N-ar trebui să ne fie teamă de ridicol, de bâlbe sau greșeli. N-ar trebui să ne paralizeze frica de-a ne face de râs și de rușine. OK, suntem ridicoli, facem gafe, comitem greșeli, ne dăm cu stângu-n dreptu’. Și ce? Nu mai există viață după? Nu se mai învârte Pământul? Ba se învârte, fix la fel. Teamă ar trebui să ne fie când judecăm, bârfim, catalogăm, etichetăm. Când suntem răi, haini, încrâncenați. Când aruncăm cu pietre și căutăm să fim mereu deștepți, perfecți, deasupra tuturor. Când ne credem superiori și suntem îngâmfați, plini de noi și de fumuri, atunci ar trebui să ne fie teamă. Atunci ar trebui să înghețăm. Pentru că există Unul, Cel mai Cel, care vine și ne uniformizează. Ne coboară și doboară de nu ne mai vedem. Când suntem ridicoli, îngălați, când facem prostii și gafe, cred că râde și se distrează, cum facem de altfel și noi cu copiii noștri, nu? Suntem îngăduitori și amuzați. Dar când devenim obraznici, când ne uităm locul și sărim garduri, crezându-ne mai cu moț și de neatins, ajungem la colț, pedepsiți. N-o să pedepsim o fetiță că și-a prins rochița-n ciorapi, sau că pune o întrebare fără sens. O să râdem, o s-o aranjăm, pupăm pe frunte și-o să-i răspundem cât mai serioși. Dar ia s-o vedem dându-i altui copil cu păpușa-n cap, sau răspunzând obraznic, cum o să reacționăm?
Nu vă mai fie teamă să fiți ridicoli, copilăroși și jucăuși. Temeți-vă doar de răutate. A celor din jur dar mai ales de-a voastră.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
05/03/2023