Dacă aș putea, aș prefera ca-n locului frigului și ploii să fiu undeva la mare, la căldură, soare și cer senin, la apă azurie, la nisip auriu și la masaje de relaxare. Cred că așa arată viața ideală, când te saturi de vremea urâtă, să-ți iei catrafusele și să pleci unde vrei. Stând în fața școlii, în bătaia tăioasă a vântului ce venea de pe creste înzăpezite, la asta mă gândeam. Oameni bogați, cu mulți bani, preferă să zgribulească și să muncească aici, în loc să plece, ca păsările călătoare, unde-i cald. Și oare pentru ce? O mentalitate pe care eu n-o înțeleg. Cum oare, chiar și când ai bani destui, tot nu te bucuri de viață, tot tragi să faci și mai mulți?
Da, aș prefera să am libertatea financiară și să pot să călătoresc. Să nu mai îndur lunile astea lungi de iarna, care vin mereu la pachet cu niște boli. Să muncesc, să fac ce-mi place, dar unde vreau eu. Picioarele mi-s reci sub plapumă, nu-mi place nici asta, ca durează destul de mult până reușesc să le încălzesc. Dimineața nu-mi vine să coborât din moliciunea și căldura patului, în frig și umezeală.
Aștept vremea bună.
De vară nu pot încă scrie, e prea devreme.
Dar mă gândesc cu nerăbdare la ea.
Cu drag și cu iubire,
28/01/2023
Cu gândul la primăvară, îți trimit un gând bun și o îmbrățișare! Să te recuperezi temeinic, Aura!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc mult, Oana! 💝💝💝
ApreciazăApreciat de 1 persoană