A doua săptămână (aproape) fără zahăr și pâine. Nu pot zice că mi-e ușor, când văd o baghetă proaspătă, crocantă, salivez. De dulce, nu mai zic, mi-e poftă de orice, prăjituri, napolitane, ciocolată, să nu dau ochii cu ele, că-mi curg balele, ca la Max. Dar e musai să-mi scad rahaturile alea de trigliceride, colesterol și glicemie, că altfel e bai. De când cu menopauza, – premenopauza, mai exact, pentru că după vizita la ginecolog, am aflat că-s încă în faza de instalare –, am tooot adăugat kile peste kile, de-am ajuns să cântăresc mai mult decât am avut când am fost gravidă. Și nu aspectul mă deranjează, din contră, îs bucuroasă și fericită că-s în sfârșit și io mai zdravănă, nu ca o păpădie, suflată de vânt, problema-i de sănătate, evident. Inimuca, ficățelu’, articulațiile, gâfâitul și șuieratul de locomotivă, umflatul ca un pește balon etc. astea-s baiul, de fapt. Bine, în aproape două săptămâni s-au dus nici două kile, speram că va fi ca mai demult când, într-o săptămână topeam două kile, ușor. E adevărat că atunci când renunțam la zahăr și pâine, mă apucam și de alergat. Acum nu mai pot. Deocamdată. Io sper că va veni și vremea în care o să pot alerga, din nou. Nu sper la alea 10 ture de teren, ar fi prea frumos, o să mă mulțumesc cu 5. Și cu rahaturile alea de trigliceride și glicemie în limite normale, nu până sus, în cer, ca acum.

Voi, cum sunteți? Totul e bine, mersi?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

27/02/2025