Premiul III

Mă uit la poza asta și inima mi se strânge, un pic. Stăteam stingheră, ușor depărtată de învățătoare, c-un zâmbet dulce-amar. Eram la sfârșitul clasei a IV-a și luasem, în ciuda pronosticurilor, premiul III. Primele trei clase le făcusem în Cuzdrioara și-avusesem doar premiul I, iar când ne mutasem la bloc, și totodată cu școala în Dej, învățătoarea mă ridicase în picioare, mă chemase în fața clasei, mă privise ca pe-un gândac și pufnise disprețuitor, după ce-mi zise: „Doar premiul întâi până acum? Ia să te vedem, premianto, arată-mi pe hartă unde-i orașul nostru.” și-mi înmânase arătătorul din lemn, lucios, dungat, extrem de frumos, cu un capăt subțire și mâner. Îl luasem nesigură, hartă nu mai văzusem până atunci, așa că habar n-aveam să arăt unde-i Dejul. Mă zgâiam la bucata colorată agățată de perete, sperând să-l găsesc, când chicotelile colegilor m-au făcut să mă întorc. O priveau pe învătătoarea care cu barba arăta în direcția mea, trăgându-le cu ochiul.
– Deci nu știi? Atunci dă-mi bățul înapoi.
M-am consemnat.
– Pune mâna pe nordul țării, a zis sec.
Stomacul mi-era deja ghem. De rușine, de umilință, nu mai știam nimic. Am pun nesigură mâna într-un loc care-mi era mai aproape. Înainte să simt lovitura, am auzit șuieratul bățului prin aer.
– Premianto, nici punctele cardinale nu le știi? Aici, în școala asta, premiile se dau pe merit, nu doar așaaa, și-a prelungit a-ul, cu subânțeles. Treci înapoi în bancă!
M-am dus. Mâna mă ustura, dar sufletul și mai și.
N-am zis nimănui ce s-a întâmplat. Am plâns pe ascuns, dar mama m-a simțit. Când m-a întrebat de ce-am plâns, n-am vrut să-i spun. Am răbufnit doar:
– Lasă, că le arăt io la orășenii ăștia îngâmfați, că n-am luat premiul întâi degeaba. Lasă, că le-arăt!
Și le-am arătat. N-am luat premiul întâi, doar un loc trei. Pe merit. Cum luasem de altfel și premiu întâi.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
25/11/2022

4 gânduri despre „Premiul III

  1. Din păcate, cadre didactice de genul ăsta există și azi. Nu se gândesc o clipă la răul pe care ți-l fac și pe care n-o să-l uiți toată viața. Mi s-a întâmplat și mie în clasa a opta să mi se spună ceva care mi-a făcut o rană destul de urâtă în suflet. Am demonstrat, la fel ca tine, că nu a avut dreptate. Dar uite că au trecut atâția ani de-atunci și amintirea încă mai doare. Mulți profesori, puțini pedagogi.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.