Bagajele-s făcute, mai verific o dată actele, arunc înc-o privire prin casă și plecăm. Mereu trecem pe la capela noastră înainte de-o călătorie mai lungă. Simt deja cum stresul dispare, chiar dacă încă nici n-am ieșit din Belgia. E prima noastră vacanță spre România, în mai. Până acum mergeam în iulie sau august. De ciudă, parcă, e o zi superbă, soarele strălucește puternic, îl simt prin parbriz și-i absorb căldura prin toți porii. Băieții, rămași acasă, ne trimit mesaj cu urări de drum bun. Max doarme liniștit în brațele mele, acum s-a liniștit și el, știe că vine cu noi și nu rămâne acasă. Aseară, io-i puneam jucăriile în geantă, el le scotea, complet nedumerit de ce se-ntamplă. N-am dormit prea mult, mă simt obosită, dar o oboseală plăcută. Ce bine-i să pleci spre țară! Gândul c-o să-i revăd pe cei dragi mă emoționează. Încerc să nu mă las copleșită, altfel iar o să dau apă la șoareci.
E o zi superbă. Parcă să ne facă-n ciudă și să ne pară rău că plecăm, soarele strălucește puternic. Dar cel din mine strălucește mai tare, de bucurie că mă-ntorc la casa părintească, la ai mei, la cei dragi. În țara mea dragă.
România, te iubesc! Și-aștept cu nerăbdare să te revăd.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
13/05/2023