Sunt încă sub imperiul emoțiilor de aseară. Azi-noapte m-am tot foit și sucit în pat pe toate părțile, întrebându-mă: „M-am poticnit? M-am bâlbâit? Oare ar fi trebuit să citesc alt fragment, unul din cartea ce-o scriu acum? Am făcut nefăcute? Am gafat? Am…?” Când ești în compania unor oameni atât de minunați și speciali, nu poți să nu te întrebi „Ce naiba caut io, aici?” Și-apoi te copleșește emoția și bucuria de-a revedea persoane pe care nu le-ai văzut de mult timp (Ligia Mateiu, Mihaela Popescu, Carmen Solomie) sau pe care le știai doar de pe Facebook (Laura Damian, Ramona Gabăr, Mihai Buzea) dar, pe care, chiar necunoscându-le în viața reală, le-ai îndrăgit nespus. Iar când îi strângi în brațe și te uiți în ochii lor, simți că-i cunoști dintotdeauna. Aveți atât de multe în comun! O zi de naștere, cu Suzana Tănase, venită de peste mări și țări, tocmai din Canada, un om atât de cald și blând, frumos, cu niște ochi limpezi și sinceri, ca două lacuri verzi, de care te legi sufletește imediat. Un fluture albastru, (nu-i așa, Cristiana Ruptureanu și Simona Gânj?) care ne-a dat ghes la scris, dragul și iubirea pentru câinii din aceeași rasă. Și este minunat. Sunt extrem de recunoscătoare tuturor. A fost o seară de poveste, o seară plină de culoare și trăiri, la care am fost onorată să particip. Mulțumesc, Mirela Niță Sandu, mulțumesc EuropaNova Brussel, mulțumesc tuturor!
Cu drag și cu iubire,
15/09/2024
Întregul eveniment îl puteți viziona aici: (1) Facebook
https://www.facebook.com/100061262111015/videos/866091322154447












Răspunde-i lui Poteci de dor Anulează răspunsul