Aștept să-mi iasă moima de la dans. Mă pun în față bibliotecii, pe un bloc de piatră, e un loc perfect de observare. Mereu se întâmplă câte ceva și-i una din îndeletnicirile mele favorite, să spionez oamenii. Nu știi niciodată de unde sar niște personaje pentru viitoarele cărți. Doi țânci, de vreo 5-7 ani, blonzi, cu Suske & Wiske (cărți cu benzi desenate, probabil împrumutate de la bibliotecă) în mâini, ronțăind de zor din niște mere, se așază lângă mine. Mama lor începe să facă lista de cumpărături și le cere, extrem de serioasă, părerea. Ei mormăie printre înghițituri și paginile întoarse, complet absorbiți. Un alt puști țâșnește pe ușă, râzând, în timp ce un bărbat aleargă să-l prindă. Probabil e bunicu-său, n-are nicio șansă. Mă prefac preocupată de ceea ce scriu, unul dintre băieți îmi aruncă priviri piezișe. Mama începe să strângă gențile, cutiile, cărțile, forfota de pe hol se mai domolește. Și-aud o întrebare venită de nicăieri, la care, împreună cu mama, izbucnim amândouă în râs, uitându-ne una la alta cu ochii mari.

– Mama, de ce-i Moș Crăciun așa de gras?

Chiar așa, oare de ce?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/03/2025