Mă uit la ghemotocul meu de blană, îl mângâi și mă întreb: cum să abandonezi un suflețel ca el? Cum să te debarasezi de niște pui, să-i lași să moară într-o pungă? Cum să te muți și să-l lași pe câinele credincios, ce ți-a fost alături ani, pe stradă? Cum să renunți la un cățel din motive financiare? Nu înțeleg. Nu pot pricepe. Nu vreau să accept. Și dezaprob. Din suflet. Dacă ai un câine, dacă ai hotărât că-l vrei, păi îți asumi asta până la capăt. Nu e un moft, nu-i un capriciu, nu-i jucărie de pluș. E suflet nevinovat. Renunți la țigări, cafea și băutură și-i iei lui mâncare. Dacă nu vrei pui, îl duci la veterinar și-l castrezi. Te muți, dar câinele e primul pe care-l iei cu tine, lași în urmă altceva, inima aia nemiloasă și sufletul împietrit, eventual. Sau, dacă nu vrei asta, e și mai simplu: NU-ȚI LUA CÂINE!!! Dacă simți măcar o clipă că nu te poți schimba, că nu ești capabil să-l vezi ca pe un membru al familiei, lasă-l în pace, lasă-l să ajungă la o familie iubitoare, unde este îngrijit și iubit pe măsură. Fii responsabil, la naiba! Nu mai îngroșa rândurile câinilor abandonați, fără stăpân, cu ochii mari și triști, care tremură prin șanțuri, lăsați să moară-n pungi, dezorientați, care, dacă ar putea vorbi, cred că doar o singură întrebare ar pune: „Cu ce oare am greșit?”

Aura B. Lupu

04/04/2024