Sunt o dependentă. Am o mare adicție, de nevindecat. Sunt om-satelit, sunt planetă, nu pot ieși de pe orbită, pentru că sunt complet și irevocabil îndrăgostită de soare. S-a dus și prima lună din an. Rapid, pe nesimțite. Aseară am venit de la serviciu cu ochii-n cer, de era să mă bag în șanț tot holbându-mă-n sus, în loc să fiu atentă la drum. Dar nu m-am putut abține. Se mărește ziua, iar eu mă simt ca vițeii ținuți doar în grajd peste iarnă, lăsați pentru prima oară să adulmece primăvara. Mai că nu pufnesc și io pe nări de nerăbdare. Iar când aud păsările ciripind dis de dimineață, zâmbesc, fără ca măcar să deschid ochii. Ieșim din întuneric. Se luminează. Și-i o senzație al naibii de plăcută. Mi-e greu în lunile astea-n care se întunecă la 4 după masa, n-aș putea trăi în țări și mai nordice, dacă mă gândesc la noaptea polară, mă ia cu friguri. Sunt dependentă. Iar drogul meu este soarele. Mă-nvârt după el, îl caut, jinduiesc după el, fără el mă simt fără vlagă. Ceasul meu genetic e reglat după el, sunt o fiică a soarelui.
Cu drag și cu iubire,
31/01/2025
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu