Simt cum mi se lipește de spate mogâldeața neagră, îi aud răsuflatul de satisfacție în păr. Imediat, același lucru îl fac și eu. Răsuflu adânc, zâmbind, și-un sentiment de… nu știu cum să-l descriu, de bucurie, mulțumire, pace și liniște și recunoștință, toate amestecate, mă inundă complet. Îmi potrivesc mai bine perna sub brațul beteag, mă cuibăresc sub plapumă și savurez. Momentul perfect al unei dimineți. Arunc o privire spre geam, lumina aurie filtrată de draperii mă face să sar din pat și să alerg la fereastră. Credeam că-i o dimineață perfectă. Acum știu că e. Răsăritul magnific îmi dovedește asta. Deschid larg geamul, trag aerul rece în piept, închid ochii și mă rog. „Mulțumesc, Doamne, că m-ai ridicat din pat…” Max mă însoțește în ritualul de dimineată, cu lăbuțele sprijinite de pervaz, adulmecă, privește, miroasă. Când mârâie ușor, deschid ochii. Vecinul de vizavi se-ntoarce grăbit acasă, cu o sacoșă mare și câinele pe lesă. Le văd răsuflările aburii, aud pașii scrâșniți pe trotuarul înghețat și admir ținuta lui elegantă, în palton, cu pălărie și mănuși de piele.
Îmi simt obrajii îmbujorați de frig, admir câteva minute cerul, luminițele întinse de la o fereastră la alta sclipesc, e primul an în care am decorat și exteriorul. Decorat, mult spus, în afară de coronița de pe ușă și ghirlanda întinsă sus, altceva nu e. Închid geamul, în dormitor temperatura a scăzut rapid, dar ce mult îmi place să simt aerul rece cum năvălește în cameră și împrospătează tot!
Da, e o dimineată perfectă de iarnă.
S-aveți o zi minunată, oameni buni, o zi ca un răsărit!
Cu drag și cu iubire,
18/12/2022
Aura B. Lupu 