Ieri a fost o zi tipic belgiană. De-o sută de ori a plouat, de-o sută de ori a ieșit soarele. Am trecut prin anotimpuri cu viteza luminii, ba cald, ba frig tăios, ba adiere blândă, ba vânt turbat și mușcător. Cer schimbător, nehotărât, ploaie cu bulbuci, vuiet, apoi dintr-o dată liniște. În câmp, pe dâmburile puține, bieții fazani stăteau zgribuliți, văduviți de iarba înaltă și stufărișul tăiat de curând, înconjurați de apa care inundă cu fiecare ropot tot mai mult din pământul deja sătul de atâta ploaie. Aerul rece, venit de pe zăpezi, mi-a înghețat mâinile pe ghidon și la fiecare rafală puternică le strângeam mai tare, gândindu-mă că n-aș vrea să ajung în vreun șanț, trântită de vânt. Și-apoi, la nici 10 minute, cald și soare.

Chiar dacă sunt aici de peste 20 de ani, nu pot spune că m-am obișnuit cu vremea asta atât de schimbătoare.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

25/03/2023

Spune-mi vânt…