Când oamenii îmi lasă un gust amar, când mă atacă și simt că energia lor negativă mă învăluie, plec. Știu unde pot să mă scutur de ea. Știu unde-mi (re)găsesc liniștea și gustul dulce. Mirosul curat. Scap de colcăiala grețoasă a muritorilor, care încă nu s-au deșteptat de cap. Am fost și eu acolo, când nu acceptam alt punct de vedere, când mă credeam deșteaptă și atotcunoscătoare. Mi-a trecut. Cu cât am învățat mai multe, cu-atât am înțeles cât de puține știu, de fapt. Am admirat căprioara de la o azvârlitură de băț, care m-a privit cu ochii blânzi și n-a fugit. Am privit apusul și sclipirea soarelui printre crengi. Și l-am prins sub pleope. Am cuprins verdele crud, l-am inspirat adânc, cu nesaț, și m-am curățat de toate răutățile. Am lăsat în urmă vorbele urâte, gândurile rele și m-am întors acasă cu bucurie, cu frumusețe și cu drag. Totuși, cu drag. De oameni. Și de lume. Iar.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

26//12/2023

9 răspunsuri la „Cu drag”

  1. Natura are aceasta putere magica. ❤

    Apreciat de 2 persoane

    1. O, da. Ca noroc! Mulțumesc, Ana!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Nu poţi să nu te încarci cu atâtea frumuseţi în jur. Iar oamenii… oameni. Te pup!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, Potecuță! Te pup și eu!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Oamenii… oameni! Cum spunea și Potecuța. Dar noi îi iubim. Uneori, și mai ales pe unii, cu mai multă ușurință de la o oarecare distanță. O vorbă populară spunea: „Nu-ți pune mintea cu toată lumea” Mintea se pune, că e minte și nu e cuminte, e de capul ei. Dar după aia să facem cum e bine și să o extragem din zona aia. Cum? Exact cum procedezi tu. Frumusețea naturii ne aduce aminte întotdeauna că Dumnezeu e și aici.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Îți mulțumesc, Condei! Extragerile astea sunt un musai, altfel o luăm pe păduri. 😁

    Apreciază

  5. Doamne, cât de bine te înțeleg. Și cât de mult mă regăsesc în tine, ardeleanca mea dragă!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îți mulțumesc, Em! Te îmbrățișez cu drag!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Minunat! Un An 2024 plin de realizari si bucurii! Cu drag, Anca (Ady Sincai….)

    Apreciază

Răspunde-i lui Anonim Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe