Opiniile și replicile pe care credem că avem dreptul să le afișăm oricând, oriunde și-n orice fel, duc la situații aberante. În care, în loc să empatizăm, declamăm. În loc să ne rugăm, drăcuim. Și-n loc să mângâiem, lovim. Apreciez aprecierile tuturor de până acum și vă mulțumesc, dar asta nu înseamnă c-o să vă mulțumesc la fel de politicos când nu sunt de acord cu toate opiniile și replicile exprimate. O doamnă îmi reproșa că-s prea tăioasă și, supărată, a decis să nu se mai numere printre cititorii mei. Ete, na, pagubă-n ciuperci! M-am săturat să umblu cu mănușele, că vai, s-a supăra cutare și cutare, care debitează inepții. Nu, nu fiecare are dreptul la opinie și replică, pentru că-s prea mulți duși cu capu’ pe grădina asta, a feisubucului, iar dacă noi acceptăm ca oricine să se răhățească-n capul nostru, că olala și vai de mine, rămân fără urmăritori, foarte bine! Se cerne grâul de neghină, fraților! Mai bine o mână de oameni întregi la cap și de caracter, decât mii de nebunei care-ar trebui să primească mâncare cu porția, printre gratii. Nu-i ok să înjuri! Nu-i ok să blestemi! Nu-i ok să te ascunzi după un profil fals și să ataci pe oricine că, vezi Doamne, ai dreptul la replică. Nu, n-ai. Și-ar trebui să nu mai ai în vecii vecilor, când tot ce poți scrie e sub orice limită a unui om civilizat. Toți cei care-s în lista de prieteni a unui astfel de om ar trebui, imediat ce văd comportamentul ăsta, să se dezică de el, să-l șteargă pe veci și irevocabil. Iar, dacă-l cunoasc în viața reală, să-i bată obrazul. Nu-i o utopie, e făcubil, credeți-mă. Însă știți ce-i necesar? Exact ce scriam atunci când am postat clipul cu meciul, care a devenit viral și-a ajuns la aproape un milion de vizualizări: unitate.
Cu drag și cu iubire,
12/07/2024
PS: Tanti de ieri a revenit în forță, pe vreun cont fals. Aveți grijă. Știți deja, report profil și block.
Musai să cernem grâul de neghină.










Răspunde-i lui Aura B. Lupu Anulează răspunsul