A fost obositor, dificil, dar a fost musai. Să mergem la mare. Acolo mă încarc cel mai repede, cel mai bine, cel mai ușor. Acolo, ascultând doar valurile și privind marea, prind puteri. N-a contat distanța, nu mi-a fost nici sete, nici foame, doar am vrut să ajung pe nisip, lângă mare. Acolo, zic io, e locul perfect de trăit, la mare. Să-ți bei cafeaua uitându-te la răsărit, să admiri apusul, să ieși seara la plimbare pe nisip, să respiri briza mării. Mi-am aruncat ochii spre clădiri și-am zărit pe un balcon o femeie pe care-am invidiat-o instant, stătea într-un șezlong și citea o carte. Ce răsfăț! Ce peisaj minunat avea sub ochi! Dar apoi l-am auzit pe Max lătrând și m-am rușinat. N-am de ce să invidiez pe nimeni, sunt la o oră distanță de mare, pot s-o văd când vreau, împrejurimile unde locuiesc sunt extraordinare, casa mi-o ador, Adi și băieții sunt atât de grijulii, Max nu știe ce să facă să mă vadă râzând, o mulțime de oameni se roagă pentru mine… Nu, n-am de ce să invidiez pe nimeni, din contră, sunt foarte, foarte norocoasă. Vă iubesc pe toți!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
30/10/2022