Când am ceva neplăcut de făcut, de mers unde nu-mi place, mă câcâi, mă mâcâi, mă foiesc și mă codesc, amân plecarea cât pot eu de mult, în ultimele clipe găsesc mereu altceva de făcut, ce bineînțeles că nu-i musai atunci, dar inconștient o fac. Nici nu-mi dau seama unde zboară timpul învârtându-mă prin casă, aparent preocupată, când de fapt pierd vremea și plec în ultimul moment, iar pe drum, ca să nu întârzâi (e ceva ce detest), trebuie să măresc pasul. Intru de obicei cu două-trei minute înainte de programare, gâfâind de zor, roșie la față și transpirată de efort. N-am realizat până ieri că la fel făceam anii trecuți când mergeam la muncă. Și atunci foloseam același tipar. Dacă am mai avut momente de regret că am plecat din locul acela de muncă, ieri le-am abandonat definitiv. Pregătindu-mă să mă duc la kinetoterapie, unde deși știu că mă doare ca toți dracii știu și că-i spre binele meu, am înțeles de ce mă simțeam atât de rău, hăituită, cu un nod în stomac și extrem de iritată. Abia atunci am făcut paralela cu starea pe care o aveam înaintea plecării la serviciu, anii trecuți.
E greu să pleci dintr-un loc de muncă sigur, unde te-ai obișnuit, ai un venit regulat, știi ce te așteaptă, știi ce să faci. Dar când corpul, inima și sufletul se împotrivesc, mai bine le asculți. Dacă n-aș fi renunțat, nu m-aș fi apucat de scris. N-aș fi găsit locul ăsta de muncă unde nici nu simt c-aș munci. Nu sunt doar beneficii, clar, sunt și dezavantaje, în special financiare, dar bucuria și satisfacția de-a face ce-ți place, de-a te simți în largul și pe drumul tău, sunt neprețuite.
Alegeți cu cap. Dar ascultați-vă și inima și sufletul. S-ar putea să vă ducă pe un drum la care nici nu visați.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
06/12/2022