O tristețe copleșitoare mă însoțește de-o săptămână (aproape) permanent. Pendulez. Incertitudinile mă bântuie. Emoțiile fac ravagii. Simt cum energia mi se scurge printre degete. O pierd, zi cu zi. Impresia că totul e în zadar primează. Că orice-am face, orice-am decide, orice-am alege, tot acolo ajungem. Sunt prea ușor influențabilă, recunosc. Empatizez prea repede, prea tare. Și asta-mi face rău. Ar fi mai bine să-mi pot ascunde emoțiile, vulnerabilitățile, să pot trece peste toate, fără să mă implic. Fără să-mi pese prea mult, prea tare. Dar, din păcate, nu pot.
Afișez un zâmbet strâmb. Așa cum simt că-i acum și lumea. Strâmbă, distorsionată. Oare o să mai pot zâmbi larg?
06/05/2025



Răspunde-i lui Magda Magdi Anulează răspunsul