Ajun

Îmi place să mai rămân câteva clipe prin casa tăcută, după ce toți s-au dus la culcare. Trec dintr-o încăpere în altă fără să aprind lumina, ajung sclipirile ornamentelor de Crăciun și o admir. O ating. În bucătărie încă se simte mirosul sarmalelor ce-au bolborosit dodoloațe pe foc, acum, împăturite bine-n pături, își continuă somnul de frumusețe-n beci. Mărarul și cimbrul primite astă-vară de la tanti Anicuța, (Dumnezeu să-i dea sănătate!) acum uscate și mirosind a grădina mamei, a acasă, le-au întregit aroma. Mereu mi-am dorit să gătesc împreună cu Adi, cum, necum, rar s-a întâmplat. Dar uite că azi mi s-a împlinit dorința. L-am privit cu nespus drag trebăluind prin bucătărie, ne-am ciocnit și stat în drum unul la celălalt de multe ori, dar a fost o încântare să gătesc împreună cu el. Max a dormit dus pe blana lui, mulțumit că ne aude și vede pe amândoi. Azi a fost o zi super obositoare și aglomerată, am fost la cumpărături, au venit și cei cu panourile solare să le instaleze, am pregătit și-o parte din mâncare, am fost și la terapie. A fost o zi agitată. Dar seara, sau mai bine zis noaptea tărziu, după ce toți adorm, îmi place să mă plimb prin casă tăcută, mai adun o haină, mai pun un lucrușor la loc, mai îndrept un scaun. E momentul în care realizez cât sunt de norocoasă. Băieții care ne-au pus panourile solare erau ucraineni. Tații lor sunt în război. Ei muncesc din greu. Soțiile îi așteptau acasă. Povestind, aveau lacrimile în ochi. Au mâncat sandvișurile calde, au băut cafea și cola, dar ce le-am oferit la final n-au vrut să primească, doar când le-am spus că-i cadoul nostru de Crăciun pentru ei, pentru munca grea ce-au depus-o, au acceptat. Tot cu ochii umezi. Au dat mâna cu noi înainte de plecare, obicei est-european care mie-mi place foarte tare și pe care-l făceam mereu și eu, dar de care, în timp, m-am lepădat. Mai ales după ce medicul meu de familie m-a certat că-l fac și astfel răspândesc microbii. Eu credeam că răspândesc bun-simț.

Urc scările împodobite de ghirlande și luminițe, mă mai întorc o dată spre hol să văd bradul strălucind. E frumos. Casa mea tăcută, în care plutește încă aroma de sarmale, cu luminițele pâlpâind, e frumoasă. E acasa mea.

Știți că eu nu fac parte din categoria celor care se grăbesc să ureze „Crăciun fericit!”, asta o las pe mâine. Acum vă urez s-aveți un somn ușor.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/12/2022

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.