Era târziu, era înnorat, burnița, dar tot am ieșit la plimbare. Când vrei să scapi de energii negative, natura ajută cel mai mult.
Spre surprinderea mea am mai întâlnit destui plimbăreti, deși speram să nu. Când mi se acrește de lume, prefer pustietatea. N-am avut noroc în privința asta, în schimb întâlnirea cu domnu’ Fonsche, cum i-am botezat pe toți fazanii ieșiți în cale, m-a bucurat. A venit nonșalant direct spre noi, Max îl luase deja în colimator dar asta nu părea să-l deranjeze. Grăbit, în pas alergător, a trecut pe lângă noi țipând de zor și și-a văzut de căutarea lui.
Animalele îmi inspiră uneori mai multă încredere și plăcerea de-a le întâlni decât oamenii. Mă rog, unii oameni. Nu pot să-i bag în aceeași troacă pe toți, dar treaba cu vecinii îmi stă pe creier. Mai ales că azi, ieșind să merg la muncă, am dat nas în nas cu unul. S-a prefăcut că nu mă vede. Extrem de macho, de bărbătesc și de politicos, nu-i așa? Asta e. Nu poți cere mai mult de la cineva care nu are. Educație. Respect. Bun-simț. M-am consolat cu faptul că uite, un fazan colorat m-a salutat și-a trecut pe lângă noi, fără să ne ocolească. Și le mai zicem animale sălbatice…

Cu drag și cu iubire,
(și-un iz doar de tristețe)
Aura B. Lupu
06/01/2023