Dispreț

Mai tare decât judecata, nedreptatea, trădarea sau umilința m-a durut doar disprețul. Voalat sau afișat, ascuns sau fățiș, disprețul m-a atins profund și l-am simțit întotdeauna, imediat. Cel care disprețuiește, te desconsideră din start, te măsoară din priviri, arcuiește o sprânceană și ridică un colț de buză fără să-ți dea nicio șansă! Te cataloghează, te înfierează și te situează sub el. Indiferent ce-ai face și cum, ești întotdeauna dedesubt, niciodată deasupra. Amu că cel care disprețuiește pierde o maaare șansă de-a experimenta ceva mișto… ghinionul lui!  😜🤪

De ce m-a durut cel mai tare disprețul? Pentru că-n el nu exista nicio urmă, niciun licăr de iubire. E gaura neagră. E vidul neiubirii. E materia întunecată, fără nicio speranță de revenire, de reconciliere.

Disprețul rănește adânc, tocmai pentru că vine din adânc. Nu te poți păcăli, nu poți pretinde că cineva care pufnește a dispreț în fața ta, care-ți disprețuiește naivitatea și  elanul sincer, o să-și schimbe vreodată părerea și-o să te iubească fără rezerve, mai apoi.

Pentru că asta ar însemna să-și recunoască greșeala, să renunțe la poziția de deasupra, la superioritatea lui. Și cine face asta? Nimeni. Ne place prea mult să fim superiori. Ne place prea tare să fim deasupra. Ne încântă de-a dreptul să privim de sus.

Conștient, io nu cred c-am disprețuit în viața mea pe nimeni. Invidiat? Da! Judecat? Da? Recunosc că nu-s sfânta din icoană, am păcatele mele destule, pe care mi le-asum. Să disprețuiesc însă, nu pot. Pe cerșetorul de pe stradă, care poate are o poveste-n spate cutremurătoare, de ce l-aș disprețui? Că io-s mai norocoasă și am un acoperiș de-asupra capului? Nu-s mai cu moț ca el! Pe „curva” din vitrine, care-și vinde trupul pentru bani, de ce-aș disprețui-o? E tot femeie și io-s tot o „curvă”, care doar a scăpat ca prin urechile acului de-aceeași soarta ca și-a ei! Nu-s nici mai brează, nici mai superioară! Doar mai norocoasă. Pe cei care fac greșeli gramaticale, agramați și-s neșcoliți, de ce i-aș disprețui? Și io fac destule, n-am fost la școli înalte, n-am dat licențe și n-am nici doctorate, am fost prea ocupată să-mi câștig pâinea, pentru copii. Pe cei care pun întrebări naive, care-s neștiutori și ne-nvățați, de ce i-aș disprețui? La fel de neștiutoare și de naivă am fost și eu; și sunt în continuare. Și probabil că la fel voi fi, pe veci; cu cât învăț mai multe, cu-atât îmi dau seama cât de puține știu! Așa că las’ să fiu avidă de cunoaștere și de-nvățare, decât să mă cred atotștiutoare și să m-apuc de dat peste nas la alții și de privit de sus!

Știți care-i avantajul celor disprețuiți? Ei pot să-nvețe, pot să evolueze, pot să facă mult peste ceea ce-și propun. De ce? Pentru că știu cum este neiubirea, vidul, gaura neagră a celor „superiori”; și fac orice să nu ajungă ca și ei.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

14/08/2019

 

Reclame

3 gânduri despre „Dispreț

  1. Intr-adevar, disprețul e mai jos decât ura, invidia…
    Mă întreb ce suflet ai ca să disprețuiești, sau dacă macar ai suflet.
    Sunt mulți care suferă de boala lui „cine mi-s”, așa că ne confruntăm fiecare dintre noi cu ei.
    O zi cu bucurie și cu oameni frumoși!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.