Dimineți perfecte. Nu cer mult de la viață. O cafea, un ghemotoc în brațe. Niște triluri de păsărele. O țârucă de tihnă și-un strop, doar un strop de fericire. Mereu când mi se urează „Îți doresc tot binele din lume!”, reacția mea e de refuz, de negare. Înțeleg intenția, o apreciez, mulțumesc pentru urare dar nu, nu vreau tot binele. Vreau să-l împart cu toată lumea, nu sunt hulpavă, mie-mi ajunge o bucățică mică, restul să ajungă la fiecare. O rază timidă de soare, un sărut de „Bună dimineață!”, un zâmbet somnoros, o cană cu o cafea bună. O zi care începe banal, domol, fără stridențe. E, pentru mine, o dimineață perfectă.

Aura B. Lupu

30/05/2025

2 răspunsuri la „Tot binele din lume!”

  1. Am citit undeva că fericirea este suma bucuriilor mărunte. Mă bucur să întâlnesc și oameni normali.

    Apreciat de 1 persoană

Răspunde-i lui Aura B. Lupu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe