Am știut că-i musai să mă urc cât mai degrabă pe armăsarul meu nărăvaș, altfel n-aș mai fi avut curajul s-o fac. Azi am purces la drum, un drum pe care, ca să nu mă apuce frica, mi l-am imaginat spre capăt de lume. Recunosc că m-a cam luat cu fiori în locul unde-am căzut, am pedalat însă mai departe cu îndârjire. Și grijă, multă grijă, am făcut io haz de necaz cu căzătura, ieri însă m-a durut tot corpul, m-am simțit de parcă a trecut un buldozer peste mine, am anulat toate programările la kinetoterapie, de-abia m-am târât prin casă, ce exerciții? Ce înot? Ce recuperare? Genunchii mă dor cel mai tare iar gâtul mi-e înțepenit, să treacă Paștele Catolic și-o să mă duc la medicul de familie. Simt nevoia de-o vacanță prelungită, dacă stau bine și mă gândesc m-aș muta măcar două luni undeva, la soare, pe malul mării, să fac ceea ce-mi place cel mai mult și să stau în liniște. Să mă desprind de lume și să mă uit la apus și răsărit, să ascult marea foșnind iar mintea s-o golesc de gânduri. Să privesc cerul, plutind în mare, cu brațele răstignite și ochii senini, oglindind albastrul nemărginit. Să petrec zile și nopți în tihnă, scriind, citind, meditând, rugându-mă. Singură. Să nu am griji, să nu mă grăbesc, să nu mă neliniștesc. Să n-am liste, treburi de făcut, lucruri de rezolvat, să nu aud mașini trecând în trombă. Să nu văd oameni stresați și agitați, să n-aud voci noaptea sub geam, ce să mă țină trează.
Să pun timpul să se scurgă printr-o clepsidră și să nu-mi pese de trecerea lui. Să am zile terne, prăfuite, fără nimic deosebit, plictisitoare și absolut banale. Să mă simt infimă, ca un fir de nisip, și doar liniștea să mă înconjoare. Să ajung să-mi fie dor de oameni și de civilizație. Să-mi doresc să mă întorc în lume.
Baiul e că, dacă aș face toate astea, m-aș învăța cu stilul ăla de viață și probabil nu m-aș mai întoarce.
Cu drag și cu iubire,
07/04/2023
Aura B. Lupu 