Biciclit

A trecut prea mult timp de când nu m-am mai „fițălit”.

https://aurablupu.wordpress.com/2020/03/25/fietsen/

Azi, când am făcut-o, a fost atât de bine! Mi-a fost teribil de dor. Și cu toate că durerea mi-a înțepenit umărul operat dar și partea dorsală (asta ca să mă exprim frumos și să nu mai folosesc termeni nepotriviți pentru o „duoamnă” ), nu m-aș mai fi întors acasă, știam c-o să revin în nebunia carnavalului. Au trecut 5 luni, 5 luni în care tot ce-mi plăcea să fac, n-am mai putut face. Mișcarea, care înainte mă ajuta să depășesc orice stare nasoală, sportul, plimbările lungi, înotatul, datul cu bicicleta, alergarea etc. au fost un vis îndepărtat, o amintire. Cum habar n-avem, când suntem sănătoși, cât de binecuvântați suntem! Cum nu știm să apreciem lucrurile mărunte, banale! Cum ne pierdem vremea în zadar! Și mai ales cum uităm să mulțumim corpului ăsta de care tragem, îl forțăm, îl obosim și-l alimentăm uneori haotic! Privesc pe geam petrecerea carnavaliștilor, cu multă băutură, cu gălăgia aia infernală, cu prea mult din toate și mă întreb: de ce suntem atât de nesăbuiți și nepăsători chiar noi cu noi? Oare o să înțelegem vreodată că excesul nu ne face bine? Aș mai fi pedalat azi de zor, cu nesaț și dor, mai ales că natura se pregătește să renască, bobocii magnoliilor stau gata să-nflorească, o parte din copaci deja au înflorit iar verdele începe iar să stăpânească. Și m-aș fi biciclit până la alt capăt de lume, unde-i liniște și pace, știind ce mă așteaptă acasă. Dar aș fi exagerat. Mi-aș fi forțat corpul ăsta care deja a trecut prin destule. Așa că m-am întors, i-am mulțumit, iar acum o să-l rog să (încerce) să se odihnească.