Magie

Vara să gată când vrem noi, nu când zîce călindaru’! Hocus-pocus!

Și-am plecat la vară, la 27 de grade, la ocean, că la mama-mare am tot fost și-am zis să-l vedem și pe tăticu’ ei. 😉

Am ajuns la 100 și ceva de km de Africa, într-un loc magic.

După o călătorie cu peripeții (drumul spre parcare închis, valizele de mână luate-n cală, locuri în avion fix pe aripă, o aterizare eșuată – am zis io că nu mi-e frică să zbor, da’ de data asta cred c-am fost verde, să vezi pista de aterizare apropiindu-se și-apoi avionul să se ridice brusc, nu-i o senzație prea plăcută!😳🤢-, iar hotelul să nu fie chiar ce-ai așteptat) după ce ne-am cazat, am pornit în „cercetare”. Și-am descoperit un loc de vis. Magic.

Apa-i la o azvârlitură de băț, toate clădirile-s albe și au câte un moț în vârf, palmieri și cactuși peste tot, pământul negru, pietrele tot negre, peștii vin la margine să-i hrănești, o faleză luuungă, plină de terase iar portul plin de bărci, catamarane, corăbii, ba chiar și-un (fel de) submarin.

O turturică mi-a zburat peste cap, s-a așezat cu noi la masă și ne-am conversat. Ba a acceptat și să-mi ia câteva bucățele de mâncare din mână, după ce și-a înfoiat o aripă, făcând o reverență!

Luna s-a agățat de un catarg și-a rămas așa, aninată-n el, făcând apa să sclipească argintiu.

Pisici tigrate, negre, gri cu ochi de chihlimbar, n-au nicio treabă, te-ntâmpină leneșe, mieunând încet de parcă îți urează: „Bine-ai venit!”.

Liniște, curățenie, oameni frumoși, culoarea apei ireal de-albastră, ba verde, ba argintie, acum, la răsărit când scriu, e… nu știu cum să o descriu, oare ce culoare-i asta? Albastru deschis-deschis, combinat cu auriu.

Soarele mă mângâie pe față, văd bărcile plecând în larg.

E tihnă. Liniște. Și pace.

E încă vară.

Pentru că așa am decis noi. Hocus-pocus!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

05/09/2019

Lanzarote.

4 gânduri despre „Magie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.