De la 22 la 4 grade. Ceață, s-o tai cu cuțitul, frig pătrunzător. Viitor? În ceață. Sentimente? Confuze. Tristețe? Profundă. Gust? Amar. Mi-au înghețat mâinile pe ghidon. E prima seară când mă întorc acasă prin beznă. Se simte iarna. Se simte frigul. Se simte o durere difuză. Vag, plutește regretul. E umezeală. În aer, în suflet. În ochi… Iarna vine, tiptil. Eu mă retrag, mă chircesc. Sufletul capătă riduri. Inima, zbârcituri. Mâinile tremură pe ghidon.

E frig. E ceață. Iar tristețea invadează totul. Ca urșii, m-aș retrage într-un bârlog.

Răni adânci, nevindecate, ar avea nevoie de-un pansament. S-a terminat. STOP JOC. Adună-te, Aura, fată, e doar o iarnă. Încă o iarnă. Încă o tristețe, un frig, o durere de procesat, de trecut. Hai, taci, șterge umezeala aia enervantă din ochi, ridică bărbia, privește în față. Chiar dacă e în ceață, e, totuși, un viitor.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

04/11/2024

Cărțile mele le găsiți aici ⬇⬇⬇

și aici ⬇⬇⬇

și-n următoarele librării:

Eminescu- București

Gaudeamus- Cluj

La două bufnițe – Timișoara

Junimea & Casa Cărții – Iași

Elstar – Câmpina

Șt O Iosif – Brașov & Libris

Prăvălia cu cărți – Constanța

Aida – Drobeta-Turnu Severin

și alte librării independente din țară.

PLUS rețelele naționale:

Alexandria

Cărturești

Humanitas

CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!

Copyright ©2017-2024 Aura B. Lupu

9 răspunsuri la „Cețuri și neguri”

  1. A venit toamna… sau mai degrabă iarna 😁

    Apreciat de 1 persoană

    1. Iarna, din păcate. Mai speram la un noiembrie călduț, dar…

      Apreciat de 1 persoană

  2. Să fie blândă cu sufletul, că pe umeri punem un şal, ceva…

    Te îmbrăţişez!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Așa e. La suflet să nu ne mai fie frig. Mulțumesc, Potecuță! Te îmbrățișez și eu!

      Apreciat de 1 persoană

  3. ceturi si neguri?
    oh my god, ce mistoooo!
    mi s-a taiat rasuflare cat de frumos scrii!
    🤗

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc! Te îmbrățișez!

      Apreciat de 1 persoană

  4. Aceleași sentimente mă invadează și pe mine pe măsură ce frigul devine tot mai intens…

    Apreciat de 1 persoană

Răspunde-i lui Tatar Lau Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe