Țigancă

Eu cred că în altă viață am fost țigancă. Nomadă. Prea îmi place să plec, să descopăr locuri noi, străine. După fiecare vizită la copchii, mă îndrăgostesc tot mai tare de orașul lor. Comparativ cu Hamme, e o diferență ca de la cer la pământ, parcă nici n-am fi în aceeași țară. Aici, ciorile, buruienile,…

Aura B. Lupu

octombrie 10, 2025

1 – 2 minute

Eu cred că în altă viață am fost țigancă. Nomadă. Prea îmi place să plec, să descopăr locuri noi, străine.

După fiecare vizită la copchii, mă îndrăgostesc tot mai tare de orașul lor.

Comparativ cu Hamme, e o diferență ca de la cer la pământ, parcă nici n-am fi în aceeași țară.

Aici, ciorile, buruienile, gălăgia, mizeria, cursele cu mașini turate-n miez de noapte, țigănia și barbarismul sunt la ele acasă.

Funcționarii acri și rasiști de pe la primărie și poștă, care te fac să nu mai vrei să intri în contact cu ei defel, vânzătoarele neprietenoase, vecinii indolenți care se zgâiesc la tine fără să salute, bipezii nesimțiți, lipsa de respect și educație și, mai ales, mizeria sufocantă, au transformat, de-a lungul timpului, micul orășel drăguț și plăcut de-acum 15 ani, într-un loc în care nu-mi mai place să locuiesc. Nu mă mai „coafează”.

Da, știu, sunt subiectivă, poate caut motive să plec de-aici, să fiu cât mai aproape de copchiii și de minunea ce-i pe cale să se nască.

Da, știu, sunt și părți frumoase aici, nu pot să neg, avem locurile noaste de suflet, capela, lacurile, pistele de bicicletă, prietenii, casa și, bineînțeles, locurile de muncă.

Dar sunt momente în viață în care simți că nu mai aparții unui loc. Că ți-a oferit tot ce putea să-ți ofere și-i momentul să pleci mai departe.

Nu știu ce-o să-mi aducă ziua de mâine. Dar știu că nu vreau să mă mai leg de obiecte și locuri, de case și de patru pereți. Toate astea doar limitează, îngrădesc, iar eu vreau libertate.

Simt că-n sângele meu ceva clocotește. Ceva strigă, vrea să iasă la suprafață. O fi țiganca din mine? Nomada? Rătăcitoarea?

Aura B. Lupu

06/08/2025

Cărțile mele le găsiți aici