Never ever! Again.

N-am fost atrasă niciodată de genele false, unghii false, meșe, botox și alte adăugiri. Nici machiajul exagerat nu mă impresionează, mai ales când rezultatul e „Vai, dragă, ce tare te schimbă, mai că nu te-am recunoscut!”. Da’ de ce-ar trebui să mă schimbe? Arăt cumva ca o sperietoare și-i musai să mă ascund sub tone de machiaj? În ciuda reticențelor, am acceptat o dată să-mi pun și io unghii cu gel și să mă las machiată de altcineva, pentru nunta nepoatei mele. Într-adevăr, nu m-am recunoscut. După părerea mea, eram ca o păpușă Barbie, artificială și zero naturalețe. Altora le-a plăcut. Adi n-a fost nici el impresionat, zicea că arătam ca un viezure. Oricum, m-am dus acasă, m-am spălat pe față și mi-am luat pe veci adio de la make-up-ul ăsta ce-i acum atât de apreciat. Nu de mine. Simțeam că pielea striga să respire, mă strângea, mă mânca. Am mulțumit în gând că nu mi-am mai pus și gene false, că era mult mai grav. OK, respect alegerile fiecăruia, dacă altele simt nevoia să facă asta, n-am nicio treabă, iar pentru cele care fac munca asta, respect lor. E, probabil, o forma de artă pe care eu, personal, n-o înțeleg. Iar cu unghiile cu gel a fost o și mai mare provocare. Să le dau jos. Când mi-am văzut unghiile cât de afectate au fost după doar 3 săptămâni, am spus: never ever! Again. Nu, mulțumesc! Or fi arătând ele bine, cu gelul ăla pus peste, dar când vrei să renunți, cu ce te-alegi? Cu unghii subțiate, distruse, dureroase? Nu, mersi.

La toată tărășenia asta care-i acum atât de-n vogă, zic pas. Nu, mulțumesc! Never, ever. Again.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

19/06/2023