După ce curăț nisipul de ceara scursă de la lumânări, mă aplec să mătur praful și frunzele strânse-n micuța capelă. Gâfâi. Măicuța Domnului mă privește blând. Pereții-s stropiți cu noroi, o mașină probabil a trecut prea aproape și-a murdărit-o. Suspin. Ce ușor e să murdărim, să aruncăm cu noroi, nepăsători și aroganți și să nu ținem cont de nimeni! Probabil și pe șoferul acela Măicuța l-a privit tot blând. Avea mare nevoie. Eu nu-s la fel de îngăduitoare. Să nu uit, data viitoare să aduc și o cârpă și-o sticlă cu apă, poate reușesc să le șterg. Ridic privirea spre cer. E înnorat. Sper să nu plouă. Înainte să-mi încalec bițigla, ceva îmi atrage privirea. Zâmbesc. Norii s-au dat la o parte, puțin de tot, cât să văd cerul și-un pic de roz. Speranță. E bine. Mulțumesc, dragă Măicuță.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/02/2024