Prin stratul de nori cenușii se vede un petic de cer. Albastrul e și mai albastru între atâtea nuanțe de gri. Măcar ploaia s-a oprit. Max e zburdalnic și fericit, după direcția luată știe unde mergem. Spre pădure. Un loc pe care nu l-am mai vizitat de mult. Mi-era dor tare de natura sălbatică, de păsări, iepuri, căprioare, liniște și pustietate. Căsuța creepy se vede mai bine acum, printre crengile descărnate, goale de frunze. Bradul meu falnic e cam trist, și-a pierdut verzimea, apa bălește peste tot, sigur are rădăcinile sub apă. A plouat mult. Miroasă a primăvară. A ud. E umezeală mare. Max scurmă mușuroaiele, tropăie noroiul, adulmecă urmele făcute de animale, e în elementul lui. Și eu la fel. Nu întâlnim pe nimeni. Cărarea șerpuiește ușor, apa din Durme e scăzută mult, se vede nămolul negru, gros, dezolant. Copacii-s toți înfrigurați, se aude vântul cum le șuieră crengile goale. Îmi pun și eu gluga pe cap, e neașteptat de frig pentru cele 10 grade. Și totuși îmi place lunga plimbare, în ciuda frigului, noroiului și umezelii. Faptul că pot merge la plimbare atât de departe e deja un bonus, așa că nu-mi permit să mai fac și nazuri. Iau totul așa cum vine și mă bucur de fiecare moment. Griji, gânduri, le las deoparte. Sunt atentă la zgomotele pădurii. Speram să văd vreo jivină, dar n-am noroc. Poate data viitoare. Ne întoarcem uzi, murdari, dar mulțumiți. Măcar am putut ieși azi din casă, fără să toarne cu găleata.
Simt o oboseală plăcută și nelipsita durere surdă din braț. Casa mă întâmpină caldă și primitoare.
Cu drag și cu iubire,
26/12/2022
Aura B. Lupu 