Am fost invitată aseară să particip, în Parlamentul European, la evenimentul intitulat „Români în diaspora: tu spui ce contează, noi facem să conteze”, dedicat priorităților și nevoilor comunității românești din Belgia. Deși e total în afara zonei mele de confort, deși n-am niciun fel de înclinații politice, am spus da. De ce? Pentru că din 2007, de când locuiesc în Belgia, am trecut prin toate piedicile, problemele și dificultățile posibile, am experimentat pe pielicica mea cam tot ce se putea experimenta: discriminare, abuz, muncă la negru prost plătită, condiții grele și periculoase de muncă, neintegrare, bețe-n roate la primărie pentru obținerea vreunui document, lipsa completă de sprijin din partea statului român, absența informației etc. Din 2007 lucrurile au mai evoluat, e adevărat, însă prea încet și mai sunt destule „bube” de vindecat și rezolvat. Știți că io am un fix cu certificatul de naștere românesc, refuzat sau făcut pierdut de către primăriile de aici. Despre el aș fi vrut să vorbesc ieri seară, dar au fost mulți români prezenți, iar problemele abordate, foarte interesante toate. Timpul s-a scurs incredibil de repede. Și mi-am dat seama ce mult avem nevoie de astfel de reuniuni, discuții, dezbateri, nu neapărat politice, ci de bun simț și de actualitate. Ce multă nevoie avem să fim ascultați, auziți. Să putem expune problemele reale cu care ne confruntăm aici, în străinătate, să avem și noi o ureche care să se aplece și asupra nevoilor noastre. M-am bucurat mult să cunosc români care au candidat la alegerile locale din Belgia, știam că au fost câțiva pe liste, dar nu atât de mulți. Înseamnă că începem să avem un cuvânt de spus. Înseamnă că începem să contăm. Și înseamnă că începem să primim, ca români, ceea ce lipsea cu desăvârșire: respect și recunoaștere. Că stigmatul de „țigani furăcioși, mâncători de lebede”, a apus. Iar susținerea oficială a statului român este esențială. Să știm că avem și noi pe cineva în spate, cineva care să ne ajute, să ne sprijine și să ne apere, în caz de nevoie, e un mare, mare pas înainte. Și mi-aș dori ca astfel de evenimente să fie mai des organizate, nu doar în prag de alegeri. Să nu fim (iar) dați uitării și ignorați, după încheierea sesiunii de vot.

Cu drag și cu iubire, dar și cu speranță, de data asta,

Aura B. Lupu

12/11/2024