Mă opresc, pe drumul către casă, în câmp, auzind telefonul că-mi bipăie. Vacile mugesc, așteptând omul care le-ngrijește. Vântul aspru suflă cu putere, dar măcar ploaia s-a oprit. Înainte să deschid notificarea, îmi fac cruce cu limba pe cerul gurii. Inima-mi bate nebunește. Citesc mesajul și izbucnesc în lacrimi. Sunt bucuroasă. Fericită nu pot zice c-aș fi. Mesajul zice că markerii tumorali sunt în limite normale. Doamne-s mulțumesc! Dar aparatul din piept, kitul pentru chimioterapie, rămâne încă 3 luni. Recunoștință simt, privind cerul. Norii învolburați sunt ca sufletul meu. Brusc, obosesc. Simt o sfârșeală cumplită, după ce inima a pornit în galop. Încalec bicicleta și pornesc spre casă. Oare cum poți într-un singur minut să mori și să renaști?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/10/2023