În spatele unei femei puternice și înțelepte (cică!) sunt toate eșecurile, toate lacrimile, toate suferințele și durerile prin care a fost nevoită să treacă. Regret să vă dezamăgesc, dar asta-i realitatea. Nu-i niciun Făt-Frumos care să vină să vă salveze. Nu există nicio formulă magică pe care s-o rostiți și să vă transforme peste noapte. Nu devii puternică și înțeleaptă stând la umbra nucului bătrân și deplângăndu-ți soarta. Î-î. Nope. Ci trăindu-ți viața. Trecând prin toate încercările ei. Experimentând. Dând cu capu’ de pereți, de obstacole. Bine, poți da cu capul cât vrei, dacă nu ești pregătită să-ți înveți și lecția, te alegi doar cu cucuie. Însă transformarea ta, dintr-o ființă naivă, delicată și complet manipulabilă, aflată la cheremul oricărui, vine deschizându-ți ochii și mintea. Îmbrățișând schimbările care vin peste tine. Și, mai ales, fiind permanent avidă de cunoaștere. Cu sete mare de învățare. Dorind, sperând, visând. Depășindu-ți mereu și mereu limitele.
În spatele unei femei puternice sunt toți cei care-au abandonat-o la nevoie. Toți cei care i-ai spus că n-o să reușească niciodată-n viață. Că-i un zero barat, un nimeni, o ratată. Sunt toți cei care i-au lipit etichete pe frunte, care-au bârfit-o și-au invidiat-o pe ascuns, care-au profitat de bunătatea și de empatia ei.
În spatele unei femei puternice e o singură persoană. Una. Ea însăși.
Cu drag și cu iubire,
21/07/2025
P.S. Și vreo tri indivizi care-i intră în cadru. ![]()
![]()
![]()
![]()






Răspunde-i lui Aura B. Lupu Anulează răspunsul