N-am răbdare și nici chef să mă mai machiez înainte de-a ieși din casă. Cum am auzit că s-a oprit ropotul agasant al ploii pe acoperiș, am și ieșit. Mă întâmpină un amestec de anotimpuri, o combinatie de aer cald, primăvăratic și-un trotuar plin de frunze. Grăbesc pasul, Max, sătul și el de-atâta ploaie, e nerăbdător să se joace afară. Șoseaua vuiește de mașini, zgomotul traficului mă irită, de-abia aștept să ajung în pustietate. Cu cât mă-ndepărtez de lume și larmă, cu-atâta mă liniștesc. Mă opresc câteva clipe pe drumul ce șerpuiește și inspir adânc. E liniște. Max îmi pune mingea la picioare, așteptând să i-o arunc. Ne jucăm până dă cu nasul de mușuroaie. Mda, o să trebuiască să-l spăl. În orice direcție îmi arunc ochii, suspin. E atâta frumusețe, Doamne! Culori, nuanțe, mirosuri, arome. Un copac îmbrățișat de iederă, o căsuță ascunsă printre copaci, luciul apei, o pată de culoare-n zare, un soare orb, un fâlfâit și-un țipăt alb. Aș tot merge înainte, dar norii întunecați mă izgonesc. Mă-ntorc acasă îmbujorată, cu Max murdar, plin de noroi. Acum, când scriu, se-aude iar ropotul ploii. Trosnetul focului e liniștitor. Max doarme dus, e obosit.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
02/01/2023