Mi-am dat seama că-n toată ura și dezbinarea stârnite de votul de duminică ceva rămâne neschimbat. Dragostea pentru România și pentru românii adevărați. Care-s capabili să treacă peste interese personale și rămân fideli dragostei pentru patria-mamă.
Nu pot să-mi urăsc țara în care-am crescut doar pentru că o parte din cei care-o locuiesc mă-njură și mă scuipă. Sunt destui care gândesc ca mine și simt ca mine. Pe ei, îi salut. Pe ceilalți îi compătimesc. Atât.
Azi se simte multă încrâncenare, dezamăgire și ură. Deși ziua de azi ar trebui să fie doar plină de pace și armonie, de dragoste și binecuvântări, (e 11/11, cea mai magică zi din an, nu? https://aurablupu.com/2019/11/10/1111/) în aer plutește fix contrariul. Așa că am ales o declarație, https://aurablupu.com/2019/11/11/declaratie/, ceva care să contrabalanseze avalanșa de negativitate și răutate.
Am fost puțini la vot. Sunt mulți dezamăgiți și sătui de înjurături, pentru că puțini sunt cei care-i mai aplaudă pe cei plecați, de fapt primim tot mai multe huiduieli. Însă nu pentru aplauze am ieșit io la vot. Am ieșit pentru că-mi pasă – încă! – și pentru că-i un drept câștigat în ’89.
Acum însă prefer – din nou! – să stau departe și nu-mi doresc – din nou! – să mă mai întorc…
Când vezi că-s prea mulți cei care nu vor schimbarea, decizi să-ți vezi de-ale tale. De schimbarea ta.
Și să speri că, odată cu schimbarea ta, o să-i schimbi cumva, cândva, și pe ceilalți.
Azi am decis să simt doar pace și iubire, liniște și armonie. E decizia mea, indiferent de ce-i în aer. Și-aștept. Om trai și om vedea.
Viața mea este minunată, miracolele mă însoțesc zilnic, ușile se deschid și sunt întâmpinată de surprize minunate. Totul vine la mine cu ușurință și bucurie, celulele din corpul meu se regenerează, se reîncarcă și se repornesc pentru propria mea sănătate și bunăstare. Dragostea înflorește în inima mea și atinge tot ce mă înconjoară. Pacea și armonia curg prin venele mele umplându-mă cu un sentiment de conectare cu tot ceea ce există. Convingerile mele sunt convingeri puternice și prospere care mă conectează și mă aliniază cu perfecțiunea infinită a sufletului meu.
Deoarece m-am regăsit și cinstesc vocea sufletului meu – șoapta lui Dumnezeu – binecuvântările abundă în viața mea, miracolele sunt dezlănțuite în toate direcțiile de timp și spațiu, trecut, prezent și viitor.
Îngerii sunt alături de mine la fiecare pas și mă înalță zilnic.
Declar toate acestea și mai mult, fiind deschisă să primesc dragostea și îndrumarea lui Dumnezeu și a tuturor ființelor de Lumină, care sunt tovarășii mei de drum și de viață constanți și permanenți.
11/11 – Ancora numerologica magica a iubirii si a creativitatii. Iubirea (NE) vindeca.
11/11 este asemenea unui cerc magic al iubirii ce vine sa ne echilibreze sufletele si vietile cu energia sa puternica. Acest cod numerologic al manifestarii ne va invata lectia iesirii din suferinta lui “nu pot”, “nu sunt in stare” si ne va ajuta sa manifestam.
11.11 este o zi importanta in numerologie si in spiritualitate, poate una dintre cele mai semnificative zile ale lunii noiembrie sau chiar a anului, o zi cu un flux energetic puternic, precedata de ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil (la randul sau o zi speciala, cu o vibratie angelica inalta) si urmata imediat de momentul deLuna Plina in Taur. Este considerata o zi aproape magica, o zi a manifestarii divine creatoare si o zi cu o frecventa inalta si cu un nivel superior al constiintei. Odata cu 11 noiembrie intram intr-o noua etapa a expansiunii in care lucrurile se vor accelera pentru noi, iar schimbarea se va infiltra in vietile noastre, cu sau fara voia noastra. Ne aliniem pe o vibratie a ascensiunii si ramanem acolo pana cand invatam sa ne manifestam ceea ce sufletul nostru isi doreste cu adevarat.
De aceea, poate ca intr-un mod aproape inexplicabil, multi dintre noi simt in aceasta perioada in adancul lor o “chemare”, un imbold de a-si deschide inimile, de a-si urma chemarea sau de a-si manifesta talentele la un nivel la care nu au mai facut-o poate niciodata pana acum. 11:11 ne indruma catre noi insine si ne conduce catre abundenta, spirituala sau materiala, la fiecare dupa caz si dupa nevoile sufletului sau.
Din punct de vedere numerologic, 11 este un numar maestru ce reprezinta intuitia si instinctul, iar 11:11 este un dublu numar maestru, un numar angelic ce detine codul numerologic al lui 1111. Sa ne mire ca in aceasta perioada vom fi mai constienti ca niciodata de legatura noastra cu subconstientul si de capacitatea intuitiei noastre de a ne ghida spre scopul nostru autentic? Deloc. Iar daca din intamplare ochii iti vor pica in aceasta zi asupra orei 11:11, considera-l un semn divin sau magic din partea universului care doreste sa iti transmita ca ti-a receptat vibratia gandurilor si a dorintelor tale si este pe punctul de a le manifesta. 11:11 este considerat a fi o secventa angelica.
Provocari vor fi si pot veni si insotite de emotii, anxietati, frici, palpitatii, dar ce satisfactii vor urma dupa ce vei pasi dincolo de zona de confort… Renuntati la ideea de a va controla circumstantele. Aceasta zi are o energie atat de puternica incat vrea sa ne invete lectia curgerii, a rabdarii si a flexibilitatii, a iesirii din suferinta lui “nu pot”, “nu sunt in stare”. Este ca si cum un val de purificare se revarsa peste noi, cu tot cu transformarile sale care pot fi inconfortabile, dar atat de vii si necesare.
11:11 este despre inceputuri si sfarsituri, despre usi care se deschid intr-o dimensiune si se deschid intr-o alta, totul pentru binele universal general, de fapt spre restabilirea armoniei universale. Cercul magic al iubirii se doreste reinstaurat si de aceea barbatii in aceasta perioada vor iesi din “rolurile” lor sociale asumate si vor cobori in inima, ascultand mai mult de glasul inimii decat de cel prestabilit social, iar femeile isi vor lua inapoi puterea personala si vor “da nastere” unor structuri puternice, pe care se poate sprijini oricine are nevoie. Si la unii si la altii iubirea este cuvantul magic care uneste. Iubirea de sine, iubirea de creatie, iubirea de celalalt, iubirea a ceea ce inseamna umanitate si divinitate deopotriva. Si apoi va veni si acceptarea a ceea ce suntem, iar ulterior se va instaura si vindecarea.
De o parte si de alta a baricadei, prin dialog si comunicare, ni se recunosc in mod legitim puterile si importanta. Durerile seculare se vindeca cu iubire si suntem invitate si invitati sa pasim dincolo de divizare si separare. Dincolo de obstacole si diferente, suntem invitati sa imbratisam unitatea, iertarea si iubirea. Dupa ziua de 11:11 ne vom regasi separati si impreuna mai purificati, mai detoxifiati, mai reconectati la noi insine si la cei din jur.
In aceasta zi vom fi mai aproape ca niciodata de noi insine si de divinitate si vom incerca fiecare in parte sa ne conectam intre noi si sa ne aliniem la vibratia generala a umanitatii si a planetei. In aceasta zi ni se va aminti, mai mult ca niciodata, ca suntem conectatati si interconectati si ca in proximitatea karmei individuale se afla karma colectiva. Multi dintre noi vom simti o chemare sa actionam in scop social si intr-un mod colectiv, sa ne alaturam unui grup, sa facem o schimbare cu un impact general benefic asupra planetei.
De aceea, este foarte posibil ca in aceasta perioada sa se desfasoare manifestatii puternice pentru protejarea planetei… doar este planeta noastra, este casa noastra, simtim nevoia sa ne intoarcem catre ceea ce ne-a dat viata (creatorul) si ceea ce ne sustine viata (iubita noastra Terra). Vibratia lui 11:11 ne indeamna sa ne depasim limitele si greselile comportamentale ca specie umana. Am gresit si am pornit pe calea audistrugerii, iar tiparele karmice de autodistrugere ca specie si de distrugere a mediului inconjurator trebuie vindecate.
“11/11 este cea mai magica zi a anului”, declara astrologul Caitlin McGarry pentru www.bustle.com . “11 este considerat a fi un numar maestru karmic, cu o vibratie sacra, ce poate crea treziri spiritual si poate deschide drumul catre dimensiuni divine.” “11/11 este cu adevarat o zi buna pentru a te gandi si a reflecta la viata pe care vrei sa o traiesti, la persoana care vrei sa fii si la lucrurile pe care vrei sa le realizezi”, adauga si mediumul Nicole Bowman pentru aceeasi publicatie. “Este o zi buna pentru a sta si a vizualiza viata respectiva, pentru a-ti nota obiectivele si pentru a-ti schita planurile de afaceri.”
Iata cateva mantre pe care sa le rostiti in ziua de 11.11
Daca te-ai nascut fie intr-o zi de 1, 6, 11, 16, 21, 26 sau 31– “Sunt unul cu tot ceea ce exista in jurul meu. Inima mea ma calauzeste si imi arata calea adevarata a sufletului meu. Dorintele care imi servesc mi se indeplinesc. Sunt eu si am ajuns acasa. Multumesc.”
Daca te-ai nascut fie intr-o zi de 2, 7, 12, 17, 22, 27– “Exista doar iubire in inima mea si iubirea imi deschide usa tuturor posibilitatilor. Vibratia mea este inalta si atrag tot ce imi doresc. Sunt fericita si binecuvantata. Multumesc.”
Daca te-ai nascut fie intr-o zi de 3, 8, 13, 18, 23, 28 – “Tot ceea ce este benefic pentru mine urmeaza sa se intample. Imi iubeste viata si ea ma iubeste la randul ei. Simt o recunostinta profunda ca ma aflu aici. Multumesc.”
Daca te-ai nascut fie intr-o zi de 4, 9, 14, 19, 24, 29– “Imi ofer permisiunea de a-mi privi trecutul cu tandrete si de a merge mai departe cu incredere. Viitorul este luminos si mi se intampla lucruri minunate. Celor din jurul meu li se intampla si lor lucruri minunate. Multumesc.”
Daca te-ai nascut intr-o zi de 5, 10, 15, 20, 25, 30– “Imi ascult inima si intuitia si am increderea in infinitatea lui Dumnezeu. Stiu ca iubirea vindeca cele mai profunde rani. Sunt bine. Toata lumea este bine. Multumesc pentru tot.”
„Azi, 09/11/2019 se împlinesc trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, cel mai puternic simbol al Războiului Rece. Pornit din eroarea unui oficial est-german, momentul a însemnat întâi de toate regăsirea celor despărțiți de această construcție. Numai că dincolo de forma sa fizică, Zidul Berlinului a reprezentat și un obstacol psihic. O barieră care nu a dispărut complet nici acum, la 30 de ani de când lumea realiza că prăbușirea comunismului e o certitudine.
La 9 noiembrie 1989, Zidul Berlinului, care diviza Germania și Europa în două, a căzut. Cele șase puncte de frontieră din oraș au fost desființate, iar berlinezii au putut trece liber dintr-o parte în alta a orașului. La fel s-a întâmplat și la punctele de frontieră dintre Germania de Est și Germania Federală.
Semnalul pentru asaltarea frontierelor a fost dat de anunțul unui oficial comunist care a vorbit despre liberalizarea călătoriilor în străinătate.
Dar oamenii și-au dorit atât de tare să fie liberi încât, un an mai târziu, cele două Germanii s-au unit.
„Îţi dădeai seama dacă cineva era din Est sau Vest, fiindcă avea o atitudine diferită. Nu știu să spun exact ce anume te făcea să-ți dai seama”, povestește o femeie care a trăit acele vremuri.
Ridicarea Zidului Berlinului a însemnat o povară psihică uriașă pentru oamenii care au rămas în partea estică. În afara barierei fizice, construcția a produs daune ce aveau să dureze zeci de ani. A separat oameni și a distrus în egală măsură destine și mentalități. I-a făcut pe est-germani să se considere cetățeni de mâna a doua în comparație cu frații lor din Vest.
„Li se inoculase celor din Est ideea că sunt proști, leneși, că nu sunt buni de nimic. Dar cu timpul și-au deschis ochii și și-au dat seama că sunt oameni ca toți ceilalți”, povestește un bărbat.
„Mi-a luat mult, mult timp să mă integrez în noul Berlin. Desigur, știam cu toții că Berlinul de Est făcea parte din oraș, că era la fel ca Berlinul de Vest, dar sentimentul era că e o lume cu totul diferită. Mi-a luat cam 10 ani să-mi șterg granița asta din minte”, mărturisește Sascha Moellering, martoră a căderii Zidului.
Est-germanii nu se gândeau la astfel de lucruri în acea zi de 9 noiembrie 1989, când Zidul a căzut. A fost o zi euforică, în care mii de oameni au sărbătorit în stradă faptul că pot călători liberi în Vest. De fapt, anunţul a fost o greşeală a unui oficial comunist, care anunţase deschiderea graniţelor. Era, însă, prea târziu.
„La un moment dat, mama m-a privit şi mi-a spus: Ce mai cauţi aici? Du-te! Se scrie istorie, trebuie să te duci!”, povestește un bărbat.
Cel mai puternic simbol al Cortinei de Fier și al Războiului Rece, Zidul Berlinului a produs nenumărate drame ale separării, rememorate și povestite acum pretutindeni. Şi reprezintă, în egală măsură, și un avertisment pentru generațiile viitoare.
„Dacă îţi pierzi libertatea, îţi dai seama de asta. Dacă beneficiezi de libertate, te obișnuiești rapid cu ea. Asta am învățat şi mă întreb întotdeauna: Cum m-aş simţi dacă ar trebui să trăiesc din nou fără libertate?” spune Thomas Drescher, fost deținut politic.” (text preluat).
Cei care au şansa de-a fi liberi, au datoria de a-şi aminti.
Ne-am câștigat dreptul la vot. Să-l și folosim.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
09/11/2019
Foto: Aura B. Lupu
(bucată din zidul Berlinului de lângă Parlamentul European de la Bruxelles)
De fiecare dată când cineva a plecat din viața mea, am simțit regret, supărare, deznădejde uneori. Părăsitul nu-i ceva ușor de digerat, de cele mai multe ori l-am interpretat astfel: „Nu ești suficient de bună pentru mine, ne te mai vreau, ești nașpa, etc.”. Și-a durut de fiecare dată ca naiba. Am simțit de fiecare dată că io-s de vină, c-am făcut ceva greșit, că nu m-am ridicat la înălțimea așteptărilor, c-am dezamăgit… Răsuceam povestea pe toate părțile, încercând să găsesc cauza, țesând scenarii: „Dacă făceam altfel atunci, dacă nu spuneam aia și ailaltă, dacă…”, rezultatul fiind însă același. Cu timpul însă mi-am dat seama că, de fiecare dată când cineva a ieșit din viața mea, mi-a făcut un maaare bine. Și, pe fiecare l-am „desprins” apoi de mine, înțelegând că, regretând plecatul lor, îi țineam atașați, legați de mine și de viața mea. Iar când ne atașăm de orice și de oricine, plecările devin un chin. Dar plecările pot fi și o binecuvântare. O eliberare.
Destinul nostru n-ar trebui să fie legat niciodată de nimeni care ne părăsește. Nu înseamnă că-s răi, înseamnă doar că partea lor din povestea noastră s-a sfârșit… Și-au îndeplinit rolul și gata. Trebuie doar să-i mai dezlegăm de noi, înțelegând acest lucru. Să le mulțumim c-au făcut parte din viața noastră dar să mergem mai departe.
Să le spunem „Bun rămas!” și, mai ales, să nu mai regretăm plecarea lor.
„Cea mai grea povară pentru un copil este viața netrăită a părinților” – Carl Jung
Amu io știu că mulți/multe s-ar putea să nu fie de acord cu mine da’ nu-i musai, oricum tăticu’ psihologiei analitice (după cum zice atotștiutoarea Wiki) știe mai bine despre ce vorbește. Io nu fac altceva decât să fiu de-acord cu el. Acum. Că înainte nici io nu prea eram, drept să vă zic… Doar io știam ce-i mai bine pentru băieții mei, atotștiutoare mămică, cea care dirija, făcea, dregea. ÎHÎ!
Sacrificatu’ ăsta, vezi Doamne!, de dragul și spre binele copiilor noștri e o păcăleală. Mare. Iar cei păcăliți suntem și noi, și ei. Dacă-i împovărăm cu viețile noastre netrăite, e ca și cum le-am lega greutăți de-un picior. Le punem poveri în spate.
Ia dragu’ mamii, trăiește tu fericirea mea, că io m-am tras pă cur și mi-am găsit scuze să fiu (și să rămân!) nefericit/nefericită.
Poftim măi copile, îți dăruiesc visul meu neîmplinit, împlinește-mi-l tu, că io n-am fost în stare.
Uite, lumina ochilor mei, îți fac cadou toate netrăirile mele, trăiește-le tu dragă-n locul meu! Fă tu facultatea pe care-am vrut io s-o urmez da’ n-am putut, că m-o mâncat în cur să mă mărit de tânără și te-am avut pe tine; și-i mai simplu, mai comod, să-mi împlinesc dorința prin tine, nu de una singură, cum ar fi normal și firesc!
Însoară-te băiatu’ mamii cu una bogată și licențiată, demnă de familia noastră, nu din dragoste, nu, nu! Că dragostea numa’ te zăpăcește și iei decizii aiurea, tu ascultă-mă pe mine, părintele tău, că io aș-am făcut și uite unde-am ajuns! Să mă sfădesc tătă zîua cu taică’tu ăsta nemernic și troglodit, ce mi-o mâncat zîlele și tinerețea!
Mărită-te tu fata mamii cu cine vrei, doar atât îți cer: tri calități să aibă (numa’ tri!): frumos, deștept și bogat. Ce dacă nu-l iubești? Asta nu contează! O să-l iubești, că iubirea apare pe parcurs, să fie însă de familie bună, cu situație, da? Că așe o să fii de fericită! Tu taci din gură și-ascultă-mă pă mine! Las’ c-o să vezi!
Tot ce noi am dorit vreodată și n-am împlinit, am dat copiilor mai departe, vrând-nevrând. Le-am pus poveri în spate. Le-am legat greutăți de-un picior.
Trăiți-vă voi viețile, nu mai așteptați s-o facă ei, copiii voștri-n locul vostru. Sau, măcar deveniți conștienți. Gândiți-vă câte din cerințele, pretențiile voastre, pentru ei, țin cont de ei, de copii, sau sunt de fapt doar ale voastre?
Dureros, când realizezi, așa-i?
Dar asta-i singura cale să fie EI fericiți.
Fără poveri în spate. Fără greutăți legate de-un picior…
Cu drag și cu iubire,
Aura.
07/11/2019
Foto: internet
Nicolae Grigorescu – Femeie franțuzoaică cu sacul în spate
Fac precizarea că povestirea aceasta nu-i decât o poveste. O mărgică desfăcută de pe firul închipuirilor mele. Pentru a-i da însă o patină de autenticitate, mi-am permis să împrumut numele unor bloggeri reali, cunoscuți și populari în galaxia noastră, pe câmpul plin de stele al blogosferei. Am cerut întucâtva permisiunea, dar tot iau în considerare ca vreunul dintre ei să fie deranjat de ipostaza în care se regăsește și să-mi ceară cumva, poate de pe e-mail, să retractez. În cazul acesta, îmi prezint scuzele cu anticipație, încă de pe acum, iar acest text va fi retras numaidecât, ca și cum nici n-ar fi existat. În aceeași discreție nu voi divulga nici persoana care mi-a cerut-o. Dar poate totuși îi va plăcea, sper eu, și nu voi primi o astfel de solicitare. Un scriitor la rându-i, un plăsmuitor, să se vadă înfățișat ca personaj. Mie mi s-a părut interesant și mărturisesc…
Am citit un articol haios al Aurei B. Lupu, „Efectul Gloria”… Și mi-am amintit de o pățanie personală. Eram gata să o invadez, după firea mea avântată și să-i fac nervii praștie cu propria mea întâmplare. Acesta este mereu primul meu impuls, Potecuța știe, că nu scapă aproape niciodată. Pentru că eu particip activ când citesc pe blog, ca și cum m-aș afla în fața unor epistole. Și când mă prinde o idee, mă simt parcă agățat cumva de acea persoană, care îmi pare că mi s-a adresat direct. Așadar îmi vine firesc să-i și răspund, cum altfel? La modul: „Ce, nu mă știi?…Tocmai ți-am citit scrisoarea! Am fuzionat, deci cred că suntem prieteni…”
Mihai Hai-Hui mi-a spus cândva, în vremea pionieratului meu pe blog, că ar fi bine să nu-mi irosesc povestirile mele prin comentarii, unde pot rămâne necitite chiar de către persoana destinatară. Deși asta cu irositul n-ar fi…
Un anotimp atât de frumos! Însă un an cu amintiri atât de dureroase!
Cu o geantă mică pe umăr, cu 10 euro în buzunar, îmbrăcată cam subţire pentru vântul rece de aici, priveam frunzele spulberate de vânt şi mă întrebăm: „Oare unde-o să dorm la noapte? Oare ce-o să mănânc?”. M-am aşezat pe-o bancă şi-am început să scriu în jurnal. Fumam. Asta-mi mai ţinea parcă de foame. Mă gândeam la copiii lăsaţi în România, le vedeam fetişoarele triste, parcă le auzeam vocile subţiri şi-mi doream, cu disperare, să-i pot lua în braţe. Dar gata. Nu-mi puteam permite să mă mai gândesc la ei, era musai să-mi păstrez puterea. O făceam pentru ei, pentru viitorul lor. România mă scuipase afară. Cu două slujbe şi tot nu făceam faţă. Abia reușeam să plătesc facturile. Ziua de salariu însemna 100 de grame-n plus de parizer şi, poate, şi vreo 2…
❤ Taj Mahal este un monument în orașul Agra, India. A devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO și rămâne printre cele mai vizitate și faimoase monumente din lume.
Cu siguranță știți că dragostea este cea care a creat Taj Mahal-ul… ❤
Când a ajuns pe Tronul Păunului, în 1627, prinţul Khurrum a devenit Shah Jahan sau „Regele Lumii”. El s-a îndrăgostit nebunește de soția lui, Arjuman Banu Begum, pe care a numit-o Mumtaz Mahal, adică „Bijuteria Palatului”. În timpul căsătoriei au avut nu mai puțin de 14 copii.
În timpul nașterii ultimului dintre prunci, Mumtaz a murit. Shah Jahan a fost atât de distrus de durere încât a ordonat ca întreg imperiul să intre într-o perioadă de doi ani de doliu, iar el însuși s-a retras pentru un an în „purdah” (o practică prin care se retrage și trăiește izolat de lume, complet singur). Întors în viața publică, Shah Jahan a hotărât construirea unui templu la Taj Mahal, în onoarea soției sale.
Astăzi, este unul dintre cele mai cunoscute clădiri din lume și un exemplu prin excelenţă al arhitecturii mogule. A fost construit în 23 de ani, iar aici au fost înmormântați atât Shah Jahan, cât şi Mumtaz.
În timp, a devenit un simbol al iubirii eterne. ❤
Din iubire se nasc cele mai mărețe și impresionante fapte.
Doamne, ce zi frumoasă! Și ce bine-mi pare că mi-am învins lenea și-am plecat la plimbare! Și mai bine-mi pare c-am ales un traseu nou, necunoscut.
Nu știu de ce, dar mă încântă un drum nou, neumblat. Să văd ceva pentru prima oară mă-nfiorează, mă umple de emoție și exaltare. Sunt fericită. Doar așa, umblând hai-hui, călare pe bițigla mea veche și plină de scârțâituri, dar care mi-e atât de dragă! Pe câte coclauri nu m-a purtat, vitejește!
Am fost atât de bucuroasă, de plină de elan c-aș fi mers tot înainte, deși habar n-aveam unde-aș fi ajuns.
Verde crud, albastru azuriu. Soare gălbui, nori ca de puf…
Pozele tale Aura, și mai ales gândurile așternute în litere cântătoare, mi-au transmis o stare din care s-a născut această poveste. Îți aparține întru totul și de aceea ți-o dedic și o las aici, în comentariu. 🙂
„La început, se spune că existau numai două anotimpuri, vara și iarna. Și erau doar două culori acromatice, albul și negrul. Oamenii se simțeau triști chiar și în sezonul verii, știind că urmând să vină iarna, viața lor devenea imposibil de trăit. Ei doar se închideau în case și hibernau asemeni urșilor, pentru că nu sufereau să țină ochii deschiși. Ningea cu fulgi negri atunci, și omătul ăsta negru nu avea nicidecum sclipirile alb-diamantine ale zăpezii pe care o cunoaștem azi. Iarna tot pământul se acoperea de un negru copleșitor și rece. La un sfârșit de vară, jalea oamenilor și mai ales plânsul dureros al unei fetițe cu ochi mari, din care lacrimile țâșneau în izvoare, l-a determinat pe curcubeu să apară în fața albului și să-i spună :
-Ție ți se pare că ești bun, dar îți place să vezi oamenii în suferință când îi părăsești?
-Nu! a răspuns albul, dar ce pot face eu? Aparțin verii și plec odată cu ea. Îmi pare rău, dar nu am ce face.
-Ba ai! i-a răspuns curcubeul. Tu porți în tine toate culorile și le ții zăvorâte, așa cum ții și bucuriile lor.
Albul s-a posomorât. El nu știa nimic din toate astea. Iubea oamenii și nu le dorise decât binele. Dar cum să dezlege culorile, dacă erau închise în el? S-a înălțat spre soare, sus, sus de tot și de-acolo dându-și drumul să cadă, s-a spart în cioburi multicolore când s-a izbit de pământ. Culorile s-au împrăștiat dintr-o dată pretutindeni și curcubeul s-a repezit să le prindă pe toate, ca să nu se piardă. Unele au mai căzut însă și pe frunze, iar acelea nu au mai vrut să le dea drumul, măcar că se și rupeau din cauza asta. Iarna tocmai se pregătea cu ninsoarea, dar soarele înduioșat de sacrificiul albului, a oprit-o trimițând sulițe de foc ca să-i stea împotrivă.
-Și eu ce să fac acum? Nu e vremea mea? Trebuie să îmi intru în drepturi! spunea ea.
-De acum încolo nu ai să mai vii cu prăpăd și eu am să-ți fac un dar în schimb, ca să fii și tu iubită de oameni! i-a răspuns soarele. Și i-a dăruit albul, care s-a prins de zăpadă și în felul acesta avea să se păstreze veșnic. Iar iarna într-atâta s-a bucurat de darul primit, că îi era foarte drag să fie și ea iubită mai ales de copii, încât îmbunându-se mult, a mai cedat din timpul perioadei sale și a lăsat să se nască și primăvara. Dar cel mai colorat anotimp a rămas totuși toamna, pentru că multe culori s-au mai împrăștiat în vremea aceea. Iar oamenii până azi, sunt fericiți totdeauna, în toate cele patru anotimpuri. Și din fericirea lor s-au născut artele frumoase, care toate se întrec care mai de care, să redea frumusețea naturii și a culorilor.”
Poveste scrisă de Condei. Mi-ai făcut pielea de găină și-am plâns. De ce? Habar n-am, m-a emoționat tare povestea ta, Condei. Mare-i puterea cuvintelor ce vin din suflet! Mulțumiri infinite, Condei! 🙏🙏🙏
Am fost optimistă și pozitivă dintotdeauna. Am văzut mereu partea plină a paharului, chiar și când paharu’ era spart. 🤪
Am avut mereu credința că totul se rezolvă, că întotdeauna este o soluție și că, chiar și din situațiile cele mai disperate, cumva voi reuși să răzbat. Să ies la liman. Și chiar așa a și fost, dealtfel. Bine, e și-un strop de nebunie, de inconștiență în optimismul ăsta-l meu. Mama-i zicea umblat cu capu-n nori, Adi-i zice văzduhism, mulți îi spun idealism. Io însă continui să cred că, odată ce-ți setezi niște intenții, dacă ești consecvent și răbdător, hotărât și determinat, ai toate șansele să le transformi din intenții, în fapte. Odată ce decizi că viața asta-i faină, că avem o mulțime de motive să fim recunoscători și fericiți, așa devine. Viața. 😉
Dacă însă abordezi orice situație cu: ” Da, dar…”, ți-ai tăiat din start orice șansă spre depășirea și rezolvarea ei.
Realismul este bun. Păstrarea capului pe umeri, rămânerea cu picioarele pe pământ, la fel. Da’ cu măsură. Fără exagerări. Pentru că atunci riscăm să dăm în pesimism.
Și pesimismul nu ajută defel. Văzutul doar a părții goale a paharului, punerea răului înaintea binelui le consider (io, optimista incurabilă 😜 ) frâne, nefolositoare și nebenefice. Dacă stăm permanent să ne gândim la ce s-ar putea întâmpla „dacă” (fix ca-n povestea drobului de sare), și vedem peste tot doar pericol, probleme, dificultăți, nefericire și greutăți, asta și devine realitatea noastră.
Și nu-i mai bine-atunci să fim optimiști?
Da, știu, suntem crescuți cu deviza: „Viața-i grea – oamenii-s răi!”, dar ce-ar fi să-ncepem să mai gândim și invers? Să inversăm deviza, s-o transformăm în: „Viața-i minunată –oamenii-s faini!”? Să nu mai vedem peste tot doar dușmani, doar pericole, doar răutate și urâțenie?
Ce-avem de pierdut? O realitate înfricoșătoare?
Io prefer să văd lumea colorată-n roz. Chiar dacă nu-i, o fac să fie.
Da, știu, îs văzduhistă, optimistă incurabilă.
Și așa o să rămân. Pentru că-mi place realitatea mea, care nu-i perfectă, da-i „trăibilă”.
Toamna fiecare om ar trebui să-și facă timp, să se așeze pe-o buturugă, pe-o bancă într-un parc și să privească culorile și căderea frunzelor; să asculte foșnetul lor și șuieratul vântului; să admire apusurile și răsăriturile răvășitor de frumoase, să inhaleze adânc, în piept, mirosurile amețitoare…
Toamna fiecare om ar trebui să fie prezent, nu doar să privească ci să mai și vadă; să ridice privirea din pământ, să privească spre cer și să fie recunoscător pentru toată frumusețea dăruită de Dumnezeu; să mulțumească pentru roadele bogate și să-și amintească de ce este OM-ul pe acest Pământ.
🍁🍂Toamna ar trebui…🍁🍂
Toamna
de Rainer Maria Rilke – trad. Alexandru Philippide
Acuma s-ar putea s-o iau – iar! – peste cap cu postarea asta da’ nu mă pot abține. 😜😂
Face-bucu s-a apucat de curățenie și-a fugărit de-amiază grupurile-grupușoarele și grupulețele. E plin acuma de proteste, văicăreli și de cât de nedreaptă și incorectă e o asemenea faptă. Dar înainte de-a ne lamenta și de-a ne da cu curu’ de pământ că vai cum și-a permis, da’ vai de mine ce-a făcut Țucănbergu ăsta, ar fi bine să ne-aducem aminte că face-bucu e moșia lui tac’su, nu-i moșia noastră, că noi suntem doar simpli pasageri nu proprietari și că Țucănbergu poate face ce vor mușchii lui și când.
Ne-am obișnuit să ne bălăcărim și să ne lăfăim pe un domeniu care nu-i al nostru și nici a lu’ tata, dar ca de obicei când suntem tolerați devenim obraznici. Iar când ni se mai amintește din când în când că ne-am cam…
Pentru ăștia tineri, care habar n-au ce e, nu, nu-i o relicvă dezgropată, nu-i vreun OZN…
Așa ne jucam noi, în copilărie, în serile ploioase, reci și lungi de toamnă.
În cuptor prăjeam sâmburi de bostan, stropiți cu apă și sare „din aia mare”, pe plită sfârâiau merele coapte și noi dădeam cu zaru’, fericiți sau supărați, depindea de ce zar ieșea…
Socializam altfel. Mult mai bine decât azi. Face-to-face...
N-aveam televizoare, n-aveam „smartphone”-uri și, evident că n-aveam nici internet. Câteodată (de multe ori, de fapt!) n-aveam nici curent, că „se lua” pentru economie, și-aprindeam atunci lumânări, lanterne, lămpi cu gaz…
Ne-adunam în jurul jocului, pe jos, râdeam, ne mai și supăram, dar trăiam frumos. Simplu. Fără false pretenții, aroganțe și obraznicii. Eram toți „de-o samă”, nici unu’ nu era mai cu moț sau mai răsărit. Eram prieteni, eram tovărăși, eram doar… piticoți.
Medicinatradițională chineză ne învață că bolile interne sunt adesea cauzate de cele șapte emoții: bucurie, tristețe, furie, supărare, melancolie, frică și spaimă. Relația psihologică între emoții și sistemul imunitar este de o importanţă copleșitoare. Excesul ori represia emoțiilor au tendința de a ne face vulnerabili la boli cronice, iar la rândul lor bolile cronice ne fac vulnerabili la excesul sau represia emoțiilor.
Excesul unei emoții, în particular, va dăuna în timp organului care are legătură cu emoția respectivă. Reciproc, un organ neechilibrat poate cauza o manifestare intensă a emoțiilor ce sunt direct conectate cu acesta. Cunoașterea problemelor emoționale ne ajută la vindecarea corpului și a organului respectiv. De asemenea, tratarea corpului, în special a organului respectiv, diminuează expresia sau manifestarea emoțiilor intim conectate cu acestea.
O persoană care este în mod frecvent iritabilă, furioasă, frustrată sau depresivă poate determina congestia ficatului sau poate genera un exces de căldură în ficat. Acest proces, în schimb, poate genera simptome ca: fața și ochi înroșiți, tinitus, amețeli, migrene, tensiune la gât și umeri, tulburări de somn, constipație, simptome pre-menstruale, menstruații dureroase și neregulate, amețeli, vărsături și alte simptome digestive.
În schimb, o persoană care suferă de aceste simptome (cauzate de o dietă excesivă de grăsimi, alcool, cofeină, un mod de viața stresant și emoții refulate pe o perioadă mai îndelungată) va începe să manifeste iritație, frustrare, depresie și furie fără a avea un motiv aparent. Dacă această persoană lucrează în expresia adecvată și se eliberează de frustrare, iritabilitate și furie (prin scris, creativitate, mișcare, etc) ficatul acesteia se va descongestiona și “căldurile” în ficat se vor risipi, iar persoana în cauză va deveni mai puțin predispusă la accese de furie sau depresie.
Să luăm pe rând fiecare din cele șapte emoții și să observăm ce efect au asupra organismului.
Bucurie În cadrul celor șapte emoții, bucuria se caracterizează prin excitabilitate mărita. Această condiție afectează inima și poate duce la insomnie, anxietate, gândire confuză, accese de râs sau plâns, convulsii, isterie și nebunie.
Furie Resentimentele, frustrarea, iritabilitatea, furia, indignarea, amărăciunea, animozitatea și mânia afectează ficatul și produce dureri de cap, tinitus, amețeli, vedere încețoșată, confuzie mentală, vomă, hipertensiune arterială, sindroame premenstruale, depresie, umflarea sânilor înainte de menstruație, menstre neregulate sau dureroase și dereglări digestive.
Tristețe Tristețea afectează atât plămânii cât și inima și provoacă dispnee, depresie sau accese de plâns, oboseală, amenoree, dificultăți de respirație, rezistenţă redusă la răceli şi gripă, palpitații, amețeli, insomnie și anxietate.
Melancolie Melancolia este, de asemenea, cunoscută sub numele de caracter meditativ sau obsesie. Ea perturbă funcțiile splinei și provoacă lipsa poftei de mâncare, oboseală, umezeală, digestia slabă, distensie abdominală, scaune moi, anemie și imunitate scăzută.
Durere Durerea afectează plămânii și duce la dificultăți de respirație, expectorație de mucus, transpirație, oboseală, tuse, alergii, astm, pneumonie, bronșită și alte boli pulmonare, anxietate și sensibilitate la răceli și gripă.
Frică Nesiguranța, paranoia și frica afectează rinichii și glandele suprarenale și poate cauza enurezis nocturn, urinare frecventă, incontinenţă urinară, dureri de spate și genunchi, infecții ale urechii, infertilitate, un libidou redus, semne de îmbătrânire prematură și imunitate scăzută.
Spaimă Spaima afectează atât rinichii cât și inima și provoacă palpitații, dispnee, insomnie, amețeli, tinitus, transpirații nocturne și oboseală cronică.
Tratamentul emoțiilor – virtuți emoționale
În medicina tradițională chineză, tratamentul emoțiilor exprimate excesiv sau reprimate (viciile) se face punând accentul pe viciile corespunzătoare virtuților emoționale. În antichitate, medicii încurajau pacienții să-și schimbe viciile în virtuții. Acest proces a fost numit “cultivarea virtuții.” Acei medici au folosit o emoție pentru a suprima/ trata alta. Mai jos este indicată relația dintre anumite organe și emoțiile lor specifice:
Ficat Viciu: furie, frustrare Virtute: bunăvoință, iertare, stimă, respect Inima Viciu: supraexcitare; supra-realizare Virtute: compasiune, grijă de sine
Plămâni Viciu: durere, tristețe Virtute: conștiinciozitate, împăcare de sine Splina Viciu: obsesie, analiză peste măsură Virtute: empatie, egocentrism
Rinichi Viciu: Frică, paranoia, griji Virtute: curaj, înțelepciune Reciproc, organele pot fi de asemenea tratate prin compensarea emoțiilor sau cerințelor lor esențiale. Mai jos sunt enumerate câteva cerințe fiziologice și psihologice corelate cu un organ specific:
Ficat: relaxare, pace, plante medicinale Inima: iubire, bucuri, frumusețe Plămâni: încredere, timp și spațiu Splina: ocrotire, nutriție Rinichi: liniște, meditație, odihnă, somn, consumul de apă.
Azi e „Luminația”. Pomenirea morților. Știu că mulți habar nu mai au ce-i asta, mulți sărbătoresc „Halloween”-ul, se costumează, își ornează casele cu păianjeni, capete de mort, vrăjitoare și dovleci cumpărați, gata făcuți, copiii merg cu „trick or treat”-ul. Fiecare cu tradiția lui, în fond. Și noi scobeam bostanii și-i puneam pe poartă, c-o lumânare-n ei, dar de Luminație mergeam în cimitire, să pomenim morții. Să nu-i uităm și să-i cinstim. Curățam mormintele și le împodobeam cu flori și-apoi acolo, pe cimitir, împărțeam copiilor dulciuri, celor mari li se oferea un păhărel de horincă, de sufletul celor răposați, Dumnezeu să-i odihnească-n pace și să-i ierte pe toți.
Mama face întotdeauna turtă-dulce care, după cum spun și alții, nu numai eu, e cea mai bună din lume! Seara, pe-nserate, când priveam din stradă cimitirul, era feeric. Știu, poate că nu-i cuvântul potrivit dar io așa-l vedeam. Strălucea, lumina… Era Luminația… Și era frumos. Era firesc, tradițional, cum știam de când eram copil.
N-am nimic cu Halloween-ul. Pentru copii e fain să se costumeze, să meargă din ușă-n ușă și să capete câte-o acadea. Dar și pe cimitire același lucru se petrece. Cu înc-un mic „amănunt”: află unde odihnesc strămoșii noștri. Bunii, bunele, străbunii…
Pe care-i bine să-i mai pomenim, din când în când. Chiar și numai o dată-n an, de Luminație. Să zicem pentru sufletul lor un „Tatăl Nostru”, s-aprindem măcar o lumânare și să ne-amintim.
Relația mea cu Adi nu-i perfectă, nici pe departe. Ne certăm, ne spunem of-urile, ne împăcăm și ne iubim, și-apoi o luam iar de la capăt. Suntem doi oameni care, pe lângă faptul că se iubesc, se mai și respectă și se apreciază unul pe celălalt; care au ales să tragă la aceeași căruță. Pentru că atunci când unul trage „cea!” și altul „hăis!”, relația n-are cum să meargă (sau merge opintit), indiferent cât de mult te-ai iubi, respecta și aprecia unul pe celălalt.
Am avut momente în care-i reproșam lipsa de implicare, că de cele mai multe ori mă lasă să mă descurc singură, că nu-i prezent, nu mă susține ș.a.m.d. Dar apoi am înțeles un lucru, care a schimbat relația noastră foarte mult. Adi este lângă mine, mă susține, mă sprijină în fiecare moment. Prin simplul fapt că merge și muncește, întreține familia și aduce banii în casă, este implicat. Noi, femeile, avem mai nou tendința să minimalizăm rolul și contribuția bărbatului în casă, trend-ul actual este că noi le facem pe toate, creștem copiii, muncim, facem cumpărăturile, gătim, spălăm, facem curat. Nu neg sau contest faptul acesta dar, să nu uităm că și bărbații noștri contribuie cu ceva, nu-s numai de decor. Nu mă refer acum la „căpușe”, la cei care trăiesc bine-mersi pe spinarea partenerelor, ci la cei care-s mai mult absenți din motivul că muncesc pe rupte, care poate că nu-s acolo, să spele vase cot la cot, să facă mâncare și să educe copiii, dar întrețin familia și, datorită muncii lor, facturile-s plătite, copiii-s hrăniți și îmbrăcați, rata la casă și mașină e plătită etc. Sunt acei bărbați care trag la aceeași căruță cu partenera lor. Și, după mine, asta-i cea mai mare dovadă de iubire pe care-o pot ei oferi.
Să nu-mi sară-n cap acum feministele, că ele pot să-și întrețină familia și singure, că fac și dreg. Bravo vouă, am fost și eu la fel dar știu acum că nu-mi place. Să port io pantalonii bărbătești nu-mi mai convine, prefer să rămân femeia care trage cea, nu hăis.
Așa cum și noi înflorim când bărbatul nostru ne iubește, ne spune „Mulțumesc pentru masă!”, la fel și ei devin mai puternici, mai împliniți de iubirea și-aprecierea noastră, decât la reproșuri și la lamentări.
Nu, relația mea cu Adi nu-i perfectă. Dar măcar ne străduim.
Și femeia, și bărbatul, au un rol într-o familie. Haideți să nu le mai încurcăm. Și, mai ales, să ne dăm seama că tragem la aceeași căruță, nu unul „cea!” și altul „hăis!”…
De fiecare dată când vei aborda subiecte „sensibile”, unii o să-nceapă să arunce cu pietre, alții vor da bir cu fugiții iar unii, cei mai curajoși, te vor aplauda, alăturându-se pe drumul alunecos, spinos, sinuos al demontării tabuurilor.
Tocmai asta-i frumusețea, când vezi multe reacții știi c-ai atins puncte sensibile, că ești pe drumul cel bun.
Tot ceea ce negăm, ascundem, refuzăm să vedem, să discutăm, se transformă-n boli.
Vă mai mirați că atâția oameni tineri suferă de boli ce nu mai sunt demult apanajul bătrâneții? Oameni tineri, prezenți, activi și implicați, clachează.
Uneori dispar, de pe-o zi pe alta, lăsându-ne muți de consternare și uimire aflând de pe rețelele de socializare că au murit. 😦
Alteori își duc pe picioare suferința, zâmbitori, prefăcându-se de minune că totu-i perfect și extraordinar în viața lor, de teamă să nu deranjeze, să nu fie greșit înțeleși și, mai ales, de teama de-a nu fi judecați și stigmatizați. Fiindcă, din păcate, mintea colectivă a poporului român cel mai bine se pricepe să judece, să arunce cu pietre și să pună etichete.
Cancerul, infarctul, depresia, accidentele vasculare, afecțiunile degenerative nu mai aleg în funcție de vârstă. Se cuibăresc în corpul nostru plin de emoții negative pe care am fost instruiți, setați de mici să nu le recunoaștem, să ni le reprimăm, să le negăm, să nu le discutăm, să le ascundem și să refuzam să le acceptăm. Aparențele musai trebuie păstrate, cu orice preț și ridicate la rang de virtute.
„Surpriză-surpriză” că apoi organismul cedează și ne lasă când ni-i lumea mai dragă, că apar insomnia cronică, burn-out-ul, tiroida Hashimoto și alte boli autoimune (de care înainte habar n-aveam că există, nu?), gastritele și ulcerele, bolile cardio-vasculare, diabetul, obezitatea, problemele de coloană, menopauza precoce, infertilitatea, avorturile spontane, stările de anxietate, depresia, atacurile de panică, dependențele, etc.?
Mentalitățile care stau la baza unor tabuuri care ne țin pe loc, ne blochează, ne trag în jos și, cel mai grav, ne îmbolnăvesc, trebuie demontate.
Oricât ați fi de ofuscați, indignați și oripilați de subiectele abordate, gândiți-vă de două ori înainte de-a arunca cu pietre, de-a condamna, judeca și eticheta.
🔞 😉 Io claaar, îs defectă. Când citesc despre mimarea orgasmului, casc ochii mari: da’ de ce să-l mimezi?
„Gata, l-am păcălit și de data asta, până peste două săptămâni scap, mă lasă-n pace.”
Hî???
Da’ de ce? Io nu pricep. Păi de ce să te lase-n pace? Nu asta-i partea faină? Nu asta-i bucuria, intimitatea, plăcerea, dulceața, mierea, etc.(mă opresc aici, să nu dați în diabet, da’ ați prins ideea, nu? 🤪) unei relații faine?
Nu tre’ să mă credeți pă mine, uite ce zice Wikipedia: „Orgasmul și în general relațiile sexuale sunt activități fizice care presupun o implicare funcțională importantă din partea majorității sistemelor din organism. Un studiu publicat în 1997 în British Medical Journal, care a inclus 918 bărbați cu vârste între 45-59, urmăriți pe o perioadă de 10 ani a demonstrat că bărbații care aveau mai puține orgasme au fost de două ori mai predispuși să moară de diverse cauze medicale decât cei care aveau mai mult de două orgasme pe săptămână. Un alt studiu asupra bolilor cardiovasculare desfășurat în 2001 a demonstrat reducerea cu până la 50% a riscului de infarct și accident vascular cerebral la persoanele care fac sex de cel puțin trei ori pe săptămână.”
No, vedeți? Dacă vreți să trăiți mai mult și să nu muriți de inimucă, faceți sex! Da’ pă bune, fără prefăcătorii.
Mai ales voi, gagici, nu mimați orgasme, mai bine le trăiți. Daaa, știu, se presupune că nouă nu-i musai să ne placă, noi tre’ doar să „suportăm”. Asta-i o idee din Mezozoic, lăsați-o naibii deoparte, cumpărați-vă niște desuuri dantelate și… iiihaaa. Dați-i bice.
Numa’ să nu-l bați prea tare, să nu se sperie, să creadă că ești posedată. 😉
Lasă-te posedată, dar de partenerul tău. Oferă-i-te cu iubire, cu drag, nu-ți fura singură plăcerea, mimând.
Da, claaar, io îs defectă. Da’ de inimucă sigur n-o să mor. 😂😉
Afișarea cu ostentație a credințelor limitative, „că așa se face și așa e bine”, a ideilor preconcepute și îndârjirea neacceptării unor alte idei, agățarea cu disperare de „EU am dreptate!”, datul cu părerea FĂRĂ să ți se ceară, doveditul cu orice preț că mi-s „dăștept” și uite ce moț am, indică o mare nesiguranță de sine. Când nu ai curajul să-ți asumi cine (și ce) ești (ex. celor de pe Facebook care nu-și pun poza de profil și se ascund în spatele ecranelor) da’ de comentat, comentezi neîncetat și critici absolut orice, nimic nu-ți place, nu te satisface, ai o nesiguranță mare-n tine.
E firesc să te-ndoiești din când în când de capacitățile tale, să-ți pui întrebări, să vrei să fii mai mult, dar asta nu înseamnă să-ți proiectezi complexele pe alții, să încerci să pari altfel decât ești. Dacă mă faci pe mine prost/proastă, nu devii tu mai deștept. Dacă mă desconsideri pe mine, nu ești tu mai superior. Iar rămânerea în credințe învechite, doar pentru că „așa se face și așa e bine”, crede-mă, n-o să te ajute cu nimic. O să rămâi în umbră, în spatele ecranului, comentând și dându-ți peste tot cu părerea, încercând doar să pari altcineva, decât ești.
Seara, când mergem la culcare, tot noi cu noi rămânem, cu nimeni altcineva. Iar dacă nouă ne e frică de noi înșine, să nu ne mirăm că devenim însingurați, triști și deprimați.
Asumă-ți cine ești, nu te mai ascunde, nu te mai preface ca ești ceea ce nu ești.
Ca să fii deștept, nu-i nevoie să-i faci pe alții proști, să ieși în evidență nu-i nevoie să-i calci pe alții în picioare, iar simțindu-te superior poate că-ți aduce satisfacție dar, nu uita, superioritatea atrage cu sine și singurătatea și pustiul. Golul apăsător.
OK, ai dreptate. Te simți mai bine? Ești mai împlinit? Nu cred…
Trăiți-vă viețile cu bucurie, cu plinătate. Nu-i musai să fii cel mai „dăștept”. Să fii însă asumat, OM-ul care-și exprima o părere cu bunătate, cu empatie, cu omenie, asta-i cel mai important.
Ceva energii potrivnice și statute sunt prin aer zilele astea, că prea s-au înverșunat cu to(n)ții, 😀 prea s-au trezit mulți „dăștepți” și prea multe se cred dive. 🤪
Nedreptatea mă deranjează teribil, e clar că mai am de lucrat cu ea. Cu siguranță și io am nedreptățit pe cineva, dar io măcar în momentul în care mi-am dat seama de asta, mi-am cerut iertare. Nu-mi pică stelele de pe umăr, nu-mi scade credibilitatea, nu simt că dacă recunosc că am greșit, mă umilesc. Nici vorbă! Din contră, simt că am echilibrat balanța, am făcut ce trebuia și ce era firesc.
Tanti de ieri care mi-a furat textul, a mai avut și tupeu. Nu doar că n-a recunoscut și nici n-a vrut să-ndrepte răul făcut (să scrie sursa, atât!), ci a mai umblat și cu mișmașuri, a adăugat la finalul textului „text preluat” (deși se vede clar în poze că NU era de la început, ea a luat textul meu și l-a adaptat), ba s-a mai apucat de scris și comentat aici, pe blogul meu. 👿🤡
Ce este și mai ciudat e că nici măcar nu consideră că-i ceva în neregulă cu ceea ce-a făcut, că-i normal, ei i-a plăcut textul și gata, puf! l-a afișat ca aparținându-i de drept, culegând like-uri, comentarii, distribuiri, etc.
Nu-i vorba de asta, să se spele pe cap cu ele, dar ceea ce scriu sunt bucăți din sufletul meu, trăirile mele, ceva ce-am simțit io în momentul ăla, în care-am așternut cuvintele pe hârtie.
Da’ nu-i bai, furați băi cât vreți, că mai am. 🙂 Sufletul meu e plin, al vostru însă, cu fiecare furtișag se golește. O să vă umpleți paginile de like-uri și comentarii, dar inima și sufletul vi se va goli și n-o să mai aveți de unde-l umple.
Cu tot cu energii potrivnice, cu dive furăcioase și cu muuulți „dăștepți”, Dumnezeu în fiecare zi ne dă destulă frumusețe, cât să ne umple sufletul cu alte energii. 😉
Cu cele potrivite.
Zi frumoasă să aveți!
UAU! Sunteți geniali!!!
Gata, decât să-mi scrie numele la textul furat, mai bine a șters (într-un final!!!) postarea. Sau poate i-au șters-o de la Facebook, habar n-am.
Oricum, sunteți cei mai tari cititori, EVER!
Vă mulțumesc din suflet!
Yeeeee!
Semne. Energii. Zăpăceala și-ncâlceala gândurilor, revenirea-n matcă, recalibrarea e simplă tare. Doar că uneori uităm…
Întoarcerea la simplitate. În natură. Pe mal de apă. Rugăndu-ne fiecare, așa cum știm…
Și mulțumind celor care ne-au scos afară, ne-au dat imboldul să ieșim.
Când mi-e mintea prea plină, când simt că nu mai pot, că mi-a ajuns nimicnicia și răutatea la os, ies afară. Vrei, nu vrei, de răutate și invidie te molipsești. Și-atunci, să te scuturi de ele, să scapi de orice greutate, energie negativă, care de fapt nici nu-ți aparține, e bine, cel mai bine, să ieși afară, în natură. Să te eliberezi.
Și semnele nu-ntârzie s-apară, c-ai făcut exact ce trebuia.
O cruce, niște libelule, un soare, niște nori speciali…
Un vât ce te-nsoțește, care-ți șoptește și-ți dă ghes, avânt…
N-am mai scris însă demult despre asta și văd că-i musai (iar!) de-un „reminder”… Am tot închis ochii da’ nici asta nu-i bine…
Pentru plagiatori, pentru cei care fură textele FĂRĂ să menționeze sursa, autorul, proprietarul de drept etc., măi tantilor si nenilor, dacă furați, măcar furați corect, fără greșeli gramaticale bro, că-i nasol!
‘afisinduma”, „cerindui”. 😂🤣
Ce-adăugați voi prin textul ăla pe care l-ați șparlit, vedeți măcar dacă ați scris corect, bine?
O cititoare (Steluța, mulțumesc! 🙏), care a și fost la lansarea cărții mele #TrăirileAurei în Bruxelles, mi-a semnalat azi că o tanti, „punătoare” de unghii false, mi-a plagiat textu’; și l-a însușit ca scriere a ei, trăirea ei personală și autentică. 😁🙃
No, bine, e la fel de autentică exact ca și unghiuțele pe care le pune. 😉
Baiu’ îi că dacă și unghiile alea au tot atâtea defecte ca și textul, o să cadă și unghiile false da’ și alea de sub ele, o să mai facă și-un pui de infecție și-o eczemă (bonus), așa că băgați de seama să nu rămâneți fără ele! Mai dați și-o grămadă de bani… 😉
Ce mi s-a părut și mai ciudat e faptul c-aveam (amu nu mai avem, 😉 ) 22 de „pretini” în comun, și-n afară de Steluța nimeni nu s-a deranjat să-i bată nasu’.
No, nu-i bai, nu uitați însă, „Karma is a bitch!”.
În culturile budiste și hinduse, mantrele sunt cuvinte sau silabe în sanscrită, care formează simboluri sau versiuni compacte ale unor învățături. Ele sunt folosite ca un instrument pentru meditație, fiind recitate sau ascultate în mod repetat, semnificația lor devenind astfel o bază de pe care se poate desfășura experiența meditativă.
Tot ceea ce există în Univers poartă cu sine o vibrație, inclusiv modul cum vorbim sau gândim. Cuvintele pe care le folosim au cea mai mare putere în viața noastră.
Putem să folosim cuvintele într-un mod vindecător. Mantrele sunt cel mai eficient mod prin care putem să ne folosim de vibrația înaltă a cuvintelor pozitive.
Cuvântul „mantră” se traduce liber în „instrumentul minții”. Mantrele au puterea de a-ți transforma gândirea și de a reconstitui modelele de gândire și sistemele de credință care au fost adânc înrădăcinate în subconștientul nostru.
Mantrele sunt afirmații scurte, încărcate de pozitivitate și de o vibrație puternică care, repetate de mai multe ori într-o zi, te pot ajuta să îți eliberezi mintea, trupul și sufletul de stres.
Acest mod de a ne ruga este o practică cunoscută din vechi timpuri. În practicile tradiționale se crede că trebuie să repeți o mantră de 125.000 de ori pentru ca ea să poată să pătrundă în mentalul tău și să-ți dea puterea de-ați schimba realitatea.
Dar și să reciți o mantră de câteva zeci de ori pe zi poate avea efecte benefice asupra ta. Când lucrezi cu mantre e bine să faci din asta un obicei zilnic, mai ales dacă vrei să ai parte de rezultate. În fiecare zi poți acorda 10-15 minute sau 30 de minute, chiar și o oră, în care să reciți mantre într-o stare de liniște și concentrare.
Se spune că atunci când rostești o mantră în sanscrită e bine s-o repeți de 108 ori; în acest timp mintea ta trebuie să rămână calmă, relaxată, fără să fie distrasă de nimic altceva.
Iată 10 mantre cu efect tămăduitor:
1. Știu că sunt iubit/ă pe parcursul întregii zile.
Recită această mantră de trei ori în fiecare dimineață, fie cu voce tare, fie în șoaptă, sau în orice moment în care ai nevoie. În timp ce reciți această mantră, încrucișează-ți mâinile în jurul corpului ca și când ți-ai da o îmbrățișare caldă și plină de suport.
2. Și aceasta va trece.
Recită această mantră de șapte ori cu voce tare sau în șoaptă, în momentele când întâmpini dificultăți sau când treci prin emoții dureroase.
3. Îmi abandonez grijile Universului.
Recită această mantră de trei ori, cu voce tare sau în șoaptă, ori de câte ori simți nevoia. Vizualizează-te cum te dezbraci de haina greutăților și o predai Universului să aibă grijă, în timp ce tu reciți această mantră puternică.
4. Aleg să mă simt bine cu mine însu(ă)mi, în fiecare zi.
Recită această mantră de trei ori, fie cu voce tare fie în șoaptă sau în gând, în timp ce te privești în oglindă.
5. Mă aflu chiar acolo unde am nevoie să fiu.
Recită această mantră ori de câte ori nu te simți încrezător cu privire le prezentul tău.
6. Mă eliberez de trecut și mă iert.
Recită această mantră de cinci ori, fie cu voce tare, fie în șoaptă sau gând, în timp ce îți ții mâinile pe zona inimi.
7. Orice am nevoie ca să mă pot vindeca este deja în mine.
Recită această mantră de cinci ori, fie cu voce tare, fie în șoaptă sau gând, în timp ce îți ții mâinile pe zona inimii.
8. Totul merge mereu în favoarea mea.
Recită această mantră de trei ori, în orice moment al zilei, pentru a-ți aminti că Universul te susține.
9. Fără efort, creez viața de care am nevoie.
Recită această mantră de șase ori în orice moment al zilei. Este un lucru pe care trebuie să îl învățăm cu toții. Viața poate să fie ușoară. Trebuie să ne deschidem perspectivele.
10. Următorul pas ideal pe care trebuie să-l fac îmi este întotdeauna revelat.
Recită această mantră de trei ori, ori de cete ori simți nevoia, cu mâinile împreunate ca de rugăciune.
„Om mani padme hum” este cea mai cunoscuta mantră din lume.
O altă mantră puternică, Gayatri Mantra, rostind-o în mod repetat îți vei îmbunătăți sănătatea mentala, fizică și spirituală. Rostirea Gayatri Mantra de 108 ori te ferește de toată nefericirea, te ajută să îți împlinești dorințele (care îți sunt benefice!) și te ajută să te eliberezi de boli.
Gayatri Mantra este una dintre cele mai mărețe și vechi imnuri ale umanității. Poate chiar cea mai puternică mantră sanscrită, Gayatri Mantra este o rugăciune universală către “cel care dă lumina și viața – soarele (savitur). Rostită în mod frecvent, repetat, ea are un efect benefic asupra sănătății mentale, fizice și spirituale. Se spune că doar ascultând această mantră, îți va fi mult mai ușor să îți găsești pacea. Dacă o și reciți efectele ei vor fi și mai puternice.
Gayatri face parte din Rig Veda, fiind o mantră foarte venerată și închinată lui Savitri, zeitatea soarelui. Versul mantrei este compus în metru vedic.
Gayatri are trei nume: Gayatri, Savitri si Saraswathi și este stăpână peste pranas (simțuri) și peste Forțele Vieții. Fiecare din cele 3 nume ale lui Gayatri se află în fiecare din noi: Gayatri – ca simțuri, Saraswathi – ca putere a discursului, Savitri – ca forță a vieții și reprezintă puritatea gândului, a cuvântului și a acțiunii.
“Ga-ya-tri – există trei feluri de nefericire. Avem trei corpuri, corpul material, corpul subtil și corpul cauzal. Și în toate cele trei nivele există nefericire. Viața umană trebuie să treacă peste toate cele 3, asta înseamnă Gayatri. Cel care o rostește navighează peste oceanul de nefericire pentru a atinge fericirea, ne explica site-ul www.wisdom.srisriravishankar.org semnificația Gayatri Mantra. De asemenea, cel care ascultă și rostește aceasta mantră se salvează de situațiile potrivnice care îl conduc către mortalitate.
ASCULTAȚI-O MAI JOS:
Versurile Gayatri Mantra
Om bhur bhuvah svaha
Tat savitur varenyam
Bhargo devasya dhimahi
Dhiyo yo nah prachodayat
Traducerea pe cuvinte:
Om: Spiritul Universal
Bhur: Planul fizic
Bhuvah: Planul astral
Svaha: Planul celest
Tat: Realitatea supremă
Savitur: Sursa a tot
Varenyam: Potrivit pentru a fi venerat
Bhargo: Strălucirea spirituală
Devasya: Realitatea Divină
Dhimahi: Noi medităm
Dhiyo: Intelect
Yo: Care
Nah: A noastră
Prachodayat: Iluminare
Când se rostește Gayatri Mantra?
Această mantră se rostește de trei ori pe zi: în zorii zilei, la mijlocul zilei și la apus, adică în timpul celor 3 sandhyas (dimineața, prânz și seara). Repetând-o zilnic, te vei asigura că la sfârșitul zilei nu ai acumulat nicio datorie karmică și că efectele greșelilor sau a acțiunilor greșite pe care le facem zi de zi vor fi anulate.
De asemenea, pentru a beneficia la maximum de efectele pozitive ale acestei mantre, ea se repetă de 108 ori. Dacă nu dispui de suficient timp, o poți recita și de 3, 9 sau 18 ori. Sau, dacă nu ai timp sau energie să o rostești deloc, pur și simplu ascult-o ori de câte ori ai ocazia. Pacea și liniștea îți vor invada sufletul, mintea și trupul.
Călătoria asta neprevăzută mi-a adus atâtea bucurii!
Nu pot spune c-am plecat fără frică, după atâția ani să pleci singură, de capu’ tău, n-a fost chiar ușor. Bine, nici greu, doar mă duceam (de data asta!) în țara mea, nu? Da’ o țâră recunosc c-am strâns din cur…
Obișnuiți să trăim în pătrățica noastră, fără să ieșim din cunoscut, stând în apa călduță și liniștită a zonei noastre de confort, orice pas în afară ne neliniștește, ne provoacă și ne testează. Învățăm lucruri noi, întâlnim oameni noi, trăim experiențe noi. Iar totul e spre binele nostru, de fapt. Frica de necunoscut ne-oprește de prea multe ori. Când la un pas distanță sunt experiențe foarte faine, e păcat să ne-mpiedicăm, să ne oprim în bot. Pasul ăla e de multe ori decisiv. Îți schimbă viața.
Călătoria asta neașteptată m-a scos din zona de confort dar… m-a îmbogățit. A fost o experiență foarte faină, pe care-i musai s-o repet.
Testați-vă limitele. Ieșiți din zona de confort. O să vedeți de ce sunteți în stare doar când vă asumați niște riscuri, când faceți ceva ce n-ați mai făcut, sau nu ați mai făcut de(prea)mult.
N-o să aveți decât de câștigat. Nu mai fugiți de situațiile incomode ci înfuntați-le. Teama de nou ne ascute simțurile și instinctele de supraviețuire, ne crește capacitatea de adaptare, ieșim de pe pilotul automat și… evoluăm.
Pentru că rămânând în pătrățica noastră, în apa aia călduță și confortabilă, trăim într-o iluzie. Zona de confort devine o închisoare, noi devenim prizonierii propriilor noastre vieți, uitând să vrem – și că putem! – mai mult.
Nici nu ne dăm seama cât de tare tânjim după viață. După bucurie, veselie și umor.
Suntem bombardați cu știri apocaliptice, cu dezastre naturale, cu îndemnuri la rasism și intoleranță, cu filme ce abundă de răutate, cruzime, împușcături, monștri fel de fel, cu reclame la medicamente (măi frate, cum 90% din reclame să fie doar la pilule?), suntem manipulați, împinși, trași, călcați, rupți în bucăți și-mprăștiați în patru zări.
Dar, așa cum ajunge o adiere, o undă, o picătură să transmită vibrația, așa și voia bună, râsul, bucuria, umorul, se transmit mult mai rapid. Devin molipsitoare.
Ne lipsește atât de mult lejeritatea, firescul și veselia! Suntem atât de încruntați, preocupați și de-nchistați în noi, în dramele noastre, încât uităm să fim și altfel. Uităm, pur și simplu, să trăim.
Toți avem probleme, nimeni nu-i scutit de ele, dar contează felul în care reacționăm.
Dacă ne impacientăm, ne isterizăm și ne dăm cu curu’ de pământ, nu grăbim nici rezolvarea lor, nici nu le facem să dispară. Din contră, le agravăm. Nu zic să le tratăm ca pe o bagatelă, dar, detașându-ne și privindu-le ca pe ceva firesc, găsim și rezolvarea mai rapid, devenind mult mai eficienți.
„Cum e posibil așaaa ceva?!”. Păi uite că e. Dacă dai un pas în spate, îți dai seama cât de tâmpită-i întrebarea. Dacă s-a petrecut, înseamnă că a și fost posibil, nu? Și-atunci ce rost mai are întrebarea? Ce sens? Să-ți alimentezi tu singur indignarea? Starea de nervi și de frustrare? Să torni gaz peste foc? Și ce rezolvi?
Așa făceam și io, de fiecare dată când ceva ieșit din comun se petrecea, petreceam și io zile-n șir măcinând întruna, frecându-mi creierii cu-aceeași întrebare fără rost: „Cum e posibil așaaa ceva?”.
Acum știu să dau un pas în spate și să pun o altă întrebare, să-nlocuiesc cum-ul, c-un de ce. „De ce s-a petrecut așa ceva? Ce trebuie să-nvăț din asta?”.
E mult mai benefic.
Ieșiți din drame inutile. Nu vă mai irosiți. Râdeți, mai oameni buni, mult și des. Faceți mișto (da’ fără răutate!) șicanați-vă, bucurați-vă unu’ pe altu’, fericiți-vă, faceți glume, spuneți-vă bancuri, descrețiți-vă frunțile, luminați-vă ochii.
🌺 „Cu totul întâmplător” (vorba lui Edith 🥰) sunt pe 19/10/2019 în România, data când am și plecat prima oară din România. 🌺
🌺 „Cu totul întâmplător” pe biletul de autobuz, când m-am întors de la conferința lui Edith, s-a imprimat ora 19:19… 🌺
🌺 Și absolut cu totul întâmplător (cum altfel!) io-s născută fix pe 19… 🌺
🌺 Încă sunt în faza de sedimentare. De… decantare. A fost un atelier extraordinar. Mă simt bogată, îmbogățită, mă simt… de milioane! Am cunoscut oameni pur și simplu minunați! 🌺
🌺 O fată foarte frumoasă și amabilă mi-a spus în care stație să cobor. Citea o carte… Și ce carte! „Absolut întâmplător” una dintre favoritele mele: „Accidentul”, de Mihail Sebastian…🌺
🌺 Da, „cu totul întâmplător – accidental”, am găsit doar amabilitate, oameni drăguți și săritori, tineri frumoși și zâmbitori, deschiși și dezinvolți; autobuzele au venit imediat în stație, apartamentul închiriat e excelent, trenul n-a avut întârziere… 🌺
🌺Da, „cu totul întâmplător” toate s-au legat, au curs frumos, totul a fost… lin. 🌺
🌺 „Absolut cu totul întâmplător” săptămâna trecută am încheiat un capitol (cel cu serviciul meu) și săptămâna asta am ajuns în România, la conferința lui Edith… 🌺
🌺 Când nu te mai împotrivești, când lași frâiele, controlul și te abandonezi, dându-ți voie doar să fii, trăind momentul, clipa (adică prezentul) totul devine lin. Totul curge, totul se alinează. 🌺
Toată povestea asta cu venitul în România, pe nepusă-masă și-n secret, e o nebunie, o dulce nebunie pe care o să v-o povestesc mai pe-ndelete, când o să mă-ntorc.
Parcă aș trăi un vis…
E uimitor cum totul se așează, cum totul se alinează și oamenii potriviți îți ies în cale, la momentul potrivit.
Când am văzut că Edith Kadar vine la Cluj, mi-a „mijit” un gând… Îmi doream de mult să o văd și s-o cunosc, „numa nu ni s-o arătat” până acum…
Iar elementul declanșator a fost întrebarea: „Da’ cine te oprește să vii?”, pusă de nepoata mea, Daria, pe mess. Păi chiar așa, cine?
Și mi-am căutat imediat biletele de avion…
Peripeții am avut destule, surpriza și bucuria celor dragi, când m-au văzut, a fost neprețuită, iar conferința lui Edith din seara asta a fost extraordinară.
Acum am refăcut drumul, din Belgia spre România. Am schimbat macazul. Perspectiva.
Am privit din alt punct de vedere tot.
Frica, temerile, neliniștile de atunci, azi le-am înlocuit cu fericire și multă recunoștință.
Surpriză mare și bucurie.
Mulțumesc. Iartă-mă. Te iubesc, Aura de atunci.
Cu drag și cu iubire,
Aura de-acum.
17/10/2019
Cuzdrioara.
Ce culori are toamna asta! Și ce frumos e orașul și satul meu natal! Am mers în sfârșit din Dej în Cuzdrioara cu Triajul, cu care n-am mai circulat de peste 20 de ani!
Întâlnirea cu părinții, surpriza și emoția au fost de nedescris! Ce faină-i viața asta când îi facem și pe alții fericiți!
O plimbare prin parcul mare, la foișor, un apus și niște raze speciale, mirosul strugurilor copți, greierii ce cântă-n iarbă și cerul atât de înstelat! Ce zi frumoasă! Ce încărcătură emoțională! Și ce fericire! Când o-mparți cu ceilalți.
„Pentru mine, ea nu a murit. Am momente, în casa din New York, când aud că se deschide ușa și mă aștept să o văd pe ea intrând, după atâția ani. Am fost puternic afectat de moartea ei, o tragedie ca asta îți zdruncină viața și simți că îți fuge pământul de sub picioare. Nu sunt constant trist, dar am momente în care durerea reapare.
Toată lumea spune că dragostea doare, dar nu este adevărat. Singurătatea doare. Să pierzi pe cineva doare. Confundăm toate acestea cu dragostea, dar, de fapt, dragostea este singurul lucru în lumea asta care poate stinge durerea și datorită căreia te poți simți iar minunat. Dragostea este singura care nu doare.
Ar trebui să fim recunoscători soțiilor. Pentru că viața este scurtă. Trebuie să petrecem mai mult timp cu ele. Să le tratăm bine, pentru că, într-o zi, vom primi un telefon și ne va anunța că… Trăiește și iubește fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Pentru că într-o zi, chiar așa va fi, ultima zi. Profită și trăiește-ți viața! Spune-i alesei tale că o iubești, amintește-i asta în fiecare zi”. – Liam Neeson.
Îndrăznește. Visează. Iubește. Și îndrăznește din nou.
E fain c-avem visuri multe și plutim.
Da’ visurile le transformăm în realitate când pășim. Un pas mic, altul mai mare, un salt… doar să ieșim din nemișcare.
Și să îndrăznim.
Am fost crescuți prea cuviincioși, prea cu bun simț, prea neîndrăzneți. Mă trimitea mama, fiind fătucă, să cer ceva de la vecini. Și vaaai ce rușine îmi era, mai bine-mi dădea de făcut orice altceva! La fel și băieții mei, așa au fost. Îmi pare tare bine că pot folosi trecutul, și nu mai zic: „Așa îs.”
Bine, bun simț au, că altfel nu se poate, dar măcar acum nu mai sunt atât de „rușinoși”.
Cu rușinea, cu neîndrăznitul în ziua de azi n-ajungi prea departe. Așa că-i bine să pășim. Plutitul printre norișori e fain tare, dar, ca să materializăm ceva, musai să mai coborâm cu picioarele pe pământ și, hotărâți, plini de curaj și îndrăzneală, să pășim pe drumul pe care ni-l dorim.
Îndrăznește. Visează. Iubește. Și îndrăznește din nou!
Am și io voie să n-am chef de nimic, câteodată? Am voie să fiu și io supărată, dezamăgită, tristă, furioasă, necăjită? Am și io voie să-mi placă ce vreau io și nu ce-mi recomandă alții? Am voie să scot limba la cei care se vâră cu de-a sila-n sufletu’ și messengerul meu? Care mă bombardează cu știri despre calamitați, orori, copii bolnavi, sinucigași, sfârșitul lumii, etc.?
Păi dacă vezi că io nu postez așa ceva ever, dacă vezi că nu-ți răspund o dată, de două, trei ori, nu ți se aprind niște beculețe care să-ți spună: „Stop!”?
Culmea e că dacă te rog frumos să nu-mi mai trimiți așa ceva, tot tu sari în sus și-mi spui că nu te așteptai la așa ceva de la mine! Că-s complice dacă ignor. Pe bune??? Da’ zi-mi și mie, la ce te așteptai? Nu mă cunoști, personal nu ne-am văzut niciodată, tu m-ai căutat, mi-ai trimis una, alta, chestii prea personale din punctul meu de vedere, dar hai să zicem că astea le-am acceptat. Când te-apuci însă să-mi bați obrazul că de ce nu te citesc și nu te-ascult… hei! Revino-ți! Stai cuminte!
Militează, scandează, țipă, urlă, scrie despre ce vrei TU, da’ pă pagina TA, nu pe-a mea și, mai ales, nu-n mess-ul meu!
Am voie să scriu despre ce mă preocupă pe mine, sau e musai să scriu despre ceea ce vrei tu? Pai dacă io n-am nici în clin, nici în mânecă cu subiectele care te macină pe tine, de ce-aș scrie sau milita despre drame, orori, comploturi, despre cum s-a distrus și cum se vinde țara, etc.?
Plus de asta, dacă ești atât de împătimit și-atât de revoltat, trimițându-mi mie mesaje, ce rezolvi? Că io asta nu-nțeleg. Păi fă ceva concret. Implică-te frate-n politică, ieși în stradă, ia o pancartă și poart-o de gât! Mai bine, dacă te doare atât de tare drama aia și-ailaltă, trimite dragă bani, s-ajuți, să pui umărul la treabă! Ia zi, câți bani sau ce sume ai donat anu’ ăsta pentru o acțiune caritabilă?
Ăsta-i din punctul meu de vedere ceva concret! Palpabil! Real! Nu trimisul articolelor scrise de alții despre calamități, instigări, masacre și alte subiecte pline de venin!
„Ziua de azi a fost cea mai bună dintre câte am avut până acum. Situația s-a schimbat în bine de luni dimineața. Până atunci însă… În toate zilele am fost într-o permanentă încordare, o secundă n-am stat relaxată, am fost tot timpul cu „garda sus”.
Am văzut într-adevăr niște locuri minunate, am fost și-n Belgia la Bruxelles, apoi ne-am întors iar în Olanda, la Haga, Amsterdam, Utrecht și nici nu mai știu în câte alte orașe. Am trecut prin Budapesta, Frankfurt, Köln, am văzut o mulțime de lucruri – și locuri – pentru prima dată. Olanda e într-adevăr o țară superbă, cu multe flori, mori de vânt, canale, casele sunt încântătoare, au ferestre mari-mari, fără perdele și majoritatea sunt mici și cochete. Vaci și oi sunt pe toate pajiștile, „grase și frumoase”, iarba e foarte verde, totul e curat, îngrijit, miroase a toamnă; am văzut multe case pe marginea canalelor și, în dreptul fiecăreia era un ponton c-o barcă lângă el; am fost în magazine unde am salivat după o groază de bunătăți, ce-am văzut acolo pe rafturi n-am văzut în viața mea!
Iar acum nu-mi vine să cred că, pentru prima oara de când am plecat din țară sunt singură și sigură! În siguranță, mai exact… Pentru prima oară răsuflu ușurată, adânc și mă simt binișor. Bine nu pot spune pentru că mi-e prea dor de copii dar e binișor. După zilele de coșmar ce le-am trăit azi parcă aș fi în paradis.
După ce-am plâns înăbușit și-am dormit-ațipit cu cartea de rugăciuni și pozele strângându-le la piept, după ce mi-am mușcat limba și buzele până la sânge, înghițindu-mi plânsul și lacrimile, după ce mi-am băgat unghiile în palme ca să-mi stăpânesc tremurul și frica, acum pot, în sfârșit! să fac ce vreau.
A trecut. Eu, o fată săracă și-amărâtă, picată ca din cer într-o țară străină, singură, mi-am ținut fruntea sus și-am demonstrat că pot să-mi păstrez demnitatea și principiile, că pot să nu cedez oricâte umilințe-aș îndura. Am fost înjurată, folosită ca o servitoare, am spălat și-am curățat pe jos fără să-mi fie rușine, am fost umilită și batjocorită în ultimul hal, dar n-am cedat! Mi-au promis de toate, excursie la Paris, viață ușoară, mulți bani, un loc de muncă sigur, de toate mi-au promis! Dar n-am cedat! Am preferat să spăl rahatul, să stau în genunchi și să șterg pe jos, să fac curat, să fac ce mi-au cerut fără să crâcnesc, dar n-am cedat. Nici după ultimatumul primit, nu am cedat. Le-am spus: „Mâine plec acasă! Îmi dați un bilet de avion, de autocar și prefer să plec acasă!”. M-au privit înmărmuriți și-au izbucnit apoi cu înjurături…
Dar gata, nu mai scriu acum, pentru că vreau să prind apusul soarelui în mare.
Sunt într-un orășel de pe malul Mării Nordului (stațiune, mai bine zis), locuiesc într-o pensiune, am camera mea, patul meu, pot în sfârșit să mă simt în siguranță și liniștită, cât de cât. În sfârșit pot să fac ce vreau!”
Multe persoane, după ce-au citit cartea „Trăirile Aurei” mi-au spus: „Aura, te admir! Ești o femeie puternică!”.
Să vă spun drept io nu m-am văzut în felul acesta niciodată. Din contră, m-am simțit slabă, mică, pierdută, vulnerabilă, plină de temeri și îndoieli, nesigură pe ea. Asta de cele mai multe ori. Vă surprinde, nu? Cred că felul în care te vezi tu pe tine e, de cele mai multe ori, distorsionat. Știți, ca-n labirintul acela cu oglinzi ciudate, în care nu te vezi așa cum ești, cu-adevărat. Iar distorsionările astea apar tocmai din cauza lentilei prin care ești forțat să te privești: prin lentila fricii pe care o simțeai când pumnul sau palma „ex”-ului te lovea; erai mică, slabă și neajutorată… Te vezi prin lentila nesiguranței, când băteai străzile unui oraș necunoscut, străin, când doar frunzele spulberate de vânt îți însoțeau pașii iar ploaia-ți spăla lacrimile disperării, pentru că nu știai ce-o să mănânci și unde o să dormi; erai pierdută, speriată, plină de frământări… Te vezi prin lentila terorii, când erai la un pas de moarte, la mâna și bunul plac al unor monștri; erai vulnerabilă, înfricoșată, slabă…
Am fost însă puternică pentru că n-am avut încotro. Dar ce-a fi vrut să am!
Ce-aș fi vrut să rămân neîncercată, să-mi permit să fiu slabă, să fiu și io cocoloșită, mădărită, ținută-n puf și-n blănuri, în lux și în huzur! Ce-aș fi vrut să fiu doar femeie, fără să fiu și puternică, să nu fiu nevoită să-mi ascund feminitatea îndărătul unor ziduri înalte până-n cer! Ce-aș mai fi vrut să fiu doar alintată, încurajată, susținută, ajutată! Ce-aș mai fi vrut doar să-nfloresc! Am înflorit, dar, fiind și puternică, a fost musai să scot și niște țepi.
Apreciez admirația și vă mulțumesc. Dar să știți că am și-un gust amar. Puterea nu vine de la sine. O clădești și crește în ani și ani de încercări. Putere pe care, chiar cu riscul de-a pierde admirația, aș fi preferat să nu fiu nevoită să o am…
Da, puterea unui om e mare. Dar puterea lui Dumnezeu e nemărginită. Poți uita, poți ierta, poți trece peste multe, dar când privești în urmă îți dai seama că cineva a pus umărul la „putut„-ul asta. Că singur n-ai fi reușit niciodată.
Io, acum, asta simt…
Mă privesc de multe ori cu detașare, de parcă n-aș fi eu, ci-un simplu spectator al unei vieți extraordinare, și-ncerc să mă pun iar în papucii aceia, purtați demult… Dar, indiferent ce-aș face, să-mi tai călcâiul sau vârful degetelor, ca surorile Cenușăresei, papucii ăia nu-mi mai vin. Viața ce-am trăit-o până acum, dacă ar trebui s-o retrăiesc, n-aș mai putea. Mă rog, zic io acum.
Încerc să găsesc explicații la cum am rezistat la TOT prin ce-am trecut. N-am reușit să aflu decât una: Dumnezeu m-a ajutat.
Și nu pot fi decât recunoscătoare: că mi-a dat să trec, că m-a ajutat s-o fac, dar, mai ales, că mi-a lăsat încă puterea să zâmbesc…
Mulțumesc! 🙏
Cu drag și cu iubire, Aura B. Lupu
13/10/2019
Sistemul energetic uman este format din mai multe puncte și meridiane energetice, 12 principale și 8 meridiane extraordinare.
Cele 12 meridiane energetice principale au ca scop echilibrarea sistemelor corpului fizic, ele fiind legate de anumite organe sau glande interne. Fiecare meridian este denumit după organul sau glanda cu care lucrează; avem astfel meridianul inimii, plămânului, ficatului, splinei-pancreasului, rinichiului, vezicii biliare, etc.
Ca să înțelegem mai bine cum circulă energia vitală prin noi, putem să facem o paralelă între un meridian energetic și un râu care străbate o regiune. Precum un râu în plan fizic, meridianul energetic hrănește și susține viața prin regiunea prin care trece. Dacă prin meridianul respectiv nu curge energie, zona corespondentă din corpul fizic va fi afectată de acest deficit.
Aşa se întâmplă și în natură când seacă un râu ce străbate o regiune, nemaiaducând apă în zona respectivă. La fel, dacă râul aduce o cantitate prea mare de apă, atunci apare un exces, adică o inundație, care are tot un efect negativ asupra zonei. Dacă însă pe un râu există o serie de lacuri de acumulare, baraje, ecluze și hidrocentrale, nu vor mai exista probleme în zona prin care trece, toate acestea reglând debitul apei care curge prin râu.
Același lucru are loc și în corpul uman – centrii și punctele energetice situate de-a lungul unui meridian au rolul de a regla debitul de energie de pe meridian și, în același timp, de a prelucra energia dându-i o vibrație sau frecvența optimă pentru zona prin care va trece.
Ce trebuie să înțelegem de aici este că sistemul energetic uman dublează și hrănește sistemul fizic. Dacă apare vreo disfuncție în sistemul energetic ea va fi transferată sistemului fizic unde se va manifesta printr-un dezechilibru pe care-l numim boală. Acest lucru ne arată importanța echilibrului care trebuie să existe în corpul energetic-emoțional.
Dacă suntem echilibrați și centrați din acest punct de vedere, suntem sănătoși și în plan fizic.
Sistemul celor 12 meridiane conexează, din punct de vedere subtil, energetic, 12 grupe de organe și funcții ale corpului, cu toate aspectele lor fiziologice precum și aspectele senzoriale și emoționale ale ființei noastre.
Cu 5000 ani în urma, medicii chinezi au descoperit sute de puncte focar energetice (situate de-a lungul meridianelor) asupra cărora se poate acționa (prin tehnici de acupunctură și presupunctură), pentru a obține astfel efecte terapeutice la nivelul organelor interne.
1. Meridianul Plămân
– Protejează corpul împotriva frigului și împiedică apariția răcelii;
– Reglează porii pielii, ceea ce face ca aceștia să se modifice în acord cu variațiile de temperatură;
– Se recomandă operarea energetică asupra acestui meridian în caz de afecțiuni ale plămânilor, gâtului, membrele superioare;
2.Meridianul Intestin Gros
– Favorizează extragerea apei din reziduurile solide rezultate în urma digestiei și apoi coordonează procesul de eliminare al acestora (este responsabil de procesul de detoxifiere al organismului, eliminând reziduurile din intestin);
– Se recomandă operarea energetică asupra acestui meridian în special în caz de suferință ale zonelor pe care el le străbate;
3. Meridianul Stomac
– Controlează procesul digestiei alimentelor, fiind numit simbolic „oceanul hrănitor”;
– Se operează energetic asupra acestui meridian în cazurile de suferințe ale stomacului, feței, gâtului, toracelui, articulațiilor genunchilor;
– Se află în strânsă legătură subtilă cu Meridianul Intestin Gros, cu Meridianul Splină, cu Meridianul Vezica Urinară și cu Meridianul Vezica Biliară;
– Datorită acestor legături subtile, orice dezechilibru la nivelul acestui meridian va afecta celelalte meridiane și structuri ale ființei;
4. Meridianul Splină-Pancreas
– Controlează imunitatea, producerea leucocitelor și a anticorpilor;
– Coordonează activitatea pancreasului (secreția de enzime pancreatice și a insulinei);
– Transportă energia provenită din alimentele digerate la nivelul zonei plămânilor. La acest nivel, prana (energia subtilă respiratorie) se combină cu energia subtilă a hranei ingerate pentru a hrăni astfel întreaga ființă;
– Se recomandă operarea energetică asupra acestui meridian în special în cazurile de devitalizare a organismului și în cazul tulburărilor la nivelul stomacului, limbii și a zonelor genitale;
5. Meridianul Inima
– Acest meridian controlează activitatea inimii, el mai fiind numit și „rădăcina vieții”;
– Controlează din punct de vedere subtil stabilitatea emoțională;
– Se recomandă operarea energetică asupra acestui meridian în special în cazurile de suferință cardiacă dar și de tulburări psiho-emoționale: depresii, insomnii;
6. Meridian Intestin Subțire
– Acest meridian guvernează procesele de asimilare a elementelor nutritive din hrană și absorbția apei;
– Controlează starea de funcționare a articulațiilor umerilor și omoplaților;
– Se recomandă operarea energetică asupra acestui meridian în special în cazurile de suferință ale zonelor pe care le străbate și în cazul tulburărilor metabolice;
7. Meridian Vezica Urinară
– Guvernează din punct de vedere energetic zona spatelui, a gâtului, a feselor, zona posterioară a coapselor, gambele și partea exterioară a labelor picioarelor;
– Este responsabil cu procesul de acumulare al urinei, precum și cel de eliminare al acesteia (controlează diureza);
– Ajută procesul de eliminare al tensiunilor fizice și emoționale;
– Se recomandă operarea energetică la nivelul acestui meridian în cazurile de suferință ale zonelor pe care le străbate, în cazul reținerii de apă în corp, precum și în cazul bolilor specifice ale sistemului nervos;
8. Meridianul Rinichi
– La nivelul acestui meridian se depozitează surplusurile de energie ale corpului (surplusuri care vor fi distribuite în mod corespunzător atunci când organismul are nevoie de ele la anumite niveluri);
– Controlează starea de vitalitate în general și în special vitalitatea sexuală și funcția de reproducere; reglează ciclul menstrual la femei;
– Guvernează simțul auzului, urechile, și oasele, precum și sensibilitatea la frig;
– Se recomandă operarea energetică la nivelul acestui meridian în special în cazul suferințelor pulmonare, renale, în caz de lumbago, constipație, diaree, stări de depresie, insomnie;
9. Meridianul Ficat
– Controlează activitatea sistemului nervos (în general) și activitatea ochilor; chiar dacă energia este abundentă la nivelul acestui meridian, totuși dacă aceasta energie este impură, ființă în cauză poate deveni cu ușurință nervoasă; în schimb dacă la nivelul acestui meridian nu circulă suficientă energie, persoana în cauză suferă de depresie;
– Medicina tradițională chineză asociază alergiile cu disfuncțiile ficatului și deci cu disfuncții la nivelul Meridianului Ficat; 10. Meridianul Vezica Biliara
– În cazul disfuncțiilor legate de acest meridian apar migrena și cefaleea.
– Dacă acest meridian este încărcat cu energii impure, ființa devine cu ușurință nervoasă;
– Guvernează flexibilitatea și rezistența tendoanelor și ligamentelor; 11. Meridianul Pericard
– Controlează activitatea inimii și circulația sanguină;
– Fiind în legătură cu Meridianul Rinichi, controlează de asemenea funcția sexuală;
– Acest meridian se afla în strânsă legătură, din punct de vedere subtil, cu Meridianul Trei focare;
12. Meridianul Trei Focare
Medicina tradițională chineză definește trei secțiuni distincte ale acestui meridian:
1. Segmental superior, numit “încălzitorul superior” (guvernează subtil procesul respirator);
2. Segmental median, numit “ încălzitorul de mijloc” (guvernează subtil procesul digestiei);
3. Segmentul inferior, numit “încălzitorul inferior” (guvernează subtil procesul eliminării);
– Acest meridian controlează temperatura corporală și simțul echilibrului;
– Se recomandă operarea energetică asupra acestui meridian ni cazul afecțiunilor abdominale, toracice, ale feței și membrelor superioare;
„Mai întâi o să te ignore. Apoi o să râdă de tine. Apoi o să lupte cu tine. Și-apoi o să câștigi.”
Este un citat atribuit lui Mahatma Gandhi dar, pare-se că nu-i adevărat, cică altcineva l-ar fi rostit prima oară. Însă, indiferent cine l-o fi zis și când, io-i dau dreptate.
Pentru că așa e, de fiecare dată când ești combătut, criticat și pus la zid, inspiră adânc, numără până la trei și… zâmbește. Bucură-te: ești doar la un pas de succes.
Cu cât se înmulțesc atacurile asupra ta, cu-atât trebuie să fii mai încrezător, primești de fapt confirmarea că ești pe drumul cel bun: spre împlinirea dorințelor tale.
Nu vă lăsați descurajați așa ușor. Niciun drum nebătut, n-a fost ușor de străbătut prima oară. Ce-i însă important? Ca tu să fii aliniat cu ceea ce-ți dorești, ca tu să fii centrat pe rezultat, pe obiectiv, pe țelul tău. Pentru…
„Ieri seară mi-am recitit jurnalul scris anul trecut (1998 n.a.).
De fapt unul dintre caiete… Și mi-am amintit cât de bine mă simțeam după ce scriam. Prin scris mă eliberăm parcă de toate neliniștile, de toate gândurile și problemele care mă măcinau. Iar acum, amintindu-mi senzația aceea de eliberare, de ușurare, am zis să-ncerc din nou aceeași „formulă”. Cine știe, poate o să reușesc să scap de frământări…
Problema este că, în ultimul timp, singurul meu leac, singură mea alinare, singurul care mă face să mă simt mai bine este… EL.
Tot ce-am sperat anul trecut în privința bărbatului ideal, a jumătății perfecte, a sufletelor pereche, s-a adeverit. Am avut șansa asta… De trei luni plutesc și sunt fericită, cu adevărat. Este ceva ce nu credeam vreodată că va fi posibil. Credeam că astfel de iubiri întâlnești doar în cărți și-n filme. De multe ori mi-e frică să nu cumva să mă trezesc și să-mi dau seama că doar am visat. Și-atunci mă ciupesc să mă conving că-s trează, că-i adevărat…
Omul despre care scriam c-aș vrea să mă înțeleagă din priviri, cu care să nu fiu nevoită să joc teatru, să pot discuta cu el despre orice, de care să nu trebuiască să mă ascund și care să mă iubească așa cum sunt, există. Și mă iubește.
Însă mi-e frică! Mi-e atât de frică! Totul pare atât de perfect, prea minunat să fie adevărat! Mi-e teamă să nu se sfârșească într-o bună zi. Orice minune ține – zice-se – trei zile. A mea durează de trei luni… Trei luni în care visele au devenit realitate. Am încercat să mă împotrivesc, n-am vrut să mă las „luată de val”. În primele săptămâni, când simțeam că-mi fuge pământul de sub picioare, căutăm un punct de sprijin. Făceam ceva rău, crezând c-o să-l dezamăgesc. Eram rea, încăpățânată, mofturoasă, egoistă doar că să-l fac să dea înapoi. Să mă conving eu pe mine că m-am înșelat… M-am înșelat într-adevăr, însă în altă privință: NU mai puteam da înapoi. Nu mai puteam spune: „E doar un foc de paie, o să-i treacă!”. Nu mai puteam nega că EL e exact ceea ce visam. Pentru că este. Exact ce mi-am dorit. Cavalerul meu, Făt-Frumosul meu călare pe-un cal alb, a sosit.
Întotdeauna când visele au devenit realitate am avut un sentiment de negare. De parcă mi-era teamă să nu cumva să mă înșel, de parcă dacă m-aș abandona fericirii, fără să-mi las niciun scut, aș suferi mai mult…
N-am nicio logică… N-am scris demult și-mi găsesc cuvintele greu… Și asta mă enervează, la naiba! Nu pot să explic ca lumea ceea ce simt! Îl iubesc din tot sufletul, mai mult decât o să știe el vreodată. Și n-o să știe pentru că mi-e frică să-i arăt. Dacă n-o să mă mai iubească atunci? Când dăruiești totul, când nu-ți mai rămâne nimic de dat, ce se întâmplă apoi?
Nu vreau să aflu. Mai bine să nu știu, să nu cunosc acest „apoi”.
Mai bine să știu doar eu cât de mult îl iubesc și cât înseamnă pentru mine EL.
Adică… TOT.”
Mirosuri. Culori. Arome. Seară tihnită, plină cu amintirile copilăriei, când buna-mi cocea-n ler* ludăul* pe care-l pişcase frigu’ şi-l acoperise – măcar o dată! – bruma… Că asta-i dădea dulceața şi-l făcea fărinos, de se topea în gură. Iar cât așteptam plină de nerăbdare şi poftă-n ochii lucioşi, ca să-mi mai abată gându’ şi să-mi îndulcească chinul așteptării, draga de bună-mi povestea. Cum o vinit ruşii şi nemții la noi în sat, iar ruşii o fost mai răi şi mai afurisiți decât nemții, că nemții le-o dat ciocolată şi bunătăți da’ ruşii numa’ de furat şi alte lucruri spurcate s-o țînut, cum tuşica nostră i-o şert* cămeşile la ofițerul neamț, ce statea la ei în curte, şi i le-o topit pă tăte, de biata numa’ cântându-să* şi smulgându-şi păru’ di pă cap l-o aşteptat să vie din misiune, sigură c-o s-o împuşte cu pistolu’ ăla al lui, că i-o…
Am frustări și eu, ca tot omul. Am și eu stări de revoltă și indignări. Când simt că parcă am mâinile legate, gura astupată și-s neputincioasă, atunci mă-nfurii cel mai tare. Când nu pot face mai nimic e apogeul lor.
Senzația e ca atunci când te uiți la un film, știi că personajul tău favorit o să pățească ceva, vrei să schimbi firul acțiunii, deznodământul, dar nu poți, degeaba te agiți, gesticulezi și strigi, regizorul are alte planuri și „tufe meciul” la final, omorându-ți personajul și lăsându-te c-un gust amar…
Cam așa simt câteodată-n realitate: că indiferent cât mă agit, cât încerc să avertizez, să semnalez, vorbesc ca tuta la pereții, fără niciun rezultat. Și, după ce se-ntâmplă fix ce-am prevăzut, apare frustarea și furia. „Păi nu ți-am zis?”…
Ba da, ți-am zis și scris… Dar tot degeaba.
Nu poți deschide ochi cu forța, să-i faci să vadă ce nu vor…
Degeaba bați la uși închise, zăvorâte, care nu vor în ruptul capului să se deschidă…
Nu poți să strigi suficient de tare unor urechi astupate, surde chiar…
Frustrările-s amare. Le poți însă schimba prin acceptare. Nu poți interveni în firul narațiunii unui film. Dar poți schimba canalul.
Comuta. Pe altceva. Alt film.
Simplu fapt că ne-amintim la cine-i telecomanda, ne scapă de frustrări.
Foto: By 
