Doruri și dureri

octombrie 10, 2025

1 – 2 minute

Nici după 23 de ani n-am scăpat de durerea asta, pe care am exprimat-o și-am urlat-o uneori, în pumni. Și-n scris. Când mi se acrește de străinătate și-mi vine să plec înapoi în România, îmi răsună vorbele mamei în urechi, care, atunci când i-am spus asta, mi-a răspuns, plângând: „La ce să te întorci, dragu’ mamii? La ce?” Și-apoi, după ce copiii cresc și refuză să te mai însoțească sau nu mai pot s-o facă, pentru că studiază sau muncesc și au familiile lor, aici, o să apară dorul de-a te întoarce la casa ta de-aici, din străinătate, la copiii și nepoții tăi. Prinși între două lumi, între două țări, între două mentalități, încerci să te menții pe linia de plutire. Cu greu. Uneori reușești. De cele mai multe ori, nu. Pentru că dorul nu te întreabă dacă poți să-l duci, el vine. Și te face una cu pământul. Înveți, în timp, să-l gestionezi. Dar mereu vei fi duplicitar. Mereu îți vei dori să te multiplici. Să poți să te împarți. Acolo și aici. Cu cât prinzi rădăcini aici, prin copiii tăi, care devin părinți la rândul lor, iar tu devii bunică, cu-atât este mai greu să te desprinzi și de partea cealaltă, de dincolo, când ai părinți și-i vezi cum îmbătrânesc pe zi ce trece. Și durerea-i copleșitoare… N-ai cum să alegi. N-ai cum să te împarți… Iar asta te sfâșie. Aș vrea, – Doamne, cât aș vrea! să nu trec anual prin asta, să am altă opțiune! Să găsesc alt mod de-a gestiona despărțirea de țară și de casă. Oricare-ar fi ele…

#TrăirileAurei

19/08/2025

Cărțile mele le găsiți aici