După ce m-am contorsionat, opintit, sucit, învârtit și mai că nu mi-am dat duhul încercând, am reușit, cu chiu și vai, să-mi fac pedichiura. Și manichiura. Sunt chiar mândră c-am reușit ambele, într-o singură zi. De obicei renunț după primele crampe. Sau după ce curg transpirațiile pe mine și, de la stat aplecată prea mult, rămân fără aer. Odată cu creșterea-n greutate și înaintarea-n vârstă, mani-pedi devin misiuni tot mai greu de realizat, imposibile chiar.

Ca să vă dați seama cât de veche, antică și de demult îs, vă dau un indiciu: încă mai am carmin. Carmin! Când am dat de el în dulap, am vrut să-l arunc. Nu m-am îndurat, după ce-am deschis sticluța și l-am mirosit, am zis că-i musai să-l folosesc. Miroase a cireșe sau vișine, de-ți vine să-l bei, nu să te dai pe unghii! Nu-mi începeți cu ieșitul din modă, cu termene de expirare și alte bazaconii, că la cât îs io de demodată și de babă-bătrână, nu contează. Defel. 🤣🤪

Da, știu că sunt fătuci care pun unghii fel de fel, cu gel, fără gel, semipermenent și permanent beton, de-l mai dai jos cu picamărul, io însă vreau manichiură și pedichiură clasică, frate, din aia cu forfecuță și ojă ordinară, ce pute a acetonă și se duce dacă speli vasele. 🤣

Sunt o sâcâită, recunosc. Da’ ce mândră-s c-am reușit, totuși! Bine, asta nu știu până când…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

17/08/2025

P.S. Pentru programări, mesaje în privat. 🤣😂🤣

Cărțile mele le găsiți aici ⬇⬇⬇

și aici ⬇⬇⬇

și-n următoarele librării:

Eminescu- București

Gaudeamus- Cluj

La două bufnițe – Timișoara

Junimea & Casa Cărții – Iași

Elstar – Câmpina

Șt O Iosif – Brașov & Libris

Prăvălia cu cărți – Constanța

Aida – Drobeta-Turnu Severin

și alte librării independente din țară.

PLUS rețelele naționale:

Alexandria

Cărturești

Humanitas

CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!

Copyright ©2017-2025 Aura B. Lupu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe