Dacă vrei să-ți apropii pe cineva, să-l cerți, să-l apostrofezi, să-l faci cu ou și oțet, nu cred că-i cea mai bună metodă. Nu face nimănui plăcere să fie pus la zid, pe drept sau nedrept, nu are importanță. Eu reacționez ca un arici în astfel de situații. Să mă faci să mă simt prost e rețeta perfectă să dau bir cu fugiții. Chiar dacă ai dreptate, chiar dacă oi fi greșit, să-mi ții morală ca unui copil de clasa treia, nu merge. Preotul nostru confesor e de zeci de ani același, tocmai din motivul ăsta. Nu ne-a sfădit, nu ne-a ținut predici aiurea, nu ne-a mustrat că de ce nu mergem la biserică, de ce nu facem aia sau aialaltă, n-a încercat niciodată să ne facă să ne simțim mici și proști, păcătoși și pierduți, rătăciți de calea cea dreaptă. Dacă vrei să-ți păstrezi enoriașii, dacă vrei să-ți vină la biserică, mai bine-i atragi cu miere. Că de fiere suntem oricum sătui, mai ales noi, cei din străinătate. După ce că oricum ne simțim străini și-ai nimănui, dacă nici printre ai noștri, la biserică, nu primim vorbe bune și blândețe, ni se cam acrește. De mișmașuri, pretenții, cerințe. Să nu uităm că biserici ortodoxe erau tare puține, prin 2000 era una la Bruxelles, apoi a apărut alta în Aalst. Dacă preotul pe care l-am rugat să ne facă sfeștania la casă refuza atunci, că nu aparținem de parohia lui, cum era? Trebuia să așteptăm până a apărut una, mai aproape? În loc să pună piedici și să aibă tot felul de cereri, mai bine ar înlesni și-ar ușura procesul, mai bine s-ar bucura că românii vor să-și boteze aici copiii, că vor să se cunune aici și nu mai merg în țară să facă asta. Că vor să-și păstreze credința și încă merg la biserică. Poate că n-o fac în mod regulat, poate merg la mai multe biserici, poate donează în mai multe locuri. Asta nu înseamnă că nu-i primit acolo, unde contează: în ceruri.
Cu drag și cu iubire,
09/10/2024
PS. Adaug comentariul unei cititoare de pe Facebook, care mi-a redat speranța și mi-a întărit părerea: nu toți sunt la fel, ca noroc!
Mie ,un preot bun,duhovnicul meu Ovidiu Ioan mi-a adus mângâiere în clipe grele și m a făcut,cu bunătatea lui,cu ne certarea lui și cu harul lui să mă apropii de Dumnezeu,după ani în care nu trecusem pe la biserică decât de Paște și de Crăciun.
Eram de 2 ani în Germania și nimic întâmplător,am aflat ca în orașul nostru este înființată o parohie românească!Fix când treceam printr-o situație medicală dar și sufletească grea!Am început să merg la biserică,uimită să văd ca lumânările erau gratis,ca puneai sau nu bani la pomelnic,că Părintele mergea în spital la bolnavii români și la casele lor cu botezul,pe banii lui( parohia nou înființată nu avea fonduri), ca nu avea taxe pentru nunți și botezuri,că în acea clădire închiriată de la alta religie,copiii se puteau juca,alerga și vorbi fără ca preotul să îi certe,iar oamenii se adunau după Sfânta Liturghie la o vorbă,o cafea și o prăjitură.Cred ca este singurul lucru care îmi lipsește din viața mea din Germania!
Să ni-i țină Domnul sănătoși pe duhovnici i noștri buni!
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Florinaccio Anulează răspunsul