Ex – Aura B. Lupu

No hai să povestim o țâră despre „ecși.” Adică foști. Oricât de open-minded zic io c-aș fi, rămân la părerea mea. Adică dacă-s „foști”, apoi așa și să rămână: foști.
Când te-ai despărțit de partenerul tău (că soață și soț văd că nu se mai poartă, o altă temă discutabilă) este ok să rămâneți în relații cordiale. Mai ales dacă la mijloc mai sunt și niște mucoși aparținători de drept ai amândurora. E normal să discutați despre copiii voștri, să păstrați legătura (pe aceeași temă) dar… Când despărțirea s-a produs cu surle și trâmbițe, cu scandal și avocați, cu executori judecătorești și împărțirea bunurilor, iar la mijloc nu-s nici puradeii aferenți, mi se pare forțată păstrarea legăturilor de „amoru’ artei”. Amor trecut și-apus demult, da’ hai să ne mai căutăm și să ne dăm cu tifla unul la altul și să ne facem așa, un piculeț, în ciudă.
Sâc! Sâc! Sâc! Uite ce consort mi-am găsit io, mai deștept, mai bogat și mai frumos ca tine, na!
Sâc! Sâc! Sâc! Ia vezi ce bine-o duc de când am scăpat de tine, ce mașină mi-am cumpărat, ce succes la gagici am, ce-am mai renăscut și-am întinerit (că ți-ai vopsit în sfârșit barba și cei trei „flocișori” ce-i mai aveai pe creștet și pe care ea, fosta, meștera și-afurisita nu te-a lăsat s-o faci!).
Și uite-așa defilați unul prin fața celuilalt, făloși și mândri cu „realizările” voastre de după „despărțeală„, fără să realizați că-i numa-n acte. Că voi sunteți încă legați iar semnătura de pe actul de divorț e falsă. Pentru că-n mintea și-n sufletul vostru încă sunteți căsătoriți.
Atâta timp cât simți nevoia să păstrezi orice fel de legătură cu un fost, ăla nu mai e „fost” ci dimpotrivă, e foarte actual. Și prezent în așa-zisa voastră viață nouă.
Mi se pare absurd, ridicol și fals ca după ce v-ați bălăcărit și târât prin tribunale și procese, când nu v-ați putut împărți singuri averile și-ați stat și v-ați sfădit ca chiorii pentru linguri, covoare și tablouri, să vă mai căutați apoi și să vă întrebați de sănătate și cum o mai duceți.
Singura exceptie pe care o înțeleg este când e vorba de copii. Dar și atunci c-o limită clară și bine definită.
Situații excepționale sunt. Când pur și simplu o relație s-a încheiat frumos iar de dragul copiilor vă întâlniți la evenimente importante, însoțiți fiecare de actualii parteneri. Civilizat, frumos și elegant. Dar să nu-mi spuneți că dacă foștii încă nu-s implicați într-o relație serioasă (și mai arată și trăsnet!) actualii voștri parteneri o să-i accepte ca invitați la masa de Crăciun (cu sau fără copii), că nu vă cred.
Da’ no, așa cum am scris mai sus, probabil că nu-s chiar atât de „open-minded” pe cât credeam c-aș fi. Nu în privința asta. Și nici nu mi-aș dori, de fapt, să fiu.
Gândiți-vă ca la o tăietură. Ce preferați? Un bisturiu sau o foarfecă ruginită? Tăietura bisturiului e curată și simplă. Clară și precisă. Nu rămân margini zdrențuite și supurând. Se vindecă mult mai repede și mai frumos. Fără cicatrici și fără complicații.
Și, mai ales, fără bătăi de cap.