Am terminat de citit Violonista și-am rămas c-un gust amar. Oare câți alți mari artiști ai lumii, pe care-i admirăm și apreciem nespus, sunt de fapt niște furăcioși, care și-au atribuit compozițiile, creațiile, operele unor femei, doar pentru că, pe vremea aceea, femeile n-aveau niciun drept. Nu-s io vreo mare feministă, cred că fiecare avem rostul și rolul său pe lume, dar tot mi se ridică păru-n cap când citesc despre asuprirea și exploatarea sexului slab. N-am scăpat nici în ziua de azi de el, oricât de evoluați ne-am crede și oricât ne-am afirma noi, femeile. Oricât talent ai avea, orice ai face, într-o competiție acerbă pentru putere, ei ies învingători. Este o lume patriarhală, clar. Încă se dictează ce să facă o femeie, inclusiv cu propriul corp! și care-i rolul ei. Încă majoritatea victimelor abuzului, de orice fel, sunt ele, nu ei. Și încă dreptatea și legea se impune cu pumnul. Pentru că da, puterea e la ei. Ei hotărăsc mersul lumii. Noi ne putem îmbăta cu apă chioară, putem milita și crede că participăm, ajutăm, facem și dregem, că suntem tratate în mod egal și-avem aceleași drepturi, egale cu bărbații. E doar o impresie. Hățurile-s la ei. Pot fura, pot dicta, își pot însuși orice. Femeile-s reduse rapid la tăcere, de multe ori c-un simplu pumn. Marele Vivaldi, cu Anotimpurile lui, a fost un compozitor, considerat drept cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian. Dar, după ce-am citit Violonista, nu pot să nu mă întreb, amar: câte dintre compoziții sunt, de fapt, ale lui?
Cu drag și cu iubire,
09/01/2025
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu