Poveri

„Cea mai grea povară pentru un copil este viața netrăită a părinților” – Carl Jung

Amu io știu că mulți/multe s-ar putea să nu fie de acord cu mine da’ nu-i musai, oricum tăticu’ psihologiei analitice (după cum zice atotștiutoarea Wiki) știe mai bine despre ce vorbește. Io nu fac altceva decât să fiu de-acord cu el. Acum. Că înainte nici io nu prea eram, drept să vă zic…  Doar io știam ce-i mai bine pentru băieții mei, atotștiutoare mămică, cea care dirija, făcea, dregea. ÎHÎ!

Sacrificatu’ ăsta, vezi Doamne!, de dragul și spre binele copiilor noștri e o păcăleală. Mare. Iar cei păcăliți suntem și noi, și ei. Dacă-i împovărăm cu viețile noastre netrăite, e ca și cum le-am lega greutăți de-un picior. Le punem poveri în spate.

Ia dragu’ mamii, trăiește tu fericirea mea, că io m-am tras pă cur și mi-am găsit scuze să fiu (și să rămân!) nefericit/nefericită.

Poftim măi copile, îți dăruiesc visul meu neîmplinit, împlinește-mi-l tu, că io n-am fost în stare.

Uite, lumina ochilor mei, îți fac cadou toate netrăirile mele, trăiește-le tu dragă-n locul meu! Fă tu facultatea pe care-am vrut io s-o urmez da’ n-am putut, că m-o mâncat în cur să mă mărit de tânără și te-am avut pe tine; și-i mai simplu, mai comod, să-mi împlinesc dorința prin tine, nu de una singură, cum ar fi normal și firesc!

Însoară-te băiatu’ mamii cu una bogată și licențiată, demnă de familia noastră, nu din dragoste, nu, nu! Că dragostea numa’ te zăpăcește și iei decizii aiurea, tu ascultă-mă pe mine, părintele tău, că io aș-am făcut și uite unde-am ajuns! Să mă sfădesc tătă zîua cu taică’tu ăsta nemernic și troglodit, ce mi-o mâncat zîlele și tinerețea!

Mărită-te tu fata mamii cu cine vrei, doar atât îți cer: tri calități să aibă (numa’ tri!): frumos, deștept și bogat. Ce dacă nu-l iubești? Asta nu contează! O să-l iubești, că iubirea apare pe parcurs, să fie însă de familie bună, cu situație, da? Că așe o să fii de fericită! Tu taci din gură și-ascultă-mă pă mine! Las’ c-o să vezi!

Tot ce noi am dorit vreodată și n-am împlinit, am dat copiilor mai departe, vrând-nevrând. Le-am pus poveri în spate. Le-am legat greutăți de-un picior.

Trăiți-vă voi viețile, nu mai așteptați s-o facă ei, copiii voștri-n locul vostru. Sau, măcar deveniți conștienți. Gândiți-vă câte din cerințele, pretențiile voastre, pentru ei, țin cont de ei, de copii, sau sunt de fapt doar ale voastre?

Dureros, când realizezi, așa-i?

Dar asta-i singura cale să fie EI fericiți.

Fără poveri în spate. Fără greutăți legate de-un picior…

Cu drag și cu iubire,

Aura.

07/11/2019

Foto: internet

Nicolae Grigorescu – Femeie franțuzoaică cu sacul în spate

nicolae-grigorescu-femeie-frantuzoaica-cu-sacul-in-spate

 

 

 

 

 

Reclame

16 gânduri despre „Poveri

      1. M-am simțit extraordinar de onorat! Dacă sentimentul de încredere și bucuria rezultate în urma acestui lucru, ar putea fi socotite ca ceva rău… 🙂
        De fapt mă gândesc că s-ar fi cuvenit să îți mulțumesc cumva. Îmi cer scuze, n-am știut și nu m-am priceput. Cum, unde, în ce fel… Las mult de dorit în privința comportamentului social (mai cu seamă internautic). Mi-am dat seama de asta nu numai o dată. Tot ce pot să spun este că am fost încântat dincolo de cuvinte pentru aceste repostări și le-am văzut ca pe un semn în plus de apreciere. Apreciere de care tot nu sunt sigur că aș fi meritat-o, dar… (ce să fac, sunt om cu slăbiciuni de orgoliu), mă face să mă umflu ca un balon de bucurie 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      2. Nici io nu mă pricep, și câteodată, luată de val, fac ce nu face… Da’ no, intenția-i întotdeauna bună. Se mai zice că nu se răspunde numai cu emoticoane dar când nu-mi găsesc cuvintele sau nu am suficient timp, mai bine las o inimioară, o mulțumire😁☺️😊, un zâmbet, decât nimic.

        Apreciază

  1. Fiindcă veni vorba despre emoticoane… Mie unuia îmi plac foarte mult, sincer! Nu știu dacă m-ar prinde la fel de bine, căci am văzut mai mult fetele că le utilizează, însă poate tocmai fiincă am latura feminină bine reliefată în caracterul meu, mi-ar fi drag să mă folosesc și eu de mai multe, numai de le-aș ști 🙂 Singurul pe care îl cunosc este zâmbărețul de mai sus, iar întorcând paranteza invers cred că ne iese tristul. M-am reținut de a-l încerca, dar logic așa trebuie să fie. Însă celelalte?Tu fiind specializată pe tema asta, mi-ai putea preda niște lecții elementare? Și acum uite, scriind asta și gândind cu mintea un „pleaaase”! aș fi pus semnul acela cu palmele împreunate. E adorabil! Ca multe altele pe care le-am văzut la tine.

    Apreciat de 1 persoană

      1. Ce-aș mai pune acum niște emoticoane cu fețe răsturnându-se pe jos de râs… Că e ca-n basmul „Punguța cu doi bani”, când găina, oricât de bătută, nu putea aduce mai mult. Telefonul meu este din cel vechi, nu are astfel de posibilități (culmea, am aflat că și T. Paleologu, cel pe care îl aleg eu la președinție, are unul aidoma 🙂 )
        În ce privește laptopul, (aici aș pune mutra gânditoare), am executat click dreapta însă nu îmi apar nici aici emoticoane, ci alte nouă opțiuni. Deci… Eu am crezut că ții minte niște combinații de semne, așa cum îl fac pe acesta 🙂 apăsând două puncte urmate de paranteză. Cred că și laptopul tău e unul special, așa cum sunt toate acum în viața ta. Pe care ți-o doresc cât mai lungă și plină în continuare de bucurii, spre încântarea cititorilor tăi alături de care mă regăsesc !

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.