă sau o mică greșeală le pot declanșa subit furia și îi pot destabiliza emoțional. Din acest motiv, în preajma lor te poți regăsi de multe ori în situația în care să îți alegi cu foarte multă grijă cuvintele și atitudinea, sentimentul fiind acela că trebuie să te porți cu mânuși cu ei. Sau să fugi de ei mâncând pământul.

Narcisistul e „cel mai tare din parcare”, el nu greșește niciodată, are dreptate întotdeauna și nu acceptă niciodată un alt punct de vedere. Știe tot, poate tot, cunoaște tot. Narcisistul nu suportă să piardă controlul.

Musai să dețină controlul, musai să manipuleze, abuzeze, șantajeze.
Furia pe care o manifestă nu este decât una din strategiile sale, pentru că cel mai frecvent tehnicile sunt mult mai subtile. Dezaprobarea și subestimarea constantă, însă voalată, care duc la un sentiment de inadecvare de sine, dificultatea pe care o resimți în a-ți exprima preferințele sau a fi tu însuți, adică a te exprima pe tine așa cum ești, sunt alte semnale de alarmă care traduc manierele prin care narcisistul încearcă să te controleze – lui nu îi pasă cu adevărat de tine, de nevoile tale, de ce vrei tu să exprimi, el doar își dorește să te mulezi pe nevoile sale, chiar dacă acest lucru înseamnă anularea propriei tale personalități.

Și, bineînțeles, nu-i pasă!

Persoanele din jurul lor nu reprezintă altceva decât instrumente prin care ei pot să-și atingă scopurile iar relațiile sunt simple afaceri de pe urma cărora caută să obțină cât mai mult, fără a oferi, dacă se poate, nimic în schimb. Nu afectivitatea este importantă, ci utilitatea, căutând să-i subordoneze pe cei din jur și transformându-i în pioni pe tabla de șah a propriei vieți, unde doar el trebuie să câștige mereu. Narcisistul se așteaptă ca ceilalți să îl pună pe primul loc, să-i răspundă prompt nevoilor și intereselor, indiferent de costuri. Relațiile pe care narcisiștii le cultivă sunt deseori abuzive, deoarece nu țin cont de ceilalți, ci doar caută prin orice mijloace ca aceștia să le facă jocul.

Experți ai manipulării, la început se vor preface a fi cu adevărat interesați de tine și de bunăstarea ta, se vor purta exemplar pentru a-ți câștiga încrederea, îți vor oferi ce ai nevoie (sau cel puțin vor crea impresia că sunt dornici să te susțină și să te ajute), te vor încuraja, iar apoi, după ce te vor prinde în mrejele lor, vor începe treptat-treptat să te devalorizeze, să te critice constant sub pretextul că îți vor binele, să te facă să îți pierzi încrederea și să te îndoiești de tine pentru a te putea controla cât mai bine, pentru a te exploata în interes personal.

Aceeași persoană care la început părea că te place și te apreciază necondiționat, căreia îi păsa de tine, care te copleșea cu atenție și grijă, se transformă într-o persoană rece, critică, dură, abuzivă, lipsită de respect, cu toane și schimbări de dispoziție, reacții imprevizibile de iritare sau enervare. În aceste condiții, primul gând care îți vine în minte este că tu ai o problemă, că este vina ta, că dacă te vei strădui mai mult, vei oferi mai mult, lucrurile vor fi din nou ca înainte și că el/ea va reveni la sentimente mai bune. Da’ de unde! Acest lucru nu se întâmplă niciodată. Cu cât oferi mai mult, cu atât narcisicul va vrea mai mult, va fi tot mai nemulțumit și mai greu de satisfăcut, făcându-te să te simți inutil, „bun de nimic”.

Narcisistul „iubește” doar atunci când are un interes. În fapt, nu e capabil nici de iubire, nici de empatie. Însă manipulează, șantajează emoțional sau face pe victima pentru a-și duce planurile la bun sfârșit. Îți încalcă limitele și nu ține cont de dorințele tale. Te tratează cu indiferență și tăcere și deseori are comportamente pasiv-agresive. Dacă îi atragi atenția asupra unui aspect care te deranjează, să nu te surprindă că tot pe tine te va face să te simți vinovat, sau va minți că el n-a făcut asta.

În relația cu un narcisist, îndeosebi când perioada devalorizării începe, sentimentul că ceva nu este în regulă e mai mereu prezent. Nu știi exact ce nu este în regulă, însă de cele mai multe ori te simți vinovat – vinovat că nu ești suficient de bun, de capabil, de înțelegător și așa mai departe; că nu faci lucrurile suficient de bine. În fapt, narcisistul îți induce aceste sentimente de inadecvare pentru că el nu este capabil să-și asume responsabilitatea pentru nesiguranțele proprii, pentru propria inadecvare adânc îngropată. Plasează totul pe umerii tăi, proiectează, își găsește scuze. Este ca și cum ar spune „eu nu vreau să mă simt slab, nevaloros, incapabil… simte-te tu în locul meu așa”. Proiectând mereu asupra ta atributele sale negative, poate ajunge să îți poarte resentimente și chiar să te urască. El nu te mai vede așa cum ești de fapt, te vede așa cum te-a construit în mintea lui. Devii un personaj fictiv făurit de propriile sale gânduri. Devii țapul ispășitor al propriilor sale „păcate” sau părți întunecate. Ceea ce nu acceptă de fapt este propria persoană reflectată în alții. În adâncuri, sentimentul nefericirii și lipsa de împlinire îi guvernează ființa și va continua să proiecteze asupra altora acest sentiment. Este ca și cum orice ar face nu se poate simți mulțumit, cel puțin nu pe termen lung; ca și cum ar fi în permanență în căutare de ceva, un „ceva” pe care nu îl găsește niciodată. Chiar dacă tu te îndepărtezi de el, întrerupi orice legătură, narcisistul își va căuta o altă persoană cu care să înceapă acest joc patologic. Pentru că fără astfel de oameni-instrument care să îi fie coloane de susținere a imaginii autocreate, întreaga lume a narcisitului se va prăbuși, el ca ființă autoanulându-se. Narcisistul se hrănește prin ceilalți, iar când pionii sau „furnizorii” dispar, sentimentul este de pierdere a simțului sinelui, de invalidare totală și autoanulare.

Sunt egocentrici, simt nevoia de a acumula cât mai mult, de a avea cât mai multe lucruri, aceasta fiind o manieră prin care ei își validează importanța.
Lipsa de empatie și de responsivitate față de sentimentele și nevoile altora, este alt semn de alarmă că nu-s „oameni cum trebuie”.

În relațiile cu cei din jur caută permanent să obțină aprecierea, validarea, acceptarea și susținerea.

Acceptă cu mare dificultate critica deoarece le este foarte greu să conceapă că ar putea greși, și cum ar putea greși o persoană care mereu are dreptate? Agățându-se de un simț al sinelui definit printr-un ego exacerbat, resping orice vine în contradicție cu imaginea pe care și-au creat-o despre sine. La bază stă frica de a nu fi acceptat.
Narcisiștii sunt persoane care, în primă fază, poartă cu măiestrie masca omului drăguț, șarmant și carismatic, binevoitor, călduros și interesat de cei din jur. În spatele acelei măști se află, de fapt, indivizi problematici, egoiști, extrem de pretențioși, fragili emoțional, nesiguri, care au nevoie în permanență de a fi validați, apreciați și adulați. acela că trebuie să te porți cu mânuși cu ei.

Narcisiștii disprețuiesc slăbiciunea și cu cât afișezi mai mult în fața lor acest atribut, cu atât mai mult le vei stârni furia, furie cauzată de faptul că ei văd în tine ceea ce nu pot accepta în ei. Într-un fel poate fi vorba de oglindirea acelor aspecte pe care ei le neagă la propria persoană. Pentru un narcisist este extrem de important să își mențină acea imagine de sine caracterizată prin „omnipotență”, atotcunoaștere și invulnerabilitate. Din acest motiv se pot detașa de propriile emoții și le poate fi foarte greu să accepte emoțiile altor persoane. A fi uman și a simți ca toți ceilalți este semn de vulnerabilitate. Pentru a-ți putea menține poziția de superioritate, tu trebuie să fii mai presus de ei, trebuie să fii diferit. A simți vreo emoție în prezența altcuiva înseamnă a te lăsa influențat într-o oarecare măsură de acel cineva. Faptul că cineva te poate influența înseamnă că tu nu ești suficient de stăpân pe tine însuți, iar sentimentul de care se teme cel mai tare narcisistul este pierderea controlului.

Scapi greu din ghearele unui narcisit.
Primul pas este să-l recunoști.
Am doilea, să-i spui în față, direct, că l-ai recunoscut.
Și ultimul, cel mai greu, cel mai dureros și cel mai complicat este să te desprinzi dintr-o astfel de relație și să pleci.
Pleci neîmpăcat. Cu inima grea. Cu sufletul plumb.
Dar trebuie să pleci. Sentimentul de vinovăție pe care ți-l pasează e greu de îndurat și procesul vindecării este extrem de lung. Să-ți recapeți încrederea-n forțele proprii, să înțelegi că tu nu ai greșit cu nimic, c-ai fost șantajat, controlat, manipulat, este vital.

Narcisistul nu se va schimba niciodată!
Se va preface doar că s-a schimbat, doar ca să te prindă iar în mreje.
Și, la primul semn de slăbiciune, te va ataca din nou.

Aveți grijă. Pe cine acceptați și tolerați să vă dea lecții și să vă poruncească.
Că am ieșit – cam de multișor- din evul mediu.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
Dej
09/07/2019

Savarina

„Papă savarina”.

Mai știți replica din „RObotzi”? 😂😂😂

Cre’ că mă fac de-o sută de kile până mă-ntorc în Belgia și-o să am de alergat până mi-oi pierde capu’, dar chiar nu-mi pasă!

Decât să mă îngrijorez la fiecare-mbucătură, să-mi calculez fiecare bucățică mestecată și să număr caloriile, mai bine savurez mâncarea. O mănânc și cu ochii și cu gura. O devorez, vorba lui Daria, nepoată-mea. 💙

Mai ales mâncarea de care-mi era dor și de care mă bucur o dată-n an, când vin în România. Ca la mama acasă. 😉

Io nu știu cum sunteți voi când vă e foame și vă abțineți de la mâncare, da’ io-s ca turbată. Așa că decât să fiu acră ca o murătură, iritată, supărată, arțăgoasă și nemulțumită, mai bine satisfac pofta și beștia (măcar!) din când în când.

Așa că pe cei pe care-i deranjează postările mele „culinare”, cât îs încă în concediu, săriți-le.😉 Apreciez sfaturile binevoitoare, dar credeți-mă, n-aș vrea să-nghit mâncarea ca voi, cu noduri și cu ciudă, cu ură și dezgust.

Că și viața voastră-i exact ca și mâncarea pe care-o mestecați! Poate că vă păstrează silueta, dar păcat că nu vă rămâne și sufletul intact. Și bun. Și dulce, așa, ca o savarină, devorată măcar o dată-n an.

Io una prefer s-o savurez… Și viața, și mîncarea, indiferent ce e.

Iar pe ceilalți, ce n-aveți nimic împotrivă, uite, vă îndulcesc c-o savarină.

Și v-am țucat! (că tăt îi azi ziua pupatului!😘).

Cu drag și cu iubire,

Aura.

06/07/2019

Orbi

„Într-o zi un om a șoptit: „Doamne, vorbește-mi!” și o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit. Aşa că omul a mai strigat: „Doamne, vorbește-mi!” și un tunet a răsunat de la o margine la alta a cerului, dar omul nu a ascultat. A privit în jurul lui și a spus: „Doamne, dă-mi voie să te văd!” și o stea a strălucit scânteietoare, dar omul n-a observat-o. Apoi omul a strigat cu disperare: „Doamne, atinge-mă, să știu că ești aici!”, după care Dumnezeu s-a aplecat și l-a atins pe om. Acesta însă a dat cu mâna, alungând fluturele așezat pe umărul său. Omul, dezamăgit, și-a văzut mai departe de drum.”

Ratăm binecuvântările, omitem mesajele, sărim semnele și negăm minunile. Și-apoi tot noi, suntem dezamăgiți…

Să ținem ochii larg deschiși, s-avem urechile ciulite și toate simțurile treze. Să ieșim din amorțire, să nu mai cerem ce nu suntem pregătiți să primim, să nu mai fim indiferenți la durerea aproapelui, să privim dar să și vedem, să nu mai fim superficiali și, mai ales, să nu uităm să fim buni.

Am fost ieri la covrigăria mea preferată – știți pofta mea cu parizeru’ și covrigii 🤪 – iar lângă coada ce-i de fiecare dată în fața gemulețului, stătea o femeie. Cerea bani de pâine. Pe un ton moale, șoptit, nu insistent și sâcâitor cum fac, de obicei, cerșetorii de profesie, care te ochesc dintr-o privire și se „agață” de tine, repetându-și „poezia” până primesc ceva, iar dacă nu, șuierând printre dinți o grijanie.

Nu, femeia nici mâna n-o ținea întinsă, privea în altă parte când șoptea: „Îmi dați vă rog și mie niște bani de pâine?”.

Când i-am strecurat în mână bancnotele, mi-am dat seama că nu vedea. Că era (aproape) oarbă. Iar când am întrebat-o dacă vrea și câțiva covrigi, a aprobat cu cuvinte puține dar cu lacrimi în ochii aproape orbi…

Orbi suntem noi, nu ea. Cei care nu vrem să vedem stelele, nu vrem să auzim ciocârliile, nu vrem să simțim atingerile fluturilor.

Binecuvântările sunt la fiecare pas. Doar să vrem  – și să fim pregătiți – să le primim.

O zi plină de binecuvântări vă doresc, dragii mei dragi.

Și să nu mai fim orbi…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

04/07/2019

Cuzdrioara

Foto: internet

 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Canicula

Credeam că-s învățată cu canicula. Mergeam la sapă, la mălai, de dimineață până seara, în arșiță, iar la fiecare lovitură cu sapa, în pământul tare și uscat, mă gândeam: „Oare mai îi mult până la capătul șirului de mălai? Oare n-apare vreun nor? Oare nu dă Dumnezeu o pală de vânt?”. Câteodată mai dădea, câteodată nu, dar rezistam. Ajungeam în capăt, făceam o țâră de pauză, beam câte-o-nghițură de apă coclită, și-ncepeam alt rând, alt „șir” de mălai… Priveam în zare și aerul vibra de la căldură, vedeam cum valurile fierbinți se ridicau din pământ. Cu sapele în spate, obosiți, transpirați, murdari și plini de praf ne-ntorceam seara de la câmp. Acasă o luam de la capăt. Aveam de adăpat și de dat mâncare la animale, de adus apă de la fântâna lui tanti Olga de peste drum (6-8-10 găleți, s-ajungă și de spălat pentru toți, și de adăpat), de făcut ceva ușor de mâncare, de pus hainele la înmuiat, apoi de-nchis găinile și, în sfârșit, după îmbăiatul rapid într-un lighean, mergeam la culcare. Dormeam duși. Nu ne era prea cald, n-aveam nevoie de ventilatoare sau de aer condiționat. În câmp, în plin soare, nu foloseam tot felul de creme protectoare, cu spf de 50 sau nu știu ce ochelari de soare speciali. Nu ni se făcea rău de la statul la soare, de insolație nici nu știam. Ce-i drept ni se duceau câteva rânduri de piele, iar primul „prins de soare” îl tratam cu „groștior”. La 44 de grade umblam bine-mersi pe-afară, fără să am senzația asta de acum, de sufocare, de caniculă insuportabilă. Azi, cele 42 de grade au fost foarte greu de îndurat. Iubesc căldura, iubesc vara, dar azi și ieri și-alaltăieri a fost cumplit. Nu este aer, sau, dacă e, e irespirabil. Este caniculă. Și-s învățată de când mă știu cu ea. Dar nu pot să nu remarc diferența dintre cele 44 de grade de-acum vreo 2 ani, când disconfortul termic era mare dar totuși suportabil, cu cele 42 de grade de azi când mai că nu am leșinat. Știu. E cald. E vară. Dar ceva nu-i în regulă cu arșița asta. E sufocantă. Arzătoare. E totuși parcă „prea”.

Cu drag și cu iubire, Aura.

02/07/2019

Cuzdrioara.

Conștienți(ță)

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Din seria „Un iulie văzut prin ochii mei” – 14.07.2018

Am așteptat febrili și plini de încântare ziua de azi.
Ia ghiciți de ce… 🙂
Plecăm spre Românica…
Mi-e dor. De-abia aștept. Dar parcă mi-e și frică…
Hai să vă scriu de ce.
Pentru că în fiecare an a fost la fel. Plecam de-aici extrem de fericiți. Nerăbdători.
Și-apoi de la Oradea-ncolo începea calvarul… 😦
Cu stilul de condus specific românesc…
Da, știu, mulți nici nu-și dau seama de asta. Dar e un stil mult mai agresiv, mult mai nepoliticos, brutal și extrem de periculos.
V-am mai scris că io la televizor nu mă prea uit, iar ăsta-i unul dintre muuuuultele motive, accidentele ce în fiecare zi apar la știri. Mă-ngrozesc prea tare…
Mucoși de 18 ani la care părinți iresponsabili le-au făcut cadou de majorat mașini puternice. Și care n-au nici experiență, nici îndemânare (pe care n-o capeți tam-nesam…

Vezi articolul original 225 de cuvinte mai mult

Iulie

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Cu fiecare zi ne apropiem de întoarcerea la rădăcini. Nerăbdarea crește și dorul devine tot mai acut.
Încă un motiv pentru care iubesc iulie ăsta-i: că vine vacanța, nu cu trenu’ din Franța ci cu mașina din Belgia în România. Sau cu avionu’ depinde de împrejurări…
Nu că nu ne-am dori să vedem și alte țări (alt vis pe care-l am ăsta-i, să străbat lumea-n lung și-n lat). Da, vrem, da’ glia străbună ne cheamă, cântecul sirenelor pentru noi ăsta e: o dată pe an să ne întoarcem în țară.
Credeam că-n ani și ani o să fie mai ușor, da’ nu-i.
Ne-am adaptat. Ne-am integrat aici, zic io, destul de bine.
Da-n suflet, tot români suntem. Pe acte scrie „belg” da-n inimă român.
Mi-e ciudă, mi-aș trage palme și-as zice: „Termină Aura cu prostiile, hai, taci!” dar e degeaba, e-un sentiment pe care-l am și oricât încerc să îl…

Vezi articolul original 184 de cuvinte mai mult

Zen

Oricât îmi storc creierii să găsesc un motiv să mă vaiet, degeaba. Ioc.
Știu că-i musai acum, dacă vrei audiență și trafic pe blog, să te plângi: de viața asta de rahat, de feisbucu’ ăsta unde-s numai tâmpenii, de caniculă, de răutatea din lume, etc.
Dar io nu pot să mă plâng, pe Facebook am dat doar de oameni faini și postări foarte interesante, zilele astea a fost într-adevăr foarte cald dar aseară am ieșit la alergat și-a fost nu bine, ci excelent!
În momentul ăsta geamul meu e deschis și-mi intră un miros îmbătător de flori. Habar n-am de unde, am ieșit afară să adulmec dar acolo nu se simte, doar aici, unde scriu, lângă geam… Ciudat… E răcoare, 22 de grade, numa’ bine, azi am de mers – iar! – la taxe să-mi declar impozitul, c-am fost și ieri și tanti de-acolo m-a trimis la plimbare, după cai verzi pe pereți. Deși ieri m-am supărat o țîră, acum mi-a trecut, clar că și aici au ineficienții și incompetenții lor. „Brusc și dintr-o dată”, după mai 10 ani, cică sistemul lor nu-mi mai găsește creditul ipotecar. Dacă nu cumva Zîna Bună mi-a plătit casa la bancă integral peste noapte, sau dacă banca nu m-a desemnat câștigătoare a vreunui concurs și m-a iertat de restul ratelor, să dispar din sistemul lor cum că n-aș mai avea niciun credit, e bizar. Culmea e că tanti aia „binevoitoare” nici n-a vrut să-mi accepte dovada (trimisă de bancă!) a plății ratelor, ba din contră, repeta ca un robot: „Doamnă, nu aveți niciun credit ipotecar!”. N-avea rost, tanti era convinsă că 1+1 fac 5 așa că i-am dat pace. Însă, să fac drumuri de-a lela pe la FOD (Federale Overheidsdienst Financien) și pe la bancă nu-i tare fain, dar asta e, io tot nu mă vaiet. Din contră, îmi pare bine că-s citovă și-s în stare să merg, că uite ce fain mi s-a vindecat arsura pe gleznă, de pot nu numai să merg, ci și s-alerg!
Așa că da, viața-i de rahat dacă așa vrem noi s-o vedem, dar poate fi și minunată dacă alegem să vedem partea plină a paharului, nu?
Mulțam Domne că-s întreagă, că prin geamul deschis îmi intră-n loc de praf și zăpușeală, răcoare și miros de flori, că-s numai 22 de grade și n-o să leșin prin autobuze și săli de așteptare, umblând după caii verzi pe pereți ai unei tanti care vede viața – clar! – în cu totul alte culori decât roz. 
O zi făină oameni faini!

Aura B. Lupu

26/06/2019

P.S. Am dat peste un nene mai mult decât binevoitor azi, a rezolvat problema în nici 5 minute! Yee! Ce bine-i să fii câteodată puțin roz (sau mă rog, zen, 😉 ).

Pattern

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Acumulăm frustrări. Adunăm nemulțumiri. Strângem supărări.

Nu cred că-s mulți cei care reușesc să fie-n echilibru și-ntr-o stare ZEN permanentă. Omu’ de rând se lovește zilnic de stări negative. Pe care nu are întotdeauna timp – sau posibilitatea – să le rezolve pe loc și imediat. Și-atunci le acumulează, le depozitează.

Asta până când nu mai are unde, că s-a umplut paharu’ și-i musai să-l golească.

Vine momentul când preaplinul răbufnește.

Din păcate și de cele mai multe ori măgăoaia pică-n cârca celui care n-are de fapt nicio vină.

Nu m-aș fi gândit la asta dacă n-o pățeam și io. 🙂  Știți voi, tăt pățitu-i priceput. 😉 Eh, pricepută nu știu cât sunt dar știu că m-a deranjat foarte tare. Și când ceva mă sâcâie, musai să văd de ce. Și scormonind io cu drag și spor prin labirintu’ minții mele, am dat de momentul cheie, „aha”-ul clarificator. Păi cum…

Vezi articolul original 272 de cuvinte mai mult

Căldură mare, monşer!

Am intrat în vară oficial. Cea mai lungă zi din an și solstițiul de vară au fost deja pe 21 iunie, mâine-s Sânzienele și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Soarele apune târziu iar întunericul vine abia spre miezul nopții, n-ai cum să dormi când afară încă-i lumină. De multe ori privesc pe geam și cred că-i 8-9 seara, când colo-i trecut bine de 10! Ador zilele astea. Ador anotimpul ăsta. Am tânjit un an întreg după vară, îi și spuneam la Adi că dacă-l aud că se plânge de căldura, îi dau cu sania în cap. Și cu umbrela!

Ne-am învățat să ne plângem de tot și de orice. Veșnic nemulțumiți, veșnic plângăreți, veșnic bosumflați, nu mai știm să apreciem clipa. Momentul de față. Doar ne văicărim: vai ce frig și ce urât e afară! Ioi ce tare plouă! Văleu ce mai bate vântul! Of, da’ ce cald e!

Căldură mare, monşer!

Culmea e că facem asta stând în casă, pe canapea, aruncându-ne când și când ochii pe geam, cât să ne putem exprima nemulțumirea despre vremea asta ticăloasă, care ba-i prea rece, ba-i prea caldă, ba că plouă, ba că ninge.

Și io m-am plâns bugăt și probabil c-o s-o mai fac, deși după lecțiile primite încerc să mă abțin și mă bucur de tot și de orice. De moment, de clipă, de ploaie și de vânt, de soare și de lună, de zile lungi și stele tremurătoare. De mirosul lavandei ce mă înnebunește, de Bambi (daaa, printre căprioarele de care vă scriam în celelalte articole a apărut și un puiuț!), de serile astea lungi, până spre miezul nopții, de apusurile târzii și de cerul atât de limpede și fără nori! De iarba proaspăt cosită ce deja a doua zi e fân – și vai, cum miroase! –, de mălaiul care crește văzând cu ochii, de cireșele care se coc de pe-o zi pe alta și-mi trag cu ochiul (da’ mă abțin!), de natura asta care-n fiecare zi găsește alt fel să mă încânte!

Îmi amintesc acum de cea mai faină alergare, ce-a fost pe-o ploaie torențială, destul de rece; eram singură pe pistă, iar aerul era atât de proaspăt, atât de curat! Îl simțeam umplându-mi plămânii și fiecare celulă, oxigenându-mi sângele și creierul atât de bine de parcă aș fi inspirat vreo poțiune magică de revitalizare, întinerire, dătătoare de puteri. Aș fi putut s-alerg continuu, atât de-n formă mă simțeam, îmi priveam palmele din care ieșea abur, din gură la fel, parcă scoteam fum! Eram plouată până la piele, dar nu mă deranja, din contră, răceala ploii îmi făcea bine, mă calma.

Săptămâna viitoare se anunța caniculă. Temperaturi nemaiîntâlnite-n Belgia (io cel puțin în 16 ani niciodată) de până la 42 de grade, așa că amintirea alergăturii mele prin ploaie o să-mi fie de folos!

Nu-i de glumă, 42 de grade sunt greu de îndurat. Mai ales copilașii, bătrânii și bolnavii trebuie protejați. Musai apă multă, hidratare cât cuprinde, cine poate să stea la umbră, jaluzelele coborâte, geamurile închise ziua și deschise noaptea, mâncare cât mai ușoară, multe fructe și legume, fără alcool și cafea, dușuri dese, etc.

Căldură mare, monşer!

A venit vara și nu așa, în doru’ lelii ci a început în forță!

Ce să-i zic altceva decât: „Bine-ai venit!”

Cu caniculă sau fără, pentru mine, rămâne anotimpul favorit!

23/06/2019

 

65089751_641521599650057_5793543885938491392_n

 

În ton cu lavanda… 💜💜💜

64958708_368800250656374_4350403478271557632_n64918474_344978719510934_125618602177986560_n64931642_435411500612671_1639459312612933632_n64685253_635311373651974_8810870338226225152_n65119709_1226088420899733_3730303225425821696_n65568101_655530988192628_4299272897635024896_n65219929_457981924964833_1788583549247422464_n65149764_360975094619756_8838308655192342528_n64891191_1491184454352247_6546607384146477056_n65212386_424150568314928_6971897897654681600_n

 

65089751_641521599650057_5793543885938491392_n

 

Io am găsit niște flori galbene, nu-s sânziene da’ no… 😉 65095527_1329749910510009_4513181098112450560_n65519840_328180381453906_4895793483672977408_n65423519_339148780093134_7570457940323205120_n

 

Filmarea asta e făcută în seara de 21/06/2019, cea mai lungă zi din an, era ora 22:27.  🙂

Eroare
Acest video nu există

 

Doamne, cum miroase lavanda asta! Aseară, 22/06/2019.

Eroare
Acest video nu există

 

Aseară, 22/06/2019: Bambi, cu chef de zbenguială! 🙂

Eroare
Acest video nu există

 

 

 

 

 

 

 

Fluturi

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Și m-am întors la fluturi. E mai relaxant și mai benefic decât să-mi bat capu’ cu probleme pe care oricum nu le pot rezolva sau să expun sentimente și trăiri interpretate cu susu-n jos. 😨
Am ieșit din zona crepusculară și-am intrat în banalu’ și obișnuitul meu.
Și recunosc că-mi pare bine. Că trăiesc în Belgia. C-aici oamenii-mi zâmbesc pe stradă. Că nu-s mormane de gunoaie peste tot. Că dacă vreau s-ajung la mare într-o oră-s acolo, la Paris și Londra-n 4 iar dacă vreau să petrec o duminică liniștită am nenumărate locuri unde pot face asta. Și-oricât de aglomerat ar fi, nu auzi înjurături, muzica nu urlă din difuzoare, mașinile nu se dau la întrecere pe șosele și nimeni nu se-agită fără rost. Nimeni nu țipă, nimeni nu se ofuschează, nimeni nu te-mpinge și nici nu te bruschează.
Civilizat. Frumos. Banal…
Da’ ce-mi mai place mie banalitatea asta!

Vrem schimbare…

Vezi articolul original 196 de cuvinte mai mult

Mâncărimi

Mda… Zilele astea-am dat peste niște postări ce m-au umplut de scârbă, de supărare, de tristețe și de nervi. Și cum m-a mâncat în dos să scriu despre ele… azi a fost musai să mă scarpin!

Am scris despre ăia doi ce mâncau semințe-n tren și scuipau pe jos cojile, despre mama irespobsabilă ce căuta tratament cu uleiuri esențiale pentru căzătura-n cap a fetiței de 3 ani, despre Terrierul atacat de Amstaff și despre femeia bătută-n stradă și-aruncată-n tomberon; filmulețe pe care eu le-am văzut c-un nod în gât, cu indignare, neputință, lacrimi în ochi, etc.

Unele comentarii m-au lăsat însă mai paf: cum că nu-s „adevărate”, că-s regizate doar ca să apară pe net, să aibă cât mai multe vizualizări. 😳

Măi oameni buni, chiar și-așa să fie, mie tot nu mi se pare-n regulă să faci și să postezi așa ceva! Tot suntem duși cu capu’! Tot psihopați suntem! Tot din zona crespusculară-s chestiile astea, anormele, nefirești, stranii, ciudate și fără sens!

Ce audiență vrei să-ți faci? La ce să-ți faci reclamă? Ce vrei să promovezi?

Nu, pe mine chestiile astea mă depășesc.

Așa că de-acum mai bine le ignor. O să-mi văd io de lavandă, de-apusuri și de fluturei.

Mai bine rămân io anormală și fără mâncărimi. 😉

Aura.

20/06/2019

Lavanda

Lavanda – planta minune cu peste 100 de utilizări, a înflorit. O văd peste tot, în fața caselor (cică alungă țânțarii!), în parcuri și grădini, iar de fiecare dată când îi simt mirosul mă gândesc: mmm, ce bine-ar merge un masaj cu ulei de lavandă, o baie parfumată, o cremă cu aromă de levănțică, o plimbare printre lanurile de lavandă din „Provence Mon Amour”… Pasărea mălai visează, nu?

Da, uleiurile esențiale-s super extraordinare și minunate, dar să ajungi să crezi că doar cu ele poți să te și să vindeci boli grave, asta-i deja deraiere, derapaj serios, luat rău pe arătură!

Uleiurile esențiale sunt o alternativă bună de luat în seamă pentru:

  •  îmbunătățirea stării de sănătate – pot ameliora sau chiar ajuta în tratamentul unor afecțiuni: stimulează digestia, calmează spasmele musculare și durerile articulare, îmbunătățesc circulația, au efecte antivirale și antibacteriene, întărind imunitatea și fiind un real ajutor în afecțiunile respiratorii din sezonul rece;
  •  îngrijire și înfrumusețare – unele uleiuri pot tonifica țesuturile și combate celulita, pot trata probleme ale pielii, îngrijesc și tonifică părul casant, îmbunătățesc aspectul tenului atenuând ridurile, catifelând și regenerând pielea;
  •  schimbarea stării de spirit și relaxare – sporesc buna dispoziție, alungă stresul, calmează, stimulează memoria, echilibrează și alungă depresia, iritabilitatea, oboseala.

Deci ajută dar pe lângă tratamentul adecvat! Că dacă ai diabet și nu mai iei insulina că bei ulei de trandafir chiar crezi c-o să scapi de diabet peste noapte? Sau dacă ți-a căzut fetița de 3 ani în cap și tu după 5 ore cauți „remedii naturiste să-i restabilești echilibrul”… Doamne iartă-mă și păzește lumea de mame iresponsabile și leagă-le trompele, fă o minune, ceva, cumva!

Putem inspira adânc parfumul florilor de lavandă, putem profita de beneficiile extraordinare ale plantelor medicinale, de efectele curative ale uleiurilor esențiale dar nu mai credeți toate bazaconiile și că prin abracadabra dispare o crăpătură în țeastă!

Doamne apară și păzește!

Am luat-o rău pe arătură, dintr-o extremă-n alta, ba unii se-ndoapă cu hap-uri și se tratează după ureche și de bolile pe care nu le au, că au văzut ei reclama aia la televizor (no astea le-aș interzice, reclamele la medicamente!) , ba alții cred că medicii vorbesc tâmpenii, că ce știu ei, după (minim) 6 ani de medicină habar n-au, așa că mai bine se duc la vraci, că ăia știu cum să-i trateze! Trei picături din piele de șarpe amestecat cu ceai de mușețel, un vârf de cuțit de praf de unicorn și puf! a dispărut boala ca prin farmec!

Beneficiile plantelor medicinale sunt de netăgăduit. Dovedite. Aplicate. Folosite. Dar cu cap!

Uleiurile esențiale au o grămadă de astfel de beneficii. Folosite însă tot cu cap!

Iar mămica aia care-a scris mesajul de mai jos, ar face bine să-nceapă să și-l folosească.

Sau să-și lege trompele!

Azi cu stupoare,

Aura.

19/06/2019

safe_image

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lampa lui Aladin

Da’ io n-o să vă dau ca tema de casă trei propoziții de genul: „De azi înainte sunt bogat”, sau „Începând de-acum grijile mele au dispărut” sau „Nu mai am nicio problemă cu banii și facturile mele sunt achitate de duhu’ din lampa lui Aladin 😜”, că m-oi alege cu „urări de bine” de la cei cu capul – încă! – pe umeri.
Ceilalți care vor să mă întrebe de unde să-și cumpere lampa dați-i pace, nu mă mai întrebați că sunteți în magazinul greșit. Vânzătorii de iluzii îi găsiți pe alte pagini, nu la mine pe blog . 😉

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Te confrunți cu probleme financiare? Ai datorii? Banii nu-ți ajung de la o chenzină la alta? Musai să iei în permanență bani împrumut? Simți că ești prins într-o capcană, că ești într-un cerc vicios din care nu mai știi cum să ieși?
Dacă ai răspuns cu da și doar la una dintre întrebările de mai sus e clar, nu?
Acuma știți că-i moda să combați problemele și greutățile cu afirmații pozitive.
Da’ io n-o să vă dau ca tema de casă trei propoziții de genul: „De azi înainte sunt bogat”, sau „Începând de-acum grijile mele au dispărut” sau „Nu mai am nicio problemă cu banii și facturile mele sunt achitate de duhu’ din lampa lui Aladin 😜”, că m-oi alege cu „urări de bine” de la cei cu capul – încă! – pe umeri.
Ceilalți care vor să mă întrebe de unde să-și cumpere lampa dați-i pace, nu mă mai întrebați…

Vezi articolul original 561 de cuvinte mai mult

Luna Căpșunie

17 iunie – Luna Căpșunie ne va ajuta să ne îndeplinim dorințele sufletului!

 

„Dorințele ni se îndeplinesc cu o viteză amețitoare, într-un ritm mai accelerat ca niciodată! Fiți deschiși să profitați de energia norocoasă și aproape magică a Lunii pline în Săgetător!

Luni, 17 iunie 2019 (ora 11:36, ora României), dacă ne vom îndrepta ochii către bolta cereasca, vom putea admira o frumoasa luna plina. Astrologic vorbind, avem de-a face cu o luna plina ce pica în semnul Săgetătorului, la 25 grade, și a cărei influenta o vom resimți din plin în perioada imediat următoare.

Fiind prima lună plină a acestei veri și asociindu-se cu alte două evenimente planetare majore: Jupiter în pătrat cu Neptun și Saturn în sextil cu Neptun, va avea un impact direct și puternic asupra vieților noastre și de aceea vom trasa câteva dintre cele mai importante efecte ale sale. În plus, chiar în zilele acestea, premergătoare Lunii pline în Săgetător, vom resimți din plin ascendența acestei energii astrale. Aceasta va continua să se intensifice în mod crescendo până în punctul culminant al Solstițului de Vară.

17 iunie – Luna Plină în Săgetător ne ajută să ne îndeplinim cele mai ascunse dorințe!

Cu alte cuvinte, putem spune că în perioada următoare vom resimți o oarecare tensiune emoțională, dar este una constructivă și o putem considera însuși motorul care ne va porni ciclul de dorințe și visuri pe care le cărăm cu noi la purtător spre îndeplinire.

Luna plină a lunii iunie mai este cunoscută în tradiția amerindiana sub denumirea de Luna Căpșunie, în timp ce în Europa i se mai spune și Luna Trandafirului. Aceasta Lună plină în Săgetător ne va acutiza dorința de a căuta acel “ceva” care să ne împlinească. Vom resimți nevoia de a ne atașa sau de a ne reatașa unui scop, unei misiuni în viață, unui țel, unui “ceva” care să dea sens și semnificație existențelor noastre. Luna plină în Săgetător aduce deschidere, aduce curiozitate, energie și abundență, dar și un sentiment acut de a evolua și de a crește la nivel individual.

De aceea, mulți dintre noi își vor găsi în perioada următoare acel drive interior care face ca lucrurile să fie puse în mișcare. Partea frumoasă a acestei Luni Pline în Săgetător este că avem atât de mult optimism interior, încredere și speranță că universul lucrează în favoarea noastră și ne așează pe drumul cel bun, încât acest lucru va fi vizibil și în mediul extern. Ambițiile și visurile noastre vor sta sub semnul practicalitații suficient de mult încât să se poată concretiza.

Mai mult, Luna Plină în Săgetător ne poate ajuta și să aruncăm o ultimă privire asupra trecutului, dintr-o perspectiva net superioară, mai înaltă, determinându-ne să ne încheiem procesul de vindecare și să mergem mai departe, fără greutăți și poveri pe suflet.

Mulți dintre cei care și-au propus, spre exemplu, să achiziționeze o locuință în perioada următoare, să se mute, să își schimbe jobul, sau orice altceva care le sporește sentimentul de libertate și independență și îi face să se simtă mai aproape de eu-ul lor adevărat, vor fi încurajați de astre și procesul va decurge mult mai ușor pentru ei. Scurtăturile se șterg, suntem puternic ancorați în realitate și intuitiv știm să facem lucrurile așa cum trebuie să fie făcute.

Aspectele planetare ne conferă claritate, viziune, pasiune, răbdare, aventură, credință și încredere în sine astfel încât să ne realizam cele mai îndrăznețe visuri. Totodată , influenta lui Jupiter își va face și ea simțită prezența, iar norocul va fi resimțit sub forma semnării anumitor colaborări/ contracte/ înțelegeri avantajoase de pe urma cărora mai multe persoane vor avea de câștigat.De asemenea, aceasta lună este benefică și celor care doresc să urmeze un nou drum sau o nouă cale și favorizează ceea ce ține de acte, proceduri legale, călătorii, educație, grupuri sociale. S-ar putea chiar să primiți o veste bună ce ține de călătorii, să revedeți o persoană dragă sau să vedeți un loc în care nu ați mai fost niciodată. Sentimentul de solidaritate cu cei din jurul tău va fi mai puternic, iar prieteniile ne aduc sentimentul de satisfacție și bucurie. Se vor lega noi prietenii în perioada următoare și vom cunoaște oamenii potriviți în momentul potrivit astfel încât să ne îmbogățim perspectivele și viziunile.

Așadar, mantra cheie a acestei Luni pline a lunii iunie poate fi considerată următoarea:

Sunt. Am un vis (dorință) și chiar acum acest vis este pe cale să se realizeze.

Să aveți o Lună Plină de vis, dragilor!”

Articol preluat de pe Garbo.ro.

Nu știu voi, da’ io cu siguranță am vreo câteva dorințe, mai ascunse, mai fățise, da’ le am. Așa că am ieșit la „vânat”. Ce-am vânat, vedeți mai jos. 😉

Să ne fie de folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

17/06/2019

 

Foto: Aura&Adrian Lupu

P.S. Lângă luna plină-căpșunică se vede ceva sclipind. Ia ghiciți cine e? Jupiter. 🙂

Enjoy!

DSC_0846

 

DSC_0802DSC_0848DSCN0565DSC_0800DSCN0574DSCN0564DSCN0541

DSC_0787DSC_0773

Mesaje

Universul găsește mereu alte forme, alte metode, alte feluri prin care ne transmite mesaje. Un nor, un curcubeu, cifre care se repetă obsedant, versurile unui cântec ce ne mișcă profund, atingându-ne fix acolo unde ne doare mai tare, animale care vin spre noi firesc, fără frică, fluturi, buburuze, libelule care ni se așază pe degete, persoane potrivite care-ți ies în cale și te ajută exact cu ceea ce aveai nevoie și mai ales când.
Azi, sub pașii mei au înflorit cuvinte, mesajele au venit unul după altul, în mod clar și răspicat.
Doar să vrem să le vedem. Doar să vrem să le-nțelegem.

Dacă poți să visezi, poți și să o faci!
Nu lăsa pe nimeni să te descurajeze. Poți!
Iubirea e răspunsul.
Viața a numai una, n-o risipi!
Crede în prezent, ai încredere în viitor!
Unii oameni caută un loc frumos, alții înfrumusețează locul.
Trăiește fiecare zi ca și când ar fi cea mai bună zi din viața ta!
Adună momente… nu lucruri.
Ce-i mai bun de-acum o să vină.

 

Nu mă credeți? Priviți mai jos.

Cu iubire,
Aura.
16/06/2019

64418502_643088236168209_6326812222320279552_n64230044_643088182834881_942828008182382592_n64653019_643088146168218_2018188180154482688_n62648692_643088139501552_371156878853406720_n64325659_643088109501555_3761353575528136704_n64239119_643088102834889_3950042183309983744_n64324116_643088076168225_6842375445082537984_n64562635_643088059501560_5325603226194542592_n

 

Eroare
Acest video nu există

Burn-Out

Nu așteptați până e prea târziu. Nu vă amăgiți că-i doar o oboseală care trece după concediu. Sau că după un weekend prelungit o să fiți ca scoși din cutie și noi-nouți.

Dacă aveți 5 dintre simptomele din poza de mai jos reevaluați-vă prioritățile.

Reconsiderați-vă pozițiile.

Și puneți-vă întrebarea cea mai importantă: oare MERITĂ?

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Când ceea ce faci nu te împlinește și ai un serviciu la care mergi doar pentru bani, riscurile de-a intra în burn-out sunt mari. Foarte mari.

Sindromul burn-out poate afecta orice persoană care muncește cu pasiune și din greu dar nu este răsplătită pe măsură.

Multă vreme sindromul burn-out nici măcar nu a fost considerat o boală și cel mai adesea era confundat (și tratat) ca şi depresie.

Însă numărul tot mai mare de oameni care suferă de burn-out a făcut ca-ntr-un final nu doar să fie luată în seamă și recunoscută ca boală ba chiar a primit și denumirea de „boală profesională a secolului”.

Bine, după ploaie chepeneag, titlurile date bolii n-o fac nici mai ușor de îndurat și nici nu te consolează ca pacient. Dar ajută să fie diagnosticată și tratată corespunzător. Măcar acum știi cu ce te lupți și cum trebuie s-o faci.

Io le-am încercat pe…

Vezi articolul original 517 cuvinte mai mult

Spune-mi vânt…

Vântul nu-i numai vânt.

E muzică. Pentru cine știe să-l asculte.

E mângâiere. Pentru cine știe să-l simtă.

E confident. Pentru cine știe să-i șoptească…

E purtător de dor. Pentru cine știe să trimită…

Iar pentru mine, de când mă ascundeam printre crengile Mamei Cireș, e Tata Vânt…

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Sunt zile în care meditația și rugăciunea nu-s suficiente pentru ca-n capul meu să fie liniște. Câteodată zgomotul gândurilor ce nu vor să plece devine asurzitor.

Și-atunci îmi pun căștile, sonorul pe maxim și le-astup cu muzică. Vor nu vor musai să plece, alungate de-un rock sălbatic, de-o doină jelită sau de-o vioară ce plânge.

Cine-mi vede play-list-ul se crucește. Metallica alături de Vivaldi, Tudor Gheorghe cu David Guetta, Irina Rimes și Deva Premal.

Fără să mă declar o cunoscătoare, mă ghidez după ceea simt când ascult o melodie. Dacă stârnește ceva în mine, rămâne. Dacă nu, ne spunem „La revedere”.

Am și câte-o „obsesie” din când în când. Și-atunci o ascult pe repeat până ceea ce-a stârnit în mine se mai potolește, se mai cumințește și revin, cât de cât, la normal.

Vântul care de câteva zile suflă-n drâmbă, alături de câte-o „ropotă” de ploaie și-un frig din ăla…

Vezi articolul original 156 de cuvinte mai mult

Cura de detoxifiere

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Dacă tot am intrat în martie, luna renașterii, reînvierii, re… ce mai vreți voi, hai să vă dau o cură de detoxifiere care pe mine m-a ajutat foarte mult, a fost primul pas spre vindecarea burn-out-ului. Este o cură concepută de doctorul meu, Peter Aelbrecht, care a și scris de altfel 2 cărți pe această temă, devenite rapid bestselleruri.

Beneficiile ei sunt extraordinare și multiple, nivelul energiei crește spectaculos, kilogramele se „topesc” pur și simplu, tenul strălucește, părul capătă vitalitate și culoare, celulita dispare, insomniile la fel, se îmbunătățește de fapt starea generală de sănătate.

Nu-i doar o cură, poate deveni un stil de viață. 😉

Nu spun nici că-i grea, nici că-i ușoară, e „făcubilă”. Denumirea ei corectă este „Het Anti-toxischt eetplan”, ceea ce tradus mot à mot  înseamnă planul de alimentație antitoxic, adică ce anihilează efectul otrăvurilor deja existente în organism, „otrăvuri” ajunse acolo tocmai printr-o alimentație incorectă.

Mulți încă nu știm (sau nu vrem să știm)…

Vezi articolul original 588 de cuvinte mai mult

Machiaj

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

În ultima vreme îmi dau seama cât de bine semăn cu mama; tot mai des, la fiecare privire aruncată-n oglindă o regăsesc în privire, în riduri, în pungile de sub ochi…

Se și spune de altfel că dacă vrei să afli cum va arată o femeie când va îmbătrâni, privește-o pe mama ei și vei ști…

Da, cu fiecare an trecut, o recunosc tot mai mult pe mama în oglindă… și-mi pare bine!

Mama nu s-a fardat niciodată. N-a folosit niciun fel de creme, (decât alea contra durerilor musculare, articulare, etc.) iar rujată n-am văzut-o nici măcar o singură dată.

Să-și vopsească părul? Mai repede-ar fi zburat porcii decât s-o vezi „feștită” pe cap!

Io în schimb cred că numai verde n-am fost, că-n rest cam toate culorile le-am avut.

Excesiv nu m-am fardat însă nici eu niciodată, fond de ten sau pudră cred că am folosit de maxim 10…

Vezi articolul original 323 de cuvinte mai mult

Credenț

Credențu’ bunei mele era cufărul comorilor. Acolo se-ascundeau bunătățile și ce era mai de valoare. Nu c-ar fi avut buna mea aur și argintărie, biata avea doar câteva blide mai acătării – de porțelan, cum le zicea, nu de tablă! – și vreo câteva ștergare „de sărbătore„, pe care le ținea acolo împreună cu câteva caramele (de unde ciocolată atunci?), mentosane și nelipsitele „Eugenii” pe care le păstra pentru noi.

Fusese un credenț vechi, ce mirosea ciudat, dar pe care buna mea-l feștise într-un albastru de Voroneț și-l pictase cu flori și modele, cu multă migală și răbdare și-l transformase buna mea, cu pensula magică, într-un dulăpior minunat, ce împlinea dorințe. Să mă vezi stând înaintea credențului cu ochii-nchiși și mânuțele împreunate, rugându-mă din tot sufletul meu de copil să-mi crească aripi ca să pot zbura depaaarte, ca fluturii ce-i văzusem în grădină, sau să se coacă și cireșele alea odată, mai repede! Sau Ursu, cățelul meu, să poată și el vorbească, nu doar să latre!

Molfăiam apoi fericită mentosanele, câte două odată, de-mi dădeau lacrimile de la atâta mentol, da-mi părea bine că odată cu lacrimile și mucii curși, pe care buna mi-i ștergea zâmbind cu colțul zadiei, ținându-mă blând de-obraji, mi se mai desfunda și mie nasu’ ăla și respiram în sfârșit în voie!

Dacă ar fi fost după mine, m-aș fi băgat să dorm în el, dar avea rafturi și nu-ncăpeam, că încercasem io odată când buna era prin grădină, și nu reușisem.

Credențu’ magic nu mai e demult, buna mea dragă nici ea. Dar magia lor persistă. În albastru cerului, în florile câmpului, în zborul fluturilor și-n menta zdrobită-n palme, pe care-apoi o inspir adânc. Și zâmbesc.

O zi cu zâmbet să aveți!

Cu zâmbet și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/06/2019

Fragment din cartea „Trăirile Aurei” pe care și voi o puteți avea în biblioteca voastră, e la un click distanță pe site-ul editurii Libris, în librăria on-line Cărturești, pe EMag etc.

Mulțumesc!

Citește românește!

Susține autorii români, cumpără-le cărțile!

#citimromânește #sprijinimautoriiromâni

https://carturesti.ro/product/search/trairile%20aurei

https://www.emag.ro/trairile-aurei-aura-b-lupu-editia-2019-9786060291312/pd/D5TNSBMBM/?X-Search-Id=574bb376cb6981e12393&X-Product-Id=56462439&X-Search-Page=1&X-Search-Position=0&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view

 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

 

Prostie 2

Dacă sunteți slabi de inimă nu vă uitați la filmarea de mai jos. De obicei nici eu nu mă uit și nici nu redistribui astfel de fimări dar acum parcă m-am văzut cu Edi atacați de Rottweiler. Cei care mă citiți știți povestea.

https://aurablupu.com/2018/07/09/prostie/

Noi atunci am scăpat teferi.
Dar pentru prima oară de când Edi a murit simt un fel de… ușurare, că e ferit acum de-așa ceva! N-aș fi crezut vreodată c-o să gândesc și-o să simt asta, dar văzând filmarea… regret, dar asta simt! Bine, asta pe lângă o furie și-o indignare pe care nici nu știu cum să le descriu!
Privind-o mi s-a făcut rău. Acum tremur, capul îmi pulsează de durere și mi-e greață, nici să plâng nu pot măcar. Amărâtu’ ăla de cățel n-a avut nicio șansă și mă înfurie teribil nu atacul Amstaffului  – ăla a făcut ce-i antrenat să facă de-un imbecil pe care l-aș… ioi, mai bine nu scriu ce i-aș face! 👿  – ci inconștiența, indiferența și idioțenia femeii care-l plimba liber și fără botniță! Mă umple de indignare indiferența celor din mașinile care trec fără să oprească, mă enervează la culme faptul că cineva filmează scena fără să sară în ajutor, mă doare până-n străfundul inimii să văd femeia cum își cară singură câinele rănit și nimeni nu o ajută!
Câinele nu e de vină! Citind comentariile m-am cutremurat! Doamne, am impresia iar că-s picată de pe Lună! Vinovat e stăpânul idiot, vinovată-i femeia care-l plimba, vinovați suntem noi toți cu indiferența și apatia în care trăim!
Sper din suflet să fie cățelul ăla bine și stăpâna lui. Dar o astfel de traumă lasă urme.
Pe veci. Credeți-mă, io știu. 😢
Și mai sper să fie pedepsiți și stăpânul și femeia care plimba Amstafful, să țină minte pe vecie că o astfel de scenă se putea evita. C-o lesă și c-o botniță. Atât!

Cu multă tristețe de data asta,

Aura B. Lupu
10/06/2019

Beștie

„Beștie” și „fătuchiță” am fost dintotdeauna. Așa-mi zicea mama, așa-mi ziceau vecinele iar tușa Tină, Dumnezeu s-o ierte și s-o hodinească-n pace, așa mă striga câteodată peste gard. Mă lua în brațe când eram cât un dop și mă ducea la colindat pe la vecini. Maaaare greșeală. 🤪

„Colindiță tuc, dai lacu duc.

Nu da, nu linda. Gata!” și-ntindeam repede mânuțele după „lac” (prescurtarea colăcelului colindat).

„Colindiță pă butuc, dă-mi colacul să mă duc.

Dacă nu mi-i da, nu ți-oi colinda!” (traducerea autorului 🤣) era de fapt colinda, după ce că era cea mai scurtă și mai simplă, io o mai scurtam!

Iar dacă vreo cuscră sfătoasă și binevoitoare făcea greșeala să mă-ntrebe „Ce să-ți mai dea tanti?”,  în loc să răspund și io (ca tăt copilu’ normal!) un măr, o pară, o nucă, etc. răspunsul meu de canibal era „Cane!”, carne adică, de zici că acasă mă omorau cu foamea și n-aveam ce mânca. Ieșeam țanțoșă cu un copan de pui în mână din care mușcam cu-atâta poftă de parcă nu mâncasem de-o săptămână nimic. Biata tușe Tină clătina din cap și-mi zicea:

„Nu te mai duc nicări beștie ce ești, că păste tăt mă faci de mândra minune!”.

Pe beștie o durea-n cot, rânjea știrb și molfăia fericită „canea” căpătată de la tanti.

Bești-am fost, bești-am rămas. 🤪🤣

Ieri seară:

Adi: Aura, nu merem nicări, nu vezi că ești tilavă de-on picior?
Io: Te rooog, dacă nu ies din casă fac clăbuci!
Adi: Biiineee, să nu zîci că nu ți-am zîs! Să nu te-aud că te vaieți că te bat!
Juma’ de ceas după:
Io: Hai să stăm pă bancă.
Adi: Di ce? Te dore? Beștie ce ești că nu m-asculți! No stai că-ți dau io! Treci acas’!
Io: Ba nu!

Cu drag și cu iubire,

beștia. 🤪

10/06/2019

62146317_422146605305312_8714490219836997632_n

Răni nevindecate

De când cu „macaroanele” mele mă mișc mai greu. Când libertatea de mișcare mi-e îngrădită în vreun fel mă cam apucă bâzdâcii, mă simt iar ca-n „pușcătoria” mea de-acum 12 ani… Urăsc să nu pot face tot ce vreau. Știu că-i o rană nevindecată, dureroasă, inflamată, gata-gata să-și dea în petic, să iasă bulbucind la suprafață… Și nu mă refer – doar – la arsură. E musai să fac o paralelă între răni… Ambele mă stopează. Mă opresc. Mă dor ca naiba. Mă-ngrădesc… De fiecare dată când dau jos pansamentul îmi vine să urc pe pereți. O curăț conștiincios. O tamponez blând și îi vorbesc: „Hai, fii fată cuminte și vindecă-te, nu te îmbufna, nu te-nroși, nu protesta. Ai răbdare. Am eu grijă de tine, nu te las.”

Vreau să mă vindec. Vreau să iert. Rănile nevindecate, supurânde, nu doar că dor ca naiba, mai și put.

Io n-o iertam pe Aura aia bleagă și supusă care-a suportat tratamentul inuman, ce s-a lăsat închisă, îngrădită, călcată în picioare atâția ani. Acum, odată cu arsura, am priceput: nu doar c-o iert, o și felicit și-o-nțeleg! Durerea te țintuiește, te bate-n cuie dar cu răbdare totul trece, totul se vindecă, totul se iartă.

În acel moment s-a petrecut fix ce trebuia să se petreacă, n-ai cum să schimbi și n-are rost. Tot ce poți face este să accepți, să ai răbdare să te vindeci și, mai ales, să ierți.

Să nu te mai învinovățești. Nici pe tine și nici pe alții.

Rănile nevindecate așa se vindecă: să le-ngrijești cu multă atenție și răbdare, să le iubești și să le ierți.

Libertatea de mișcare mi-o fi fost îngrădită cu un scop.

Pare-se c-am de vindecat nu doar arsura ci și niște răni mai vechi…

Cănd universul ne scoate pe tușă o perioadă poate că-i mai bine ca-n loc de lamentări și văicăreli să ne-ntrebăm: oare care-i lecția? Ce-avem de-nvățat de-aici?

Și cine știe ce blocaje depășim – culmea! – nu când sărim, nu când ne dăm de-a dura, nu când alergăm ci tocmai când ne-oprim.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

09/09/2019

Decizii

Oi fi io perimată, depășită, prăfuită, demodată etc., dar continui să cred că o relație adevărată e aia care se bazează în primul rând pe dragoste (reciprocă, să ne-nțelegem, să nu apară confuzii că „iubesc io cât pentru amândoi”, pentru că nu-i destul, capiși?), respect (tot reciproc, da? că dacă io te respect și tu mă-njuri iar n-am făcut nimic) și înțelegere. Degeaba ne iubim și ne respectăm de nu mai putem, dar când vine vorba să-l și înțelegem pe celălalt, n-o facem. Adică să te pui în papucii celuilalt, să-i înțelegi punctul de vedere și să fii dispus să-l asculți.

Când tu ții cu dinții de-o relație și tragi de ea și lupți s-o păstrezi, mai bine-i dai pace! Ducă-se-nvârtindu-se, credeți-mă că n-are rost! Ce nu vine de la sine, ce-i împins, forțat, tras de păr și nefiresc, n-are șanse de reușită. Când pentru o relație ajungi să lupți s-o păstrezi, mai bine depui armele și pleci. Consumul psihic, energetic, emoțional e mult prea mare, prețul plătit e mult prea piperat.

Știu că-i dificil să pleci dintr-o relație, poate simți c-ai cedat, c-ai renunțat prea ușor. Dar gândește-te altfel: de ce să lupți? TU meriți mult mai mult. Meriți un partener care te place, te iubește și vrea să fii lângă el, care de-abia așteaptă să te vadă, care vrea să te simtă-n preajma lui; cineva căruia i se luminează fața când te vede, căruia-i citești bucuria și dragostea din priviri, care atunci când te ia în brațe suspină îndelung, de satisfacție c-ai ajuns acolo unde-și dorea cel mai mult! Care-ți cumpără flori, care te sună doar să îți spună „Te iubesc!”, care tace privindu-te și fără vorbe-ți spune, doar din priviri: „Ești cea mai frumoasă femeie din lume!”. Care te face să te simți aleasă, minunată, sexy, te face pur și simplu să strălucești! Orice femeie e frumoasă când iubește, dar când e iubită radiază de-a dreptul, emană iubire.

Nu mai luptați pentru relațiile-n care ochii vi-s plânși, privirea cernită și sufletul trist.

Renunțați să forțați o relație care nu merge. Săriți peste ea. O să vă doară, o să suferiți o vreme, dar apoi veți răsufla ușurate că ați scăpat. Și-o să înțelegeți – în cele din urmă –  c-a fost cea mai bună decizie pe care-o puteați lua. Aveți doar curajul s-o faceți, până nu-i prea târziu!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

08/06/2019

(inspirat și dedicat lui A.C.)

Fragment din „Trăirile Aurei”; ambele volume sunt la un click distanță, pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!

#citimromânește #sprijinimautoriiromâni

Carti Autorul Aura B. Lupu – Preturi minime | Libris

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Căpșuni

E vremea căpșunilor și-a frăguțelor. Culori vii, care ne vorbesc, ne spun povești: roșu ca sângele, verde ca iarba de-acasă, albastru ca cerul și alb ca părul mamei, nins de ani.
În timp ce noi ne zbatem să facem și să dregem, natura-și mână mersul ei, își vede de treabă și de rost. Bine-ar mai fi să ne luăm și noi după ea și să facem la fel, să nu ne mai risipim în certuri și-n discuții fără sens.
A murit un polițist, Dumnezeu să-l odihnească-n pace, criminalul a fost încătușat și pozat și pun pe net. Discuțiile sunt inutile. N-o să-l învie pe polițist. N-o să aline durerea familiei rămase, nici pâine pe masă n-o să-i pună de-acum. Certurile n-o s-o ajute iar ura revărsată către criminal n-o să-i facă polițistului dreptate. Care dreptate? Din mormânt?
Mergeți și mâncați căpșuni, călcați pe iarbă. Și uitați-vă la cer. Mângâiați capetele ninse. Sărutați mâinile îmbătrânite și zbârcite. Și fiți smeriți și recunoscători. Lăsați ura deoparte. Lăsați certurile și discuțiile, mai bine murmurați o rugăciune pentru sufletele pierdute. Și cele rămase. Măcar ele să nu se mai piardă fără sens.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
07/06/2019

Fragment din cartea „Trăirile Aurei” pe care și voi o puteți avea în biblioteca voastră, e la un click distanță pe site-ul editurii Libris, în librăria on-line Cărturești, pe EMag etc.

Mulțumesc!

Citește românește!

Susține autorii români, cumpără-le cărțile!

#citimromânește #sprijinimautoriiromâni

https://carturesti.ro/product/search/trairile%20aurei

https://www.emag.ro/trairile-aurei-aura-b-lupu-editia-2019-9786060291312/pd/D5TNSBMBM/?X-Search-Id=574bb376cb6981e12393&X-Product-Id=56462439&X-Search-Page=1&X-Search-Position=0&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view

 

 

 

62075494_142171653621051_7226234243037265920_o

61838474_142171300287753_1841889831467089920_o

Anouk

Și ieri ajung la chirurgu’ plastician, cu fel de fel de scenarii în minte, grefe de piele, incizii, injecții, de mă lua deja cu călduri numai gândindu-mă la ele! 😨😨😨

Aceeași ordine, rapiditate, eficiența și profesionalism, mă înregistrez la ghișeu, mi se verifică datele personale care apoi se imprimă pe „klevertjes” (autocolante) și mi se indică să urmez ruta 30. În 3 minute eram deja în sala de așteptare a chirurgului plastician, pentru că indiferent cât de întortocheate și cât de multe coridoare sunt, dacă te iei după indicatoare e simplu. Programarea o aveam la 11, la fără 5 deja eram invitată în cabinet de-un nene ce se uita sever peste ochelari, fără urmă de zâmbet, îmbrăcat încă în hainele pentru sala de operație. Mă-ntreabă cu ce anume m-am ars și când, între timp ajutorul lui, medicul rezident Anouk (după cum s-a prezentat, draguță, amabilă, zâmbitoare și frumoasă foc!) îmi curăță rana, o studiază amândoi discutând cu voce scăzută, nu pricep mai nimic, apoi ursuzu’ mă trimite cu Anouk în altă încăpere. Acolo mă întinde pe un pat și-mi bagă piciorul sub un aparat, un fel de lampă, casc ochii mari speriată c-o să mă doară dar bineînțeles că n-am simțit nimic; Anouk îmi explică la fel de amabilă și zâmbitoare c-o să stau 15 minute cu piciorul beteag sub lampă, pentru stimularea vindecării și refacerea mai rapidă a țesutului. Mno bun, stau cuminte, după 15 minute altă tanti intră în cameră, o-ntreabă pe Anouk ce cremă folosește, o ia de pe-un raft, Anouk mă unge, tanti mă bandajează zicându-mi că am arsură de tip 2b, dar să stau liniștită c-o să-mi treacă; Anouk între timp îmi face următoarea programare și gata, în nici o jumătate de oră am fost deja pe drumul spre ieșire.

Doamne-s mulțam că am scăpat!

Iar pe Anouk cu siguranță n-o s-o uit niciodată. Nume fain, fată frumoasă, simpatică și ce mână ușoară! Pană, aripă de înger nu alta! Plus că numele mi-a amintit de cântăreața și cântecul ei, pe care-l fredonam și io cu patos într-o vreme… 😉

Enjoy!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

07/06/2019

 

 

 

Păreri

De câte ori v-am zis io că nu contează părerea celorlați? Că nu trebuie s-ascultați de gura lumii și să faceți ce vrea suflețelu’ vostru? Bine, asta-mi sună și mie, clar, că nici io nu-s mai brează! 😉

Urmați-vă calea. Mergeți pe drumul vostru cu încredere și perseverență. Nu vă mai luați după nimeni decât după ce vă șoptește inimuca. Ce dacă greșești? Ce dacă o să mai și cazi? Ce dacă o să-ți faci cucuie dând cu fruntea de un zid? Ce dacă o să suferi? Sunt lecțiile pe care trebuie să le-nvățăm. Sunt experiențele prin care trebuie să trecem, crescând astfel spre ce ne este dat să fim.

„Spune-mi că nu pot și-o să pot și mai mult, ba o să-ți trimit și poze!”

„Trimite-mă naibii și-o să mă întorc bronzată, relaxată și cu magneți pentru frigider!” 🤣🤪

Astea le-am citit pe Facebook și mi-au plăcut foarte tare, mi se potrivesc.

Ia să nu mai credem noi atâtea ci să punem mâna să și facem, să transformam crezutul în știut. Doar experimentând, trăind și făcând putem să transformăm „părut”-ul ăsta în siguranță. În ceva cert.

E simplu să ne toot dăm cu părerea. E cel mai simplu. Să credem c-o fi așa și pe dincolo dar parcă-i mult mai fain să facem, să punem umărul la treabă. Să încercăm măcar.

Încercarea moarte n-are, nu?

Să credem în puterile noastre, în potențialul pe care fiecare îl avem la purtător. Fiecare avem ceva unic, ceva care ne definește, talentul unic și extraordinar.

Nu mai ascultați de alții, nu-i mai lăsați să vă bage gărgăuni în cap!

Meryl Streep a fost considerată prea urâtă pentru rolul Dwanei din King Kong. Și ia priviți-o acum, este considerată una dintre cele mai bune actrițe din toate timpurile.

Azi o mai consideră cineva urâtă?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06/06/2019

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Macaroane

„Update” la peripețiile mele cu macaroane.
Am ajuns la urgențe, n-a fost „încătrău”.  😜
— Ce s-a întâmplat doamnă? mă-ntreabă recepționeru’ grav.
— Am gătit.
Zâmbet reprimat. 
— Deci erați în bucătărie?
— Normal, că doar nu gătesc în baie! zic io răstit (de la durere, cred, 😇 ).
De data asta zâmbet larg și-un chicotit. Hm… Nenea e simpatic… și-i dau cartea de identitate.
În sala de așteptare am stat maxim 5 minute. O asistentă m-a „pregătit”, mi-a șters rana și m-a băgat într-un „box”, adică într-una dintre camerele de gardă (că-s mai multe) iar într-un sfert de oră a apărut medicul. A salutat și s-a prezentat (pe-o ureche mi-a intrat, pe alta a ieșit!), s-a uitat la bubă, a mai șters-o, io deja mă ridicasem în cur, urmărindu-i fiecare mișcare cu ochi de uliu.
— Pielea asta trebuie îndepărtată, zice el.
— De ce? sar io ca arsă, la propriu de data asta, nu? 😜🤪
— Nu vedeți cum flutură? îmi spune doctoru’ senin.
— Și ce? E-a mea, pe mine nu mă deranjează aaaauuu. 😤😡
Mă uit pe sub sprâncene.
— Gata, vedeți? și mi-o arată pe bandaj…
— Mda. Da’ mai ales simt.
Râde. Normal, că nu era pielea lui!
Îmi explică apoi clar, pas cu pas ce-o să se mai întâmple și cum. Că mi-a făcut programare la „plastisch chirurg” mâine la 11. 😱 No, dacă trebe, asta e.
Totuși fain și de treabă nenea doctoru’.
Apare asistenta ce mă bandajează și-și cere mii de scuze la fiecare tresărire de-a mea.

Simplu, curat, eficient, politicos.
Voila!
Pe mașină, venind spre casă, nu mă pot abține să nu exclam:
— Da’ ce macarone bune-am făcut!
😂

 

V-am țucat!

Aura B. Lupu
05/06/2019

Paste

Ieri am făcut-o lată. Da’ lată de tot! O clipă de neatenție și gata, am pățit-o.

Fierbând io pastele (fără gluten! 😜) pentru sosul ce fierbea la foc mic de vreun ceas, vrând să scot sita din apa clocotită am scăpat-o din mâini înapoi în oală, iar toată apa aia fiartă a sărit pe mine, la bătaie clar! M-a bătut de m-a snopit, recunosc că ea a câștigat că io m-am cam tăvălit pe jos de durere.

Secunde. Parcă eram într-un film și secvența era filmată cu încetinitorul: io sărind în spate încercând să mă apăr, apa împrăștiindu-se peste tot prin bucătărie, senzația de cald prima dată și-apoi de fierbinte, tot mai fierbinte, pe piept, pe burtă, pe coapsa stângă și-apoi arsura puternică de pe picior, jos la gleznă, exact pe încheietură. Mi-am scos rapid șoseta iar când am văzut ce-i sub ea, m-am dus (cred că din instinct) direct la robinetul din curte și-am pus piciorul sub jet de apă rece.

No bravo Aura, ce-ai făcut tută ce ești?! a fost primul gând. Mă ustura și pe coapsă, acolo am pus un prosop ud și l-am tot schimbat, pe burtă și pe piept era ok, pe mână parcă mă mai deranja un pic dar glezna se umfla, se înroșea văzând cu ochii iar pielea se bășica, o parte din arsură fiind deja albicioasă.

Ca noroc că farmacia e la doi pași, l-am strigat pe Vlad și-n 5 minute mi-a adus o cremă, Lamiderm.

Întinzând-o pe arsură la început m-a usturat de-am făcut pe mine de durere (scuze no, dar asta e) însă apoi a fost ok, durerea a cedat și-ncet-încet umflatura s-a retras. Între timp primeam mesajele de la voi și-s convinsă că atâtea gânduri bune au contribuit și ele la asta. Vă mulțumesc din suflet măi oameni buni!

Clar, am făcut bine c-am pus piciorul sub jet de apă iar acum știu că în caz de arsuri (minore, că dacă-s de-alea grave e de mers direct la spital!) albușul, mierea și aloe vera sunt salvatoare.

Și musai ochii larg deschiși iar gândul unde trebuie, nu zburând aiurea pă coclauri când faci mâncare și umbli cu apă clocotind!

Îi mulțumesc îngerașului păzitor că putea să fie și mai rău de-atât, singurul loc afectat rămâne glezna, asta e, n-o să mai alerg o vreme și-o să stau pă curu’ meu! Prea mă dădeam io vitează și bucuroasă că pot iar s-alerg! Eh, cineva mă atenționează că nu-i chiar așa sau că trebuie să fac altceva. 😉 Amu varianta asta-mi place mie cel mai tare, că locul meu nu-i în bucătărie, mestecând în oale și fierbând paste (fără gluten! 😜) ci pe Coasta de Azur, lângă o piscină, cu-n cocktail în mână sorbind leneș dintr-un pai și rânjindu-mă la soare pe toate părțile. Mmm…

Însă, drept să vă zic, au ieșit niște paste… mama mia! clasa I! Să te lingi pe degete, nu alta!

V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/06/2019

 

 

 

Aveți dreptate!

„I’m at that stage in my life where I keep myself out, of unnecessary arguments, so even if you tell me 1+1=5, you’re absolutely correct, enjoy.”

Cam așa cu atmosfera din ultimele zile, săptămână chiar. Fiecare înțelege ce vrea, cum vrea și dacă vrea. Nu știu ce furtuni astrale-or fi, da’ se duce o bătălie acerbă pe avut dreptate, cu argumente, interpretări, dezacorduri, discuții inutile și interminabile. Un fel de învârtit în juru’ cozii, doar de dragu’ de-a te certa, contrazice și dat cu părerea invers.

No bine-atunci, din punctul meu de vedere să știți că tăți aveți dreptate, câtă dreptate vreți voi! Io m-am luat și m-am dus la mare. M-am urcat la cucurigu-n praznic pe dealurile din Calais (Franța) și m-am uitat la țărmul Angliei, m-am lăsat bătută de vânt și-arsă de soare și-am fost fericită și bucuroasă, no! M-am lăsat hipnotizată de nisipul spulberat de vânt, am ascultat valurile și-am simpatizat cu bieții pescăruși care de-abia zburau în vântul ăla teribil. Mi-am simțit pielea înțepată parcă de mii de ace la fiecare rafală plină de firicele de nisip, m-am ascuns între dune, da’ și acolo vântul m-a găsit. Marea însă a fost minunată, așa culoare a Mării Nordului n-am mai văzut. Am privit plină de-ncântare călăreții de pe mal, curcubeul din jurul soarelui, norii pufoși, am admirat dealurile Franței atât de colorate și-am prins zborul superb al lebedelor de pe-un lac. A da, și zborul unui avion al unui nene, care era de la un club de aeromodelism și se juca pe deal. Ce-mi place, cât de tare-mi place să văd oamenii mari copii! Bucurându-se fără jenă de lucruri simple și banale, fără discuții interminabile și fără sens.

Aveți dreptate ăștia certăreții, care asta faceți permanent pe net: contraziceți, vă dați invers cu părerea și-i musai să demonstrați că 1+1 fac 5. Așa este, bucurați-vă de reușită.

Dar știți ce-ați reușit, de fapt? Să fiți nefericiți. Enjoy! Io o să mă bucur în continuare de cer și nori, de fluturi și de libelule, de iepurași-coconași și căprioare, fazani și lebede, de soare și de nori pufoși, de ploaie și de iarbă verde, de tot ce-mi place mie și mă fericește. În rest, nu mă interesează, 1+1 face cât vreți voi, ok?

Aura B. Lupu

04/06/2019

Fragment din cartea „Trăirile Aurei” pe care și voi o puteți avea în biblioteca voastră, e la un click distanță pe site-ul editurii Libris, în librăria on-line Cărturești, pe EMag etc.

Mulțumesc!

Citește românește!

Susține autorii români, cumpără-le cărțile!

#citimromânește #sprijinimautoriiromâni

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

DSC_0669

DSC_0665

DSC_0598DSC_0602DSC_0601DSC_0659DSC_0612DSC_0614DSC_0646DSC_066061684131_2586978211529105_1863972221135880192_n61761782_678105555966554_8881685673103327232_n

Eroare
Acest video nu există
Eroare
Acest video nu există

DSC_0609

Încredere

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Când o parte din viață ai fost pentru un bărbat doar un sac de box și-un receptor de spermă, e foarte greu să mai ai încredere. Și e și mai greu să ieși din cochilie. Să te deschizi. Știți voi, expresia aia,”ca o floare”. Ha! Floare? Nucă eram!

În momentul când am divorțat am zis că veci nu mă mai mărit! Da’ veci! Eh,”veci”-ul ăsta a durat 9 ani. Ca după aia… Am fost o norocoasă. Cineva a avut suficientă răbdare. Cineva a fost tot ce-am avut eu nevoie să fie. Cineva m-a readus la viață. Cineva a reușit să ajungă la „miez”. Pe care-l ascunsesem bine de tot și-l îngropasem atât de adânc încât nici eu nu-l mai găseam. Dar… Se zice că fiecare sac are-un petic. Doar să-l găsești… El zice că-s „peticuțu” lui. Eu zic că-i iubirea vieții mele.

– Te iubesc, declară el.
– Cât de mult?…

Vezi articolul original 268 de cuvinte mai mult

Puzzle

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Anul trecut 3 persoane diferite, care n-aveau absolut nicio legătură una cu cealaltă, mi-au spus același lucru. În discuții banale. În contexte diferite, care nici nu aveau legătură de fapt cu ceea ce discutam noi atunci. Mi s-a părut ciudat. Însă de fiecare dată m-a trecut așa, un fior. Și de fiecare dată am trecut peste, fără să dau prea multă importanță.
Toți 3 mi-au spus: „Urmează-ți visul. Fă ceea ce-ți place”.
3 oameni diferiți. În 3 locuri diferite. Și pe care-i vedeam pentru prima oară.
Necunoscute-s căile Domnului și bulversant poate fi felul în care universul ne transmite mesaje. Iar noi, încăpățânați, chiori și neîncrezători refuzăm să le vedem. 
Refuzăm să le ascultăm. Și asta până când, sătul să ne trimită semnale pe care noi nu vrem să le înțelegem, începe să trimită de alea pe care nu mai avem cum să le ignoram. Direct în moalele capului. Ne…

Vezi articolul original 205 cuvinte mai mult

La mulți ani, copile!

De ziua ta copile îți doresc să ai copilărie și să te bucuri din plin de ea. Să nu fii hărțuit și-mpins și tras în toate părțile ca să „performezi”, să nu iei numa’ zece pe linie doar pentru lauda părinților și să nu fii obligat să fii cel mai cel. Să nu fii mândria părinților ci bucuria lor. Să nu ai alergii fel de fel, să nu ai ADHD și să n-ai habar ce-nseamnă boală și suferință. Să nu crești sub un bol de sticlă ci să alergi desculț prin iarbă și noroi. Să nu fii îngrădit, restricționat, oprit. Din contră, să ți se deschidă orizonturile, aripile și mintea. Să fii iubit și încurajat, sprijinit și ajutat iar cel mai adesea să auzi „Te iubesc! Bravo copile!”.

Să nu-ți fie frică de nimic. Nici de bau-bau, nici de curea, nici de vorbe răstite, nici de plecări. Să nu crești cu de toate dar fără părinți, să nu știi ce-nseamnă dorul de mamă și tată și nici lacrimile vărsate de dor.

Să ai șansa de-a crește mare-ntr-o lume frumoasă, mai bună, mai plină de omenie și oameni mai buni.

La mulți ani, copile!

01/06/2019

Aura B. Lupu

 

Calais

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Primul apus pe care l-am văzut la mare a avut, pe lângă frumusețea ce mi-a tăiat respirația, un bonus: o pereche de miri ce-și făceau pe plajă pozele de nuntă. Era puțină lume pe plajă atunci, în aprilie, și era prima oară când am hotărât să rămânem peste noapte la un hotel, în Calais. Era locul nostru preferat (și este în continuare) unde mergem la mare la sfârșit de săptămână, când prindem vreme frumoasă. Bine, nu vă închipuiți că vremea asta frumoasă înseamnă 30 de grade, dacă-s 19-20 de grade și nu plouă e perfect. Aici în Belgia cam asta-i vremea frumoasă, că dacă aștepți 30 de grade ca să mergi la mare trece anu’ și nu mai apuci.

Calais l-am văzut prima oară într-un film româno-belgian și știu că mi-a plăcut țărmul înalt (Coasta de Opal, denumită astfel din cauza culorilor schimbătoare) monumentul care face parte din trio-ul Dover…

Vezi articolul original 128 de cuvinte mai mult

Figuri

Feisbucu’ face figuri, blogu’ face figuri, netu’ face figuri, vremea face figuri… Tătă lumea-i plină de figuri, așa că le-am lăsat în plata Domnului pe toate și-am plecat, o ascult cuminte pe Potecuță, „Auraaaa, fii cuminte, nu te sfădi cu oamenii!”. Decât să-i sfădesc, mai bine umblu razna.

Io știu că tu știi că io știu da’ dacă știm amândoi de ce te faci că nu știi? De ce umbli cu fofârlica? De ce te dai ce nu ești? De ce mă minți că nu știi?

Întrebare întrebătoare, ‘șe-i? Lumea asta-i faină, pre faină ca să răspundem la cimilituri fără sens. Numa’ no, câteodată ne-apucă grija lui Dabija și-i musai să ne scărpinam invers!

Ca noroc că Domne-Domne le rânduiește pă tăte fix cum trebe și cum îi necesar.

V-am țucat!

Enjoy!

29/05/2019

Aura B. Lupu

 

DSC_0555

 

DSC_0557

 

 

DSC_0559

 

DSC_0560

 

DSC_0561

 

DSC_0568

 

DSC_0569

 

DSC_0570

 

DSC_0575

 

DSC_0579

 

DSC_0580

 

DSC_0582

 

DSC_0583

 

DSC_0585

 

DSC_0586

 

DSC_0591

 

 

 

 

Paradis

Paradis. Eden. Rai. Spuneți-i cum vreți dar pentru mine locul ăsta-i ireal de frumos. Iepurii ce țopăie prin iarbă și n-au nicio treabă că tu stai și te zgâiești la ei, doar când aud țăcănitul aparatului foto își iau tălpășița, arătându-ți codițele albe și-oprindu-se când și când, ridicându-se din iarba mult prea verde, să vadă dacă-i mai urmărești.

Lebede prea albe, fazani prea colorați, rațe prea certărețe, gâște cu boboci prea mari, pești care sar din apă făcând parcă mișto de pescari (imaginați-vă un crap maaaare, ce face-un salt acrobatic, strâmbându-se și scoțând limba la fraierii ăia doi de pe mal, ce se holbează plini de uimire la el), oi mutante (io așa le zic, sunt prea mari!), vaci ce merg la sală, clar! la ce mușchi au, căprioare blânde dar unele cam proaste, musai să pască iarba de dincolo de gard și rămân cu gâturile lungi înțepenite, băgându-ne-n sperieți; apoi fluturi și libelule, țânțari (cu ăștia nu mă-nțeleg defel, io tot le spun că să mă lase-n pace, ei nu și nu!), apusuri care-ți taie respirația și te fac să plângi, fulgi albi, plutind în razele apusului, baloane cu aer cald ce răsar pe cer seara, spre asfințit ca ciupercile după ploaie și trec pe deasupra apei lin, oamenii din nacelă făcând cu mâna ăstora mai amărați, de jos… Cerul albastru trecând încet încet la indigo, stelele răsărind una câte una, liniște și pace, până și vântul tace după asfințit.

Mă zgribulesc în brațele lui Adi, e frig și brusc am obosit.

Casc. Mă-ntind. Strâng aparatul foto. Plecăm spre casă.

Mâine e o nouă zi.

28/05/2019
DSC_0329DSC_0333 (2)DSC_0340DSC_0475DSC_0476DSC_0478DSC_0483DSC_0510DSC_0511DSC_0364DSC_0458DSC_0459DSC_0521DSC_0528DSC_0386DSC_0394DSC_0434DSC_0412DSC_0395

Românie

Cine spune că preferă să trăiască, să muncească și să moară printre străini, minte.
Io una știu că-mi doresc din tot sufletu’ și inima mea să fac asta în țara mea natală, pe pământul unde m-am născut și-am copilărit, în locurile dragi și-ncărcate de-amintiri. Vorba lui Adi, să intru într-un magazin și să pot cere o pită pe limba mea!
Cine zice că preferă să stea departe de cei dragi și că nu-i este dor uneori și de prafu’ de pe uliță, iarăși minte.
Io una știu că aș da orice să pot să mă întorc în țară, într-o Românie ca și cea întrezărită acum 30 de ani dar și ieri, după alegeri.
Aseară deja io zburdam pe câmpii, vedeam o Românie altfel, exact cum mi-o imaginam în ’89: o Românie minunată, cu oameni frumoși și luminoși, fericiți și împliniți, c-un viitor strălucit, o țară liberă și prosperă. Scăpată de corupție și de hoți, străbătută de autostrăzi, cu spitale și școli noi, moderne, cu-n sistem de sănătate și de învățământ la fel cu cele din Uniunea Europeană, cu pensionari care-s respectați și îngrijiți, tratați în mod egal, fără pensii speciale și fără favoritisme.
O Românie condusă de oameni competenți, drepți, curați, care pun interesele țării mai presus de propriul buzunar, de oameni tineri, școliți în universități cu renume, cu diplome obținute pe drept, vizionari și deschiși la minte.
Cine spune că nu-și dorește să se-ntoarcă într-o astfel Românie, minte.
Io una știu că mâine m-aș întoarce.
Ce mâine, amu ni!

Aura B. Lupu
Hamme,
27/05/2019

26/05/2019 Antwerpen, Belgia

Antwerpen, 26/05/2019, Ora 17:00.
Moment istoric. 
Aerul vibra, se simțea o exaltare și-o îndârjire tăcută, oamenii totuși zâmbeau, siguri și hotărâți. Coada pare interminabilă, poliția deja veghea buna desfășurare a „evenimentului”, parcările erau pline cu mașini cu numere românești: CJ, SJ, BH, HD… ; grupuri mai mari, mai mici se alăturau cozii care tot creștea. Și era 5 după-masa! Auzim că în față sunt oameni care stau de dimineață la coadă și încă n-au votat.
Postez o poză iar mesajele încep să curgă:
„În Brussel 2 ștampile și 5 cabine de vot!”.
„Și la Bruxelles la Consulat, de-asemenea aceeași mizerie, 7 ore și 30 de min. de stat în picioare și nu am putut ajunge să votăm, rușine!!! Bătaie de joc!!”.
„În Liege spiritele se încing, după 7 ore am votat! Semnăm petiție pentru prelungirea programului de vot!”.
„Peste tot e la fel, nu ajungem să votăm deși stăm de dimineață la coadă!”.
„Carmen Dan, uite-i pe ăia pe care i-ai bătut pe 10 august. Iar au ieșit în stradă!”.
Huiduielile încep, însoțite de râsete. Apoi se cântă imnul. Piele de găină instant, lacrimi și nod în gât.
Peste tot, în Haga, Paris, Brussel, Antwerpen, Helsinki, Roma, München, Koln, Londra, etc. aceeași atmosferă, aceeași îndârjire, aceeași hotărâre.
„Avem un cuvânt de spus”.
Și-am avut!
Mă-nclin. 

Aura B. Lupu

27/05/2019

Respect_265x265

Eroare
Acest video nu există

Fără (titlu)

Plecase de-acasă fără țintă, ca mai în toate plecările ei, dintr-un impuls ce se cerea urmat fără-ntârziere și pe care știa că n-avea rost să-l înfrunte, singura dată când o făcuse, gustul amar și senzația de pierdere fuseseră atât de intense și de acute încât nu mai voia să riște să le-ncerce aiurea, doar din comoditate.

O comoditate greu de-nfruntat acum, când mergea mână-n mână cu lipsa oricărei dorințe, căutarea solitudinii și linsul rănilor, în siguranța și liniștea casei sale, ce o transformaseră dintr-o persoană activă, sociabilă și plină de viață, într-o singuratică-depresivă, cu accese de furie pe lume și pe destin, pe care le manifesta diferit dar, cel mai adesea (și sigur!) ștergând și curățând cu sârg, a câta oară? încăperile pe care acum oricum nimeni nu le mai deranja. Își dădea seama de inutilitatea ștergerii prafului inexistent și-a covoarelor deja periate dar nu se putea stăpâni, era un ritual de liniștire, de calmare a minții ce-o lua razna când își amintea. Spera, dorea, implora, cerșea ca durerea să dispară la fel cum petele imaginare și urmele de murdărie inexistente dispăreau (imaginar), sub cârpele mânuite metodic, eficient și care lustruiau conștiincios fiecare bucățică de mobilă, fiecare colțișor de încăpere.

Când la final totul strălucea de curățenie și-n aer se simțea mirosul de dezinfectant, se așeza obosită pe canapeaua protejată de-un pled croșetat, cu franjuri și modele mari, pătrate, în culori vibrante, contrastând cu sobrietatea livingului ce combina doar tonurile terne de gri, maro și bej. Privea mulțumită-n jur, satisfacție care însă nu dura mult, înlocuită dur, brutal, de-aceeași durere de care fugise la-nceput.

Și-atunci își îngropa fața-n pernă plângând, urlând, mușcând din ea ca o fiară și bolborosind rugăciuni. Amorțită și secătuită cădea apoi într-un somn agitat, plin de suspine și lacrimi, care-o lăsa parcă și mai fără vlagă, mai ostenită decât atunci când adormise.

Marc nu mai era acolo dar o parte din ea refuza să creadă asta și se încăpățâna să-l caute, să-l vadă, să-l audă. Ciulea urechile la fiecare zgomot al casei vrând, silindu-se să recunoască într-un scârțâit, un trosnet, urma pașilor lui. Se amăgea și se auto-flagela dar nu reușea să depășească absența lui, după cum o îndemnau toți cei apropiați, cu căldură și preocupare, dar Evei părându-i-se ca fiind insensibili și neînțelegători. Nimeni nu înțelegea durerea și chinul ei, renunțase să le mai explice, îl vedea pe Marc peste tot și nicăieri, fiecare obiect din casă purta amprenta lui, reamintindu-i-l de fiecare dată când îl atingea; în orice obicei banal îl regăsea și-l aștepta, de exemplu împărțitul bolului cu cereale, ei îi plăceau fructele uscate iar lui fulgii de ovăz așa că, în mod automat, îi separa, lăsându-i deoparte, pentru Marc.

Cioburile bolului izbit apoi de perete, când își amintea că era un gest inutil, erau mărturia neadaptării ei la noua situație.

Rătăcind pe străzile pustii, fără pelerina de ploaie și fără țintă, cu obrajii biciuiți de ploaia rece și vântul tăios, Eva plângea în voie, lacrimile amestecându-se nevăzute cu picăturile ploii. Murmura nedeslușit, printre suspine, aceeași întrebare chinuitoare, la care nu găsea răspuns: „De ce Marc? De ce?”.

Aura B. Lupu

25/05/2019

 

 

Run

Am febră musculară. De parcă m-a bătut cineva cu bota îmi simt fiecare mușchi, fiecare (urmă de 😜) fibră. N-am mai alergat de-un an. Ultimele două dăți nu se pun, alea-au fost niște încercări amărâte și nereușite de repunere în funcție a trupului lâncezit. Aveam momente de revoltă când mă apuca dorul de fugă dar văzându-l pe Edi brusc animat și sărind (cât îl mai țineau balamalele) în fața ușii, renunțam. Știa de fiecare dată când voiam să alerg și, obișnuit în atâția ani s-o facem doar împreună, să-l las acasă era ca și când l-aș fi abandonat. Așa c-am renunțat.

Acum pot zice c-am început să încerc s-alerg, că dac-aș zice că alerg aș minți, după o jumătate de tură eram deja cu limba de-un cot, fără suflu și cu ochii bulbucați de efort.

Și-mi este încă foarte greu să alerg fără să și plâng. Îl văd pe Edi, cu urechile fluturând și tot cu limba de-un cot alergând alături de mine, fiecare cu gândurile și preocupările lui.

Se îndepărta când și când de pistă, mai pișa un stâlp, mai fugărea un iepure, mai alunga o cioară dar revenea lângă mine la un singur semn, dând agale din coadă și privindu-mă circumspect cu coada ochiului, să vadă dacă-l cert. Dacă scăpa nesfădit, mi-o lua țanțoș înainte, de parc-ar fi zis: „Eee? Cine-i șefu’?”. Da, el era.

Cam de la a 7-a tura de teren se sătura (și plictisea) de alergat iar când ajungeam în dreptul porții, spre ieșire, îmi atrăgea „delicat” atenția, adică se băga-n picioarele mele, împiedicându-mă. Iar dacă-l certam se uita cu niște ochi nevinovați de Bambi, întrebându-mă parcă din priviri:  „Da’ ce ai dragă? Ce-am făcut? Nu voiai și tu să mergem acasă, că io așa am simțit, c-ai obosit!”.

Bineînțeles că n-avea lesă, nu era nevoie, oricine-ar mai fi fost pe teren nu-l interesa și nu deranja pe nimeni, alerga lângă și-n același ritm cu mine, fără să le arunce mai mult de-o uitătură scurtă și-atât.

Da, am început să-ncerc s-alerg. Și-n fiecare zi încerc și să nu plâng, să regăsesc doar plăcerea mușchilor încordați, transpiratul prin toți porii și admiratul naturii. Ieri mi s-a alăturat pe pista, cum altfel decât țanțoș? un fazan. A fost musai să mă opresc și să-l filmez, s-a îndreptat direct spre mine, fără gram de frică, de parcă crescuse la mine-n ogradă.

Și, culmea, când a trecut pe lângă mine parcă m-a-ntrebat: „Eee, cine-i șefu’?”.

Cin’ să fie? Tu!

Aura B. Lupu

24/05/2019

P.S. Știe cineva ce mănâncă fazanii? Că tare mă tem să nu-mi ceară și „vamă” azi… 🤣

 

 

 

 

Eroare
Acest video nu există

 

 

 

 

PMD

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

M-am bucurat citind un articol cum că UE a votat interzicerea din 2021 a produselor din plastic de unică folosință dar… oare în România se va ține seama de asta? Pentru că în Belgia chestia cu sortatul gunoiului e valabilă de mulți ani, pe când în România situația-i sub orice critică, am văzut asta în fiecare concediu petrecut acolo. Iar de fiecare dată am spus același lucru, pe care-l repet și-acum: până când n-o să fie atinși unde-i doare mai tare (adică la buzunar) și n-o să se dea amenzi usturătoare celor care aruncă gunoaiele pe unde-apucă, batem pasul pe loc. Până când nu ne-nvățăm copiii că ambalajul ciocolatei sau pet-ul din care-au băut suc nu se-aruncă pe jos ci se pune la gunoi, n-o să devenim mai responsabili nici noi, dar nici generațiile următoare.

Și asta n-o să se întâmple peste noapte. Responsabilizarea începe cu noi în primul rând.

Aici…

Vezi articolul original 468 de cuvinte mai mult

Giethoorn – Veneția Olandei

Giethoorn, aflat în „inima” Olandei, un sat vechi de sute de ani, cu case tradiționale olandeze bine conservate, în care se circulă pe jos, cu barca sau cu bicicleta, este o oază de verdeață brăzdată de canale și lacuri (apărute, nu cum poate am fi înclinați să credem, dintr-o nevoie estetică, ci dintr-una practică: erau necesare pentru transportarea cărbunelui de la locul de extragere către cel de prelucrare).

Satul a fost fondat prin anii 1230 de un grup de nomazi veniți din zona mediteraneană. Legenda zice că atunci când au ajuns aici, au găsit pe câmpii multe coarne de capră, rămase după marea inundație care a distrus toată fauna din zonă, în anul 1170. De aici și numele satului, Geytenhorn (în olandeză: corn de capră) transformat în Giethoorn. Deși numele i-a fost dat de coarnele de capră, un rol important în dezvoltarea lui l-a avut de fapt cărbunele din zonă, care-a atras oamenii ca un magnet. Astfel că, la origine, a fost un sat de mineri veniți aici din toate colțurile Olandei care-au exploatat zăcămintele de turbă. Pentru ca acestea să fie ușor transportate, s-au construit canalele iar pe insulele formate, minerii și-au construit case în care să poată locui. Podețurile ce traversează canalele au fost proiectate pentru ca localnicii să poată comunica între ei.

Satul a devenit celebru în 1958, când regizorul olandez Bert Haanstra a filmat aici comedia „Fanfara”.

V-am zis deja că eram reticentă (știți voi, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul) și nu credeam că-i totul chiar atât de mirobolant și magic cum era descris. Dar când am ajuns acolo mi-a părut rău că n-am luat măcar vreo doi saci!

E magic. E verde. E curat. Idilic. Miroase dumnezeiește, a apă, a flori, a iarbă proaspăt cosită, a fân, a stuf. Totul e parcă trasat, desenat, perfect, milimetric. Un câine stătea nemișcat pe o peluză și-am fost convinsă că-i o statuie, asta pân-am ajuns în dreptul lui și l-am văzut de-aproape: era viu! real! de altfel ca tot ce vedeam. Dar asta era impresia, că tot ce văd nu-i real, că mi se pare și simțeam nevoia s-ating, să simt, să pipăi, să inspir adânc în plămâni, să imprim pe retină, în creier, tot ce vedeam.

Și-acum dacă închid ochii îmi amintesc: barca alunecând lin, fără zgomot (deși au motor sunt silențioase, invenție a localnicilor care-au vrut să fie și primitori cu turiștii dar și să păstreze autenticul satului, bravo lor!), clipocitul apei, fâlfăitul aripilor de rațe, gâște și lebede, podurile ce fac legătura între casele de basm, cu acoperiș de stuf și geamuri colorate, grădinile care mai de care mai frumoase, întreținute și decorate de proprietarii care se întrec între ei, culorile vii, aerul curat, mirosul specific, totul era nu doar cum văzusem în poze, ba chiar mai mult.

Nu pot decât să vă recomand, dacă aveți ocazia, să-l vizitați. Va fi o experiență unică. Pentru mine – cu siguranță! – a fost.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

22/05/2019

33216173_1690113854370374_8707117053774921728_o33171985_1690119704369789_8881614844797648896_o33139012_1690119574369802_5029798451878035456_o33125734_1690119204369839_7514759438629076992_o33248930_1690119111036515_28767708128477184_o33363594_1690118611036565_6760184086163095552_o33105828_1690116957703397_2882916430011957248_o33167876_1690116674370092_3500987053112295424_o (1)33115501_1690116444370115_7315676765177774080_o

 

Featured Image -- 7604

 

 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Fără (titlu)

Deși era trecut de jumătatea lunii mai, frigul persista, insistența lui bolnăvicioasă și sâcâitoare trebuia combătută c-un foc vesel, ce trosnea în șemineul camerei spațioase, ale cărei geamuri mari dădeau spre grădina de-un verde smarald.

Printre norii plumburii, ce amenințau să se reverse torențial (după codul portocaliu declarat deja de autorități), mai încerca, timidă și nehotărâtă să se ivească o palidă și-anemică rază de soare.

Marc lucra, țăcănitul tastelor fiind acompaniat de ticăitul ceasornicului vechi, moștenit de la bunicul său și-al cărui dăngănit grav, ce reverbera în cameră cu precizie la fix și la jumătate, îi amintea de clopotul bisericii din sătucul copilăriei lui, pierdut între două văi.

Cărămida unui perete, de-un roșu închis, stacojiu aproape, cu striațiile crem-gălbui, era acoperită de sus până jos de rafturile pline cu cărți ale bibliotecii lui. Le citise pe toate, pe unele le recitise de mai multe ori și orice schimbare în așezarea lor o observa imediat și-l irita, deși ar fi trebuit să-l bucure, nu?  Erau în casă și alți cititori pasionați, reușise să insufle copiilor pasiunea lui pentru citit, eșuând însă cu așezatul cărților în același loc de unde le luaseră, fără să le mai amestece.

Mirosul camerei era dat de-un amestec de arome: de foc și fum, de podele ceruite și lustruite care străluceau ca oglinda de deasupra șemineului, cu rama groasă, aurită și modele complicate; de cerneală și hârtie, de flori aproape veștede, de iarbă tunsă proaspăt, de glicină înflorită, de nou și vechi în același timp și-n aceeași măsură, perfect echilibrat.

Deasupra biroului său din lemn de cireș, simplu, fără incrustații și foarte ordonat se arcuia, elegant și-un pic lasciv, o lampă modernă, cu o cupolă imensă în comparație cu piciorușul ei mic și delicat și-al cărei echilibru – bine gândit, de altfel – pe Marc îl surprindea de fiecare dată când intra în cameră. Îi plăcea însă foarte mult lumina ei blândă și caldă ce cădea perfect pe masa lui de scris, lăsându-i impresia că-i mângâie și-i încurajează fiecare cuvânt așternut pe hârtie.

Lângă șemineu trona un fotoliu-balansoar din piele, cu brațele sculptate și-n arcuirea căruia Marc regăsea aproape aceeași moliciune, plăcere și confort ca și-n îmbrățișarea Evei.

Cu spatele și ceafa înțepenite de la orele petrecute în aceeași poziție, fără să realizeze trecerea timpului, fiind complet absorbit de scris, Marc tresări ușor sub atingerea mâinilor ei delicate, parfumate invariabil cu mirosul de levănțică, cu degete lungi și moi, care-i masau acum încetișor umerii încordați.

— Mai ai? întrebă Eva, c-o nuanță de reproș în voce. Îi sărută creștetul și părul zburlit de-un gest de nerăbdare și concentrare când, negăsind cuvântul potrivit, își trecea nervos mâna prin păr de mai multe ori, gest de care el nici măcar nu era conștient; și-apoi îl cuprinse-n brațe din spate, încrucișând mâinile în dreptul inimii lui care chiar și azi, după atâția ani, începu să bată mai tare la atingerea ei.

Ieși din camera zâmbind mulțumită, știind că n-o să mai dureze mult și el o s-o urmeze. Azi lucrase destul.

Focul încet-încet își domoli vălvătaia, ceasul dăngăni prelung, iar afară ploaia cădea fără-ncetare. Auzea vântul mugind, în depărtare copacii se-ncovoiau sub rafalele puternice, stând parcă gata-gata să se rupă. Da, avuseseră dreptate cei de la radio, era furtună așa cum avertizaseră ei.

Se ridică obosit de la birou, stinse lampa și suflă în lumânările din sfeșnicul de pe șemineu care ardeau permanent când scria, răspândind mirosul de ceară și ars, vru să tragă draperiile, dar apoi se răzgândi, voia ca mâine dimineață să fie întâmpinat de priveliștea verde-smarald a grădinii, și nu de întunericul greu.

Cine știe, până dimineață poate ploaia va trece și-o să aibă parte și de-un răsărit…

20.05.2019

Hamme.

Aura B. Lupu

fragment.

#TrăirileAurei le găsiți pe site-ul editurii Libris.

Mulțumesc!

https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-1-aura-b-lupu-LIB978-606-029-351-4–p20825390.html?fbclid=IwAR3PHoKTatLizva_AeNNZ1NP2LAC3GRXipDCBxB_1XJxUK79AIXWe9VCTxw

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Semne

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Cât de norocoasă sunt! 

Să ți se amintească (exact) când ai nevoie de (exact) ce ai nevoie. 

Azi hai să vă povestesc de… nori.
Amu deja știți din celelalte postări că-s „tutuluca” ce umblă mai mult cu capu-n nori – și pe ciripuri! – și mai încasează și câte-o trântă, de-mi belesc papucii și genunchii regulat. 🤣😜
Da‘ să știți că merită (vedeți pozele de mai jos 😉 ).
Când umblam pe la psiholog din toate ședințele n-am rămas cu mare lucru. Însă două exerciții mi-au fost, într-adevăr, de mare ajutor.
Primul m-a scos de pe pilotul automat. Eram setată doar să muncesc. Să fac bani. Să ajungem la siguranța financiară după care tânjeam de-atâția ani. Nu mai știam de ani buni ce-i aia relaxare, răsfăț, pauză, concediu, ș.a.m.d.
Evident c-am dat în Burn-out.
Exercițiul în sine mi s-a părut tâmpit la început. O pierdere de vreme.
Când…

Vezi articolul original 283 de cuvinte mai mult

Liceu

Mi-am amintit de perioada liceului citind ieri o știre faină, despre elevii de la liceul meu, Șincai, ce și-au donat o parte din economii pentru un spital de oncologie. Bravo copii!

https://www.stiridecluj.ro/social/elevii-de-la-liceul-sincai-din-cluj-si-au-donat-economiile-pentru-primul-spital-de-oncologie-pediatrica-din-romania?fbclid=IwAR33iSnHd3TT31zK_zDUx1Tcbd5OcQ6ifU4jvt7bOUnpIqE50Kq4AkTjvKA

Primul lucru ce mi-l amintesc însă despre perioada liceului e… părul meu. Când văd poza de atunci mă umfla râsu’. Am avut părul imposibil. Țepos, zburlit, ca o mătura, etc. stătea întotdeauna numa’ cum avea el chef, nu io. Habar n-aveam pe vremea aia (88-89) de gel de păr și balsam și alte alea. Acum suntem mădărite (răsfățate, adică 😛 ), avem de toate, și plăci de-ntins și „făcător” de bucle și balsam și măști și șampoane fel de fel, etc.

Atunci foloseam apa de ploaie la limpezit cu câteva picături de-oțet de mere făcut în casă, ca să-l mai înmoaie o țârucă și să nu mai stea ca o mătură, mușețel când îl spălam ca să-l mai blonzesc un pic și-un strop de petrol ca să-l întărească, cică. E posibil să-l fi întărit că la câte culori am avut apoi în el și la câte vopsele i-am băgat pe fiecare firicel, mă mir că n-am rămas cheală! 🤪

Nici în ziua de azi nu pot zice că-i mai înțelegător. Cu tot cu produse speciale și șampoane extraordinare are zile când stă tot cum vrea el. Pot io să-i bag placa pe gât, să-l răsucesc și învârtesc, dacă n-are el chef, n-are și gata. Îl prind într-o coadă de cal da’ și atunci mai comentează, ieșind în șuvițe rebele de zici că-s antenă.

Cam tot așa se-ntâmplă cu toate-n viață. Când forțezi ceva, când vrei musai să controlezi, când insiști, silești, obligi, constrângi, nu prea ai șanse de reușită. Pe moment poate că da, îți reușește dar, în cele din urmă, răbufnește. Iese la suprafață ceea ce-i firesc și natural, ce-i dat să fie, ce-i menit. Iar când renunți la insistențe, la control, știți care-i culmea?

Că totul se așează (inclusiv părul!) fix cum trebuie. Și cum doreai.

😉

Cu iubire,

Aura B. Lupu

18/05/2019

Hamme.

 

 

 

 

 

 

#TrăirileAurei

Nici nu mai văd tastele de lacrimi!
Sunt atât de fericită! (iar voi știți că asta-i reacția mea, să bocesc).
Dragii mei, cartea e gata. A ieșit de sub tipar.
Mi-am văzut visul cu ochii. Acum pot muri liniștită!
Bine, n-am de gând să mor da’ no, ați prins ideea.
Mulțumesc Editurii Berg care a crezut în visul meu, mulțumesc Mihaela Sipos pentru tot și pentru c-ai rezistat eroic asalturilor mele, dar mai ales pentru toată munca din spatele apariției unei cărți, despre care nu se prea știe și merită aplauze.
Dragilor, vă îmbrățișez cu drag te toți!


Aura B. LupuP.S. Si vă și țuc, la cererea specială a unui cititor! Și mai adaug o lămurire, mi-am dat seama că mulți poate n-au înțeles: cartea poate fi deja comandată in România, se trimite de către editură prin curierat la adresa dorită.
Ceii din străinătate o puteți cumpăra de pe Amazon:https://www.amazon.com/Trairile-Aurei-Romania…/…/ref=sr_1_1…Și bineînțeles poate fi cumpărată și la cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest (30 mai – 3 iunie) pavilion B2, Romexpo, București, Expo Book Title.
Vă mulțumesc din suflet tuturor! „