Am ieșit până în prag să văd cum e afară, privirea mi-a fost imediat atrasă spre cer. E Lună Plină. Apare, dispare, învăluită de nori. E duminică seara, o seară calmă, tihnită, mă uit la televizor, după baia obișnuită și pregătitul unei noi săptămâni. Nu mă gândesc la nimic, imaginile de pe televizor nu reușesc să mă acapareze, e un film pe care l-am mai văzut. Max doarme. Suntem atât de obișnuiți! Nimic special, nimic de luat în seamă, o familie ca oricare alta, cu bune, cu rele, banali. Dar cât îmi place banalitatea asta, tihna și liniștea! Nu suntem perfecți. Eu sunt sucită, ciudată de-a dreptul de multe ori. Dar ai mei mă știu, mă iubesc și mă acceptă așa cum sunt. Și eu pe ei. Avem hachițe, avem certuri, avem răbufniri. E normal.
Curând mă bag în pat. Max o să mă urmeze, somnoros, plescăind și căscând. O să-mi lipesc picioarele reci de Adi care o să tresară în somn. O să ascult tihna și liniștea casei, într-o seară de duminică și-o să suspin. Apoi o să adorm zâmbind, în timp ce Luna Plină o să strălucească măreață pe cer.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
05/02/2023