Soare

La 10:22 a ieșit soarele de după ramurile copacului de peste drum. Azi e 10/10. Alți doi de zece…
Păi atunci hai să scriu 10. Idei. Sau… raze de soare. Luați-le cum vreți. 😉

1. 💥Găsește-n fiecare zi măcar trei motive pentru care te simți recunoscător.💥
2. 💥Iartă din tot sufletul. Pe tine-n primul rând!💥
3.💥Nu mai aștepta ca alții să te facă fericit. Fii!💥
4. 💥Nu te mai compara cu nimeni. Ești unic! Consideră-te Faberge.💥
5.💥Nu-ți mai ascunde emoțiile. Învață să le manifești (și gestionezi!).💥
6.💥Zâmbește des. Chiar și necunoscuților pe stradă. Nu știi niciodată ce soare ai aprins.💥
7.💥Relaxează-te. Nu ești în competiție cu nimeni (sau mă rog, n-ar trebui să fii!😉).💥
8.💥Iubește fără-ncetare. Oameni și locuri, flori și animale, iubește-ți acoperișul ce-l ai deasupra capului, mâncarea de pe masă, cărțile din bibliotecă, prietenii și cunoscuții, iubește-ți corpul, iubește viața mai ales!💥
9.💥Acceptă tot ce ți se-ntâmplă, bun sau rău. Nu te încrâncena! Și-apoi decide calea pe care vrei să o urmezi și fă ceva concret!💥
10.💥Trăiește în prezent. Nu în trecut, nu în viitor. Prezent. Pentru că asta-i tot ce-avem: clipa de față.💥

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
10/10/2019
Hamme

12 pași spre fericire

Fericirea pe înțelesul tuturor:

1. Mișcă-te. Înot, fitness, yoga, mers pe jos.

2. Dormi. Suficient. Un creier odihnit procesează mai ușor emoțiile negative.

3. Socializează. Cu cei dragi. Ori la bal, ori la spital.

4. Fă ceva ce amâni de mult. Îți crește încrederea în tine. Prin fapte.

5. Învață ceva nou. Creierul e fericit „tehnic” când rezolvă probleme și când învață. Stagnarea e moarte clinică.

6. Fii recunoscător. Ceva e bun în viața ta, amintește-ți asta.

7. Călătorește. Mai afli și de alte moduri de a fi.

8. Reflectează. Cu ajutorul cărților care îți răspund la întrebări pe care nici nu știai că le ai.

9. Cum știi ce gandești dacă nu te auzi vorbind? Măcar scrie într-un jurnal dacă nu-ți merită nimeni gândurile.

10. Ține-ți mintea ocupată. Talentul ei din „fabrică” este să evadeze în exces, în trecut și în viitor. Educ-o spre prezent, cu informație de calitate și preocupari care te fac să uiți de timp și de plictis.

11. Nu căuta fericirea. Te găsește ea pe tine când ești ocupat să faci ceea ce trebuie, nu doar ceea ce ai chef.

12. Rămâi lucid. Dar mai întâi devino! Rațional și logic, supus tentațiilor, o minoritate într-un ocean de iluzii emoționale, din viață scapă cine poate!

Text preluat de la Dana Itu.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

Să ne fie de(și cu) folos!

09/10/2019

99%

Dacă stau mult pe gânduri, despic firu-n patru, analizez și studiez prea mult, sunt 99% șanse să mă răzgândesc. M-apucă frica, îndoielile, apar întrebările, punctele de suspensie… Dau în spate, mă codesc.

Când însă mă hotărăsc rapid, mă liniștesc. M-am hotărât și gata, merg doar înainte, indiferent ce va urma.

„Dacă și cu parcă” mă-ncurcă, mă opresc.

„Fie ce-o fi” însă îmi dă un sentiment de… libertate, de mulțumire. De împăcare.

Nu spun că-i rău să fii mai temperat, mai calculat. La mine însă nu funcționează, e rețeta sigură pentru insucces. Când îmi urmez impulsul, instictul, dorința aia aprinsă, scânteia de moment, totul se alinează, se mulează după ceea ce-mi doresc. Știu, pare ciudat, SF, dar, de fiecare dată când m-am ascultat io pe mine, fără alte „bruiaje” (ca să le zic așa), rezultatul a fost mult peste măsură, mai extraordinar decât orice-am anticipat.

În zilele astea, când știm cum o să fie mâine, cum să ne-mbrăcăm, care-i prognoza, unde să investim, ce-i profitabil și ce nu, când totu-i plin de calcule, de analize, de studii peste studii, de procentaje etc., să te arunci cu capul înainte e ceva nebunesc.

Dar totuși, câteodată, avem nevoie de-un strop de nebunie, de-un „Fie ce-o fi!”.

Pentru că mai știi? Poate că ăsta-i drumul spre succes. 😉

Cu drag și cu iubire,

(și c-un strop de nebunie)

Aura.

09/10/2019

Păpușa de cârpă

„Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă
că sunt o păpușă de cârpă,
și mi-ar dărui o fărâmă de viață,
probabil nu aș spune tot ce gândesc,
dar cu siguranță aș gândi tot ce spun.
Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează,
ci prin ceea ce semnifică.
Aș dormi puțin și aș visa mult,
deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii
pierdem 60 de secunde de lumină.
Aș merge când alții se opresc,
m-aș trezi când alții dorm.
Aș asculta când ceilalți vorbesc,
și cum aș mai savura o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață,
mi-aș pune haine simple,
m-aș întinde la soare pe burtă,
dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.
Doamne, dacă aș avea o inimă,
Ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață
și aș aștepta să iasă soarele.
Aș picta pe stele un poem de-al lui Benedetti,
cu un vis al lui Van Gogh;
și un cântec al lui Serrat ar fi serenadă
pe care aș oferi-o lunii.
Aș uda trandafirii cu lacrimile mele
ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor
și sărutul vindecător al petalelor.
Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață
nu aș lăsa să treacă o zi
fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat
că el îmi este cel mai drag
și aș trăi îndrăgostit de iubire.
Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc
dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească,
neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.
Unui copil i-aș da aripi,
dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.
Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea,
ci o dată cu uitarea.
Am învățat atâtea lucruri de la voi, oamenii.
Am învățat că toată lumea
vrea să trăiască pe culmea muntelui
neștiind că adevărata fericire este să urci panta.
Am învățat că, atunci când un nou-născut
strânge în pumn pentru prima dată
degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să-l privească pe altul de sus
numai atunci când îl ajută să se ridice.
Am învățat atâtea lucruri de la voi,
dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc,
căci din nefericire, când mă vor pune în cutia aceea, o să mor.
Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind,
te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă,
ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta,
aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit.
Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea,
aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.
Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine,
dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne,
mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân.
Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești.
De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, căci dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată,
în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință.
Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine,
spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine,
ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima.
Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine”.

Gabriel Garcia Marquez

„Păpușa de cârpă”

Foto: Eco Flower Fairies

Tequila

„Nu mai încerca să fericești pe toată lumea, nu ești tequila!”

Ce simplu e!

Ieri am făcut o… hai să zic contabilizare a ceea ce-am oferit, cu inima deschisă, tuturor. Da, știu, când dai, n-o faci având așteptări, nu cauți laude, aprecieri, etc. și nici nu-ți „contabilizezi” dărnicia, nu se face așa ceva, că nu-i frumos! Nu, nu!

Ba e! De-a dreptul sănătos! Știți de ce? Pentru că te-ajută foarte tare să scapi de-un sentiment ce-ți râcâie sufletul, te face să te simți vinovat și nu destul de bun. Iar ăsta-i un sentiment devastator: vinovăția. Ieri însă, pentru prima oară, m-am simțit al naibii de bine și de ușurată! Când am văzut negru pe alb că ce și cât am dat trece cu muuuult de zeciuiala cerută de una dintre legile universului, de care-am scris ieri în articolul https://aurablupu.com/2019/10/07/7/, mi-a cam trecut așa-zisa „vinovăție”. Pentru că vedeți, e un sentiment indus, insinuat de alții care exclamă: „Ce bine de voi! Daaa, că voi aveti!”. Adică de noi e bine și de ei e rău, nu? Dar de ce să mă simt eu vinovată pentru bunăstarea mea? De ce să-mi fac eu procese de conștiință că eu am și alții nu? A, da, pentru că trăiesc și muncesc în Belgia și-aici câștig o căruță de bani, pe care-i culeg evident din pom!, pentru că eu am de toate și mă lăfăi și huzuresc într-o viață de lux, nu? Ha! Am mai scris eu despre asta în https://aurablupu.com/2017/11/13/sss/

Cei care sunteți ca mine, care trăiți și munciți în străinătate, știți destul de bine că nu-i așa, că nu te lăfăi în nimic, că trudești din greu pentru fiecare cent, că faci economii și că te uiți la tot bănuțul cheltuit, că-ți sacrifici viața socială, viața de familie, că aici ești singur-singurel, pe cont propriu, n-ai pe mama și pe tata la care să dai fuguța să te ajute când ți-e greu, cu bani, cu mâncare sau și numai c-o vorbă bună și-o îmbrățișare! La care să știi că găsești întotdeauna o mâncare caldă, un pat unde să dormi, la care să-ți duci copiii când creșa se închide la 12 iar tu și partenerul tău munciți până târziu; care să vină la tine să te-ngrijească când ești bolnav sau când ieși din spital, după o operație grea. N-ai mătușa care să-ți pregătească cozonacii și prăjiturile de sărbători, unchiul care să-ți afume porcul de Crăciun, să-ți facă vinul de casă și țuica fiartă; n-ai verișorii la care să-ți lași animăluțul când vrei să pleci câteva zile undeva, n-ai rudele la care să apelezi să te ajute cu mutatul, cu curățenia generală, cu zugrăvitul, etc.; sunt multe altele de care cei rămași în țară nici măcar nu conștientizează că le au!

Și-s convinsă că, din banii câștigați cu greu, făcând o grămadă de sacrificii, descurcându-vă singuri-singurei, ați ajutat și ajutați în continuare și pe alții, că no, voi aveți și ei nu.

Vă fac o propunere: faceți și voi, ca mine, o contabilizare a tot ce-ați dăruit până acum. Și-o să vedeți că suma obținută la final o să vă facă ochii mari-mari! În suma aia, trimisă altora ca să-i ajuți, se află toate dorințele voastre înăbușite, tot ce până acum v-ați refuzat, pe motiv că-i prea scump. Da, era prea scump pentru voi, dar să dați banii ăia altora a fost ceva firesc, că no, voi oricum aveți, doar lucrați în străinătate, nu?

Nu regret absolut nimic, să fie clar! Nu-mi pare rău că am făcut-o, absolut defel. Doar am scăpat de sentimentul de vinovăție că nu am dat destul. Pentru că am înțeles că oricât ai da, tot nu ajunge. Că, oricât încerci să fericești, nu reușești.

Asta am găsit azi-dimineață, fix citatul care-mi mai lipsea, din puzzle-ul de ieri:

„Nu mai încerca să fericești pe toată lumea, nu ești tequila!”.

Exact!

Sunt doar un om care-a decis să nu se mai simtă vinovat. Care-a decis să se bucure din plin de tot ce are, de tot ce-a realizat, pe munca și pe truda lui!

V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

08/10/2019

 

72106024_2584001251883896_2976137750278832128_o

Chakre (7)

Pentru hinduşi, chakrele (”roţi” sau ”vârtejuri” – în limba sanscrită) sunt centrii subtili de energie ai oricărei fiinţe. Textele vechi vorbesc despre 88.000 de chakre repartizate în corpul uman. Şi se axează asupra chakrelor majore, 7 la număr, situate pe o linie ce urmează traiectoria coloanei vertebrale.

”Nici o disecţie nu poate revela chakrele. Pentru că ele aparţin corpului nostru subtil – ansamblul de energii invizibile format din aură, qi, chakre, corpuri eterice şi o parte a sufletului”,

explică dr Janine Fontaine (”Medicina chakrelor”, 1999). Detaliind, chakrele sunt punţi de legătură între corp şi energiile subtile ale Câmpului de Energie Universală. Şi funcţionează asemenea unor transformatoare energetice: transformă energiile subtile receptate din Univers în energia vitală ce susţine corpul nostru fizic şi conştiinţa.

Energia circulă, de la o chakră la alta, pe căi invizibile, de la nivelul perineului, până la nivelul capului. La trecerea peste (sau prin) fiecare ”roată”, suflul vital se concentrează în vârtejuri, în sensul  acelor de ceasornic (de aceea sunt reprezentate vizual ca nişte discuri rotitoare de lumină).  Energia trebuie să circule liber şi uniform între chakre, fără ”depăşiri de viteză”, fără zone de ralanti, fără stagnări. Dar… chakrele au o puternică legătură cu viaţa afectivă, cu trăirile emoţionale. O durere de cap, o emoţie puternică, probleme nerezolvate, stres, modul de viaţă dezordonat le pot perturba. Atunci chakrele se închid şi nu mai lasă energia să circule. Acest dezechilibru favorizează instalarea maladiilor. Iar tratamentul, la fel ca şi prevenţia sunt condiţionate de reechilibrarea energiilor şi rearmonizarea chakrelor.

”Chakrele sunt o grilă de lectură pentru suferinţele trupului: ele ne permit să facem legătura între boala fizică şi emoţia care o generează şi care este, de multe ori, ascunsă undeva, în adâncuri”

– explică Jacques Lesperres, practician al medicinei tradiţionale chineze.

Pe ce se bazează? Pe relaţia subtilă dintre palierele fiinţei: fiecărei chakre îi corespunde o zonă a corpului, cu organele ei şi, mai ales, cu sistemele glandulare ”responsabile” cu ”producţia de emoţii”, de tulburări psihice şi fizice. Iar între chakre şi capacităţile mentale-psihologice există o relaţie de tipul vaselor comunicante.

Ce se întâmplă când o chakră se închide…

Există două curente de opinie: unul potrivit căruia chakrele se închid, semnalând că energiile nu mai circulă corect şi rămân stocate în învelişul corporal. Şi un altul, potrivit căruia chakrele sunt întotdeauna deschise, dar devin mai mult sau mai puţin active, în funcţie de contextul emoţional. Deşi aparent divergențe, aceste linii de gândire se întâlnesc la punct:  rearmonizarea chakrelor TREBUIE operată. Prin deschidere sau activare plenară, rezultatul urmărit este acelaşi: bunăstarea corpului şi a spiritului, armonizarea cu sinele şi cu Universul, redobândirea sănătăţii şi a calităţilor pe care le induce fiecare chakră: forţă, curaj, armonie sexuală etc., etc.

…şi cum se poate deschide

Cum? Apelând la un terapeut specializat sau la practici de ”autoîntreţinere” a chakrelor: yoga, qi gong, sophrologie, mantre, masaj cu uleiuri esenţiale adaptate fiecărei chakre. Şi având o legătură cât mai strânsă, în viaţa de zi cu zi, cu elementele ce corespund vibraţiei chakrelor (fiecărei chakre îi corespund câte una, două sau trei culori şi unul dintre elementele primordiale – pământ, apă, aer, foc, eter, lumină, până la cea de a şaptea chakră, ce vibrează cu planul divin).

 

Chakrele, de la 1 la 7

Chakrele localizate în partea de jos a corpului reflectă latura noastră instinctuală, iar cele din partea de sus – latura mentală.

 

    1. Chakra de rădăcină (Muladhara)

 

Red1

Localizată la baza coloanei vertebrale, între anus şi zona genitală, este de culoare roşie şi înrădăcinează energiile corpului nostru fizic în pământ: influenţele acestei chakre bazale sunt rădăcinile întregii noastre existenţe.

Element : Pământ.

Este asociată cu: oasele, intestinele, dinţii, anusul, unghiile.

Calităţi pe care le ”gestionează”: stabilitate, încredere în sine, curaj.

Semne de dezechilibru: materialism şi lăcomie, dublate de incapacitatea de a gestiona banii, senzaţia de a fi ”cu capul în nori”, nelinişte, teamă generalizată, preocupare excesivă pentru propria persoană, sentimentul de dezrădăcinare, alimentaţie haotică şi probleme de sănătate fizice (disfuncţii ale sistemului  circulator, sciatică, anemie) şi psihice (egoism, lipsa siguranţei, depresie).

Primul ajutor: adu cât mai mult roşu în viaţa ta (prin vestimentaţie, ambient, accesorii cu hematit roşu, rubin, granat, cuarţ fumuriu, obsidian). Aprinde lămpi de aromaterapie în care picuri uleiuri esenţiale de mesteacăn, cedru, santal, cuişoare, chiparos ori mir.

Sunet asociat: LAM

Afirmații:

Mă simt în siguranță.

Sunt puternic, stabil și calm.

Pământul mă sprijină și îmi îndeplinește toate nevoile.

Sunt adaptabil și împământat.

Îmi iubesc corpul și am încredere în înțelepciunea lui.

Viața mea e plină de prosperitate.

Sunt împăcat cu viața mea.

 

    2. Chakra sacrală (Swadhisthana)

aid245696-v4-900px-Open-Your-Spiritual-Chakras-Step-3

Numită şi chakra apelor sau chakra sexuală, este plasată în abdomen, puţin deasupra osului pubian, şi este de culoare portocalie. Rolul ei este să ne ajute să ne lăsăm duşi de val: fluiditatea, curgerea, schimbarea sunt legi universale şi condiţia bunăstării acestei chakre.

Element: Apa.

Este asociată cu: ovarele, testiculele, sistemul reproductiv, vezica urinară, rinichii, fluidele din corp.

Calităţi pe care le ”gestionează”: vitalitatea, creativitatea, sexualitatea.

Semne de dezechilibru: senzaţia de stagnare, refuzul senzaţiei de plăcere, lipsa pasiunii şi a creativităţii, rigiditate, probleme de sănătate fizice (disfuncţii sexuale/ataşamente sexuale excesive, afecţiuni genitale, renale, urinare) şi psihice (emotivitate exagerată, frustrări, agresivitate, gelozie, teama de a pierde controlul).

Primul ajutor: poartă oranj, pietre de carnelian, coral şi opal. Stai cât mai aproape de apă (înoată, pescuieşte, fă plimbări cu barca etc.) şi foloseşte aromaterapia cu ulei de trandafir, iasomie, ylang-ylang, santal, cuişoare, chiparos ori mir.

Sunet asociat: VAM

Afirmații:

Îmi accept și îmi conștientizez sexualitatea.

Sănătatea mea fizică este puternică.

Merit să trăiesc plăcerile vieții.

Viața este plăcută.

Mă mișc ușor și fără efort.

Trăiesc cu pasiune.

Creativitatea curge prin mine.

 

   3. Chakra plexului solar (Manipura)

aid245696-v4-728px-Open-Your-Spiritual-Chakras-Step-4

Situată sub stern, în zona plexului solar (considerat ”creierul emoţional”), este cunoscută şi ca ”chakra de foc” sau ”soarele interior”. Culoarea ei: galben.

Element: Focul.

Este asociată cu: metabolismul şi sistemul digestiv (stomac, ficat, pancreas, intestin subţire, vezică biliară), cu diafragma şi muşchii.

Calităţi pe care le ”gestionează”: energia, voinţa, rezistenţa, spontaneitatea, încrederea în sine.

Semne de dezechilibru: tendinţa spre dominaţie, abuz, manii, explozii temperamentale, lipsa de respect faţă de sine, probleme de sănătate fizice (tulburări digestive, diabet, obezitate) şi psihice (iritabilitate, coşmaruri, lipsa respectului faţă de sine).

Primul ajutor: Adu cât mai mult galben solar în viaţa de zi cu zi. Pandantivele, amuletele să fie cioplite în pirită, ochi de negru, topaz, labradorit, citrin. Iar aromele pe care le inspiri să fie de lavandă, rozmarin, mentă, muşeţel şi lămâie.

Sunet asociat: RAM

Afirmații:

Pot face orice îmi propun.

Onorez forța mea interioară.

Îndeplinesc orice obiectiv cu ușurință și fără efort.

Mă eliberez de toate emoțiile nesoluționate și negative.

Îmi revendic forța personală și controlul asupra vieții mele.

Mă accept complet așa cum sunt.

Merit să am succes.

 

   4. Chakra inimii (Anahata)

aid245696-v4-728px-Open-Your-Spiritual-Chakras-Step-5

Considerată puntea dintre mental şi corpul fizic, corespondenţii ei cromatici sunt verdele şi rozul. Este localizată în zona pieptului.

Element: Aer.

Este asociată cu: timusul, inima, sistemul circulator şi sistemul respirator, umerii, braţele, mâinile, pielea.

Calităţi pe care le ”gestionează”: toleranţa şi acceptarea necondiţionată a vieţii, în toată complexitatea ei, ehilibrul perfect între planul material şi cel spiritual, capacitatea de a iubi necondiţionat, compasiunea, iertarea, speranţa.

Semne de dezechilibru: frica de intimitate, refuzul de a urma chemarea inimii, izolare, incapacitatea de a simţi bucurie, probleme de sănătate fizice (imunitate scăzută, tulburări cardiace, dureri dorsale) şi psihice (dificultăţi în a stabili relaţii, narcisism).

Primul ajutor: Stai cât mai multe ore pe zi afară, la aer. Evadează cât poţi de des din aglomeraţiile urbane – fă drumeţii în natură, campează sub cerul liber. Relaxează-te în parfum de trandafir şi iasomie şi poartă verde şi roz (pietre beneficie: cuarţ roz, fluorit, aventurin verde, malachit, kunzit).

Sunet asociat: YAM

Afirmații:

Primesc și dăruiesc iubire.

Mă iubesc și accept iubirea celorlalți.

Iert în totalitate greșelile și prejudecățile trecutului, ale mele și ale altora.

Merit să fiu iubit.

Îmbrățișez dragostea infinită și trăiesc în armonie cu tot ce mă înconjoară.

Mă eliberez de judecată și ură, aleg să trăiesc în iubire.

Fac pace cu sufletul meu și cu tot ce se întâmplă în viața mea.

 

    5. Chakra gâtului (Vishuddha)

 

aid245696-v4-728px-Open-Your-Spiritual-Chakras-Step-6

 

Asociată cu albastrul deschis şi turcoazul, Vishuddha reprezintă portalul dintre cap şi inimă, locul în care energiile  mentalului şi ale inimii se întâlnesc şi fac schimb de informaţii. Este situată în zona gâtului, paralel cu glanda tiroidă (responsabilă cu dezvoltarea şi maturizarea).

Element: Eter.

Este asociată cu: glandele tiroidă şi paratiroidă, hipotalamusul, gâtul, esofagul, corzile vocale, limba, gura.

Calităţi pe care le ”gestionează”: abilitatea de a comunica, expresivitatea, echilibrarea sentimentelor şi a gândirii, talentul de a asculta.

Semne de dezechilibru: frica de a se exprima/logoreea, incapacitatea de a asculta, distorsionarea adevărului, afecţiuni fizice (probleme cu gâtul, dinţii, audiţia) şi psihice (blocaje, timiditate, tulburări de vorbire).

Primul ajutor: apelează la puterea cristaloterapiei (poartă calcedonie, azurit, sodalit, turcoaz, acvamarin), a cromoterapiei (înconjoară-te de albastru deschis şi turcoaz) şi aprinde lampa de aromaterapie, după ce ai picurat ulei esenţial de calcedonie, muşeţel roman, muşeţel german, cimbrişor, trandafir, eucalipt ori santal.

Sunet asociat: HAM

Afirmații:

Îmi exprim cu ușurință și încredere cele mai profunde sentimente și emoții.

Aud și spun adevărul.

Învăț în permanență și îmi dau voie să mă dezvolt.

Intențiile mele sunt exprimate cu claritate.

Creativitatea curge prin mine.

 

    6. Chakra frunţii (Ajna)

aid245696-v4-728px-Open-Your-Spiritual-Chakras-Step-7

”Al treilea ochi”, plasat imediat sub rădăcina nasului, este  considerat centrul forţei psihice. Corespondenţii săi cromatici sunt albul, albastrul închis şi indigo.

Element: Lumina.

Este asociată cu: ochii, nasul, urechile, sinusurile şi glanda pineală.

Calităţi pe care le ”gestionează”: energie, exprimare concisă, maturitate psihologică, respect pentru reguli şi principii, intuiţie, creativitate, imaginaţie, înţelepciune.

Semne de dezechilibru: concentrarea asupra intelectului, respingerea conceptelor metafizice şi a mesajelor trimise de intuiţie, probleme de sănătate fizice (dureri de cap) şi psihice (probleme de concentrare, de memorie, coşmaruri, halucinaţii).

Primul ajutor: băi de soare şi luminoterapie (în special folosind becuri cu lumină albastră). Culorile aflate în rezonanţă cu chakra să predomine în vestimentaţie şi în ambient. Aromaterapie cu  uleiuri de mentă, patchouli şi rozmarin. Pietrele recomandate: azurit, sodalit, aventurin albastru, opal, safir albastru, lapis lazuli.

Sunet asociat: OM sau AUM

Afirmații:

Vederea mea interioară este clară și puternică.

Am încredere în intuiția mea.

Văd totul cu claritate.

Sunt deschis propriei înțelepciuni.

Îmi pot manifesta/materializa viziunile.

 

    7. Chakra coroanei (Sahasrara)

aid245696-v4-728px-Open-Your-Spiritual-Chakras-Step-8

Chakra conştiinţei pure este situată în creştetul capului. Îi corespund, cromatic, violetul şi auriul şi este corelată cu înţelepciunea şi moartea corpului fizic. Reprezintă legătura cu Sursa Universală de Energie şi Conştiinţa Colectivă.

Element: Divinul.

Este asociată cu: glanda pituitară şi sistemul nervos central.

Calităţi pe care le ”gestionează”: spiritualitatea, realizarea sinelui, sentimentul conectării cu Tot ce este.

Semne de dezechilibru: anxietate, lipsa credinţei în divinitate, frica de tot ce ţine de spiritual, afecţiuni fizice (dureri de cap, paralizie, deficienţe ale sistemului imunitar, maladii cronice) şi psihice (fuga de realitate, depresie, dificultatea de a lua decizii).

Primul ajutor: contrastul dintre violet şi auriu are efect de reechilibrare. La fel ca şi obiectele din ametist şi cuarţ transparent şi aromaterapia cu uleiuiri esenţiale de lavandă, mosc şi lotus.

Sunet asociat: NG.

Afirmații:

Îmi accept și conștientizez spiritualitatea.

Divinitatea sălășluiește în mine.

Sunt ghidat de forța lumini și a iubirii.

Sunt ghidat de înțelepciunea mea interioară.

Universul este învățătorul meu.

Trupurile noastre au zeci de mii de centri subtili de energie – chakre sau vortexuri rotitoare de lumină – ce receptează şi filtrează energiile Universului, transformându-le în energie vitală pentru corpul fizic şi pentru conştiinţă.

Primele 7 chakre, ca importanţă şi impact – Muladhara, Swadistana, Manipura, Anahata, Vishuddha, Ajna, Sahasrara – oferă ”grila de lectură” a relaţiei dintre emoţiile care ne răscolesc şi suferinţele corpului material.  Pentru că chakrele se află într-un sistem de vase comunicante cu diferitele zone şi organe ale corpului, în special cu sistemul endocrin, cel care comandă ”producţia” de emoţii. Orice emoţie, stare, dispoziţie din registrul negativ perturbă cursul energiei şi armonia chakrelor. Iar efectele iau, în plan fizic, forma bolii ce loveşte organele corespunzătoare chakrei.

Metodele de reechilibrare şi armonizare sunt la îndemână: metode simple, de valorificare a culorilor, aromelor, elementelor ce vibrează cu fiecare chakră; sau metode avansate de meditaţie şi purificare. Şi unele, şi altele au aceeaşi miză: redobândirea sănătăţii trupeşti şi spirituale, armonizarea sinelui cu Universul, până la ”capătul liniei”: restabilirea legăturii cu Sursa Universală de Energie şi Conştiinţă Colectivă.

Sursa: Denisa – AIM (Parapsihologie, chakre, energie vitală) , WIKIHOW și Bluetopia.

Să ne fie de (și cu) folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

07/10/2019.

7.

Există 7 legi fundamentale ale Universului. Faptul că nu le știi nu te scutește de responsabilitate. Iar dacă le vei cunoaște, s-ar putea ca ele să te ajute să nu faci greșeli, să obții armonie în viața ta și să fii fericit.

1. Legea golului
Dacă ai nevoie de pantofi noi, aruncă-i pe cei vechi. Dacă ai nevoie de haine noi, golește-ți dulapul. Trebuie de bunăvoie să renunți la stereotipuri. Tot ce e nou va veni atunci când vei scăpa de tot ce e vechi în viața ta.

2. Legea circulației
Fii gata să pierzi ceea ce îți aparține, pentru a primi ceea de ce ai nevoie.

3. Legea imaginației
Înainte de toate trebuie să dai libertate imaginației tale. Descrie ziua perfectă din viața ta și nu povesti nimănui. Păstrează descrierea undeva pe aproape și în timpul liber reciteşte-o.

4. Legea talentului
Omul poate să atingă apogeul dezvoltării personale doar prin gândirea, intuiția și imaginația sa.

5. Legea dăruirii și a primirii
Dacă oferi ceva, vei primi în schimb de zeci de ori mai mult. Dacă primești binecuvântare este bine să o împarți cu cei din jur. Dacă ai calități deosebite și nu le folosești, atunci jignești pe cel Suprem. Dacă vei profita din plin de ceea ce ai și vei dărui și celor din jur atunci vei obține și mai multe în viața ta.

6. Legea zeciuielii
Universul își va lua întotdeauna ceea ce îi aparține. Asta este o lege a susținerii. Niciodată nu știi când ceea ce ți-a fost luat ți se va întoarce înapoi. Banii sunt doar o obișnuință. Ceea ce ai oferit ți se poate întoarce înapoi poate printr-o nouă prietenie sau însănătoșire.

7. Legea iertării
Dacă nu poți să ierți pe cei din jurul tău, nu vei fi niciodată fericit. Dacă sufletul tău este plin de invidie, iubirea nu își va găsi loc în el. Trebuie să scapi de sentimentele negative care te distrug din interior și nu îți dau liniște.

 

Articol preluat de pe „Perspectiva Energetică”.

Să ne fie de (și cu) folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

07/10/2019

 

 

Nevoi

„Pe aproapele și semenul tău ești dator să-l ajuți cu ce nu ai. Nu din prisosul, nu din puținul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îți lipsește. Dăruind altuia ce nu ai – credință, lumină, încredere, nădejde – le vei dobândi și tu.” – Nicolae Steinhardt.
Greu de înțeles, cu mintea conștientă. Ușor de priceput însă cu inima.

Să dăm nu doar din ce ne prisosește. Să oferim nu numai din preaplin.

Când tu ești în nevoi, când îți lipsește acut ceva – speranța, bucuria, o vorbă bună, o îmbrățișare, o încurajare, etc. – no, astea să le dai. Lumina ce-ți lipsește ție, dă-o altcuiva. Și, miraculos, lumina se vă aprinde-n tine. O să primești și tu, la rândul tău, ce-ai oferit.

Suntem atât de ocupați, de prinși, de concentrați să facem și să dregem, încât trecem pe lângă lucrurile simple fără să le mai vedem. Ignorăm cu bună știință firescul, omenia, simplitatea, devenind roboți. Programați să obțină musai ce doresc, neînțelegând că putem face asta simplu: oferind.

Așa că azi o să fac un exercițiu, ia să văd ce-mi lipsește. Știu, nu se face așa ceva, cum să recunoști că ești calic? Moda-i alta, să arăți că ai de toate, că ești super fericit și împlinit.

Ba io am multe lipsuri. Îs calică, lipită pământului. La ce? La capitolul răbdare. Și la cel de-nțelepciune. La cumpătare așișderea. La despicat firul în patru, ce să mai vorbesc, pfff! La ascultare… clar, e-o gaură mare. La realism, e ioi și vai!

Încredere… așa și-așa, nici nu-mi prisosește dar ar mai încăpea.

Nădejde? Da, de asta am destulă; cred…

Iubire? Aici rânjesc deja… Da’ să știți că-mi mai lipsește câteodată! Așa că da, am și de oferit.

Lumina? Hm, asta vă las pe voi să decideți, să spuneți fiecare ce simțiți.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06/10/2019

71715646_396690071017903_3075927256657297408_n

 

 

 

 

 

Of, of, măi-măi!

Ieri am avut o conversație mai neplăcută. Mă rog, conversație vorba-vine, de fapt am comunicat prin mesaje.
Am fost acuzată că măsor prieteniile în aprecieri, că mesajul pe care l-am trimis (io am considerat-o invitație) de-a-mi aprecia pagina Aura B. Lupu este „nițel o jicnire” și că aprecierea cerută este doar ca să vadă alții.
N-aș fi insistat în energia așa-zisei conversații dacă azi dimineață nu mă întâmpina alt mesaj, de la aceeași persoană, la fel de neplăcut ca și toată povestea de ieri.
N-o să m-apuc acum să explic IAR motivele invitației. Cei care știu minim despre publicitatea de pe „feisbuc” n-au nevoie de nicio explicație, n-o să interpreteze complet greșit și nici n-o să amestece merele cu pere.
Alții însă pare-se că s-au simțit lezați primind mesajul meu cu invitația buclucașă.
Însă felul în care consider eu să relaționez cu oamenii pe care-i am în listă, rămâne același.
Dacă nu ai poză de profil și nici alte fotografii în care să te văd și eu iar la informațiile despre tine nu apare absolut nimic, degeaba-mi declari pompos că „profilul meu e public, eu nu ascund nimic” că de data asta mă jicnești TU pe mine.
Iar să-mi spui că tu nu dai like nimănui, că nu înțelegi chestia asta cu aprecierile pe Facebook și cu pusul pozelor, dar să recunoști că-ți place să urmărești și să vezi ce face cutare și cutare, asta pute până-n cer a ipocrizie.
Cum am scris io în https://aurablupu.com/2018/03/25/paparazzi/ ,
dacă ești superior și nu înțelegi nulitatea feisbuchismului, ce pana mea cauți atunci aici?
Și nu ești neinteresant pentru mine pentru că nu mi-ai dat like (poți să-ți iei like-ul și să ți-l vâri unde vrei tu) ci pentru că te ascunzi și nu-ți asumi cine și ceea ce ești.
Ce să mă intereseze? Poza ta de profil preluată de pe net? Postările tale furate de la alții (inclusiv de la mine)?
Așa cum am scris alaltăieri, aprecierea paginii mele este, pentru mine, un reper.
Nu-i obligatorie și nu-i absolut necesară.
Urmărește-mă din umbră, spionează-mă cât vrei ACOLO, pe pagină, dar când te-am prins în lista personală, nu-mi cere să mă prefac că nu te văd. 
OK?
Dragilor, voi restul care știți care-i treaba asta cu feisbucu’ și care nu v-ascundeți după deget și vă asumați cine și ceea ce sunteți, v-am țucat!

O zi faină vă doresc.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu

Culori

Amintiri pline de culori.

Și lacrimi.

Atât de frumoasă-i toamna!

Și-atât de plină,

cu tot ce vrei.

Sau nu vrei…

Copaci colorați,

alei pline de umbre

și frunze uscate.

Cerul albastru,

ce-l vezi printre crengi,

e locul spre care privești cel mai des.

Suspini. Și-apoi taci.

Acolo-i cineva, departe,

plecat.

Și-i mult prea departe de-atingerea ta.

Și totuși e mângâierea

și alinarea din toamna asta,

Ce poate că nu-i la fel de colorată,

cu siguranță-i mai tristă,

și mai bogată.

Cu amintiri.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

04/10/2019

Oreo

Ioooi ce ticălosă-s!!! 😈😈😈

De-on ceas stau și mă rîd de fraierii care trec pă strada me! 😂🤣

S-o apucat aieștea și-o spart (iară!!!) drumu’. Ne-o anunțat ei frumos, cu hîrtiuțe-n poștă că săptămîna asta n-avem voie să ne mai parcăm mașinile în fața căsii; noi, cuminți, am ascultat și-am lăsat-o la cucurigu-n praznic. Vezi de treabă, c-o parcat alții-ntr-o veselie, zîci că făceu concurs pă locul nostru! Buuun. Pă cînd mă bucuram că în sfîrșit mă răsfăț și io și mă fac că-s în zonă rezidențială, liniștită, fără mașini… di unde?

O oprit ei circulația și-o deviat-o săptămîna asta, da’ li s-o cam fîlfîit la ieștea de semne, le-o mutat o țîrucă mai acana și-o trecut bine mersi pă lîngă! Noptea încă făceau raliuri!

Azi însă o turnat maglavaisu’ și, curve și-aieștea, un capăt de drum l-o blocat amu cu tătu, da’ celălalt l-o lăsat cum o fost și pîn-amu!

Așe că, tăți jmecherii, vin ca tuții în viteză și… frînă! Tornero! Io stau în drum și mă distrez. Ce ticălosă-s! 😈😈😈

Da’ cum era-n reclama aia, cu Oreo, ca fetița zîc și io: „Dar nu pot să mă abțin!”.

Ha!

ticăloasa

Aură.

04/10/2019

Hamme.

Te iubesc!

Sunt atîtea feluri în care spunem de fapt „te iubesc”!
Ai grijă cum conduci, ia-ți fularul – azi e frig, tu ai mîncat? ți-e foame? cum te simți? ai dormit bine?
În multe feluri spunem „te iubesc”…
Cînd oferim fără să așteptăm nimic în schimb, cînd doar fericirea oglindită-n ochii celuilalt, e suficient.
Un simplu telefon cu o-ntrebare: „Ești ok?”…
Un buchet sau doar o floare, chiar după ani și ani de căsnicie, doar așa, fără motiv, doar să-i amintești că încă o iubești…
Cînd zîmbești tandru, lîngă tîmpla alba și fața brăzdată de riduri fine, ale celui/celei lîngă care n-ai obosit să te trezești…
Un gest oarecare, o mînă protectoare, un umăr de sprijin, pe care poți să-ți verși amarul și lacrimile neputinței…
Chiar și o tăcere spune câteodată „Te iubesc!”…
Eu încă prefer trandafirii.
Te iubesc.
🌹🌹🌹
Cu drag și cu iubire,
Aura.
02/10/2019

Burn-out (again)

Poate că v-am plictisit deja cu atâtea povești despre Burn-out dar, fiind preocuparea mea permanentă, că doar trăim împreună zi de zi, – știți filmul „În pat cu dușmanul”, nu? –simt nevoia să vă împărtășesc din ceea ce experimentez, poate-poate va fi și altcuiva de folos.

Am și momente extraordinare, când prefer să uit de el și-l neg, momente în care simt că l-am lăsat în urmă, undeva, departe dar, perfid și ticălos, își arată colții de fiecare dată când întrec măsura. Iar de anul trecut am tot întrecut-o…

Mi-am forțat iarăși limitele. Și, evident, a trebuit să plătesc prețul și încă îl plătesc.

Boala lui Edi și perioada îndelungată în care l-am îngrijit, fiind alături de el cu trup și suflet, m-a pus pe butuci. Nu puteam însă face altfel. Chiar dacă m-am certat cu toată lumea, chiar dacă toți îmi spuneau același lucru, (familia, medicii, prietenii) repetând obsedant, ca niște mori stricate: „Aura, trebuie să iei o hotărâre!”, n-am putut s-o fac și, privind acum în urmă, îmi dau seama că aș face la fel, chiar știind că ăsta-i prețul pe care-l am de plătit.

Numiți-o inconștientă, prostie, încăpățânare… dar asta sunt eu.

Abia când medicul meu m-a pus să aleg între internare și luarea hotărârii de-a mă desparți de Edi, am început să mă gândesc la asta, pentru că până atunci și asta refuzam…

Dar, chiar și pusă să aleg, n-am făcut-o. Îmi amintesc perfect noaptea aia întreagă, când am plâns fără să pot dormi, privindu-l, ascultându-l, mângâindu-l, iar când spre dimineață am adormit, m-am trezit iarăși plângând și tremurând, cu inima bătându-mi nebunește-n piept și-n tâmple, panicată… Avusesem  un coșmar îngrozitor, cu Edi, că murise… Și-am refuzat, iarăși! să-l las să plece. N-am putut…

8 luni însă a fost prea mult. 8 luni de chin, și pentru mine, și pentru el. Și pentru toți ceilalți implicați, evident.

Știu că mulți ne credem puternici, foarte tari, credem că avem vreo karma de dus, vreo pedeapsă de ispășit și plecăm frunțile și îndurăm tot ne scoate viața-n cale, crezând că ăsta-i destinul, asta-i crucea ce-o avem de dus, lecția de învățat, ș.a.m.d.

Însă acum știu că nu-i chiar așa. Încăpățânarea, agățarea cu disperare de ceva, nelăsatul la timp a ceva (sau cineva) să plece, e ea însăși o lecție de-nvățat. Eu ziceam atunci, când mă certam cu Adi, cu medicul, cu mama și cu toți ceilalți, că acum e rândul meu să am grijă de Edi, că-i momentul să-i întorc cumva dragostea și devotamentul… Și mă încăpățânam…

Acum știu că am exagerat. Am tras de viața lui Edi, îmbolnăvindu-mă și eu.

Burn-out-ul nu te-ntreabă dacă motivul epuizării tale-i unul nobil, sau dacă stresul la care te supui e motivat sau nu. El își arata colții. Bine, în mine-i avea deja bine înfipți de multă vreme, de vreo 5 ani. L-am tot tratat și tărăgănat, l-am tras după mine… Combinat c-un loc de muncă nesatisfăcător, cu mult stres și-acolo, alături de boala lui Edi m-a dărâmat cu totul, efectiv.

Problemele s-au rezolvat, una câte una. Norocul meu este, ca de obicei, că universul îmi dă întotdeauna o mână de-ajutor și, dacă vede că o lălăi io prea mult, ori îmi dă brânci, ori hotărăște el în locul meu.

Serviciul meu este și el pe ducă, trăgea și el „să moară” de vreun an… Oricât de greu m-aș împăca cu asta, Burn-out-ul nu-mi lasă alte opțiuni.

Îmi amintesc acum ce mi-a spus o colegă, de la școala de masaj și reflexo, când a auzit că-s în Burn-out (vorbe și reacție ce pe mine, atunci, m-au deranjat teribil!):

„Aaa, ce mișto! Ai o viață de prințesă, faci ce vrei, când vrei! Super!”.

M-am uitat la ea ca la mașinile străine, de pe vremuri, și-n sinea mea am zis: „Tanti, ești dusă cu pluta! Io-s bolnavă și tu mă invidiezi? Hai sictir!”. Dar uite că acum, după 5 ani, la vorbele ei am ajuns. Da, sunt prințesă! Burn-out-ul te cam obliga să devii. Și, decât să-mi plâng de milă, mai bine exclam și io, ca și colega: „Ce mișto!”.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

02/10/2019

 

SINDROMUL DE EPUIZARE SUPRARENALE (sindromul oboselii cronice) – PROBLEMA DE SĂNĂTATE NR.1 a prezentului

Un articol sintetic despre această problemă de sănătate, întrucât crește alarmant numărul celor care manifestă simptomele sale, medicina ”alopată” nu recunoaște simptomele acestei tulburări, pacienții sunt plimbați de la un medic la altul, de la cardiolog, la endocrinolog, de la internist la psihiatru – și sunt tratați inutil cu medicamente chimice – iar tulburările se accentuează și suferințele devin din ce în ce mai mari.
Adulți și copii deopotrivă suferă de slăbiciune masivă de suprarenale.
Este o afecțiune care nu se vede la nici o investigație, apar doar semne indirecte ale suferinței suprarenalelor pe analizele de laborator și semne clinice foarte clare – pentru cei care le înțeleg.
Suprarenalele – sau glandele de stres, sunt glande care aparțin sistemului endocrin al corpului (considerat ”guvernul” corpului omenesc, sau sistemul de coordonare a activității tuturor celorlalte părți ale corpului). Aceste glande sunt de dimensiunea unor cireșe mai mari și sunt localizate în partea de sus a rinichilor (undeva în partea de jos a coastelor, în regiunea lombară).
Sunt printre cele mai importante glande ale corpului, ocupându-se de adaptarea noastră la mediul înconjurător, cu toate stresurile sale.
Funcțiile acestor glande vitale sunt:
– adaptarea la stres (prin secreția de adrenalină și noradrenalină) – de la stres fizic (efort fizic, alergare, muncă fizică etc), la cel emoțional sau mental (suprasolicitare intelectuală). După o ceartă de câteva minute, corpul are nevoie de 5-6 ore să elimine cantitatea de adrenalină eliberată.
– acțiune anti-inflamatorie și anti-alergică – suprarenalele eliberează cortisol, o substanță care ajută celulele corpului să neutralizeze acizii rezultați din diferite procese, care pot irita și răni celulele (le ”inflamează”) sau să neutralizeze diferitele substanțe toxice ce pot pătrunde în organism (polenuri, viruși, bacterii etc) – având contribuție importantă la imunitate.
– funcție esențială în utilizarea mineralelor (calciu, magneziu, fier etc) la nivel celular. Hormonii mineralocorticoizi eliberați de suprarenale sunt esențiali pentru folosirea mineralelor în corp (dacă ei nu funcționează bine, se iau degeaba toate suplimentele minerale sub formă de tablete, că tot nu pot fi folosite de către corp).
– reglarea glicemiei corpului – prin hormonii glucocorticoizi (scăderea glicemiei este întotdeauna un semn al slăbiciunii suprarenalelor – iar hipoglicemia, cu simptomele tip gol în stomac, slăbiciune, leșin, tremur al mâinilor, transpirații reci, ameliorată dacă mănâncă ceva dulce este o indicație clară a problemelor suprarenalelor)
– reglarea funcțiilor sexuale – prin hormonii sexosteroizi (suprarenalele sintetizează testosteron și progesteron la femei și la bărbați, în cantități diferite, desigur, contribuind la echilibrul funcțiilor sexuale la ambele sexe)
– reglarea presiunii arteriale a corpului (alături de rinichi, suprarenalele contribuie majoritar la menținerea tensiunii arteriale, hipotensiunea fiind un semn clar al slăbiciunii acestor glande)
– împreună cu celelalte glande endocrine, suprarenalele mențin conexiunea cu hipofiza (glanda ”șefă” a tuturor glandelor endocrine) și influențează funcția întregului ax endocrin (în special a tiroidei, paratiroidelor, dar și a ovarelor, pancreasului, timusului, epifizei și desigur, hipofizei).
Semnele clinice principale ale epuizării suprarenalelor:
– stare de lipsă de energie, lipsă de putere, oboseală și lipsa forței vitale (ca și cum corpul fizic, dar și mintea, rămân ”fără baterie”)
– ocazional, stări de rău intens, cu slăbiciune, transpirații și leșin, ce pot fi însoțite de palpitații și amorțeli ale mâinilor (sau feței), încleștări ale mâinilor sau spasme (confundate cu ”lipsa de calciu” – de fapt, o proastă folosire a calciului în țesuturi, o acidoză intensă la nivelul sistemului limfatic, care nu mai poate fi echilibrată de un organism din ce în ce mai slăbit). Perfuziile cu săruri și injecțiile cu calciu ajută aceste stări pentru că alcalinizează (echilibrează, tamponează) acidoza existentă. Dar NU vindecă principala cauză a problemei – acidoza limfatică, provocată de slăbiciunea suprarenalelor și a rinichilor.
– În situații de suprasolicitare (fizică, emoțională, intelectuală – la școală, înainte de examene, în situația bolii sau decesului unor membrii ai familiei) – apar ”crize” de ”atacuri de panică” (așa sunt denumite popular, întrucât nimeni nu explică simptomele apărute) – de fapt, veritabile momente de epuizare de suprarenale – palpitații intense (hipotensiunea dată de slăbiciunea suprarenalelor/rinichilor determină cordul să bată mai rapid, să poată duce sângele până în periferie) cu stări de sufocare (de la nod în gât, până la presiune pe piept și respirație greoaie). Multe dintre crizele de ”astm bronșic” cu componentă spastică sunt reale crize de slăbiciune a suprarenalelor – de aceea prednisonul are efect benefic (pentru că suprareanele nu mai secretă propriul cortisol, care are acțiune calmantă, anti-inflamatoare și antispastică). Senzația persoanei este că ”este pe moarte”, frica este intensă (deja suprarenalele și-au epuizat secrețiile de adrenalină și nu mai pot ajuta adaptarea la stres), apar tremur, slăbiciunea corpului, transpirație, chiar leșin.
– Crizele tip ”atac de panică” apar și dispar, de multe ori fără legătură cu stresurile aparente (mai ales când suprarenalele sunt foarte slăbite) – iar faptul că medicii la care merg pentru ajutor nu înțeleg ce li se întâmplă îi determină pe pacienți să intre în stări de anxietate, chiar depresie. Pentru că apar treptat din ce în ce mai multe simptome, aparent nelegate între ele – doar toate provenind din acest dezechilibru din ce în ce mai marcat al suprarenalelor.
– Tulburările de somn apare destul de repede – dificultatea de adormire seara, cu hiper-activitatea minții sau trezirea peste noapte, la orele 3-4 dimineața fix și dificultatea de readormire, trezirea grea dimineață, cu senzația de oboseală (chiar după un somn de 8-9 ore). Progresiv, aceste tulburări de somn se transformă în insomnii severe, greu de tratat cu medicamente – pentru că nici un sedativ sau tranchilizant nu se adresează de fapt, cauzei problemei – slăbiciunea suprarenalelor (cu staza limfatică în partea de sus a capului și blocarea activității glandei epifize, responsabilă de calitatea somnului).
– Blocajul epifizei/hipofizei, determinat de slăbiciunea suprarenalelor duce și la dispariția bucuriei vieții, a viziunii optimiste asupra lumii, apare un văl de ”ceață pe creier”, persoana devine confuză, buimacă, iritabilă, nefericită, nemulțumită – caută consolare în aspecte materiale ale vieții (mâncat, cumpărături, relații), merge la specialiști (doctori, psihiatri, psihologi, terapeuți, preoți) – dar nimeni și nimic nu pare să o ajute.
– Apar probleme de atenție, de concentrare și de memorie (atât la adulți, cât și la copii), dificultăți ale activității intelectuale – persoana ia decizii proaste la multe nivele și se simte din ce în ce mai vinovată de propria inadecvare. Scade încrederea în propriile puteri, apare o auto-critică intensă și se accentuează și mai mult slăbiciunea suprarenalelor (se intră într-un cerc vicios interior care se auto-întreține și este greu de rupt).
În planul fizic apar:
– probleme de vedere (vederea în ceață la distanță, probleme de citire, crește presiunea intra-oculară – 80% dintre cazurile de glaucom se datorează slăbiciunii suprarenalelor), dar și probleme precum orjelete (urcioare) care se tot repetă, secreții lacrimale intense (lăcrimare intensă la vânt, lumină, praf), infecții repetate (conjunctivite) și tendința la a forma chistulețe în pleoape. Un semn clar al slăbiciunii suprarenalelor este umflarea în unghiul intern al ochilor, între rădăcina nasului și colțul interior al ochilor – multă lume are pleoapele umflate acolo. Sau depunerea de colesterol (xanthelasmata) în acel unghi intern al ochilor (la cei cu slăbiciunea suprarenalelor, care mănâncă grăsimi – uleiuri, alune, semințe, etc). Senzația de ochi grei, de pleoape grele – reprezintă ale semne ale stagnării limfatice în zona capului, determinată de slăbiciunea suprarenalelor.
– Probleme cu nasul – sinuzita este semn precoce al slăbiciunii suprarenanelor, la fel și rinita alergică, sau mucusul nazal persistent (cu ”tras nasul” în mod continuu, la copii sau adulți) sau suflat nasul continuu
– Probleme cu urechile – senzație de presiune în urechi, episoade frecvente de otite, dar mai ales țiuituri în urechi persistente, amețeli și tulburări precum răul de mișcare – sunt semne clare ale slăbiciunii suprarenalelor/rinichilor și afectarea circulației sângelui în periferie.
– Probleme cu pielea feței – erupții tip acnee, diferite dermatite, mătreața capului, căderea părului sau îngrășarea lui rapidă, uscăciunea pielii feței cu apariția ridurilor (aici, slăbiciunea suprarenalelor este combinată cu cea a paratidroidelor, care se ocupă de fermitatea țesuturilor corpului), erupții precum herpesul și bubele dulci. Adolescenți cu suprarenalele slăbite sunt duși la medici dermatologi și tratați cu medicamente toxine pentru problemele de piele, fără a identifica reala cauză a problemei cu care se confruntă (suprarenalele sunt foarte slăbite în adolescență și pubertate, pentru că eliberează și hormoni sexuali, necesari maturizării și nu mai sunt în stare să mențină și funcțiile anti-inflamatorii sau perfuzia sângelui în periferie. Iar stresul școlii și al examenelor este un ”bonus” pentru adolescenți).
– Probleme ale gurii – ulcerații și afte frecvente, probleme ale gingiei (sângerări, abcese, slăbiciune), distrucția smalțului dentar (prin acidoza salivei) și apariția cariilor dentare
– Mărirea ganglionilor limfatici la nivelul gâtului, a amigdalelor și polipilor și eliminări de secreții periodice la nivelul lor (”inflamații” și infecții frecvente)
– Durerile de cap pulsatile sunt semne clare ale slăbiciunii suprarenalelor – multe migrene trecând la consum de apă (3-4-5 pahare de apă, băute gură cu gură) întrucât ajută la funcționarea complexului rinichi/suprarenale.
– Probleme la nivelul gâtului – de la ”roșu în gât” cu sau fără răgușeală, la uscăciunea gâtului și dresul constant al vocii, până la diferite tuse uscate, spastice și persistente, la copiii și adulți – toate sunt semne ale slăbiciunii suprarenalelor.
– Legătura suprarenalelor cu tiroida/paratiroidele este vitală și foarte importantă, de aceea afectarea suprarenalelor determină apariția multor dezechilibre la nivelul tiroidei – și explică abundența cazurilor de ”tiroidite auto-imune” și altor probleme (ușor de echilibrat, când le înțelegi, de fapt, cauza).
– Astmul bronșic cu wheezing este un simptom clar al slăbiciunii suprarenalelor și lipsei cortisolului propriu al corpului. La fel este și orice episod de sufocare sau dificultate de respirație (persoane care nu pot să tragă aer, nu le ajunge aerul, care simt o apăsare pe piept sau o strângere în piept, între plămâni). Toate simptomele se agravează în spații închise, cu multă lume, sau la căldură (în magazine, în autobuze etc) și la eforturi fizice sau intelectuale (după exerciții de fitness la sală). Mișcarea fizică este bună, dar la o persoană cu suprarenalele epuizate accentuează tulburările – de aceea mulți se simt bine imediat după mișcare (au mai stimulat un pic suprareanelele să producă adrenalină), dar foarte rău în zilele după (datorită acidozei limfatice suplimentare create, pe care corpul nu o poate îndepărta la timp).
– Dureri tip înțepături la nivelul sternului, sau inimii, sau toracelui, sau sânilor (la femei), probleme ale sânilor (noduli, chisturi, dureri) la femei, uneori legate de ciclul menstrual – sunt alte semne indirecte ale slăbiciunii suprarenalelor. Orice fel de durere intensă, ca o înțepătură sau arsură în corp – este un semn de acidoză limfatică a acelei zone și ne indică deficiența funcției suprareanalelor.
– Probleme digestive – cu dureri abdominale, distensie și gaze, bolboroseli și dificultăți de eliminare a scaunului (constipație cel mai adesea, dar și alternanță diaree constipație) sunt produse, indirect, de slăbiciunea suprarenalelor și stagnarea limfatică din pereții intestinali. Plus o dietă necorespunzătoare pentru ființa umană.
– Probleme genitale multiple – tip neregularitatea ciclului menstrual la femeie (regularitatea ciclului depinde de funcția suprareanelelor), până la oprirea acestuia completă, indiferent de vârstă, până la tulburări de fertilitate la bărbat și femeie – sunt evident probleme ale slăbiciunii suprarenalelor. Multe cupluri care nu pot procrea se confruntă la ambii parteneri cu suprarenale foarte slăbite. Este suficientă susținerea funcției lor – și concepția apare! Dar femeia cu suprarenalele slăbite are dificultăți în menținerea sarcinii (multe dintre pierderile de sarcină sau sarcinile oprite în evoluție se datorează slăbiciunii suprarenalelor femeii – de aceea medicii prescriu Utrogrestan, Gravibinon și alți hormoni progesteronici – pentru că suprarenalele femeii NU MAI PRODUC propriul progesteron, menit a ajuta corpul să păstreze și dezvolte sarcina). Și apoi, după naștere – multe femei se confruntă cu probleme tip depresie post-natală – indusă tot de proasta funcție de suprarenalelor și tiroidei/paratiroidelor – iar tratamentul este de multe ori eronat – un tratament cu sedative și tranchilizante, care nu se adresează cauzei problemei.
– Proasta funcție a suprareanelor afectează aparatul urinar, rinichii mai ales, care nu mai filtrează, nu mai elimină reziduurile acide, întregul sistem limfatic deasupra rinichilor se încarcă cu reziduuri acide, spatele devine înțepenit, dureros și rigid (mai ales seara, după o zi grea), apar probleme la nivelul coloanei vertebrale (în timp, ducând la hernie și alte degenerări), apar probleme la nivelul articulațiilor (primele articulații care suferă când rinichii nu mai filtrează bine sunt genunchii – după starea acestora puteți evalua starea funcționării rinichilor dv) și în timp, datorită acidozei, apar probleme la nivelul filetelor nervoase (nervii sunt iritați de acidoza din țesuturi) cu amorțeli, furnicături, parestezii și uneori chiar paralizii. Scleroza multiplă și toate celelalte afectări neurologice grave sunt rezultatul unei prelungite stagnări de reziduuri acide la nivelul vaselor limfatice ale corpului – pornind inițial de la aceeași slăbiciune a suprarenalelor.
– Multe alte probleme de sănătate pot fi legate de slăbiciunea suprarenelelor (de la problemele de circulație periferică, de toate felurile, mâini și picioare reci, și până la vase sparte, și picioare umflate, picioare grele etc etc – la cârcei, tetanii, spasme și dureri intense musculare și până la diferite ”boli ciudate” diagnosticate de medici cu etichete și nume stranii).
După cum ați observat deja – majoritatea suferințelor omenești pornesc din același ”izvor” – slăbiciunea suprarenalelor (a sistemului endocrin al corpului) – proasta filtrare a rinichilor – și stagnarea reziduurilor acide în sistemul limfatic, cu acidoză limfatică generalizată.
Semne ”indirecte” pe analize de laborator ale suferinței suprarenalelor și suferinței rinichilor:
– creșterea colesterolului peste 200
– glicemia scăzută (ințial, 60-70) apoi cu tedință de creștere (în jur de 90-100 este deja semn clar de slăbiciune a suprarenalelor)
– creatinina crescută peste 0.6 este un semn că rinichiul suferă (la o valoare de 1 – deja suferința este importantă)
– acidul uric peste 3.5 este semn important de acidoză limfatică
– pH-ul urinii sub 6 – este semn de urină acidă și suferință tip acidoză
– sideremia crescută/foarte scăzută – este un semn de mare slăbiciune a suprarenalelor; la fel și calciul din sânge foarte crescut/scăzut – este un semn de slăbiciune a suprarenalelor
– cortisolul sanguin – este o analiză care poate indica suprasolicitarea suprarenalelor (în multe cazuri de epuizare este foarte crescut – în încercarea corpului de compensare și supraviețuire) – dar poate fi și foarte scăzut.
Dacă analizele de mai sus sunt ”bune” (în limitele laboratoarelor) dar valorile sunt apropiate de cele maxime – există o indicație clară către slăbiciunea suprarenalelor
Semne fizice evidente de slăbiciune a suprarenalelor:
– pleoapele superioare umflate, mai ales dimineața la trezire, mai ales în unghiul intern al ochilor, cu senzație de ochi grei și uscați
– cearcăne marcate, uneori albăstrui/vineții (înainte de a se îmbolnăvi, copii au cearcăne 1-2 zile, indicând stagnarea acizilor și proasta funcție de eliminare a rinichilor/suprarenalelor)
– față buhăită, umflată, dimineață la trezire, nas înfundat cu secreții, multe secreții oculare, chiar lipicioase (urdori) dimineața, mucus din spatele gâtului/nasului, vâscos și greu de eliminat, urechi înfundate, cu multă ceară/cerumen
– depozit gros, albicios-gălbui-maroniu al limbii, dimineața la trezire, cu miros neplăcut al gurii și al gingiilor
– dureri lombare (”dureri de șale”) surde, ca înțepeneala, dimineața dar și în cursul zilei (uneori dureri intense, înțepătoare, înjunghietoare) la eforturi
– dureri de spate, spate înțepenit, ceafă înțepenită, amețeli, dureri de cap, mai ales la nivelul regiunii occipitale,
– țiuituri în urechi, cu sau fără amețeli
– nevoia marcată de dulce (suprarenalele cer dulce, pentru că nu mai pot regla glicemia), mai ales dulce concentrat (ciocolată, înghețată, prăjituri, făinos, patiserie).
– nevoia marcată de stimulenți (”nu pot fără” cafea, țigară, ceai, energizant etc etc)
– nevoia de carne („nu pot fără carne”) (aduce în corp neutrotransmițători de la animalele sacrificate), pește, condimente (ardei iute, piper, sare)
– foame ”dureroasă” – dacă nu mănâncă, apar usturimi, dureri, arsuri – de fapt, o acidoză gastrică marcată
RECUNOAȘTEȚI în fiecare dintre dv gradul afectării suprarenalelor.
Nu se mai pune problema DACĂ vă sunt afectate suprarenalele – ci CÂT de afectate sunt și cât de mult aveți de muncit pentru a le reface.”

Articol preluat de pe „Realitatea”.

Să ne fie de (și cu) folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

02/10/2019

Musai!

Muuusai, da’ muuusai să scriu: „Bine-ai venit octombrie!”, nu? Altfel săracii de voi habar n-ați ave’ c-am intrat în altă lună, că doră voi bieții trăiți în vârf de munte sau p-o insulă pustie și n-aveți ceas, telefon, televizor, internet, etc.
Muuusai, da’ muuusai să sărbătorim în fiecare zi ceva: zîua cafelei, zîua îmbrățișatului, zîua pupatului, zîua păcii mondiale, etc., că dacă o zî nu-i cu oarișce, nu există! Păi cum adică, să treacă așe, de capu’ ei?
Musai, da’ muuusai să mă vaiet o țîră: ba că plouă, ba că-i tomnă, ba că mintenaș îi gata anu’, ba că trece o mașină pă stradă…
Musai, da’ muuuusai să bag un citat motivațional, că altfel nici plua nu mă bagă-n samă! Și-atașez și-o poză în care io cred că mă uit „jmecher” (c-așe strîng mai multe like-uri!) da’ de fapt mă uit ciocuș.
Musai, da’ muuuusai să…

Bine-ai venit, octombrie! 🤪😂🤣
Hai că v-am țucat!
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
01/10/2019

No, și-amu citatu’ motivațional, cu poza aferentă (țigări sau trabuc n-am, așa că am improvizat 🤡🤣):

„By order of the Peaky fookin’ Blinders!”

🤣😂

(fanii serialului știu despre ce scriu io p-aci!)

Octombrie minunat s-aveți!

Amintiri

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

După 16 ani pot spune c-am creat multe amintiri frumoase. ❤
Care azi m-au făcut să zâmbesc. 🙂
N-au reușit complet să le astupe, înăbușe pe celelalte. Le-au estompat însă și le-au scăzut din intensitate. Nu le mai simt atât de acut și nici nu mă mai bântuie atât de des.
Ceea ce mi-am dat azi însă seama, este că nu poți trăi doar din amintiri. Mă rog, poți da’ nu-i bine. 😉
Frumoase sau mai puțin frumoase, amintirile-s folosite ca și combustibil pentru prezent. 
Și, tocmai de asta, ca să nu rămânem fără zăcăminte, cel mai bine este să creăm în permanență altele. Să nu ne resemnăm și să răsfoim doar paginile trecutului. Albumele vechi. Ci să creăm altele. Și să imortalizăm momentele de azi. De-acum. Care peste un an cu siguranță c-o să ne facă să zâmbim. Chiar dacă azi, acum, momentul imortalizat n-a fost cel mai frumos…

Vezi articolul original 271 de cuvinte mai mult

Om bun

Cum poți defini un OM? Că-i frumos? Că-i bogat? Că-i sexy? Că-i deștept? Că-i umblat prin lume?

După ce anume ne luăm când punem etichete? După o primă impresie? După ceea ce are? După cum se-mbracă și cum vorbește? După câte diplome are și câte poze minunate afișează pe net?

După orice ne-am lua, putem să ne formăm doar o părere. Ce-i de fapt omul ăla, habar n-avem.

Pe mine nu mă (mai) interesează aparențele.

Nu-mi pasă dacă un OM scrie corect și nici măcar nu-mi pasă dacă știe să scrie. Mulți dintre bunicii noștri, câți mai sunt, poate că abia știu să-și mâzgălească numele…

Iar asta nu-i face mai puțin buni.

Pentru mine nu contează dacă un OM e sărac sau e țigan, că-i țăran și are palmele bătătorite, că nu-i umblat prin școli înalte sau că n-are un vocabular elevat.

Contează un singur lucru: să fie OM.

Iar ca să fii OM, o singură calitate este definitorie

(pentru mine, personal): să fie BUN.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/09/2019

Hamme.

Prietenie

Când a intrat prima oară în casa mea, avea ochi de căprioară hăituită. O femeie simplă, de la țară, frumoasă și speriată, ce abia-și reținea lacrimile. Venită să câștige niște bani, să-și acopere datoriile lăsate de-un fost bărbat abuziv, cu doi copii rămași în grija bunicii, nu cunoștea nimic despre viața în străinătate. Poveștile noastre se asemănau mult. Promisiuni încălcate, trecut greu, doi copii rămași în urmă…
Au trecut mulți ani de-atunci și femeia asta simplă, de la țară, a realizat mai multe decât alții care-au venit „la sigur”, cu familia, care au avut sprijin și care n-au fost nevoiți să se descurce singuri-singurei.
Femeia asta simplă și-a achitat toate datoriile, și-a renovat casa din România, și-a cumpărat o casă-n Belgia, băiatul ei după ce-a terminat liceul în România a venit aici, a urmat cursurile și-a învățat limba, și-acum muncește, angajat cu contract permanent. Fata ei urmează încă o școală în România, să-și obțină o diplomă, învață bine și știe ce vrea de la viață. Și-a adus aici și fratele și verișoara, ajutându-i, cu inima deschisă și pe ei, să-și fac-un rost.
Femeia asta simplă are un dar: are o mare putere de muncă. Iar pe lângă asta, are îndârjire, credință, un suflet mare și-o voință de fier.
Astfel de oameni, care încep de la zero și clădesc TOT, iar pe lângă asta-i mai ajută și pe alții să o facă, merită – și au – admirația și respectul meu. Dar femeia asta simplă are, pe lângă ele, prietenia mea pe viață.
De fiecare dată, e singura care nu uită să mă-ntrebe, când merge la piață, sau în România: „Aura, ai nevoie de ceva?”. E singura care nu uită niciodată că e ziua mea și, întotdeauna, chiar și-n anii de-nceput, din puținul ei, îmi cumpără ceva. E singura care, când știe că-s bolnavă, mă sună și mă verifică în fiecare zi.
Când a intrat în casa mea prima oară, era o căprioară speriată.
Acum e stăpână pe propriul ei destin.
Felicitări, draga mea dragă!
La mulți ani, Flavia!

Cu drag și cu iubire, prietena ta,
Aura B. Lupu
28/09/2019

(altă) Rapsodie de toamnă.😂😂😂

O vinit, o vinit toamna,
acoperă-mi curu’ cu cevaaaa!
Cu umbra unui bostan, sau mai biiine,
sau mai bine cu cordeluța taaaa…
Mă tem că n-o să te mai găsesc deseori,
c-o să-mi crească vrejul până la nori,
c-o să te pitești într-o frunză de bostan
și-o să te transformi într-un Lamborghini baban…
Și-atunci m-apropii de pietre și cânt,
dau cu cuvintele tare de pământ,
luna o fluier și-o scufund,
s-o pape rechinii de pe fund.

Toamnă faină s-avem!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu

27/09/2019

45066190_782195428791483_2148528708032397312_n45140220_2821213851237551_6095767879720894464_n45008108_2822087804483489_8879345066250862592_n45078959_2822087721150164_5259406149391745024_n

Australian’s Tunder

No, nu vă supărați pă mine da’ unii dintre voi au frate câte-o poză de profil de mă bagă-n spărieți! Și să vreau să le dau accept, nu pot, mi frică să nu mă bîntuie!

Io știu că-n selfiurile astea tre’ să părem serioși, gînditori, înțelepți, șamd. da’ unii chiar exagerează și, de să mai încruntă tare, Domne feri să nu le pleznească vreo venă sau vreun neuron!

Privirile mă termină, unii așe să uită de zîci că n-o mîncat nimica tătă zîua și privirea lor zice ca Mo din Robotzi: „Te tau! Te tau!”.😲

Alții se uită galeș, atâta de galeș că mi se face milă și mai că intru în depresie de mila lor!😭

Alții zîci că-s la poliție, spărieți, cu uoăchii maaari, mari… Pă ăștia-mi vine să-i întreb ca și Scufița Roșie pă lup: „De ceee…?”. 😳

Alții-s decupați din reviste: zîmbet laaarg, dinți albi de zici că i-o băgat în hipoclorit, mușchi, pătrățele, musai dezbrăcați și-o mînă-n păr, trecînd șăgalnic… Australian’s Tunder, ce mai! Chiar din reviste le e și poza, așa că nu mă mai trudesc. Dacă vreau așa ceva, îmi cumpăr una și-o ascund su’ pat. 😉

Nu vă mai obosîți. Nu mai pozați în ceva ce nu sînteți.

Știți ce „prinde” cel mai bine?

Naturalețea, bro!

Hai că v-am țucat!

Cu drag și cu iubire,

Scufila Moșie.

😂

26/09/2019

Răsărit

„Răsar,
Mă-nalț,
Cobor
Și-apoi dispar,
Și-apusul meu e totuși răsărit…”
Minulescu a spus-o atât de frumos!
În orice coborâre există și-o urcare.
În orice-apus, apare-un răsărit.
În orice durere e și o bucurie.
Și-n orice om găsim de toate: apus și răsărit, durere cu bucurie, urcușuri și coborâșuri.
De toate-amestecate.
Ce iese însă după „amestecare” este important.
Și prețios.
Ne definește. Ne „unicizează”.
Ne face ceea ce suntem.
Strălucim, iluminăm, devenim faruri sau lanterne-n noapte.
Sau dispărem în întuneric și ne abandonam lui.
De noi depinde.
E decizia noastră.
Și totuși… ce-o să hotărâm?
Apunem?
Sau totuși răsărim?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu

26/09/2018

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Limitless

 

Am căpătat o libertate ce-mi umple sufletul de-o fericire pe care n-am mai simțit-o până acum. De când nu mai îmi pun întrebări. De când în loc să mă-ntreb, răspund.
„Ce-ar fi dacă…?” pentru mine nu mai există. Există doar: „Ce fain e să faci ce vrei!”.
Limitless.
Noi singuri ne punem limite. Noi singuri ne încarcerăm.
Abia când ne dăm seama că suntem fără limite, că în orice clipă putem face ceea ce vrem, că totul este de fapt alegerea noastră, devenim liberi.
Este alegerea noastră să trăim într-un loc care nu ne place, alături de-un partener pe care nu-l iubim, făcând ceea ce detestăm.
De noi depinde, e alegerea noastră să fie totul așa cum vrem: să trăim într-un loc pe placul inimii noastre, lângă un om pe care să-l iubim până la cer și înapoi, făcând ceea ce iubim să facem.
Nimeni nu m-a ținut prizonieră, încătușată într-o căsnicie de 5 ani, nefericită și abuzivă. Decât nesiguranța, frica mea, impresia că n-o să mă descurc singură, divorțată și cu doi copii.
Nimeni nu m-a ținut cu forța în „pușcătoria” mea, alți 5 ani, extenuându-mă și-mbolnăvindu-mă, muncind mai mult decât puteam duce, pentru niște bani de nimic. Decât mintea mea, care era setată pe un singur scop: să-mi facă acte, să-i pot aduce aici și pe „bărbații” mei.
Nimeni nu m-a obligat să plec departe de țara mea, decât nevoia și lipsurile, sărăcia și deznădejdea în care mă scăldam.
Toate au fost alegerile mele. Dar toate alegerile pe care le-am făcut atunci, au dus la libertatea mea de-acum. La momentul în care pot să nu mă mai întreb, ci doar răspund.
Partea și mai faină este că, orice alegere aș face-acum, știu c-o să-mi asigure o libertate și mai mare.
Ăsta-i secretul. Să înțelegem că, toate alegerile pe care le facem, sunt ale noastre și să ni le asumăm.
Fiți liberi, neîncarcerați.
Ieșiți din „pușcătorii”.
Fiți fără limite.
Fiți… „limitless”.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
25/09/2019

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Inimi II

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Am avut momente în viața asta când mi-aș fi scos inima din piept cu mâinile goale, doar să nu mai simt durerea sfâșietoare, ce-o scofâlcea și-o transforma într-o bucată de carne sângerândă.

Pieptul era prea mic, prea strâmt; durerea radia prin tot corpul și fiecare părticică din el pulsa de durere. Ochii ardeau plângând fără lacrimi; buzele crăpate și mușcate până la sânge rămâneau mute, oprind orice vaiet și fiecare suspin.

Tăceam. Dar în mine urlam.

Zâmbeam. Dar în mine hohoteam.

Și durerea creștea cu fiecare bătaie de inimă…
Le simțeam nu doar în piept, bătând nebunește și galopând ca un cal de curse pe ultima lui sută de metri… Nu, le mai simțeam și-n tâmple și-n gât…

Aveam impresia c-o să-mi explodeze inima-n piept. Și-ntr-un fel eram împăcată. Liniștită. Măcar cu asta se oprea tot. Măcar astfel scăpam de durere…

Inima. Câte știe și câte ascunde! Cât de mare și…

Vezi articolul original 205 cuvinte mai mult

Freeedom

Mai știți cum urlă Mel la sfârșitu’ „Inimii neînfricate”? No, cam așa îmi vine și mie, de-o vreme-ncoace, să strig.

De parcă aș lăsa în urmă o haină grea. Și, cu fiecare pas, mă-ndrept parcă spre lumină, spre soare. Amu io sper să nu fiu vreun Icar…

Deși afară plouă și-i frig, mă bucur. Vă dați seama că vine toamna? De-abia aștept să văd culorile pădurii. Să fac focu-n sobă, să pun ludău la copt, în ler… Să prăjesc castane, să mă cuibăresc în pat… Să alerg prin ploaie, să trag adânc în piept aerul curat… Să ascult pădurea, să-i văd, să-i simt, să-i miros culorile. Apusurile toamnei sunt atât de frumoase!

Toamna-i frumoasă tare. Dacă ne lepădăm de-o haină grea: cea a regretelor văratice. Că nu mai e cald, că nu mai este soare, că-i gata vacanța, că a-nceput școala, etc.

Lăsați melancolia și inimile-albastre deoparte.

Soarele-i acolo unde-i cald, lumină, bucurie, nu doar pe-un cer senin!

Soarele-i și-n noi, în centrul nostru, Manipura, în plexul solar. Să-l încărcăm cu gânduri bune, cu bucuria de-a fi prezenți, de a trăi din plin acum. Lăsați îndoielile și grijile deoparte, acum e un moment propice să ascultăm natura, să ne conectăm la ea. Îmbrățișați copacii, ascultați foșnetul frunzelor, răpăitul ploii… În toate e ceva frumos. Și-o să vedeți cât îi de faină toamna, cât de necesară e!; cât e de bogată, plină de roade și culori.

Știu, vara e gata, dar asta nu înseamnă că soarele a apus și gata, nu mai răsare.

Ba da, răsare, de câte ori vrem, în noi.

Eliberați-vă de griji și îndoieli, de regrete și supărări. Înlocuiți-le cu bucurie, încredere și fiți neînfricați.

Simțiți doar libertatea și strigați, ca Mel:

„Freeeeedom!”

Cu drag și cu iubire,

Aura.

24/09/2019

Nănași

Am avut un weekend de poveste. Și amu încă-s amețită de cap, 😛 nici amu încă nu mi-am revenit… Nici amu parcă nu-mi vine să cred că s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat…
Îs nănașe. 🙂 Suntem nași. 🙂 La doi copii minunați! ❤ Și nu m-am așteptat la așa ceva nici într-o mie de ani! Surpriza, emoția, persoanele implicate în asta, cum au ținut secretul atâta timp, atâția oameni… a fost ceva extraordinar!
Am avut weekendul ăsta „rezervat” încă de-acum câteva luni, prietenii noștri ne-au informat că-i musai să ne întâlnim. Că vine nu știu cine să mă cunoască din Australia! 🙄😜, că-i un fel de bal mascat, c-o fi, c-o păți… No bun!
Când intrăm în casă la ei… surpriză! Ne-așteptau o grămadă de oameni faini, ne-mbrățișăm, ne țucăm, ne bucurăm; unii veniți din Anglia, alții din Romania, toți fericiți că ne revedem, da’ io încă tare nedumerită, oare totuși, de ce??? Ce-i cu reuniunea asta? Care-i ocazia? Simțeam io că-i ceva la mijloc, da’ nu-mi dădeam seama ce…
Ne punem la masă și-acolo ne-aștepta un puzzle, pe care era musai să-l „dezlegăm „, ca să putem continua petrecerea. Și… ia ghiciți, ce puzzle era? Apusul meu se contura, încet-încet, și-apăreau niște cuvinte… Când am văzut anul, m-am prins.
Evident c-am început toți să bocim.😭 De fericire și emoție, evident!
Doamne! Cât îi de faină viața asta, ce oameni faini sunt pe lumea asta și cum totul se așează exact ca-ntr-un puzzle!
Fiecare bucățică vine fix la locul ei, când trebuie! ❤
Pă fătuca asta io o știu de mică, de când era un ghemotoc de om. Slabă, speriată, firavă… (nu c-ar fi amu mai brează! 🤪) dar, așa cum e, o mână de om, face cât zece la un loc! A întregit, i-a strâns, i-a adunat în jurul ei pe toți!
Suntem nănași și suntem mândri și fericiți să fim părinții spirituali ai unor astfel de copii, care și-au făcut singuri un viitor, care-s cu capul pe umeri și care știu ce vor de la viață! Bravo!
Mulțumim Oana și Vlad!
Mulțumim Raul, Adriana, Emese, Erik, Annabella și Manci.

Cu drag și cu iubire,
nănașe-ta. 🙂
Aura B. Lupu

23/09/2019

70503793_2144540612520060_1407911720105541632_n70580718_715902052210109_1505975530099310592_n70757900_377939959785341_4470702918072270848_n71263302_452378922287035_5436917804865421312_n70681853_2382281325378312_5480828837535154176_n70395574_1261014630688862_1118598273460862976_n70661365_502923137211866_3683383791503540224_n70737870_1015722845433876_8814403112035942400_n70578069_2347329008854278_6162025914994524160_n70502018_434594037169453_2122985468076228608_n70752495_422885611696050_8893249408691339264_n71903430_530605017690874_1956813050250002432_n71240911_494058588094424_9186024478717509632_n71297568_690055684830756_439452347828011008_n71683609_777258422703025_8336117864645787648_n70488945_387570258604215_1046434258723274752_n71029539_667406350435440_1415800196343791616_nDSC_0610DSC_0611DSC_0617DSC_061970807401_440653726572070_8673544956574433280_n

Suferință

Suferința-i greu de dus. E greu de purtat. Iar cei care ți-au provocat-o sunt greu de iertat. Nu imposibil, dar greu. Însă, ceea ce mi se pare absolut de ne-înțeles, ce mă lasă mută de uimire (și io nu-s ușor de amuțit, după cum v-ați prins!  ), sunt cei care râd de suferința ta. Pe cei care-o ignoră, o trec cu vederea, se fac că nu o văd, îi înțeleg, ba chiar le respect decizia. Asta e. Nu toți putem empatiza și nici nu-i nevoie. 
Pe cei care însă o iau în bășcălie, fac mișto, o bagatelizează, o ironizează, o prefac într-un flecușteț și te iau peste picior din cauza suferinței tale, regret, – sau nu, nu regret, de fapt! – dar nu pot. Nici să-i înțeleg și nici să-i respect. Pentru că asta mi se pare cel mai josnic, e lovitură sub centură. E ca și cum la suferința ta i-ar adăuga încă o greutate, i-ar lega încă o tinichea de coadă…
E ca și când ai râde de-un orb când se lovește de-o ușă, de-un surd când nu aude un semnal sau de-un retardat când nu-nțelege teorema lui Pitagora.
Hăhăiești și-l umilești din pricina handicapului pe care-l are, tu considerându-te superior, că ești întreg. Chiar?
„Eh, lasă figurile, ce atâta lamentat și văicărit? Ce atâta lacrimă și-atâta dor?”.
Iar tonul acid, gluma care se potrivește ca nuca-n perete cu subiectul abordat, umorul meschin și luarea-n bătaie de joc a ceea ce-ai vrut tu să transmiți, e LOW. E mârșav. E mișelesc. E lovitura sub centură.
Io v-am mai scriu vouă, dacă nu rezonați cu ceea ce scriu, săriți-mă. Dacă nu sunteți de-acord, criticați-mă. Da-n față, bre! Cu subiect și predicat! La obiect, direct, nu cu „mînușele”  și cu lovituri la gioale, că vedeți că și io știu să dau! Am învățat de mică să mă apăr, când mă luam la bătaie cu băieții, știu să mușc, știu să zgârii, știu să dau în locurile sensibile de nu mai știi apoi pe unde să ieși! Oi fi având io o „aură” de bunăvoință, da’ asta dacă nu mă calci pe bec! Să fii cu 100 de ani mai în vârstă decât mine, nu-ți permit să mă miștocărești!
Mai ales când încerci să-ți faci reclamă la articolele pe care io le-am scris!
Știu, iarăși mă repet, da’ văd că-i musai: în casa mea, pe munca mea, pe pagina mea, pe barba mea, nu-ți dau voie să te răhățești! Cât timp te comporți civilizat hai, poate că te tolerez…
Da’ când sari calu’… DISPARI! Rapid, până nu te-mproșc io-n cur, de nu te vezi!
Văd că de „amorezii” de ocazie, ce-mi trimiteau mesaje-n privat, am scăpat, am găsit rețeta postându-le mesajele.
Așa că și de căpușe, păduchi și tot felul de alți paraziți o să scap, am io ac și de cojocul lor!

Namaste!

(tot) cu drag și cu iubire, (da’ pentru cine vreau io!)
Aura B. Lupu
21/09/2019

Adidași albi

Știți voi ce-nsemnau adidașii albi pă vremuri? Ce sacrificii, ce combinații, ce conspirații și ce eforturi uriașe erau depuse ca să faci rost de ei? La câte banane, portocale, zahăr, unt și făină, din porțiuca ta primită lunar, renunțai? Sau o dădeai la schimb, pentru o pereche de adidași albi? Cât îi spălai, cât îi îngrijeai și cât îi bibileai ca să te țină cât mai mult?
Cum erai în stare să mergi cu trenul până în București o zi (sau noapte) întreagă, numa’ ca să ajungi la magazinul unde o cunoștință ți-a pus deoparte o pereche, mărimea 38? Ce dacă erau c-o mărime mai mare? Nu conta! Ajungeai acolo năuc de oboseală, zdruncinat, cu curu’ plat de la atâta stat, amorțit și zăpăcit de forfota capitalei, cu care nu erai obișnuit.
Și totul dispărea în ceață, când îi vedeai pe ei: mult visații tăi adidași albi! Îi pipăiai, îi miroseai (mmm, ce aromă! piele, nou, ce miros minunat!), îi strângeai la piept! Ieșeai din transă când tanti vânzătoarea îți trăgea un cot:
– Încearcă-i, repede! Că deschid imediat magazinul și, dacă-i vede lumea, rămâi fără ei!

Să ai adidași albi pe vremuri? Era… răsfăț, huzur! O dezmierdare, desfătare! Un… alint!
Dar ce alint!
😂

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
19/09/2019

Matrix

Ni se spune zilnic ce și cum să facem. Ce și cum să simțim. Cum și cu ce să ne îmbrăcăm. Ce să mâncăm. Unde să mergem. Suntem dirijați, manipulați, programați. De Matrix. De societatea în care trăim: de mass-media, de anturaj, de sistemul educațional, de biserică, de familie, etc. Vocea interioară, Sinele Divin, dorințele sufletului sunt pe ultimul loc.

Trebuie să avem un statut social, să împlinim niște așteptări (care, de cele mai multe ori, nici măcar nu-s ale noastre!), să mergem pe drumul „împlinirii”, al „succesului în viață” bine stabilit: să faci o facultate, să-ți găsești o slujbă bine plătită, să te căsătorești, să-ți iei o casă și-o mașină, să faci copii, să ai nepoți și-apoi să mori, împlinit. Împlinit cu ce? Cu așteptările altora? Cu ceea ce-și dorește cine, de fapt? Societatea? Părinții? Profesorii? Partenerul?

Cât de rece și de calculat sună totul, nu? Dar ăsta-i drumul „reușitei”, „realizării în viață” a multora dintre noi. Trasat, stabilit deja, impus. Și asta fără ca măcar să ne dăm seama! Împinși, mânați, dirijați de-o mână nevăzută…

Închideți ochii. Imaginați-vă că aveți deja toate astea. Și casa mult visată, și mașina dorită, copiii-s sănătoși, partenerul-i bine, munca pe care-o faceți este ok, sunteți împliniți. Și totuși ceva lipsește.

Oare ce?

Vouă nu știu ce-ar putea să vă lipsească, mie însă, cred că știu.

Dacă mâine n-aș mai fi, io cui i-aș lipsi?

Cred că ăsta-i de fapt răspunsul ieșirii din Matrix: nevoia de noi.

Nevoia de-a fi, în primul rând, mai buni.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

19/09/2019

 

Original

Esență

(niște) versuri

Și s-a făcut toamnă în mine.
M-am copt.
M-am stors.
Urmează să m-așez p-un raft.
Să dau culoare și gust mâncării,
și vieții, în general.
Acră, amară, dulce sau acidă, roșie, verde, galbenă-gutui sau vineție,

toamna ce s-a făcut în mine, aduce de toate;

și e belșug.
De fapte și de gânduri bune.
Miroase a castane coapte,
a brumă; a dovleac fiert.
A must stors proaspăt,
a lemn ars.
A seară răcoroasă,
și a frunză ruginie.
E toamnă-n mine.
Și afară-i cald.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

Hamme,
19.09.2018

 

44504865_273570669952408_1619118764110905344_n

 

 

44558268_2140864622907795_3086123302859571200_n

 

44513756_334627247299440_7564642271136579584_n

 

44424281_567226417062132_709644776164556800_n

 

45066190_782195428791483_2148528708032397312_n

 

 

43750659_503543320122702_2006623448134057984_o

Necredincioasa

De multă vreme n-am mai citit o carte ce să mă zguduie atât de tare. N-am scris niciodată o recenzie și nu asta fac acum. Nu-s io în măsură să analizez ce scriu alții, pentru asta există criticii literari.

Însă musai să scriu ce simt, ce trăiesc citind cartea asta. E cutremurătoare. E răvășitoare. Poate că și de asta mi-am amintit și eu prin ce, și câte, am trecut…

E departe de ceea ce-a îndurat Ayaan Hirsi Ali. Pentru că ce descrie ea în cartea asta, e dincolo de orice.

„În Somalia, ca în multe alte țări din Africa și din Orientul Mijlociu, fetițele sunt purificate prin tăierea organelor genitale. Nu există o altă modalitate de a descrie această procedură care, în mod normal, are loc în jurul vârstei de cinci ani. După ce clitorisul și labiile sunt tăiate și îndepărtate sau, în cele mai compătimitoare zone, doar tăiate sau străpunse, toată zona este apoi cusută, astfel încât o bucată groasă de țesut alcătuiește o centură de castitate formată chiar din pielea cicatrizată a fetei. I se lasă cu grijă o mică gaură care să permită un jet mic de urină. Doar o forță puternică poate să lărgească țesutul cicatrizat pentru sex.

Mutilarea genitală a femeii precedă Islamul.”

Nu-mi găsesc cuvintele ca să descriu ce am simțit citind asta. Și-i doar un mic fragment…

Femeia pentru islamiști e nimic. E zero!

Iar io să-i plac? Să-i înțeleg? Nu pot. Mai ales citind cartea asta. Mai ales simțindu-mă cu fiecare zi ce trece, tot mai în nesiguranță, aici.

Să vă explic de ce.

Umblu îmbrăcată-n budigăi scurți de când mă știu și nu mi-a fost teamă, sau groază s-o fac, până curând. Săptămâna trecută, după ce ne-am întors din Lanzarote, am mers la Lidl, ca de obicei, la cumpărături. Încă de la intrare am fost întâmpinată de priviri tăioase. De ochi dușmănoși. De fețe neprietenoase. Ale cui? Ale unor femei îmbrăcate din cap până-n picioare în negru, lăsând doar fața la vedere. Musulmane, evident. Întâlnesc musulmani zi de zi, mă bat de ei peste tot, pe stradă, în parcuri, în autobuz, etc.; știu că aici, în Hamme, e comunitate mare de turci, au deja și moschee, fix pe strada mea. Pe ele, le-am văzut bălăcindu-se, îmbrăcate, în mare. Am văzut aroganța (și siguranța!), obrăznicia mucoșilor de 10-14 ani. Am văzut ipocrizia și fățărnicia bărbaților, care cică-s credincioși.

Dar atât de în nesiguranță, ca și-n Lidl săptămâna trecută, nu m-am simțit, încă, niciodată.

Citind cartea asta am înțeles multe. Am aflat multe.

De un lucru sunt sigură: pentru ei, noi toți ceilalți, suntem necredincioși.

Cu drag și cu iubire,

necredincioasa

Aura.

17/09/2019

Shaorma

⭐Știți că viața asta-i ca o shaorma, nu?

Cum ca o shaorma? Cu de toate!

Nu-i doar cu flocirele,🌼 fluturei🦋 și baloane colorate, 🎈că mai are pe lângă și balauri și zmei și căpcăuni și vrăjitoare (bune sau rele)…

Nu-s doar unicorni și zâne, mai îs și iezme și năluci, strigoi și mormoloci…

N-o să vă scriu doar lucruri faine și mărețe, n-o să zburăm doar printre norișori, c-o să vă mai dau (probabil!) și cu curu’ de pământ!

N-o să vă aburesc doar cât de mișto-i viața asta și cât de minunat și-ușor e să trăiești!

Dacă vreți doar basme și povesti cu happy ending, căutați pe-altcineva.

Io o să vă scriu la fel cum am și-nceput tărășenia asta, cu fircălitu’: din toată inima. Ce nu mi-e plină doar cu dragoste, nu-i doar miere, în sufletul meu nu-i doar cer senin. E și furtună câteodată! Ce furtună, tsunami de-a-dreptu’!

N-o să vă păcălesc! Asta simt, asta trăiesc, asta scriu.

Și nu întotdeauna ce simt e doar frumos și liniște și pace… Mai e și parte-ntunecată, mai e și realitate crudă, ce nu-i plăcută, doare și nu-i ușor să o citești.

Dar nu pot face ca și struțu’, să mă prefac că nu o văd… Că nu o știu…

Copiii-s abuzați, femeile-s violate, oameni nevinovați mor stupid…

Și câte și mai câte…

Asta-i viața-n fond, cu de toate.

Ca o shaorma, nu?

😉

(tot) Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

16/09/2019⭐

Laudă

Amu de-alaltăieri de cînd am aflat, mă tăt socot și mă țuțur. Să pun, să nu pun… (pă facebuc 🤪). Să mă laud, să nu mă laud… Mai ales că știu că nu-i place și mă sfădește…

Da’ nu mă mai pot abține, no!

Am ficior licențiat, mînca-l-ar mama de deștept! Și la universitatea din Gent!

De cînd am aflat numa’ tropăi și mă cînt și-apoi rîd ca tuta. Oare-i normal? 😳

Da’ no, normal au ba, io-s tare mîndră de el!

Dacă trebuia io să-nvăț cît o-nvățat copilu’ iesta, mie-mi plezne capu’! Mă tăvălem pă jos, mă dădem cu curu’ de pămînt și-mi băgam… picioarele-n ea școală!

Cum el însă-i dîcos, că-i de-a lui Dica Hondii, nu s-o lăsat!

Amu-i în Anglia, da-de n-a vede ce scriu!

Și dacă vede, Vlad… asta e, o fost musai să mă răsuflu, că nu mai pot!

Bravo dragu’ mamii! Promit când te-ntorci să nu mă mai cînt. 😇

Cu drag și cu iubire,

mă-ta.

14/09/2019

Ziua Crucii

Înălțarea Sfintei Cruci, numita popular Ziua Crucii, sărbătorită pe 14 septembrie, este cea mai veche dintre sărbătorile creștine și ne amintește de patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota. Aceeași zi este considerată și data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei.

Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost înălțată, pentru prima dată în văzul poporului, la 14 septembrie 335.

Pe mine buna m-a-nvățat să-mi fac crucea cum trebuie: mi-a unit trei degete, ce parcă dinadins nu voiau să stea nicicum împreunate, mi le-a dus la frunte și m-a pus să zic: „În Numele Tatălui”, apoi să le cobor pe piept, rostind: „Și-al Fiului”, și-aici mă pierdea… Când trebuia să le duc spre dreapta, veci mă-ncurcam. Fiind ambidextră habar n-aveam (și n-am nici amu!) care-i stânga și care-i dreapta. După ce reușeam, încheiam voioasă c-un „Amin!” hotărât, ce-mi ieșea cel mai bine.

Azi, când vreau să-mi amintesc direcția, îmi fac cruce. Așa știu care-i stânga, și care-i dreapta, altfel le încurc.

Tot buna m-a-nvățat și cum să-mi fac semnul crucii pe cerul gurii, cu limba, că cine știe ce-mi ieșea în cale și mă speriam, încremenind! Și vai ce bine mi-a prins, de-atâtea ori, să știu! Venind de pe uliță, noaptea, îmi tăia calea câte-o arătare, auzeam cucuvele, foșnete ciudate și fel și fel de vietăți foșneau prin iarba de pe șanțuri! Da’ cum îmi făceam cruce cu limba, cum arătarea se transforma-ntr-o mîță inofensivă, cucuveaua amuțea, foșnetele ciudate erau pașii mersi târșâiți și vietățile alea erau doar licurici!

Și-acum la fel îl fac de multe ori, semnul crucii pe cerul gurii, cu limba. Nu din vreo sperietură, acum nu mă mai sperii așa de des și de ușor, 😉 ci pur și simplu că-i mai la-ndemână. Mai discret. Mai intim. Mai rapid.

Și tot CRUCEA mi-e tovarăș de călătorie, oriunde merg, de peste 18 ani. Am primit bucățica asta de hârtie de la biserica din Brussel, împreună c-un sfat: s-o citesc de câte ori simt nevoia. Acum e-ngălbenită, purtată-n portmoneu mereu. Câteodată și-n autobuz seara, târziu, singură-singurică, întorcându-mă de la serviciu, o citeam. Și, instant, mă linișteam.

Când am citit-o prima oară, am izbucnit în plâns. Eram fericită că găsisem o biserică ortodoxă, românească. Cei care n-au stat singuri printre străini mulți ani, habar n-au ce sentiment te copleșește când auzi cântând un popă românește și alți români cântând cu el! Eram fericită că, citind atunci ce era scris pe bucățica aia de hârtie, am știut, am simțit că Dumnezeu nu m-a abandonat.

Toți avem o CRUCE. Mai mare, mai mică, mai grea, mai ușoară, dar avem.

Să mulțumim pentru c-o avem. Asta înseamnă că Dumnezeu nu ne-a uitat.

Iar când ne facem semnul CRUCII, înseamnă că nu l-am uitat nici noi, pe EL.

… Ia-ți CRUCEA ta în fiecare zi!… (Luca 9.23)

Înainte de a-ți trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi atotvăzători, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecțiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce.

Și, după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o și ți-a pus-o pe umeri.

Deci este a ta! S-o porți cu demnitate!

AMIN!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

14/09/2019

 

 

70149367_366394904271324_6723620737514471424_n

739716_957612007620566_3282326101052881842_o (1)
Cruce văzută pe cer, de pe stadion, când alergam. 🙂
13055267_1018570691524697_8521532609500651194_o
Cruce primită de la mama și tata.
11080600_934314463283654_8957102750525661424_o
Cruce-suport pentru lumânări făcută de Adi. ❤ 
1238991_551733704875067_1712362558_n
Crucea din curtea mănăstirii Sucevița.
11951787_912574255457675_1794327712514664763_n
Crucea mănăstirii Piatra-Fântânele.

 

Impresii 1

Lanzarote este o insulă care ține de Spania, fiind cea mai estică din Arhipelagul Insulele Canare și se află la aproximativ 125 km de coasta Africii; cu o arie de 845,9 km², Lanzarote este cea de-a patra insulă ca suprafață dintre cele șapte insule Canare, după Tenerife, Fuerteventura și Gran Canaria.

Este o insulă vulcanică apărută acum 20 de milioane de ani. Lava răcită a rămas solidificată în cele mai diverse forme.

Am ales-o ca destinație dintr-un impuls, un „last minute„,  fără să știm prea multe despre insulă (decât generalități), pe noi ne-a interesat clima și să fie insula mică, s-o putem explora în voie în cele 7 zile de vacanță. Știți deja că nu suntem genul care să stea doar la hotel, când mergem undeva vrem să explorăm, să vedem și să aflăm cât mai multe despre locul respectiv.

Hotelul Hesperia unde ne-am cazat a fost un piculeț dezamăgitor. 5 stele are când răsare Orion, că el are vreo 4, da’ și alea cu semnul întrebării. Culmea e că de obicei mergem la 4 stele, da’ am zis că hai să ne răsfățăm și noi la 5! Și-a fost fix-pix, cam departe de ceea ce trebuia să fie!

Resortul e fain, cu mulți palmieri, flori, cactuși, gazon, piscine vreo 4, cu apă încălzită (da’ nici una nu avea mai mult de-un metru 70 adâncime!) și, dacă nu erai rapid să-ți ocupi un șezlong, pa și la revedere, după ora nouă erau toate ocupate și tu n-aveai decât să stai în piscină, ca și castraveții la murat, pentru că până după-masă nu erau șanse să se elibereze vreunul! Plajă hotelul n-are, are o improvizație c-un metru-doi acoperiți cu nisip și asta-i tot, e locul mai apropiat de ocean unde poți sta la plajă (dar și acolo dacă ocupi din timp unul din cele 5 șezlonguri!).

Restaurante erau vreo trei, sala de mese spațioasă, mâncarea bună și variată (pentru mic-dejun), personal amabil dar nu excesiv de prietenos.

Decizia pe care n-am regretat-o a fost renunțarea la All-in, doar cu mic-dejun a fost suficient, ne-a lăsat libertatea de mișcare pe insulă și de umblat hai-hui cât am vrut, fără să fim condiționați de orele de masă. Oricum nu puteam sta în cameră peste zi la ce gălăgie era, hotelul e în renovare și-i doare la bască că tu, clientu’ plătitor, ești în concediu și vrei să te-odihnești!

Facilitățile de 5 stele care apar în broșură (și care vă spun drept că ne-au tras cu ochiu’) îs și-alea cu „litere mici”, nu-s incluse în prețul biletului așa că, dacă afară-i înnorat și bate vântu (și acolo cam bate tot timpul!) și ai chef să te scalzi în piscina interioară sau să te bălăcești și bulbucești la jacuzzi, ciuciu, trebuie să plătești accesul la SPA-ul promis de broșură cu încă 35 de euro pe zi! Nu-i neapărat vorba de bani (deși 35 pe zi e mult, zic io) ci de faptul că te induce în eroare cu facilitățile hotelului, dar la care de fapt n-ai acces decât cu plată, adică te cam duce cu preșu’!

Omu’ cât trăiește învață, am tras învățămintele necesare și-acum știm: un pat decent și curat, o cameră de tri pă patru cu vedere la mare (da’ și pentru asta trebuie să plătești extra!), doar cu mic dejun inclus, fără multe așa-zise facilități și brizbrițuri, că și-asa nu stăm noi tare mult prin hotel, un zbor fără escală de maxim 3 ore, pentru noi e mai mult decât suficient.

Voila! Prima impresie.

Sper să vă fie, și vouă, de folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/09/2019

PS. Răsăritul din fiecare dimineață a făcut, cu siguranță, toți banii!

DSC_0021

DSC_0038

DSC_0397

DSC_0398

DSC_0411

DSC_0434

DSC_0436

DSC_0500

DSC_0599

DSC_0608

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

 

 

Vineri 13

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Cică zi cu ghinion. Dar ținând cont de faptul că io chiar și locuiesc la numărul 13, n-am nicio treabă nici cu 13, nici cu vineri. 😜
Nu cred în superstiția asta (am io altele mai gogonate, nu mă întorc din drum, nu trec pe sub o scară, schelă, etc.).
Dar ziua de ieri cu siguranță n-a fost cu ghinion. Din contră. 
Am fost atât de ușurată (chiar și fără masaju’ după care tânjeam de dimineață) că am scăpat de povara care îmi curba coloana și-mi îngreuna umerii. 
Am căzut la pace. Armistițiu. Recunoașterea meritelor. Aprecierea eforturilor. Culegerea laurilor. Sentimentul a fost atât de puternic și de profund că m-am pus pe bocit. V-am mai scris io că asta-i reacția mea la o fericire mare, dau apă la șoareci. Nici ieri nu m-am abătut de la ea.
Cearta, râca, sfada, tensiunea, stresul generat de situații conflictuale mă obosește și mă…

Vezi articolul original 323 de cuvinte mai mult

Neam!

– Neam de neamu’ tău n-o fost p-aci!

– Hă! hă! Da’ nici de-a tău!

Și râdem ca doi proști… 🤭😂🤪🤣

Da’ câtă dreptate avem!

Am ajuns unde n-am crezut c-o să ajungem. Visând-dormind, dormind-visând, am împlinit dorințe și vise ce, odată, ni se păreau extraordinare, imposibile, de neatins.

Am ajuns la cucurigu-n praznic, printre vulcani, taman pe țărm de-ocean, la 100 de km de Africa!

Pentru noi e mare realizare. Pentru alții poate că-i ceva obișnuit, iar alții poate că nici nu visează la asta.

Acum vreo 20 de ani era vai, ce aventură, ce călătorie, să merem pînă-n Cluj!

Și uite-acum unde-am ajuns!

Am citit mai-nainte asta: „Don’t give up on your dreams, keep sleeping!” și de asta mi-am adus aminte cum ne hlizeam noi prima seară în Lanzarote…

Păi nu? Nu renunța la visele tale, continuă să dormi… dacă-n somnul tău le îndeplinești, ce contează? Dacă somnul tău e realitatea ta, și-n timp ce „dormi” de fapt te trezești, păi nu-i mișto?

Nu puneți limite viselor voastre. Nu opriți gândul și voia să zboare încotro vrea!

Visând cu ochii larg închiși-deschiși, dormind-visând, visând-dormind ajungeți exact acolo unde vreți.

Realitate-i creată de voi, de gândurile voastre, chiar și de cele mai nebunești!

Dați frâu liber viselor. Eliberați constrângerile de orice fel!

Și-o să ajungeți unde vreți.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/09/2019

„Miserupist”

Avatarul lui Aura B. LupuAura B. Lupu

Nu mai lăsați pe nimeni să vă conducă viața și să vă spună ce să faceți! Nici pe mama, nici pe tata, nici pe bărbat sau pe nevastă, nici pe profesori, nici pe șefi, nici pe prieteni, pe NIMENI!

Sună radical și chiar e. Dar de fiecare dată când cedați din puterea personală altcuiva, vă pierdeți din suflet. Scânteia aia divină din voi se micșorează. Lăsați-o bre să ardă cu vălvătaie și cu putere, n-o mai reduceți la un amărât de pâlpâit. Că știți care e riscul când de-abia mai pâlpâie? Se poate stinge la orice adiere și gata, s-a dus. No și-apoi să vezi muncă de Sisif să-ncerci s-o reaprinzi!

De fiecare dată când am făcut cum și ce vor alții am dat-o-n bară! Bine, am dat-o-n bară și făcând ce-au vrut mușchii mei da’ măcar am fost împăcată cu gândul „capu’ face, curu’ trage”. 😜

Chestia e c-avem prea puțin timp  să ne permitem să facem ce…

Vezi articolul original 126 de cuvinte mai mult

Întoarcere

Nici nu știu cu ce să-ncep…

Impresii după vacanță, revenirea acasă, diferențe, puncte în plus sau în minus…

Am o grămadă de povești proaspete, ca și pita scoasă din cuptor. 😍

Cu ce să vă „ademenesc”? Ce să vă ofer întâi și-ntâi?

În astea 7 zile v-am scris așa, cât să nu uit și să nu-mi ies din mână. 😉

O să-ncep totuși cu ce am mai proaspăt în minte, călătoria spre casă, ce ne-a făcut pe amândoi să jurăm că zbor mai lung de 2-3 ore și direct, fără escală, n-o să mai luăm decât dacă-i avion din ăla maaare, cu loc suficient să te întinzi, să te miști, cu televizor, etc. Că-n astea mici și-nghesuite înțepenim de nici cu dalta nu ne mai urnești după 4 ore și ceva! Plus escala e cu bătăi de cap! Pentru noi e prea mult, am decretat cu Adi azi-noapte. 🤪

Bun. Îmi plac aeroporturile, îmi plac avioanele (v-am zis că visam să mă fac stewardesă?), e foarte interesant să vezi atâția oameni, atâta forfotă, să vezi cum aterizează și decolează avioanele, cum se îmbrățișează cei care pleacă sau se regăsesc… Da’ când te fură peisajul și te trezești că îmbarcarea în avionul tău e pe sfârșite, te cam ia cu transpirații! Ba-ți mai găsești și locurile ocupate, te așezi pe unde-apuci (la indicațiile stewardesei, nu de capul nostru!), bine, asta până în Furteventura unde avionul avea escală (de asta a și durat atât de mult, by the way) și unde, evident, au apărut deținătorii locurilor unde ne-am așezat noi!

Detest situațiile astea neplăcute, moimele care ocupaseră locurile noastre nu dădeau vreun semn c-ar vrea să le elibereze, nenea și tanti se uitau la noi ca la niște căpcăuni, stewardesele n-aveau timp să se ocupe de problemă (stăteau la îmbarcat), mă rog, până la urmă, la reclamația celor doi, o stewardesă le-a urnit pe moimele alea două, cu chiu și vai. Toată lumea mulțumită dar, când avionul are escală e prea multă bătaie de cap, e prea complicat, plus că și aterizează și decolează de 2 ori!

Zborul însă mi-a fost „salvat” de-un apus spectaculos, ce m-a făcut să uit vreo oră de tot. Am stat lipită de geam și-am savurat schimbările culorilor cerului. Așa ceva n-am mai văzut în viața mea!

Una peste alta, întoarcerea a fost ok. Ca de obicei schimbarea de temperatură-i drastică, de la 27 la 17 grade, și, tot ca de-obicei am tremurat ca și-o aitură, din tăte încheieturile! Eh, bine că nu m-am împrăștiat!

Așa că dragii mei, n-ați scăpat de mine.

Îs întreagă-întreguță (ba și cu vreo 2 kile-n plus!) înapoi.

V-am țucat!

😘

Cu drag și cu iubire,

Aura.

12/09/2919

❤️

Școală

A-nceput școala și, deși io am scăpat hă!hă! demult de emoțiile începerii unui an școlar, nu pot să nu remarc vânzoleala, agitația, alergătura și panica ce s-au instalat bine-mersi printre părinți.

De zici că pruncu’ lor îi sînguru’ din lume ce-i școlar. Mai lăsați-i bre să mai și respire singuri, nu-i musai să le dați mură-n gură tuburile cu oxigen! Știți, chestia aia care-o facem toți, automat, inhale–exhale se numește respirat. Și-i primul lucru pe care-l învață mucoșii când vin pe lume, nu trebuie să-i mai batem noi la cap! Stai drept, nu-ți trage nici nasu’ și nici picioarele după tine, ți-ai luat batista? Vezi că pachețelu’ cu mâncărică de-aia bună-i în buzunarul intern din partea stângă a ghiozdănelului cu Batman și, dacă mai e unu’ ca al tău în toată școala, îl mănânc! Sau dacă-l încurci și nu mai știi care-i al tău, să-i zici la tanti învățătoarea că ai numele brodat sub etichetă! Și te cheamă Dinel Tomescu, da? Să nu care-cumva să uiți!

Nu-i mai dădăciți, nu-i mai cocoloșiți, nu-i mai bibiliți atâta de zici că-s pui picați din cuib! Că nu-s! Noi suntem prea părinți, ăștia piticii, ce-s născuți cu smart-urile-n scutec, știu mai multe decât noi! Cu siguranță știu să se descurce-n prima, și-a doua și-n următoarele zile de școală foarte bine și singuri. Ba poate chiar mai bine decât împinși, trași, dirijați de noi.

Lasă-i copilului tău libertate de mișcare, dă-i posibilitatea să se descurce singur, supravegheză-l dar lasă-l să respire!

Adult responsabil și om cu capu’ pe umeri nu devii când părinții te-mping de la spate și-ți dictează fiecare pas!

A-nceput școala. Foarte bine. Dar lăsați copiii s-o înceapă ei.

Că noi, părinții, am trecut o dată prin asta și știm că nu-i vreun balaur cu 7 capete!

Ținuți de mână, dirijați, dădăciți și cocoloșiți o să devină moi, sperioși, debusolați.

Însă cu cât o să fie mai responsabili, mai liberi și independenți, cu-atât o se descurce mai bine, mai repede și mai ușor în viitor.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

11/09/2019

Luna

Te îngrozește, într-un fel. Într-altul te fascinează. Iar în alt fel te face să te simți mic-mic, fir de nisip, spulberat într-o clipă de urgia naturii, de puterea ei distrugătoare de care, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți.

Când vedem însă un peisaj apocaliptic, desprins parcă din benzi desenate și filme fantastice, îți dai seama de asta. De cât de mici și nepunticioși suntem în fața dezastrului.

Să văd lavă întărită după atâția amar de ani, să văd că solul e doar rocă vulcanică, fără viață, negru, mort, pustiu, gol, rămas mărturie a ceea ce s-a petrecut acum aproape 300 ani, e fascinant, frumos dar și înspăimântător. S-a încrețit pielea pe mine când am coborât din mașină și-am pășit printre bucațile imense de lavă neagră, întărită, pe care parcă o vedeam curgând, roșie ca focul și distrugând totul în curgerea ei. Ce panică, ce disperare, câtă suferință a fost atunci?

Da, acum marea de lavă e ceva unic, de-o frumusețe înspăimântatoare dar care ne amintește cât de mici și neînsemnați suntem.

Cu drag și cu iubire

de pe Lună,

Aura.

10/09/2019

Vin alb. Și sec.

Repezită și apucată cum îs, primesc ieri un mesaj de la niște prieteni, din care citesc – pă sărite, bag’ samă 🤪 – cum ne place. No, repede îl trag pă Adi-n chip, îl pun să sară pîn apă, că de, să vadă oamenii ce fain îi la ocean.

Belesc uăchii la răspunsul lor și-ncep să hăhăiesc în șezlong, de-i sperii pă bieții colocatari.

Adi iese din apă, rânjind, că mă știe.

– Ce-ai făcut iară?

-Ne-o întrebat Ionela cum ne place și de aia te-am pus să „pozezi”…

– E, și?

– Păi no, io am sărit un cuvânt…

– Cum adică?

– Vinu’ cum ne place, vinu’!!! Pentru petrecerea de sâmbătă!

😂😂😂

O zi faină, oameni faini! Și-o săptămână cumsăcade!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

09/09/2019

PS. Vinu’ ne place sec. Și alb. 🤪

Atracție fatală

Nici aici, pe țărm de ocean, n-am putut să nu umblăm pe coclauri.

Și, ca de obicei, atunci găsim peisajele cele mai spectaculoase și locurile cele mai faine. Alea care-s mai neumblate, necunoscute de turiști sunt cele care mă-ncarcă, mă liniștesc. Aglomerația, forfota, mulțimea, sunt bune-n doze mici.

Însă de vuietul mării, de sunetul valurilor ce se sparg de țărm și de nemărginirea apei albastru-turcoaz, nu mă satur niciodată. De astea aș avea nevoie-n doze cât mai mari…

Atracția mării e indiscutabil un lucru cert pentru mine. Mă văd trăind pe mal de mare, într-o căsuță mică, albă, scriind de zor…

Mirosul apei mă-ncântă, nu mă satur să-l trag pe nări, adânc, în piept. Aici pot în sfârșit să respir.

Marea, acum oceanul, mă fascinează. În fiecare clipă apa e altfel. Ba strălucește, ba e unduitoare, ba mugește și se-nfurie, ba cântă, ba-i calmă și senină…

Oferă multe, ascunde multe și ia multe…

Cine s-a îndrăgostit de ea, e pe vecie.

Nu merge cu jumătăți.

Îți intră-n sânge, te contaminează, insidios ți se strecoară-n suflet și devii dependent de ea. O ai imprimată-n minte și, vrând-nevrând, musai s-o vezi. Te cheamă. Te șicanează. Te tachinează. Și, când o revezi, te-mbrățișează, te leagănă pe valuri, te amețește și-ți oferă alte și alte motive ca s-o revezi.

Marea, acum oceanul, sunt „călcâiul lui Ahile”-al meu. Punctul meu slab. „Atracția fatală” căreia nu pot să-i rezist.

Și, drept să vă zic, nici nu vreau (sau n-are rost) s-o fac!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

08/09/2019

Lanzarote

Azi toată ziua a fost înnorat. Plajă ciuciu, scăldat ciuciu, răsărit-apus ciuciu…

Dar… a fost bine. A fost fain. A fost de fapt chiar mai bine decât dac-ar fi fost senin.

În tot răul e și-un bine, nu? Eram și-așa după prima zi de plajă prea sensibili la epidermă 😂și roșii de numa’ numa’, dacă azi mai stăteam în soare deveneam crocanți. 🤪

Am văzut în schimb niște locuri tare faine, cactuși, crabi albi, vulcani…

Lanzarote e o insulă frumoasă, nu regret că am venit aici, sunt locuri care merită, măcar o dată-n viață, să le vezi. Negru-i peste tot, predominant, roca vulcanică e „tema” insulei. Însă negrul ăsta e-ndulcit de albul caselor și de-albastrul oceanului (când e senin!).

În Parcul Național Timanfaya am fost ca picați pe lună, peisajul e… alt cuvânt, decât cel mai folosit pentru a-l descrie, nu găsesc: selenar. Arid. Fără viață. Lavă întărită, se văd straturile ei, urmare a erupțiilor vulcanice masive din 1730, când 30 de cratere au izbucnit și-au îngropat în lavă o treime din insulă. Tot aici e și singurul vulcan activ – Timanfaya.

Foarte interesant e să vezi un gheizer pufăind și cum se face un grătar pe… căldura ce vine din adânc.

Sunt multe de scris despre Lanzarote, pentru o insulă mică ai o grămadă de locuri de vizitat.

Ce n-aș mai face, dacă aș ști dinainte, e datu’ cu submarinul. 😳

Din punctul meu de vedere, nu-și merită banii, nici pe sfert!

Dar no, așa-i când te iei după reclame…

Grădina cu cactuși, Mirador, vulcanii și crabii albi, cu siguranță da, merită să-i vezi.

Mai ales într-o zi noroasă…

V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

07/09/2019

Lanzarote.

Pot!

Câte vieți avem? Una.

Câte dorințe nu împlinim? Prea multe.

Cât de mult trăim înainte să murim? Prea puțin.

Cât de des spunem „trebuie” în loc de „poate”? De prea multe ori.

Opriți-vă. Din „trebuit”.

Trăiți. Înainte să muriți.

În loc să tânjiți, mai bine împliniți.

Dorințele amânate ajung prăfuite, uitate, neîmplinite într-un colț de suflet, care va suspina, va șopti: „Ce bine-ar fi fost dacă…!”.

„Dacă” lăsați-l să plece.

Spuneți des și cu tărie: pot!

Orice. Oricând. Doar să nu uit să mai și vreau să pot.

Pasul de la vis la realitate e mic. Infim.

E o linie subțire.

Care devine invizibilă când înțelegem c-avem doar o viață, care trece taaare repede. Și, decât s-o umplem cu regrete, mai bine-i doldora cu ce-am putut.

Nu mai trăiți în avanpremieră! Trăiți prezentul!

Nici nu era 1 septembrie că era plin netul de poze cu frunze răvășite și copaci îngălbeniți.

De unde atâta nerăbdare? Și de ce? Suntem oare predispuși la melancolii și tristeți? Poate…

Dar, cu siguranță, de murit toți murim, încă n-am auzit de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte decât în basme.

Așa că e alegerea noastră, a fiecăruia, ca înainte, să mai și trăim!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

05/09/2019

Lanzarote