O tristețe fără sfârșit îmi îngreunează sufletul. Parcă am intrat în zona crepusculară, unde nimic nu e cum pare și nimic nu e cum trebuie să fie. Totul e distorsionat, răstălmăcit, întors cu susu-n jos. Orice ai face sau zice, dă prost. Se zice că succesul vine la pachet cu multa ură și invidie, până acum n-am crezut asta, ziceam că-s vorbe-n vânt. Acum nu mai zic nimic. Nu mai cred nimic. Și nu mai vreau astfel de energii. Mi-am încălecat bidiviul și-am plecat în locurile mele faine, unde nu-s prădători și răuvoitori. E doar vânt, brazdă proaspăt întoarsă, miros de apă și pământ. Trag cu nesaț aroma în piept, opresc apoi pe malul apei. Ce liniște și împăcare e! Dumnezeu mi-a mai făcut un dar, pruncul e bine, controlul a ieșit cum trebuia. Cât de bun ești, Doamne! A trecut un an de când… Gata, a trecut, nu mă mai gândesc. Sfântul Nectarie ne-a fost aproape și vreau să ajung pe insula Eghina, la el. Acolo și pe Camino de Santiago, sunt două locuri unde-mi doresc să pășesc. Ce puțin a mai rămas din anul ăsta! Pace și liniște, asta-mi doresc. Și tristețea asta, ce seamănă tare de tot cu dezamăgirea, să dispară. Și să am sufletul ușor.

Voi? Ce vă doriți pentru sfârșitul de an?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

16/11/2024